Funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor nu beneficiază de drepturile băneşti reglementate de legislaţia specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul acestor instituţii publice.

Decizie 582/R din 26.05.2009


Funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor nu beneficiază de drepturile băneşti reglementate de legislaţia specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul acestor instituţii publice.

Termenul de „personal” din cadrul instanţelor si parchetelor nu cuprinde şi funcţionarii publici.

Prin sentinţa nr.33 din 16 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr.2653/102/2008 Tribunalul Mureş a  respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de MEF prin DGFP Mureş şi a Ministerului Justiţiei.

Prin aceeaşi sentinţă s-a respins acţiunea formulată de  reclamantele B. E., Ş. D., C. S., I. S. şi F. Z., funcţionari publici la C.A. Tg - Mureş, în contradictoriu cu pârâţii M. J., T.M. şi M. E. F.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că în ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de pârâtul MEF, aceasta trebuie respinsă deoarece ministerul are atribuţii de gestionare a bugetului de stat.

În ce priveşte lipsa calităţii procesual pasive a M. J., aceasta a fost respinsă având în vedere calitatea sa de ordonator principal de credite.

Pe fondul cauzei s-a reţinut că atribuţiile, condiţiile de încadrare şi specificul muncii personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor sunt total diferite de cele ale funcţionarilor publici, astfel încât aceştia din urmă nu pot beneficia de aceleaşi sporuri sau drepturi salariale acordate în mod expres de lege numai unei anumite categorii de personal al puterii judecătoreşti.

De asemenea, s-a apreciat că este relevante relevantă soluţia dată de Î. C. C.J. recursului în interesul legii formulat cu privire la chestiunea suspusă analizei instanţei, în sensul că art.40 şi 41 din O.U.G. nr.92/2004 nu se aplică şi funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamantele, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. În subsidiar s-a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii. 

În motivele de recurs s-a arătat că potrivit art.20 din Constituţia României, în ceea ce priveşte prioritatea reglementărilor, cele internaţionale au prioritate în raport cu cele naţionale.

De asemenea, s-a apreciat că au fost încălcat dispoziţii din pacte şi tratate la care România este parte, respectiv art.23 alin.3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.7 lit.a din Pactul internaţional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificate prin Decretul nr.212 din 31 octombrie 1974, publicat în Buletinul Oficial nr.146 din 20 noiembrie 1974, Partea I pct.4 şi Partea II, art.4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasburg la 3 mai 1996, ratificată prin legea nr.74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.193 din 4 mai 1999, art.2 pct.1 şi art.11 pct.2 din convenţia nr.95/1949 privind protecţia salariului, ratificată prin Decretul nr.284/1973, publicat în buletinul Oficial nr.81 din 6 iunie 1973, convenţia nr.100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală, ratificată prin Decretul nr.213/1957, publicat în buletinul Oficial nr.4 din 18 ianuarie 1958 şi art.2 pct.1 din convenţia nr.131/1970 privind fixarea salariilor minime, în special în ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, ratificată prin Decretul nr.83/1975, publicat în Buletinul Oficial nr.86 din 2 august 1975.

Recurentele au apreciat că instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei, motivându-şi hotărârea doar pe decizia nr.23/2008 a Î.C.C.J.

S-a arătat şi faptul că art. 47 din Legea nr.50/1996 este în vigoare, astfel că sporul se aplică în continuare şi legea având o noţiune mai largă cu privire la termenul de „personal”, iar aceste drepturi trebuiau acordate  şi funcţionarilor publici din sistem.

Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 C.pr.civ. instanţa a reţinut următoarele:

Având în vedere dispoziţiile de  la art.329 C.pr.civ., care prevăd că  dezlegarea dată problemelor de drept invocate în cadrul recursurilor în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, Curtea este obligată să ţină seama de decizia nr.23 din 12.05.2008 prin care ICCJ s-a pronunţat cu privire la interpretarea dispoziţiilor art.41 din OG nr.6/2007, art.40 şi 41 din O.U.G 92/2004, ale art.42 din O.G. nr.2/2006, în soluţionarea recursului în interesul legii.

Interpretarea a fost dată în sensul că „funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor nu beneficiază de drepturile băneşti reglementate de legislaţia specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea”.

În consecinţă reclamantele nu pot beneficia de drepturile salariale sau alte drepturi prevăzute de legislaţia specifică altor categorii de personal, în afară de cele stabilite pentru funcţionarii publici.

Faţă de cele de mai sus, este astfel irelevant faptul că art.47 din  Legea nr.50/1996 ar mai fi sau nu în vigoare, câtă vreme Decizia nr.23/2008 a Î.C.C.J. clarifică tocmai aspectul că termenul de personal din cadrul instanţelor şi al parchetelor nu cuprinde şi funcţionarii publici.

De asemenea, este irelevant că se face trimitere la diverse pacte şi tratate internaţionale, câtă vreme dreptul invocat de reclamante nu este reglementat în legislaţia internă.

Dreptul invocat de reclamante vizează alte categorii de persoane decât funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor.

În ce priveşte susţinerea recurentelor că hotărârea primei instanţe ar fi motivată doar pe decizia nr.23/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,aceasta nu va fi luată în considerare deoarece judecătorul şi-a motivat hotărârea,chiar dacă a făcut aceasta într-un mod succint.

Astfel, în baza art.312 C.pr.civ., instanţa a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta