Suspendarea pedepsei. condiţii de acordare. calculul termenului de reabilitare, atunci când cel ce solicită suspendarea pedepsei a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni sau 1 an.

Decizie 793 din 06.11.2009


SUSPENDAREA PEDEPSEI. CONDIŢII DE ACORDARE. CALCULUL TERMENULUI DE REABILITARE, ATUNCI CÂND CEL CE SOLICITĂ SUSPENDAREA PEDEPSEI A MAI FOST CONDAMNAT LA PEDEAPSA ÎNCHISORII MAI MARE DE 6 LUNI SAU 1 AN.

 C. pen., art.81 alin. 1 lit. b şi respectiv

86/1 alin. 1 lit. b,  art. 135 al.1 lit. b 

Dispoziţiile art. 81 alineat 1 lit. b şi respectiv 86/1 alineat 1 lit. b c.p. prevăd că, poate beneficia  de suspendare condiţionată sau sub supraveghere, persoana care nu a mai fost  condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi respectiv 1 an,  afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în articolul 38 c.p.

Termenul de reabilitare se calculează de la data executării integrale a pedepsei, inclusiv a restului rămas neexecutat, atunci când condamnatul a beneficiat de liberare condiţionată.

Decizia penală nr. 793,  din 6 nov. 2009

Prin sentinţa penală nr.251/17.03.2009, Judecătoria Buzău a dispus condamnarea inculpatului I. F. la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru comiterea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat a României, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 70 alin.1 din OUG nr.105/2001 aprobată prin  Legea nr.243/2002 cu aplicarea art. 37 lit.b Cod pen. şi  la 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii  de trecere ilegală în formă continuată a frontierelor de stat ale Ungariei, Austriei, Italiei şi Spaniei prevăzută de art. 1 al.1 din OUG 112/2001 aprobată prin Lg. 252/2002 cu aplic. art. 41 al.2 c.p. şi art. 37 lit. b c.p..

În baza rt. 33-34 lit.b Cod pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod pen.

Inculpatul a fost obligat la 280 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut că  în perioada 01.04.2004 – 01.04.2008, inculpatului i-a fost restricţionat dreptul la libera circulaţie  ca urmare returnării sale din Spania.

Inculpatul a încălcat interdicţia şi la data de 13.06.2005 a trecut fraudulos frontiera de stat a României după care a tranzitat Ungaria, Austria, Italia, Franţa şi Spania, ajungând la data de 16.06.2005 în Barcelona.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul fără a preciza motivele de nelegalitate şi netemeinicie.

Tribunalul Buzău prin decizia penală nr. 151/18.06.2009 a respins ca nefondat apelul  declarat de inculpatul I. F., împotriva sentinţei penale nr. 251 din 17.03.2009 pronunţată de Judecătoria  Buzău.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa  de apel a reţinut  că din probele administrate rezultă că inculpatul, deşi avea restricţionat dreptul la libera circulaţie în Spaţiul Uniunii Europene pe perioada 01.04.2004 - 01.04.2008 (adresa nr.44505/07.06.2007 a Serviciului public comunitar pentru evidenţa şi eliberarea  paşapoartelor simple Buzău) , a trecut fraudulos frontiera de stat a României în data de 13.06.2005 şi de aici în Ungaria, Austria, Italia, Spania.

S-a apreciat de asemenea de tribunal că, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod pen. şi faptul că inculpatul  este recidivist fiind condamnat de 3 ori pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie la pedepse cu închisoarea,  dintre care una de  7 ani.De asemenea, s-a ţinut cont şi de atitudinea sinceră de  care a dat dovadă inculpatul pe parcursul urmăririi penale.

Împotriva  acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul  I. F. criticându-le pentru nelegalitate  şi netemeinicie, susţinând în esenţă că, la termenul  când s-a judecat apelul de către Tribunalul Buzău la data de 26 mai 2009 nu s-a putut prezenta fiind plecat din ţară, la muncă şi că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin modalitatea de executare, privativă de libertate, este prea aspră, în condiţiile în care fapta săvârşită  nu este  atât de gravă.

În final, acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare şi aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Examinând hotărârile recurate, în raport de  actele şi lucrările dosarului, de susţinerile recurentului inculpat  ce  se circumscriu cazului de casare prevăzut de art.  385/9 al.1 pct.14 c.p.p., curtea a constatat că  recursul acestuia este nefondat.

În ce priveşte  prima susţinere a recurentului, din examinarea  dosarului de apel, curtea constată că inculpatul nu s-a prezentat  la nici unul din termenele de judecată, însă procedura  cu acesta a fost legal îndeplinită, prin afişare,  întrucât „ nicio persoană nu a fost găsită la locuinţa destinatarului”.

De asemenea, din cuprinsul încheierii pronunţată la termenul din  21 mai 2009, rezultă că în faţa instanţe de apel  s-a prezentat mama apelantului inculpat, care a adus la cunoştinţa instanţei că fiul său este plecat la muncă în Spania, că a luat legătura cu el şi acesta doreşte a se amâna cauza pentru a se prezenta la proces, drept pentru care  tribunalul  a amânat  judecata  la 18 iunie 2009.

La termenul din 18 iunie 2009 când a avut loc judecata cauzei pe fond a cauzei, inculpatul a lipsit, însă  procedura cu acesta a fost îndeplinită, în condiţiile art. 179 al.5 c.p.p.

Referitor la cea de a doua critică formulată de recurent cu privire la individualizarea pedepsei aplicate, curtea apreciază  că şi aceasta este nefondată.

Aplicând inculpatului pedepse de 6 luni şi respectiv 8 luni închisoare, pentru infracţiuni sancţionate  de  textele legale respective cu pedepse cuprinse între 3 luni şi 2 ani închisoare, instanţa de fond a procedat în mod judicios, dovedindu-se că a pus în balanţă atât  gradul  de pericol social concret  al faptelor, care nu este foarte ridicat, atitudinea sinceră manifestată de inculpat în cursul urmăririi penale când s-a reuşit audierea acestuia, cât şi  statutul juridic de recidivist postexecutoriu al acestuia.

Aşa fiind, se constată că  pedepsele aplicate sunt mai apropiate  de limita minimă prevăzută de textele legale incriminatoare decât de cea maximă, iar modalitatea de individualizare – privativă de libertate a fost impusă de  antecedentele penale ale inculpatului, faţă de care, în mod corect, instanţele  au  considerat că acesta  nu îndeplinea  cerinţele legale pentru aplicarea suspendării condiţionate sau sub supraveghere a  pedepsei rezultante.

Astfel, din fişa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a suferit  3 condamnări, dintre care ultima de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 153/22.12.1997 a Tribunalului Buzău, executată în perioada 18 ianuarie 1997 – 31 octombrie 2001, având şi un rest neexecutat de  990 zile închisoare.

Dispoziţiile art. 81 alineat 1 lit. b şi respectiv 86/1 alineat 1 lit. b c.p. prevăd că, poate beneficia  de suspendare condiţionată sau sub supraveghere, persoana care nu a mai fost  condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni şi respectiv 1 an,  afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în articolul 38 c.p.

Ori, faţă de cuantumul pedepsei  anterioare, inculpatul  nu îndeplinea această condiţie, nefiind  îndeplinit nici termenul de reabilitare cu privire la această condamnare, acest termen având o durată de 8 ani şi 9 luni ( art. 135 al.1 lit. b  c.p.) şi calculându-se  de la data executării integrale a pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, inclusiv a restului de 990 zile.

În concluzie, faţă de considerentele expuse pe larg mai sus, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b c.p.p., curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului Ion Fabian.