Revizuire.Înţelesul sintagmei „ mai presus de voinţa părţilor” din art.322 pct.5 cod pr.civilă.

Decizie 1607 din 12.09.2006


Potrivit art. 324 alin.1 pct.4 c. pr. civ.., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti din ziua în care partea interesată a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea  a cărei revizuire se cere.

Împrejurarea că revizuienţii au uzat şi de căile extraordinare de atac( recurs şi contestaţie în anulare) nu împietează asupra curgerii termenului prevăzut de textul de lege citat, nefiind de natură a-i împiedica dintr-o împrejurare mai presus de voinţa lor să promoveze şi calea de atac a revizuirii.

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 17.10.2005, R.M. şi R. V. au solicitat ca, în contradictoriu cu intimata M. L, să se dispună revizuirea deciziei civile nr.472/6.07.2004, pronunţată în dosarul nr.6925/R/2003, prin care, în apelul intimatei, a fost stabilită linia de hotar dintre proprietăţile lor conform anexei nr.1 la expertiza A.P. (fila  76 dosar) şi s-a respins ca nefondată cererea de ridicare a gardului şi magaziei amplasată pe terenul lor.

Şi-au motivat cererea arătând că hotărârea instanţei de apel s-a întemeiat pe faptul că titlul lor de proprietate, cu nr.3780/2002 a fost anulat parţial prin sentinţa civilă nr.669/9.03.2004 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul diminuării suprafeţei de 364 m.p. teren la 354 m.p. Or, la data pronunţării deciziei atacate această sentinţă nu era definitivă şi irevocabilă. Prin decizia civilă nr.756/25.04.2005 a Curţii de Apel Suceava sentinţa a fost modificată în totalitate, în sensul respingerii acţiunii pentru anularea titlului de proprietate ca nefondată. În drept, au invocat dispoziţiile art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâta  s-a opus cererii.

Prin decizia civilă nr.16/21.03.2006, Tribunalul Suceava a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire, excepţie luată în discuţie din oficiu.

S-a reţinut că revizuienta R.V. a declarat în faţa instanţei, la 7.02.2006, că a cunoscut decizia  atacată  la circa două luni de la pronunţare. Or, termenul de introducere a cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă este de o lună, din ziua când partea a cunoscut hotărârea dată în recurs, conform dispoziţiilor art.324 alin.1 pct.4 din Codul de procedură civilă.

Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal revizuienţii.

În dezvoltarea motivelor au arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor  art.324 pct.4 din Codul de procedură civilă. Împotriva deciziei civile nr.472/6.07.2004 au formulat recurs, iar împotriva deciziei pronunţate în recurs au promovat o contestaţie în anulare, încât în toată această perioadă au fost împiedicaţi de o împrejurare mai presus de voinţa lor să uzeze de dispoziţiile art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă.

Critica se încadrează în motivul de recurs  prevăzut de dispoziţiile art.304  pct.9 din Codul de procedură civilă şi este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art.324 alin.1 pct.4 din Codul de  procedură civilă, termenul de o lună pentru formularea cererii de revizuire, în cazul prevăzut de dispoziţiile art.322 pct.5 din Codul de procedură civilă se calculează din ziua când  partea a luat cunoştinţă de hotărârea desfiinţată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Aşadar, în cazul revizuienţilor din speţă, termenul  de o lună curge de la data cunoaşterii deciziei civile nr.756/25.04.2005 a Curţii de Apel Suceava. Revizuienta a  declarat (fila 36 dosar fond) că a cunoscut această decizie la circa două săptămâni de la pronunţare. Or, cererea de  revizuire a fost adresată instanţei la data de 17.10.2005, după aproximativ  şase luni.

Împrejurarea că revizuienţii au uzat şi de căile extraordinare de atac (recurs şi contestaţie în anulare) împotriva deciziei a  cărei revizuire se cere nu  impietează asupra  curgerii termenului prevăzut de art.324 alin.1 pct.4 din Codul de procedură civilă, nefiind de natură a-i „împiedica… mai presus de voinţa lor” să promoveze şi calea de atac a revizuirii, în sensul disp.art.105 alin.1 teza finală din Codul de procedură civilă.

Aşa fiind, Curtea, constatând că în cauză nu este dat motivul de nelegalitate indicat de revizuienţi şi nici motive de nulitate a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu a respins recursul ca nefondat.

(Dec.civ.1607/ 12.09.2006 C.A.Suceava)