Probe testimoniale

Prin acţiunea înaintată la 10 aprilie 2007 la Judecătoria Timişoara, reclamanţii C. G. şi C. I, au chemat în judecată pe pârâţii N. V.C, N A, N. C. D. şi N. A. L, solicitând pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în Timişoara înscris în CF Timişoara, cu intabularea dreptului de proprietate imobiliară pe numele reclamanţilor, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 1.000 Euro/zi de întârziere, până la data perfectării actelor autentice.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat restituirea preţului de 55.000 Euro precum şi daune aferente prejudiciului cauzat, cu cheltuieli de judecată, relevând că în anul 2004 a intervenit între părţi un antecontract de vânzare cumpărare privind imobilul din litigiu şi, cu toate că preţul a fost plătit, pârâţii – vânzători, refuză predarea imobilului şi perfectarea înstrăinării.

Prin precizarea de acţiune ulterioară reclamanţii şi-au reformulat petitul principal, solicitând instanţei să se pronunţe o hotărâre în prestaţie tabulară, în baza căreia să se poată intabula în CF, renunţând la capătul de acţiune privind restituirea preţului de 55.000 Euro.

În drept, reclamanţii s-au prevalat de dispoziţiile art.969, 970, 1295 din Codul civil.

Prin sentinţa civilă nr.9847 din 10 octombrie 2007 a Judecătoriei Timişoara s-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanţi, soluţie menţinută ca legală şi temeinică prin decizia civilă nr.216/A/19 martie 2008 a Tribunalului Timiş, care a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.

Pentru a statua astfel, cele două instanţe de judecată au reţinut că în anul 2001 între N. A. şi N. C. pe de o parte, şi familia C. pe de altă parte, s-a încheiat un înscris sub semnătură privată prin care părţile făceau un schimb de locuinţe, iar ulterior la 17.01.2004 a intervenit un antecontract de vânzare cumpărare privind imobilul din litigiu. Prin acest ultim act N. în nume propriu şi ca mandatar al celorlalte pârâte se obligă să înstrăineze reclamanţilor imobilul situat în Timişoara cu preţul de 55.000 Euro, sumă ce urma a fi achitată în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunţată în dosarul nr.4767/2002 al Judecătoriei Timişoara, având ca obiect revendicarea imobilului de foştii proprietari.

La data de 8 februarie 2005 între părţi se încheie un act adiţional la antecontractul de vânzare cumpărare prin care se stabileşte plata preţului de către familia C. până la data de 1 iulie 2005, termen care nu a fost respectat. La dosarul cauzei nu există nici un alt înscris depus de către părţi din care să rezulte că termenul de plată (scadenţa) a fost prelungit sau modificat şi la data de 25 august 2005 când reclamanţii  au intenţionat să achite contravaloarea imobilului, însă pârâţii au refuzat încasarea preţului, invocând nerespectarea termenului de plată.

În dovedirea acţiunii, reclamanţii s-au prevalat de un început de dovadă scrisă eliberat de BRD Timişoara la data de 25 august 2005, pe numele N. ce reprezintă comision pentru „încasări diverse”. Prin acest înscris s-a încercat a se dovedi că preţul a fost achitat integral şi astfel vânzarea este perfectată între părţi, însă atât instanţa de fond cât şi cea de apel au considerat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art.1197 alin.2 Cod civil, respectiv nu constituie înscris doveditor. S-a concluzionat că pentru a se pronunţa o hotărâre care să ţină loc de contract autentic de vânzare cumpărare, trebuie ca preţul vânzării să fi fost achitat de cumpărători şi aceştia să se afle în posesia imobilului.

Împotriva deciziei civile menţionate, reclamanţii au înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, rejudecarea pricinii şi admiterea acţiunii civile introductive de instanţă, conform solicitării, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.5,8,9 C.pr.civ.

Recurenţii au relevat prin memoriul de recurs faptul că hotărârea atacată este nelegală în sensul art.304 pct.5 C.pr.civ.,  raportat la art.129 alin.4 şi 5 din acelaşi cod, instanţa înlăturând un înscris probatoriu determinant fără să se fi verificat validitatea lui.

Reclamanţii face evident referire la înscrisul de la fila 15 dosar fond, emanat la data de 28 august 2005 de BRD Timişoara şi prin care au dovedit că preţul a fost achitat integral vânzătorilor, situaţie în care se impunea pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare. Chiar dacă instanţele nu au considerat că înscrisul eliberat de bancă reprezintă dovada deplină a plăţii, stabilind că suma de 55.000 Euro a fost preluată de N. V, trebuia să prezume că această sumă rămasă în posesia lui, situaţie care este echivalentă cu efectuarea plăţii.

De asemenea reclamanţii au arătat prin memoriul de recurs că hotărârea atacată a schimbat natura actului juridic dedus judecăţii şi a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv art.967, 970, 1295 Cod civil. Antecontractul dintre părţi a avut la bază un consimţământ scris, rezoluţiunea implicând un nou acord de voinţă al părţilor, însă pârâţii vânzători nu au solicitat în acest proces rezoluţiunea antecontractului.

Prin încheierea nr.276 din 19 martie 2009 a  Curţii de Apel Timişoara s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la această instanţă, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de reclamanţi.

Recursul dedus judecăţii este nefondat, pentru considerentele ce succed:

În principiu vânzarea cumpărare se perfectează între părţi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi. Vânzarea este perfectă şi proprietatea de drept strămutată de îndată ce părţile s-au înţeles asupra lucrului vândut şi preţului, chiar dacă lucrul nu a fost predat, iar preţul numărat (art.1295 Cod civil). Prin aceasta, în dreptul civil român s-a consacrat principiul consensualităţii actelor juridice în materia vânzării, regulă ce comportă unele excepţii prevăzute de lege, de pildă, în cazul înstrăinării terenurilor intravilane sau extravilane, pentru care art.46 din Legea nr.18/1991 cere condiţia înscrisului autentic, cu semnificaţie „ad validitatem”.

Cum în dreptul comun excepţii sunt de strictă interpretare, rezultă că în tăcerea legii, acestea nu sunt aplicabile promisiunii de vânzare cumpărare. Ca atare, promisiunea de vânzare cumpărare fiind un contract nenumit, va urma, în ceea ce priveşte mecanismul formării acordului de voinţă, regulile aplicabile contractelor, în cât forma scrisă este cerută numai ad probationem.

Pentru situaţiile în care există un început de dovadă scrisă, ori în cazul imposibilităţii fizice sau morale de a preconstituii proba scrisă, legea permite dovada cu martori. În virtutea principiului consensualismului actelor juridice, antecontractul de vânzare cumpărare este o promisiune sinalagmatică şi oneroasă ce nu se poate disocia de actul de vânzare cumpărare pe care părţile îl anticipează, mai ales atunci când convenţia s-a executat în fapt, prin predarea lucrului şi plata preţului. Obligaţiei de a da ce incumbă vânzătorului îi urmează obligaţia de a face, respectiv de a încheia contractul de vânzare cumpărare, în caz contrar se aplică dispoziţiile art.1077 din Codul civil, instanţele de judecată fiind abilitate să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de înstrăinare.

În speţa dedusă judecăţii, reclamanţii nu au dovedit plata preţului la datele de 08.02.2005 şi respectiv 1 iulie 2005, iar pârâţii au emis notificare la data de 13 octombrie 2005 cu privire la intenţia de revocare a ofertei, constatând desfiinţată convenţia. Prin cele două convenţii încheiate între părţi s-a prevăzut expres că în situaţia în care reclamanţii nu îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale, cu prioritate plata preţului, contractul se  desfiinţează, respectiv „se anulează”, fiind vorba deci de o clauză rezolutorie prevăzută în convenţie. Prin urmare, neplata preţului nu constituie un motiv de inadmisibilitate a acţiunii în validarea antecontractului de vânzare-cumpărare, ci în speţă atrage rezoluţiunea actului.

Cât priveşte înscrisul de care s-au prevalat recurenţii, respectiv cel de la fila 15 dosar fond, eliberat de BRD Timişoara, acesta nu poate fi catalogat ca un început de dovadă scrisă în dovedirea acţiunii, întrucât nu corespunde cerinţelor prev. de art.1197 alin.2 Cod civil, emanând de la o terţă persoană şi nu de la partea contractantă. Acesta a fost motivul pentru care instanţa de fond a administrat probe testimoniale, din coroborarea cărora nu a rezultat plata preţului de către cumpărători, la scadenţa stabilită de părţi, fapt ce a condus la respingerea acţiunii reclamanţilor.

Faţă de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.5,8,9 C.pr.civ., iar Curtea nereţinând motive de casare de ordine publică, a respins ca nefondat recursul declarat.

Domenii speta

Spete similare