Imobil preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950. Dispoziţie de restituire în natură în favoarea moştenitorilor fostului proprietar. Acţiune promovată de către chiriaşi având ca obiect anularea dispoziţiei emisă de că...

MATERIE-

LEGEA NR. 10/2001.

Imobil preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950. Dispoziţie de restituire în natură în favoarea moştenitorilor fostului proprietar.

Acţiune promovată de către chiriaşi având ca obiect anularea dispoziţiei emisă de către Primar.

Dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată şi modificată, statuează că, „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură”, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. a din acelaşi act normativ, în sensul legii, prin imobile preluate în mod abuziv, se înţelege, printre altele şi imobilele naţionalizate prin decretul nr. 92/1950.

Potrivit textelor de lege evocate, coroborate şi cu împrejurarea că imobilele din litigiu sunt libere în înţelesul legii de retrocedare, nefiind înstrăinate cu titlu valabil unor terţi, dispoziţia de restituire în natură, apare ca legală şi temeinică.

(Decizia civilă nr.819/A/ 28.04.2009;

Dosar nr. 26/271/2007  a Curţii de Apel Oradea)

Prin sentinţa civilă nr. 7138 din 28 noiembrie 2007 pronunţată de Judecătoria Oradea s-a respins cererea formulată de reclamanţii B.V. şi B.G. împotriva pârâţilor Primarul, Primăria, Direcţia Patrimoniului Imobiliar şi B.G., fără cheltuieli de judecată

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, conform dispoziţiei nr. 164 din 21.02.2002, emisă de Primar că au fost restituite în natură către pârâta B.G.apartamentele nr. 2 şi 5 (spaţiu comercial) din imobilul situat în Oradea, înscrise în CF colectiv nr. 24972 Oradea, respective CF individual nr. 24974 Oradea, nr. top 605/2/II  şi CF individual nr. 24977 Oradea, nr. top 605/2/V.

Din înscrisurile de carte funciară rezultă că anterior pârâtei B.G., numitul B.C. a deţinut în proprietate cota de 1/ 2 parte din imobilul înscris în CF 8297 Oradea, cu nr. top 605/2 reprezentând în natură casă şi teren.

Această cotă a fost preluată de Statul Român cu titlu de naţionalizare, în baza Decret nr. 92/ 1950, iar cealaltă cotă de 1/ 2 parte a fost preluată tot de către Statul Român însă cu titlu de prescripţie de la proprietarii de sub B 5,6,7 R.E., R.M.şi L.A.B.

Aşadar a conchis judecătoria faptul că preluarea imobilului situat în Oradea,s-a făcut pe cote ideale, configuraţia acestuia parter etaj fiind egală ca întindere.

Mai reţine instanţa că din anexa la Decretul nr. 92/ 1950, poziţia 269, cota 1/ 2 parte care a aparţinut numitului B.C. este echivalentă cu apartamentele 1, 2, 3, 4, 5 – toate având notată în faţă litera P, adică „parter” ceea ce înseamnă că ele erau situate la parterul imobilului.

Cealaltă cotă de 1/ 2 parte, trecută în proprietatea Statului Român cu titlu de prescripţie de la numiţii R.E., R.M. şi L.A.B, nu mai este identificată sub aspectul numărului de apartamente sau al întinderii, făcându-se doar menţiunea că este în administrarea IJGCL Bihor din anul 1950.

Astfel, arată instanţa că se deduce că această parte echivalează cu etajul clădirii.

Mai subliniază apoi judecătoria că renumerotările apartamentelor făcute după naţionalizare în fişele locative, menţiunile ulterioare nu pot produce consecinţe juridice, ele având doar valoare de evidenţă administrativă, atâta timp cât nu se face nici o precizare referitor la diferenţa de 1 parte din imobil la data înscrierii dreptului.

Localizarea cotei de 1 parte proprietate la care pârâta de rândul 3 este îndreptăţită, se face şi în cuprinsul referatului care a stat la baza emiterii Hotărârii 165/1997 unde se arată că despăgubirile se acordă pentru apartamentele 1, 2 şi 3, parter, precum şi în referatul care a fundamentat emiterea dispoziţiei 164/2002, unde se indică explicit faptul că apartamentul n.2 parter în mod eronat a figurat administrativ ca nr.1/a, numerotările fiind actualizate.

Arată în continuare prima instanţă că, concluziile expertizei efectuate în cauză au fost înlăturate întrucât expertul nu a luat în calcul operaţiunile administrative efectuate după preluare, cu titlu de prescripţie, de către Statul Român, în anul 1979 a cotei de 1 parte a proprietarilor de  C.F. sub B. 5, 6, 7 când apartamentele nr. 4 şi 5 parter sunt renumerotate ca fiind apartamentul nr.5, iar apartamentul nr.4 figurează la etaj.

A conchis astfel instanţa că pârâta B.G. este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru apartamentele din imobilul identificat anterior care nu au fost înstrăinate, justificând calitatea de succesor al fostului proprietar de C.F.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii B.V.şi B.G., solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei civile apelate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de apel au arătat apelanţii că imobilul a trecut în proprietatea statului nu de la antecesorul intimatei, ci de la alţi trei proprietari de C.F. R.E., R.M. şi L.A. şi prin urmare dispoziţia de restituire în natură a acestui spaţiu este nelegală.

În continuare apelanţii au reiterat starea de fapt expusă în acţiunea introductivă, subliniind în esenţă că înstrăinarea de către R.E., R.M. şi L.A. a cotei de 1 parte din imobil era clar delimitată neputându-se vorbi de o indiviziune juridică.

Astfel, s-a arătat că B.C. folosea etajul imobilului cu apartamentul nr. 2 fără să aibă în folosinţă parterul care era în folosinţa proprietarilor tabulari R.M. şi L.A

Pe cale de consecinţă moştenitoarea lui B.C. nu putea să revendice decât etajul.

Au mai arătat apelanţii că actele aflate la dosarul cauzei şi mai ales expertiza topografică efectuată în cauză demonstrează că la momentul apariţiei actului de naţionalizare în imobilul în litigiu exista o împărţire clară a  spaţiilor locative aflate la etaj şi la parter, iar conform înscrierii de C.F. existau 5 apartamente defalcate.

La parter existau 4 apartamente din care două cu destinaţia de locuinţă, iar două cu destinaţia atelier de producţie.

Au subliniat apelanţii că după anul 1948 când B.C. dobândeşte proprietatea asupra cotei de 1 parte şi până în anul 1950, când a apărut decretul de naţionalizare, familia B. ocupa în întregime împreună cu chiriaşii acesteia întreg spaţiul de la etaj fără să ocupe spaţiul de la parter.

Totodată au invocat apelanţii faptul că principiul instaurat de legile reparatorii postdecembriste este restituirea în natură a imobilului preluat şi nu a cotei de proprietate.

Că s-a vândut etajul şi nu parterul rezultă şi din contractul de vânzare cumpărare încheiat între B.C. şi B.D. unde se vorbeşte de 1 parte din casa de locuit la un etaj.

De asemenea faptul că, B.C. folosea parterul şi nu etajul rezultă şi din actele efective de preluare a imobilului întocmite în data de 20.03.1950 unde se vorbeşte de „apartamentul nr.2 etaj”, aspect confirmat şi de fişele de preluare.

Prin întâmpinare, Primarul a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Chiar dacă exista o delimitare în fapt, care nu era operată în C.F., delimitare dată chiar de structura tehnică şi amplasamentul structural al imobilului, fiecare unitate locativă având utilităţile aferente proprii ale unei locuinţe distincte, acest aspecte nu ar avea relevanţă întrucât prin Legea 10/2001 se impune cu precădere restituirea imobilelor în natură.

A mai arătat acesta că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în data de 07.06.1948, uzufructul viager asupra cotei intabulate a revenit văduvei lui B. E. şi prin urmare familia lui B.E. nu a folosit niciodată parterul imobilului.

Şi intimata B.G. prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii apelate, cu obligarea apelanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Aceasta a arătat în esenţă că, antecesorul său a deţinut în proprietate apartamentele situate la parterul imobilului şi prin urmare dispoziţia emisă de Primarul municipiului Oradea prin care i-au fost restituite aceste imobile este temeinică şi legală.

Prin decizia civilă nr. 334/A din 22 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.26/271/2007 s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanţii B.V. şi B.G., ambii din Oradea în contradictoriu cu intimaţii Primarul, Primăria, B.G. din Oradea împotriva sentinţei civile 7138/28.11.2007 pronunţată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.

Au fost obligat apelantul la cheltuieli de judecată în cuantum de 500 RON în favoarea intimatei B.G.

Pentru a pronunţa în acest mod, tribunalul a reţinut următoarele:

După cum rezultă din evidenţa C.F. 8297 imobilul înscris în această coală funciară, având nr. top 605/2, reprezentând în natură casă şi teren a aparţinut iniţial numiţilor R.E., R.M., L.A.B.

În anul 1948 cota de 1 parte din imobil este înstrăinată numitului B.D., care la rândui îşi înstrăinează cota în favoarea antecesorului pârâtei B.G. şi anume numitului B.C.

În anul 1950 cota de 1 parte din imobilul este naţionalizată, trecând în proprietatea Statului Român în baza Decretului 92/1950.

Cealaltă cotă de 1 parte din imobil a trecut în proprietatea statului cu titlu de prescripţie în anul 1979.

După apariţia Legii 10/2001, pârâta B.G. în calitate de succesor al fostului proprietar tabular a solicitat restituirea în natură a imobilului preluat de la antecesorul acesteia de către Statul Român.

Prin dispoziţia nr.164/21.02.2002 emisă de Primarul i s-a restituit acesteia apartamentele nr.2 şi 5 situate la parterul imobilului de pe str. Republicii.

Prin cererea dedusă judecăţii reclamanţii tind să dovedească faptul că, cota de 1 parte preluată de la antecesorul pârâtei, reprezenta etajul imobilului şi nu parter şi prin urmare, au susţinut aceştia că pârâta nu ar fi îndreptăţită la restituirea celor două apartamente situate la parter, dispoziţia emisă în favoarea acesteia, fiind astfel lovită de nulitate.

Aceste susţineri ale apelanţilor chiar reale de ar fi nu pot conduce la constatarea caracterului nelegal al dispoziţiei mai sus menţionată, de vreme ce Legea 10/2001 impune principiul restituirii în natură a imobilelor, iar apartamentele ce i-au fost restituite pârâtei sunt singurele care au mai rămas libere, cele de la etaj fiind înstrăinate chiriaşilor.

A accepta punctul de vedere susţinut de apelanţi, ar însemna ca pârâtei să i se acorde despăgubiri, pentru partea din imobil preluată, deşi o parte din imobil este liberă şi poate fi restituită în natură şi aceasta în condiţiile în care antecesorul său a deţinut doar o cotă parte ideală şi abstractă din dreptul de proprietate asupra bunului, nefiind proprietarul exclusiv al apartamentelor situate la etaj cum eronat se susţine.

Prin urmare, din moment ce potrivit principiilor generale care guvernează proprietatea comună pe cote părţi, fiecare coproprietar este titularul exclusiv asupra unei cote părţi ideale, abstracte din dreptul de proprietate asupra bunului, apar ca fiind lipsite de relevanţă criticile invocate de apelanţi cu privire la amplasamentul imobilelor ce i-au aparţinut antecesorului intimatei şi care au fost preluate de stat.

Ceea ce interesează este stabilirea împrejurării dacă reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire şi dacă imobilul cade sub incidenţa Legii 10/2001, aspecte care însă nu comportă nici o discuţie.

Nu s-a putut reţine astfel nici un motiv de nulitate a dispoziţiei contestate, criticile apelanţilor au fost înlăturate cu consecinţa respingerii apelului ca nefondat în temeiul dispoziţiilor aert.296 din Cod procedură civilă.

 Fiind în culpă procesuală în temeiul dispoziţiilor art.274 din Cod procedură civilă,apelanţii au fost obligaţi la 500 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei Bukşa Gabriela, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii în termen au formulat recurs reclamanţii B.V. şi G., care au solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârilor şi admiterea acţiunii lor cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a învederat că soluţiile sunt nelegale şi netemeinice, fiind date cu greşita aplicare a legii.

În speţă, imobilul din litigiu înscris în CF. 8297 Oradea a fost format din 5 apartamente şi nu 6 cum greşit s-a reţinut, iar acestea au fost preluate de la proprietari din anul preluării, iar asupra apartamentului 1/A în care locuiesc reclamanţi încă din anul 1987, proprietar nu a fost antecesorul pârâtei care a deţinut de fapt etajul imobilului şi nu parterul la care este situat apartamentul din litigiu.

Apartamentul din litigiu a fost a proprietarilor tabulari R.E., R.M. şi L.A.faţă de care pârâta B.G. nu are calitate  de succesor, fiindu-i astfel greşit restituit în temeiul Legii 10/2001.

Intimata s-a opus admiterii recursului.

Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, Curtea constată că acestea sunt legale şi temeinice sub toate aspectele.

Criticile formulate de recurenţi sunt nefondate.

În mod corect au reţinut instanţele că esenţial în prezenta cauză este dreptul de proprietate al antecesorului pârâtei, defunctul B.C., asupra 1 parte din imobilul înscris în CF. 8297 care a fost trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului 92/1950.

Nu a relevanţă susţinerile recurenţilor privind deţinerea de către autorul pârâtei doar a etajului imobilului, faţă de înscrierea în CF. la care am făcut referire mai sus.

Cota ideală deţinută de autorul pârâtei asupra imobilului din litigiu  anterior naţionalizării, o îndreptăţeşte pe aceasta în temeiul legilor de retrocedare şi a dispoziţiilor de drept comun privind regimul juridic al coproprietăţii, la restituirea părţilor libere din imobil până la concurenţa cotei de 1 parte care i se cuvine a fi retrocedată.

Art. 7 din Legea 10/2001 instituie obligativitatea restituirii în natură către foştii proprietari, atunci când acesta este posibilă.

În speţă, apartamentele 2 şi 5 situate la parterul imobilului din litigiu, sunt libere în înţelesul legii de retrocedare, nu au fost înstrăinate cu titlu valabil unor terţi, astfel în mod corect s-a dispus prin dispoziţia Primarului 164/2002, restituire acestora către pârâta B.G., succesoarea defunctului proprietar B.C.

Că prevalează restituirea în natură către foştii proprietari a imobilelor abuziv confiscate de statul comunist, rezultă şi din condamnările repetate a României de C.E.D.O. condamnări prin care s-a reţinut că nici după trecerea a peste 15 ani de la schimbarea regimului, foştilor proprietari deposedaţi abuziv de bunurile ce le-au deţinut, acestea nu le-au fost restituite ori nu au fost compensaţi corespunzător pentru lipsirea lor de proprietate. Acest aspect coroborat cu împrejurarea că Legea 10/2001 prevede că este obligatorie restituirea în natură când este posibilă şi cu faptul că Fondul Proprietatea destinat despăgubirilor foştilor proprietari nu este nici în prezent funcţional, obligă atât autorităţile administrative cât şi instanţele să procedeze la acordarea măsurilor reparatorii foştilor proprietari, pentru a nu fi încălcat dreptul de proprietate al acestora consfinţit atât de Constituţie cât şi de art. 1 Protocolul I din CEDO.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312, cu referire la art. 316 şi 296 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligat recurentul la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare