Desfacerea contractului individual de muncă

Prin sentinţa  nr. 405 din 5 iunie 2009, Tribunalul Mureş, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul Primarul comunei A., în contradictoriu cu intimatul I. F. , obligând contestatorul la 2000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 284/2005 a Tribunalului Mureş, s-a admis în parte acţiunea reclamantului I. F. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al comunei A. şi s-a anulat hotărârea nr. 25 din 29 aprilie 2004, emisă de pârât, prin care a fost desfăcut contractul de muncă al reclamantului, pârâtul fiind obligat la repunerea în situaţia anterioară desfacerii contractului individual de muncă şi reintegrarea în postul deţinut anterior de reclamant. Consiliul local A. a fost obligat la plata către reclamant a drepturilor salariale, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie, începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă. Petitul privind daunele morale au fost respins.

Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 1522/R/5 iunie 2005 a Curţii de Apel  Târgu-Mureş .

Creditorul a formulat cerere de executare silită, cerere ce a fost încuviinţată  prin încheierea civilă nr. 2351/C/2005 a Judecătoriei Sighişoara. Din procesul verbal al executorului judecătoresc din data de 13 noiembrie 2005 rezultă că Ocolul Silvic A., unde a fost angajat creditorul, din cadrul Consiliului local A., s-a desprins ca şi regie autonomă din luna august 2005, motiv pentru care titlul executoriu nu a putut fi pus în executare. Din adresa nr. 979/2005 a Ocolului Silvic A. SA rezultă că unitatea nu posedă decizie ce constituie titlu executoriu, recomandându-i petentului să se adreseze Consiliului local A. pentru clarificarea situaţiei.

Petentul prin expertiză contabilă efectuată în faza de executare, a convocat prin scrisori recomandate atât Regia Publică A. cât şi Consiliul local al comunei A., care nu au dat curs convocărilor, expertiza fiind efectuată de primăria A. în lipsa reprezentanţilor legali.

S-au stabilit salariile nete curente pentru perioada mai 2004 – mai 2006, aplicându-se indexările şi sporurile de care a beneficiat petentul. Astfel, a fost emisă somaţia din data de 24 octombrie 2006, împotriva debitorului Consiliul local A. în vederea achitării sumei totale de 21.851,90 lei reprezentând drepturi salariale conform raportului de expertiză contabilă. Hotărârea judecătorească a fost executată parţial, drepturile fiind acordate până la data de 3 august 2004, când petentului i-a fost retrasă autorizaţia de liberă practică.

Titlul executoriu a devenit definitiv şi irevocabil de la data de 19 martie 2005, iar la data de 14 iulie 2005 Ocolul Silvic A. s-a reorganizat, devenind regie autonomă, instituţie faţă de care petentul nu a formulat contestaţie la executare şi nu şi-a formulat pretenţii.

Din adeverinţa nr. 834 din 4 septembrie 2009, emisă de RA Ocolul Silvic A., rezultă că petentul nu a formulat cerere pentru  reangajare pe postul definitiv de pădurar, astfel că instanţa  ar fi încălcat principiul disponibilităţii părţilor, dacă  ar fi chemat în judecată din oficiu această instituţie.

Instanţa de fond a reţinut că, drepturile salariale calculate prin raportul de expertiză, au fost corect calculate inclusiv tichetele de masă ce se cuvin reclamantului, indiferent dacă a prestat munca efectivă sau contractul individual de muncă era desfăcut, petentul fiind repus în toate drepturile anterioare emiterii Hotărârii nr. 25/2004 emisă de Consiliul local A., astfel contestaţia formulată fiind respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. N., în calitate de primar  al comunei A., solicitând casarea hotărârii, reţinerea cauzei spre rejudecare, iar în urma rejudecării, admiterea contestaţiei la executare, precum şi a cererii de întoarcere a executării silite cu obligarea intimatului I. F. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs se arată că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de întoarcere a executării silite, deşi a fost făcută o precizarea expresă în acest sens, astfel că hotărârea apare ca fiind nelegală.

Se mai arată că prima instanţă atunci când a analizat cuantumul drepturilor cuvenite creditorului I. F., a avut în vedere numai concluziile din raportul de expertiză, fără să ţină seama de actele şi lucrările dosarului, din care rezulta că toate drepturile salariale cuvenite acestuia au fost achitate şi prin această hotărâre instituţia a fost obligată să facă o plată dublă. Punerea în executare a sentinţei civile nr. 284/2005, în sensul reintegrării creditorului şi plata drepturilor salariale cuvenite rezulta atât din înscrierile în cartea de muncă dar şi din statele de plată depuse la dosar, care au fost de altfel semnate de către creditor.

Se mai susţine şi faptul că instanţa de fond a fost obligată prin decizia nr. 1157/R/2008 să stabilească în  mod concret drepturile ce i se cuvin creditorului în baza sentinţei civile nr. 284/2005, având în vedere faptul că a fost sesizată cu o contestaţie la titlu, însă au fost ignorate limitele casării prevăzute în cuprinsul  acestei decizii.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă , curtea a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă 137 din 20 februarie 2008, s-a respins contestaţia la executare formulată de C. N. în calitate de reprezentant legal al Consiliului local al comunei A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, iar prin decizia civilă nr. 1157/R/18 decembrie 2008, s-a casat hotărârea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru necercetarea fondului, reţinându-se că instanţa de fond a fost sesizată cu o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă şi că în aceste condiţii era obligată să interpreteze dispozitivul hotărârii supusă executării, respectiv toate cele trei situaţii privitoare la întinderea,  lămurirea înţelesului şi aplicarea în concret a titlului. Aceste lămuriri se impunea a fi făcute întrucât sentinţa 284/2005 care constituit titlu executoriu, nu făcea referire la o sumă de bani determinată concret, ci la o sumă actualizată la inflaţie pe o perioadă şi ea interpretabilă, în condiţiile în care contestatorul invocă imposibilitatea reintegrării pentru retragerea autorizaţiei de practică, respectiv trecerea Ocolului silvic A. în structura altei autorităţi locale.

Sesizată cu rejudecarea cauzei, instanţa de fond, respectiv  Tribunalul Mureş , respinge contestaţia prin sentinţa recurată, însă din considerentele acestei hotărâri, nu rezultă respectarea limitelor rejudecării stabilite de instanţa de recurs. Nu au fost stabilite în concret drepturile salariale ce se impunea a fi achitate creditorului I. F. în raport de dispoziţiile cuprinse în sentinţa civilă nr. 284/2005, care au fost sumele efectiv achitate de către autoritatea pârâtă obligată la reîncadrarea creditorului şi plata drepturilor salariale şi dacă în raport cu aceste sume se mai impunea achitarea vreunei diferenţe , aşa cum s-a stabilit de către executorul judecătoresc. Practic instanţa de fond nu a analizat contestaţia la executare în limitele prevăzute de art. 400 alin. 2 Cod procedură civilă, în sensul să interpreteze întinderea, lămurirea, înţelesului şi aplicarea  în concret a titlului executoriu, aşa cum a fost obligată prin hotărârea de casare.

Potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, în caz de casare hotărârile instanţelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă obligativitatea îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta şi cu privire la necesitatea administrării unor probe, nerespectarea lor atrăgând nulitatea hotărârii pronunţate.

 În condiţiile în care prima instanţă nu a respectat îndrumările date de către instanţa de recurs, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea a constatat nulitatea hotărârii şi în raport de dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a casat hotărârea recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare, fixând termen de judecată în acest sens pentru data de 21 ianuarie 2010, când se vor cita părţile.

Domenii speta

Spete similare