Drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990

Prin sentinţa nr. 372 din 1 iunie 2007, Tribunalul Mureş, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta K. I. în contradictoriu cu DMIS Mureş, a anulat decizia nr. 2905/C/29 decembrie 2008 emisă de pârâtă şi a dispus acordarea în favoarea petentei a drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Instanţa de fond a reţinut că petenta a cerut să i se stabilească drepturile ce i se cuvin pentru faptul că a fost persecutat politic şi cultural, fiind obligată să aibă domiciliu obligatoriu în perioada 1947-1958 şi că, cererea acesteia este fondată deoarece s-a dovedit că aceasta a fost declarată de regimul de opresiune chiabur, adică a suportat privaţiuni pe motiv de avere, fără să fi săvârşit vreo faptă de natură penală pentru a fi luată în evidenţa poliţiei.

Instanţa a precizat că din probele administrate este evident că pârâta a suferit privaţiuni cu privire la dreptul egal la muncă şi alte privaţiuni de natură socială la care a fost expusă.

Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de pârâta DMPS Mureş care a solicitat modificarea în sensul respingerii cererii petentei, motivând că s-a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale deoarece din actele oficiale şi din declaraţiile martorilor nu rezultă motivul politic, aceasta fiind condiţie esenţială pentru ca o persoană să poată fi considerată persecutată politic, ci reiese doar că tatăl reclamantei a fost considerat chiabur dar nu şi faptul că a avut fixat şi domiciliul obligatoriu pe baza unor acte normative din vremea respectivă.

Recurenta a mai precizat că martorul I. L. avea numai 7 ani la data la care s-ar fi luat măsura administrativă împotriva reclamantei şi că, „fixarea de domiciliu obligatoriu” este considerat măsură administrativă  şi constatarea caracterului politic revine instanţei conform Legii nr. 221/2009. Această măsură administrativă trebuie să fi fost întemeiată pe acte normative expres prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009.

În plus, recurenta a învederat faptul că toate actele doveditoare se referă la situaţia părinţilor reclamantei, or, aceasta din 13 martie 1954 s-a căsătorit cu K. I., dobândind  alt statut social şi nu a făcut dovada că, începând cu 29 august 1952 a locuit şi gospodărit împreună cu părinţii până la data încetării restricţiilor domiciliare pentru tatăl său.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constatat recursul este fondat.

Reclamanta K.I. susţine că a fost persecutată politic şi cultural şi obligată să stea la domiciliu obligatoriu în perioada 1947-1958.

În „contestaţia” la decizia 2405 din 31 octombrie 2008, aflată la fila 18 dosar fond, precizează că a avut domiciliu obligatoriu în comuna F. , judeţul Mureş, înainte de căsătorie la familia A. şi în continuare în satul R. după căsătorie în familia K.

Martorul I. L., născut în 1940 şi N.I., născut în 1930, declară că părinţii reclamantei, începând cu 12 septembrie 1947 au fost declaraţi chiaburi şi că tatăl său a fost şters de pe lista chiaburilor în 6 martie 1959 şi că li s-ar fi stabilit domiciliul obligatoriu în satul R., judeţul Mureş, dar tot ei declară extrajudiciar (fila 20 dosar fond) că reclamanta s-a căsătorit la 13 martie 1954 şi s-a mutat la adresa din R., mama soţului reclamantei fiind declarată chiabur din 12 septembrie 1947, până la 6 martie 1959 şi familia acesteia având domiciliul forţat.

Adeverinţele eliberate de Primăria comunei Fântânele, judeţul Mureş, aflate la fila 26 dosar fond, confirmă faptul că în registrul agricol din anul 1951 – 1955 figurează K. J. cu ultimul domiciliu R. şi A. A., cu ultimul domiciliu în Roua nr. 86, cu menţiunea „chiabur” dar în arhivă nu se deţine vreun document despre stabilirea domiciliului obligatoriu al chiaburilor. Reclamanta K. J. s-a născut la 29 august 1934 iar la 13 martie 1954 s-a căsătorit şi s-a mutat în casa familiei soţului său. După data căsătoriei, mai precis după împlinirea vârstei de 18 ani, nu mai poate invoca faptul că a suferit persecuţii politice alături de părinţi , iar faptul că familia soţului său a fost declarată chiabur şi ar fi avut domiciliul obligatoriu, nu prezintă relevanţă pentru stabilirea drepturilor solicitate de reclamantă.

În perioada în care se presupune că a locuit cu părinţi iar şi până la vârsta majoratului, în afara faptului că tatăl său a fost declarat chiabur, nu exista suficiente dovezi care să confirme stabilirea domiciliului obligatoriu, în sensul conferit de art. 1 lit. „d” din decretul-lege nr. 118/1990 coroborat cu prevederile art. 3 din Legea nr. 221/2009.

Dovada calităţii de chiabur în ceea ce-i priveşte pe părinţii reclamantei şi proba testimonială pentru stabilirea domiciliului obligatoriu, în condiţiile în care din adresa oficială nu rezultă că sunt documente despre stabilirea domiciliului obligatoriu a chiaburilor în comuna respectivă, nu sunt suficiente pentru admiterea cererii reclamantei. Situaţia de persecuţie politică nu se deduce automat din situaţia de chiabur la vremea respectivă şi pentru a deveni incidente prevederile art. 1 lit. „c” din Decretul-lege 118/1990, trebuie dovedită şi stabilirea domiciliului obligatoriu, iar această măsură administrativă cu caracter politic, aşa cum o defineşte art. 3 din Legea nr. 221/2009, se stabileşte în condiţiile legii.

În contextul celor arătate, instanţa de fond nu a avut argumente suficiente şi dovezi elocvente pentru a anula decizia emisă de pârâta recurentă, astfel că, văzând şi prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă va fi admis recursul, hotărârea va fi modificată în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei.

Domenii speta

Spete similare