Părinte aflat în executarea pedepsei. Legături personale cu minorul. Interesul superior al minorului

Prin acţiunea înaintată la 29 noiembrie 2007 la Judecătoria Miercurea Ciuc, reclamantul K. L, deţinut în Penitenciarul Aiud, a chemat în judecată pe pârâta N. E, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să se stabilească modalitatea de vizitare a minorului A. J. născut la data de 21 iunie 2003 din relaţiile de concubinaj ale părţilor.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a relevat că în prezent se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, însă nefiind decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti, este îndreptăţit a avea legături personale cu minorul, pentru a veghea la creşterea şi educarea acestuia. În opinia reclamantului, este posibil şi justificat ca minorul să fie adus periodic la penitenciar de către părinţii sau fraţii reclamantului, după care aceştia să-l readucă la domiciliul pârâtei.

Prin sentinţa civilă  nr.1471 din 16 septembrie 2008 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, s-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamant, soluţie menţinută ca legală şi temeinică prin decizia civilă nr.162 din 11 decembrie 2008 a Tribunalului Harghita, care a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a statua astfel, instanţa de apel a reţinut că minorul se află în grija pârâtei, are vârsta de 5 ani iar relaţiile dintre părţi sunt deosebit de tensionate, în condiţiile în care reclamantul i-a omorât sora. După cum a relevat în întâmpinare, pârâta nu doreşte să-şi însoţească copilul la penitenciar pentru a-şi vedea tatăl şi nici să-l încredinţeze unei rude a pârâtului, mamă sau frate, pentru a-l duce la penitenciar. Cele de mai sus coroborate cu vârsta copilului, fac, ca cel puţin pentru o perioadă de timp legătura copilului cu tatăl său să nu fie în interesul minorului. În fine, în pronunţarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a avut în vedere disp.art.43 alin.3 şi art.97  din Codul familiei, acordând prioritate absolută interesului major al copilului.

Împotriva deciziei civile menţionate, reclamantul a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acţiunii civile promovate, conform solicitării. În dezvoltarea memoriului de recurs, recurentul a relevat că prin sentinţa pronunţată i-a fost luat „dreptul de a fi tată”, instanţa referindu-se doar la vârsta mică a copilului şi impactul psihic pe care acesta l-ar avea dacă şi-ar vizita tatăl la penitenciar. În opinia recurentului părinţii sau rudele apropiate ale acestuia sunt în măsură şi îndreptăţiţi de a duce copilul la penitenciar pentru a-şi vizita tatăl, fiind şi în interesul copilului de a avea legături cu părintele său. În final, reclamantul recurent a arătat că instanţa de judecată s-a referit numai la obligaţiile pe care le are ca tată faţă de minor nu şi la drepturile la care este îndreptăţit potrivit legislaţiei în vigoare.

În pofida redactării simpliste a memoriului de recurs, reiese fără echivoc faptul că reclamantul se prevalează de motivul prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ.

Recursul dedus judecăţii este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art.43 alin.3 din Codul familiei, părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea şi pregătirea lui profesională. Ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copii lor minori, fără a se diferenţia după cum aceştia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori înfiaţi (art.97 Codul familiei).

Conform art.2 alin.2 din Legea nr.272/2004 principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.

În speţa dedusă judecăţii, minorul A. J, născut la 21 iunie 2003, a rezultat din relaţiile de concubinaj ale părţilor, însă la ora actuală reclamantul este în executarea unei pedepse privative de libertate de 20 de ani închisoare, pentru infracţiunea de omor calificat, victimă fiind sora pârâtei.

Prin sentinţa civilă nr.1798/2006 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, s-a respins acţiunea formulată de reclamant având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, iar de la data pronunţării şi până în prezent nu au intervenit modificări esenţiale în situaţia acestuia.

Cu toate că prin hotărârea judecătorească prin care pârâtul a fost condamnat penal, nu i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părinteşti, având în vedere gravitatea infracţiunii comise, vârsta mică a copilului, instanţa de apel în mod corect a statuat  că în prezent modalitatea de exercitare a drepturilor părinteşti solicitate de reclamant nu corespunde interesului copilului.

Impactul psihic al vizitelor la penitenciarul unde este încarcerat reclamantul, în lipsa mamei minorului, ar dăuna grav asupra dezvoltării sale psihice la o vârstă la care capacitatea de înţelegere este diminuată. Pe de altă parte, stabilirea în sarcina altor persoane a răspunderii de a duce minorul la penitenciar,  nu poate fi impusă acestora, întrucât mama pârâtă nu este de acord cu această modalitate, care evident ar dăuna interesului minorului.

Reclamantul are posibilitatea legală de a solicita pentru o perioadă determinată de timp întreruperea executării pedepsei, perioadă în care va avea posibilitatea să-şi viziteze minorul, în contextul în care nu este decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti.

Faţă de cele ce preced, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi nereţinând din oficiu motive de casare de ordine publică, a fost respins ca nefondat recursul declarat.

Domenii speta

Spete similare