Personal Contractual. Indemnizaţii de dispozitiv. Autoritate de lucru judecat. Limite

Legea nr. 330/2009;

Legea nr. 284/2010;

O.U.G. nr. 1/2010.

Atât  în Legea 330/2009, în OUG nr. 1/2010, precum şi în Legea nr. 284/2010  s-a evidenţiat faptul că nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data încheierii lor şi care exced prevederilor legii cadru. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte efectul hotărârii judecătoreşti menţionate anterior, trebuie subliniat faptul că obligaţia angajatorului de a plăti un anumit spor constatat printr-o hotărâre judecătorească se întinde atât timp cât subzistă temeiul legal care a stat la baza pronunţării hotărârii. Autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească este una absolută, pe toată durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă obligaţia angajatorului de a plăti un spor. Încetarea obligaţiei legale de plată a sporului este determinată de survenirea unui eveniment legislativ care suprimă textul în baza căruia a fost acordat sporul în cauză. În speţă, prin art. 48 alin. 1 pct. 8 din Legea nr. 330/2009 s-a abrogat Legea nr. 138/1999 şi cu toate că Legea nr. 330/2009  prevede în Anexa III sporul de dispozitiv, acesta continuă să fie acordat numai personalului care a beneficiat de el în condiţiile legii, iar nu în baza unor hotărâri judecătoreşti sau contracte colective de muncă.

Prin Sentinţa civilă nr. 1898 din 12.06.2014 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 225/96/2014 s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecarea acţiunii în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Harghita şi s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţii K. F., F. M., P. P., K. F., J. A., P. J., B. A., B. G., A. I., S. T., S. A., L. E., L. E., B. Z., N. A. şi K. T. G. împotriva pârâtului Preşedintele Consiliul Judeţean Harghita.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că sporul de dispozitiv a fost acordat reclamanţilor în baza sentinţelor civile nr. 450/05.03.2008 şi 493/2009 ale Tribunalului Harghita, cu luarea în considerare prevederilor art. 13 din Legea nr. 138/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, însă referitor la legalitatea acordării acestui spor pentru personalul din administraţia publică, s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 37/14.12.2009.

S-a mai reţinut că în Legea 330/2009, precum şi în OUG nr. 1/2010 s-a evidenţiat faptul că nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data încheierii lor şi care exced prevederilor legii cadru nr. 330/2009, astfel că, potrivit prevederilor acestui act normativ, după 01.01.2010 se menţin doar sporurile avute înainte de această dată, drepturi acordate în baza legii sau a unor  hotărâri ale Guvernului, iar nu a unor contracte colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor.

Tribunalul a mai subliniat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor salariale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, solicitând schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii formulate.

În motivarea căii de atac promovate, reclamanţii au arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor imperative referitoare competenţă, cauza fiind în mod greşit judecată ca litigiu de muncă, fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Apelanţii au mai arătat că hotărârea pronunţată încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 701/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 1400/R/2008 a Curţii de Apel Tg-Mureş şi a sentinţei civile nr. 450/2009, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1472/R/2009 a Curţii de Apel Tg Mureş, hotărâri prin care se recunoaşte reclamanţilor dreptul la sporul de dispozitiv atât timp cât îndeplinesc calitatea de salariaţi ai pârâţilor. Fiind vorba de un drept câştigat, se susţine că neS.irea acestuia încalcă dreptul reclamanţilor la un proces echitabil.

S-a mai arătat că în mod greşit prima instanţă a făcut trimitere la Decizia nr. 37/2009  a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu putea produce efecte retroactive.

Cât priveşte confirmarea de către Curtea de Apel Tg.-Mureş a constatărilor Curţii de Conturi în privinţa nelegalităţii acordării sporului de dispozitiv, apelanţii au arătat că nu au avut calitatea de părţi în litigiul respectiv, astfel că nu le este opozabilă hotărârea pronunţată.

Apelanţii au mai arătat că sporul de dispozitiv a fost introdus în salariul de bază începând cu data de 01.01.2010, în temeiul Legii nr. 330/2009, tocmai datorită faptului că era un drept câştigat în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

În drept, apelanţii reclamanţi au invocat  prevederile art. 460, 470, 488 alin (1) pct. 1, 7 şi 8 Cod procedură civilă, raportat la art. 430, art. 431 Cod procedură civilă, art. 3 lit. c, cele ale art. 7 alin. 2, ale art. 12 şi, respectiv ale art. 22 coroborat cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004.

Intimatul Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a formulat întâmpinare, prin care a arătat că sunt întemeiate criticile apelanţilor referitoare la necompetenţă, arătând că fiind în discuţie anularea unei Dispoziţii a Preşedintelui Consiliului Judeţean, cauza trebuia soluţionată de instanţa de contencios administrativ.

Pe fond, intimatul a arătat că dispoziţiile emise sunt legale faţă de soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti cu privire la includerea sporului de dispozitiv în salariul de bază.

Apelanţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au reiterat aspectele invocate prin memoriul de apel.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constatat următoarele:

Reclamanţii sunt angajaţi în cadrul Consiliului Judeţean Harghita, având calitatea de personal contractual, îndeplinind funcţii de fochist, îngrijitor, lăcătuş, şofer etc, iar preşedintele acestei instituţii este persoana abilitată de lege să emită dispoziţii care reglementează raporturile juridice de muncă ale angajaţilor cu contract individual de muncă, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. 2 lit. b din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că sunt nefondate susţinerile apelanţilor referitoare la necompetenţa instanţei de fond, constatând că în mod corect cauza a fost soluţionată de un complet specializat în litigii de muncă, Preşedintele Consiliului Judeţean putând emite şi acte de dreptul muncii, dispoziţiile contestate de reclamanţi  fiind astfel de acte.

Pe fond, Curtea a reţinut că indemnizaţia de dispozitiv reglementată de art. 13 din Legea nr. 138/1999 a fost instituită ca un spor salarial specific personalului militar şi salariaţilor civili din instituţiile publice ale apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Potrivit art. 1, art. 47 şi art. 49 din Legea nr. 138/1999, dispoziţiile legii se aplica şi personalului civil care desfăşoară activităţi în ministerele şi instituţiile centrale enumerate în lege, în condiţii similare cu cele ale cadrelor militare.

Prin Decizia nr. 37/14.12.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că dispoziţiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizaţia de dispozitiv lunar în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcţionarilor publici şi personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul MAI şi instituţiilor publice din subordinea ministerului, precum şi personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale şi a prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial şi înainte de transfer sau detaşare, din cadrul fostului Minister de Interne.

În Legea nr. 330/2009, precum şi în OUG nr. 1/2010 s-a evidenţiat faptul că nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data încheierii lor şi care exced prevederilor legii cadru nr. 330/2009.

De asemenea, prin art. 37 din Legea nr.284/2010 s-a stabilit că prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor acestei legi.

Conform art. 46 din acelaşi act normativ respectivele prevederi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011. Prin urmare, începând cu această dată reclamanţii nu mai puteau beneficia de alte drepturi, decât cele stabilite de legea cadru a salarizării. Cu toate acestea, li s-au acordat sume aferente altor sporuri decât cele recunoscute de legiuitor, prima instanţă stabilind în mod legal faptul că reclamanţii nu erau îndreptăţiţi la acordarea sporului de dispozitiv.

De altfel, acordarea în mod nelegal a sporului de dispozitiv a fost stabilită în mod irevocabil de instanţa de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 6528/2013 a Curţii de Apel Tg.-Mureş a menţinut raportul Curţii de Conturi sub acest aspect.

Nu are relevanţă din această perspectivă recunoaşterea dreptului la această indemnizaţie prin sentinţa civilă nr. 701/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 1400/R/2008 a Curţii de Apel Tg-Mureş şi prin sentinţa civilă nr. 450/2009, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1472/R/2009 a Curţii de Apel Tg Mureş.

Astfel, pe de o parte, atât  în Legea 330/2009, în OUG nr. 1/2010, precum şi în Legea nr. 284/2010  s-a evidenţiat faptul că nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data încheierii lor şi care exced prevederilor legii cadru. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte efectul hotărârii judecătoreşti menţionate anterior, trebuie subliniat faptul că obligaţia angajatorului de a plăti un anumit spor constatat printr-o hotărâre judecătorească se întinde atât timp cât subzistă temeiul legal care a stat la baza pronunţării hotărârii. Autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească este una absolută, pe toată durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă obligaţia angajatorului de a plăti un spor. Încetarea obligaţiei legale de plată a sporului este determinată de survenirea unui eveniment legislativ care suprimă textul în baza căruia a fost acordat sporul în cauză. În speţă, prin art. 48 alin. 1 pct. 8 din Legea nr. 330/2009 s-a abrogat Legea nr. 138/1999 şi cu toate că Legea nr. 330/2009  prevede în Anexa III sporul de dispozitiv, acesta continuă să fie acordat numai personalului care a beneficiat de el în condiţiile legii, iar nu în baza unor hotărâri judecătoreşti sau contracte colective de muncă.

Din această perspectivă sunt nefondate criticile apelanţilor referitoare la încălcarea autorităţii lucrului judecat şi a dreptului la un proces echitabil, precum şi cele referitoare la faptul că Decizia nr. 37/2009 nu ar avea relevanţă în speţă şi că prima instanţă în mod greşit ar fi făcut referire la aceasta.

Prin urmare, Curtea a constatat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, urmând a o păstra, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.

Domenii speta

Spete similare