Drept penal. faptă care nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni. criterii de apreciere în privinţa infracţiunilor relative la viaţa sexuală.

DREPT PENAL.  FAPTĂ CARE NU PREZINTĂ GRADUL DE PERICOL SOCIAL CONCRET AL UNEI INFRACŢIUNI. CRITERII DE APRECIERE ÎN PRIVINŢA INFRACŢIUNILOR RELATIVE LA VIAŢA SEXUALĂ.

În cazul infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală , în special cele comise asupra unor victime minore, la aprecierea gradului de pericol social concret al infracţiunii se va ţine seama de obiectul juridic special al infracţiunii şi de urmarea imediată constând în punerea în primejdie a dezvoltării fizice şi psihice a victimei , fiind necesar a se analiza întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii la momentul consumării ori , după caz, al epuizării acestor infracţiuni, fără a se avea în vedere elemente ulterioare momentului  consumativ, acestea din urmă putând fi valorificate în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei.

Decizia penală nr. 664, din 09.10.2009

Prin sentinţa penală nr. 1324/16.12.2008 pronunţată de Judecătoria Moreni în baza art. 11 cpt. 2 lit. a cod procedură penală rap. la art. 10 lit. b1 cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului C.G. pentru infracţiunea prevăzută de art.198 alin. 1 cu aplic.art. art. 41 alin. 2 cod penal.

În baza art. 181 cod penal rap. la art. 91 cod penal s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în cuantum de  300 de lei.

Prin aceeaşi sentinţă penală, inculpata  V.L.M.  , a fost achitată în baza art. 11 pct. 2 lit. a  rap. la art. 10 lit. b1 cod procedură penală pentru infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 198 alin. 1 , cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal.

În baza art.181 cod penal rap. la art. 91 cod penal a fost aplicată inculpatei amenda administrativă de 300 lei.

În cauză s-a luat act că partea vătămată V. M. G. nu s-a constituit parte civilă, iar în baza art. 192 alin. 1 cod penal inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a reţinut, în esenţă, că în perioada aprilie 2007 – mai 2008, inculpatul C.G. a întreţinut în mod continuat acte sexuale cu minora V.M.G., cu consimţământul acesteia şi cunoscând că minora are vârsta de 12 ani , iar mama minorei, inculpata V.L.M., a înlesnit aceste relaţii, fiind de acord cu ele şi oferind părţilor implicate o cameră separată în domiciliul său.

S-a mai reţinut de prima instanţă că gradul de pericol social concret al faptelor comise de cei doi inculpaţi este redus având în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, inculpaţii neacţionând cu premeditare sau pe ascuns, relaţiile sexuale dintre inculpat şi partea vătămată  au fost înlesnite de inculpată, desfăşurându-se şi în casa tatălui inculpatului, şi că în prezent minora locuieşte la  inculpat, iar din relaţia celor doi a rezultat şi un copil.

A mai apreciat instanţa de fond că scopul  urmărit de inculpat nu a fost unul de natură josnică, atâta timp cât inculpatul a dorit o relaţie de lungă durată cu minora-parte vătămată, asumându-şi responsabilităţile ce derivă din constituirea unei familii, lucru care momentan nu este posibil din cauza vârstei prea mici a părţi vătămate.

S-a mai apreciat de prima instanţă că nici scopul urmărit de mama părţii vătămate nu a fost josnic, că aceasta  iniţial s-a opus relaţiei dintre părţi, dar că ulterior a acceptat-o, ceea ce denotă mai degrabă, neputinţa mamei de a se opune acestei relaţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, criticând-o pentru netemeinicie.

S-a susţinut că soluţia de achitare a inculpaţilor este dată pe baza unei interpretări greşite a criteriilor prevăzute de art. 181 alin. 2 cod penal şi că prima instanţă nu a ţinut cont de probele existente la dosarul cauzei, probe ce reflectă cu certitudine mijloacele periculoase folosite de inculpaţi, scopul urmărit de aceştia, împrejurările comiterii faptei continuate şi  urmările produse.

Prin decizia penală nr.87/25 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a respins ca nefondat apelul  declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, împotriva sentinţei penale nr. 1324/16.12.2008 pronunţată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr. 2403/262/2008.

Pentru a  dispune astfel , tribunalul a reţinut că în mod corect instanţa de fond a stabilit situaţia de fapt pe baza materialului probator administrat, şi că este fără putinţă de tăgadă faptul că inculpatul a avut cunoştinţă încă de la început că minora avea 12 ani, că relaţiile sexuale cu aceasta sunt interzise de lege, dar cu toate acestea minora a părăsit domiciliul părinţilor săi şi locuieşte şi în prezent la familia inculpatului.

De asemenea, un lucru este cert şi în legătură cu naşterea minorului A.V., ca rezultat al relaţiei dintre cei doi, inculpatul şi partea vătămată intenţionând să se căsătorească imediat ce legea va permite acest lucru având în vedere vârsta părţii vătămate.

Tribunalul a constatat că  soluţia criticată este una judicioasă în raport de situaţia concretă existentă între părţi şi că în mod corect, instanţa fondului a concluzionat în sensul că inculpatul , deşi  a întreţinut relaţii sexuale cu minora, fapta sa nu prezintă în concret un grad de pericol social foarte ridicat, date fiind împrejurările comiterii ei şi comportamentul inculpatului.

Faptul că în prezent există un copil de câteva luni rezultat în urma relaţiei dintre inculpat şi partea vătămată nu poate fi ignorat în cauză, ca şi atitudinea sinceră şi regretul manifestat de inculpatul C. G. sunt la baza soluţiei de achitare adoptată de prima instanţă.

A  mai reţinut tribunalul că, în ceea ce-o priveşte pe inculpata V. L. M., aşa cum corect s-a analizat de prima instanţă, se poate reţine o oarecare participare a acestei la înlesnirea relaţiei dintre fiica sa şi inculpat, dar este puţin probabil să se creadă că a urmărit un scop josnic sau  ascuns în această acţiune.

Vârsta foarte fragedă a minorei V. M. G. la începutul relaţiei ei cu inculpatul– 12 ani, a stârnit în mod evident reacţia familiei sale, familie care ulterior a acceptat relaţia având în vedere în special situaţia părţii vătămate care era însărcinată.

S-a apreciat de instanţa de apel că  deşi este adevărat că aplicarea disp. art. 181 alin. 1 cod penal nu reliefează inexistenţa faptelor comise, însă ele pot justifica aprecierea pericolului social al acestor fapte.

Aplicarea unor amenzi administrative celor doi inculpaţi faţă de modul concret în care s-a desfăşurat în timp activitatea inculpaţilor,s-a apreciat de către tribunal că  reprezintă o soluţie mai mult decât adecvată circumstanţelor reale şi personale  existente  în cauză.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, criticându-le pentru nelegalitate şi  netemeinicie, pe considerentul greşitei achitări a inculpaţilor,consecinţă a greşitei aprecieri a gradului de pericol social al infracţiunii.

În motivele scrise de recurs, se arată că, atâta timp cât  relaţiile sexuale dintre inculpat şi partea vătămată minoră au fost înlesnite de mama părţii vătămate şi se desfăşurau cu acordul şi  în casa acesteia ,coroborat cu  numărul mare de acte realizate în formă continuată de autor şi de complice, instanţele trebuiau să aibă în vedere gravitatea faptelor,reflectată de modul concret de comitere,de consecinţele produse şi de vârsta părţii vătămate.

În acest sens,s-a arătat că pericolul social concret al infracţiunii săvârşite este evident prin urmarea imediată produsă prin întreţinerea raporturilor sexuale şi anume starea de graviditate şi naştere mai apoi a unui copil, de către un alt copil, urmări care au primejduit dezvoltarea fizică şi psihică a minorei.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi pe fond condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii, cu aplicarea disp. art.81 c.penal.

Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, dar şi din oficiu, în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 c.pr.penală, constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare:

Inculpatul C. G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru săvârşirea  infracţiunii prev. de art. 198 al.1 c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p., reţinându-se că în intervalul aprilie 2007- mai 2008, a întreţinut în mod continuat  acte sexuale  cu partea vătămată  V. M. G.,  cunoscând că aceasta nu a împlinit vârsta de 18 ani, respectiv împrejurarea că la acea dată minora avea vârsta de 12 ani.

Inculpata V. L. M., mama  părţii vătămate minore, a fost trimisă  în judecată prin acelaşi act de acuzare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 198 al.1 c.p. cu aplic. art. 41 al.2 c.p., constând în aceea că în intervalul aprilie – noiembrie 2007 a ajutat la săvârşirea  de către  inculpatul C. G. a infracţiunii prev. de art. 198 al.1 c.p. cu aplic art. 41 al.2 c.p.

Instanţele au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi,sub acest aspect,au realizat o corectă apreciere şi interpretare a mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal.

Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reţinut şi rezultă că în perioada aprilie 2007 – mai 2008, inculpatul C. G. a întreţinut în mod continuat acte sexuale cu partea vătămată minoră V.M.G.,în vârstă de 12 ani, cu consimţământul acesteia şi cunoscând  vârsta minorei.

Acesta relaţii sexuale au avut loc în domiciliul minorei,cu ştiinţa şi cu consimţământul mamei acesteia,  inculpata V. L. M.,care a înlesnit aceste relaţii, fiind de acord cu ele şi oferind părţilor implicate o cameră separată în domiciliul său.

Existenţa faptelor este în afara oricărei îndoieli,  fiind confirmată de altfel, inclusiv de declaraţiile constante de recunoaştere ale inculpatului C. G., acestea  coroborându-se  pe deplin  cu declaraţiile părţii vătămate V. M. G. şi ale  martorului V. N., tatăl minorei.

Aşa fiind, existenţa faptelor  şi săvârşirea lor cu vinovăţie  de către inculpaţi au fost în mod judicios  stabilite  de către  instanţe, însă în cauză s-a realizat o greşită aplicare  a disp. art. 18/1 c.p., apreciindu-se  în mod greşit faptul că  infracţiunile comise de inculpaţi nu prezintă gradul de pericol  social cerut de lege  şi deci că ar justifica  aplicarea unei sancţiuni administrative.

După cum se remarcă în considerentele hotărârilor atacate, instanţele s-au preocupat în mod excesiv  de evidenţierea  consecinţelor ulterioare  săvârşirii faptelor, constând în  naşterea,  de către partea vătămată minoră V. M. G., a minorului  A. V., la data de 28.09.2008, motivându-se  lipsa gradului de pericol social al infracţiunilor  prin  aceea că inculpatul C. G. şi partea vătămată  minoră ar fi intenţionat să se căsătorească,  locuind împreună şi în prezent.

Aceste aspecte, incontestabile de altfel, nu pot  conduce însă la înlăturarea  din conţinutul constitutiv al infracţiunilor deduse judecăţii , a urmărilor imediate  produse prin săvârşirea acestor fapte,urmări care  se concretizează aşa cum de altfel au fost avute în vedere de către legiuitor, în însăşi  punerea în primejdie a  dezvoltării fizice şi psihice a părţii vătămate minore.

Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de  art. 198 al.1 c.p. îl constituie relaţiile sociale privitoare la  libertatea şi inviolabilitatea  sexuală a minorului care nu a împlinit vârsta de 15 ani,  ţinându-se seama de faptul că practicarea unor  relaţii sexuale sub această limită de vârstă ar putea determina producerea unor consecinţe  negative atât în plan psihic, cât şi  sub aspectul dezvoltării  fizice, generate de  insuficienta  dezvoltare fizică  şi maturizare psihică a unui minor care nu a împlinit această  vârstă, astfel încât acesta  ar putea  fi cu uşurinţă determinat  să accepte  realizarea unor acte sexuale din considerente legate de  lipsa sa de experienţă de viaţă.

În aceste condiţii, deşi consimţământul minorului  la  practicarea unor  astfel de acte sexuale a fost totuşi exprimat, un atare consimţământ nu poate fi considerat valabil atâta  vreme cât provine  de la o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu.

Or, tocmai aceste elemente au fost avute în vedere de legiuitor la incriminarea şi sancţionarea  infracţiunii prev. de art. 198 al.1 C.p., fiind lesne de observat că şi tratamentul sancţionator  al acesteia  este egal cu  cel aplicat violului, în forma tip, respectiv  pedeapsa principală  de la 3 la 7 ani.

În speţă, din examinarea  ansamblului probator  examinat, rezultă cu certitudine întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii  pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, curtea observând că în mod greşit instanţele şi-au axat argumentarea  pe consecinţele produse ulterior momentului epuizării infracţiunilor, fără a  ţine seama de împrejurarea că, la momentul la care s-au epuizat actele materiale componente ale formei continuate, aceste fapte întruneau pe deplin toate  elementele  constitutive ale infracţiunii, inclusiv  pe cel privind  gradul de pericol social cerut de lege, pentru a justifica  aplicarea  unei sancţiuni penale şi nu administrative.

Or, instanţele  au  dat o interpretare greşită criteriilor legale  prevăzute de art. 18/1  al.2 c.p. ignorând  numărul mare de acte materiale realizate în formă continuată, care caracterizează mijloacele folosite ca periculoase, dar şi modul de săvârşire al faptelor, împrejurările în care s-au comis, respectiv  în domiciliul  minorei, fără a observa că potrivit  depoziţiei martorului V. N., însăşi inculpata V.L. M. întreţinea  relaţii  extraconjugale cu martorul C. G., în acelaşi  domiciliu, în prezenta soţului ei, fiind deci total dezinteresată de impactul acestora asupra dezvoltării psihice a părţii vătămate minore.

Practic, instanţele au conferit  valenţe exclusive urmărilor constând în naşterea de către partea vătămată minoră a unui copil, precum şi  intenţiilor de întemeiere în viitor a unei familii, ignorându-se însă, urmarea imediată produsă prin săvârşirea faptelor deduse judecăţii, care a primejduit dezvoltarea fizică şi psihică a minorei şi minimalizându-se  natura faptei şi calitatea  specială a subiectului pasiv.

S-a mai omis a se avea în vedere şi împrejurarea că însăşi naşterea minorului A. V. de către partea vătămată minoră,este tot o consecinţă directă a săvârşirii faptelor şi deci acest aspect,în loc să atenueze gradul de pericol social concret al faptelor, dimpotrivă,imprimă acestora un caracter grav atâta timp cât naşterea-proces fiziologic complex-a survenit când partea vătămată avea o vârstă extrem de fragedă,existând serioase îndoieli asupra conştientizării ,de către aceasta,a importanţei unui asemenea moment.

Nu în ultimul rând,prin aceasta, s-a pus în pericol şi mai accentuat dezvoltarea fizică şi mai ales psihică a minorei,ştiut fiind că declanşarea naşterii,sub o anumită limită de vârstă,primejduieşte în mod evident atât echilibrul organismului unei minore,cât si integrarea sa socială ulterioară , în acest sens fiind remarcată şi abandonarea cursurilor şcolare de către minoră, aspecte care pledează tot în sensul aprecierii faptelor ca întrunind gradul de pericol social avut în vedere de legiuitor.

În aceste condiţii, curtea constată  că instanţele în mod greşit au dispus achitarea inculpaţilor, fiind incident cazul de casare prevăzut  de art. 385/9 pct.18 c.p.p.în sensul că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpaţilor, prin aprecierea eronată a lipsei gradului de pericol social al infracţiunilor.

În consecinţă, recursul va fi admis  şi în baza art. 385/15 pct.2 lit. d c.p.p. se vor casa atât sentinţa, cât şi decizia atacată şi se va  dispune condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost deduşi  judecăţii, la câte o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de textul legal incriminator, curtea apreciind că  toate elementele ce au fost  reţinute de către  instanţele anterioare  ca având aptitudinea de a înlătura gradul de pericol social concret  cerut de lege, pot fi relevate drept circumstanţe reale ale săvârşirii faptei şi respectiv personale ale inculpaţilor, care  să justifice concluzia potrivit căreia scopul pedepsei poate fi atins în concret  şi fără executare, în regimul prevăzut de art. 81 c.p.

Domenii speta

Spete similare