Pedeapsă nelegală. nerezolvarea laturii civile apel decarat de parchet, parte vătămată şi inculpat recurs declarat de inculpat respins

Decizie 54 din 21.03.2007


Prin sentinţa penală nr.153/20.04.2006 Tribunalul Vrancea a condamnat inculpatul F.V. la 1 an şi 7  şimo închisoare pentru infracţiunea de tentativă de omor în forma prev.de art.20 rap.la art.174 alin.1 Cod penal cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art.74 lit.a şi art.76 alin.2 Cod penal.

I s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64  lit. a, b şi e din Codul Penal.

A fost obligat inculpatul la  daune morale către partea vătămată M.N. în sumă de 6.000 lei, respingându-se totodată despăgubirile materiale ca neîntemeiate solicitate de aceiaşi  parte vătămată.

De asemenea, a mai fost obligat inculpatul la despăgubiri materiale către Casa de Asigurări Vrancea şi la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe în  termenele prevăzute de lege au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, partea vătămată M.N. şi inculpatul F.V.

Parchetul în motivele de apel a invocat netemeinicia şi nelegalitatea  hotărârii date de instanţa de  fond, întrucât reţinând circumstanţele atenuante prev.de art.74 lit.a ref. la  art.76 alin.2 Cod penal a aplicat o pedeapsă de 1 an şi 7 luni încălcând astfel disp.art.76 alin.2 Cod penal, când minimul poate fi coborât până la o treime din pedeapsa minimă prevăzută de textul incriminator (5 ani), respectiv de 1 an şi 8 luni ( 20 de luni).

Astfel procedând instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

Cu privire la latura civilă rezultă că partea vătămată constituită parte  civilă a propus în dovedirea pretenţiilor materiale 2 martori care au fost admişi şi încuviinţaţi de instanţă.

La termenul următor ce a precedat propunerea probelor, instanţa a trecut la judecarea cauzei, martorii au lipsit, nefiind citaţi la adresele indicate.

Cu toate acestea, fără  a  se  pune în discuţie lipsa martorilor, probă  admisă în dovedirea pretenţiilor civile, instanţa fără motivare a trecut la judecata în fond a  cauzei. Efectul a fost acela că daunele materiale au fost respinse ca neîntemeiate.

Inculpatul în apelul său, consideră nelegală hotărârea întrucât trebuia să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de lovituri sau vătămări  cauzatoare de moarte.

Prin decizia penală nr.54/A/21.03.2007 Curtea de Apel Galaţi a admis apelul Parchetului în parte în sensul majorării pedepsei aplicate în limitele  prevăzute de lege menţinând circumstanţele atenuante prevăzute de art.74 lit.a ref.la art.76 alin.2 Cod penal - circumstanţe pe care apelanta Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea solicitase a fi înlăturate.

Prin aceiaşi decizie a fost soluţionată şi latura civilă a cauzei administrându-se  proba cu martori care nu au fost audiaţi la instanţa  de fond dar care au fost propuşi în cadrul prevăzut de lege.

A fost obligat inculpatul la despăgubiri civile în  limita dovedită cu probe.

Tot în faza apelului  partea vătămată a solicitat să  fie obligat inculpatul la o contribuţie lunară de  întreţinere în cuantum de 100 lei  lunar până la încetarea stării de nevoie,  probă pe care nu a solicitat-o la instanţa de fond  potrivit dispoziţiilor  legale prev.de art.14 şi 15 alin.2 Cod  proc.penală.

Acest capăt de cerere nu a fost primit de instanţa de apel având în vedere disp.art.15 alin.2 Cod proc.penală, partea vătămată având însă şi posibilitatea prev.de  art.20 Cod proc.penală, când pe baza de probe ulterior îşi poate revendica acest drept.

Potrivit probelor din dosar, rezultă că inculpatul în agresiunea exercitată asupra părţii vătămate căzute la pământ a lovit-o cu un scaun în zona capului de mai multe ori apoi cu  toporul în zona picioarelor  cauzându-i multiple traumatisme.

Loviturile primite repetat în zona capului cu duritate au pus în primejdie viaţa părţii vătămate - aspect confirmat şi de  certificatul medico-legal, aşa încât în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prev.de art. 20 ref.la art.174 alin.1 Cod  proc.penală.

Considerăm că astfel procedând, instanţa de apel a soluţionat corect apelurile declarate de  părţi, pronunţând în reformarea sentinţei apelată o hotărâre temeinică şi legală.