Liberare provizorie sub control judiciar.

Liberare provizorie sub control judiciar.

Prin încheierea nr. 80 din data de 22 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 19222/215/2010, în baza art. 1608a alin. 6 C.p.p. s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul L.A. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a constatat că la data de 21.06.2010 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 19222/215/2010 cererea prin care inculpatul L.A. solicitat, în conformitate cu art. 1602 C.p.p. liberarea sa provizorie sub control judiciar, motivând că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru dispunerea acestei măsuri. Inculpatul a arătat că din raţiuni străine de orice probă administrată în dosar şi în baza unor temeiuri de drept care nu au nicio legătură cu starea de fapt rezultând de probele administrate, reprezentantul Parchetului a apreciat că se impune prelungirea celei mai aspre măsuri preventive iar Tribunalul Dolj a confirmat această măsură. Inculpatul a precizat că la baza propunerii au stat trei motive care nici separat nici coroborate nu justifică prelungirea acestei măsuri în baza art. 155 alin. 1 C.p.p., nefiind întrunite condiţiile acestui text de lege. Astfel, invocarea săvârşirii unei noi infracţiuni la data de 17.05.2010 nu este un element nou, ci a fost avut în vedere la data propunerii de arestare preventivă iar prelungirea arestării apare în aceste condiţii ca lipsită de logică juridică, în condiţiile în care nu au intervenit elemente noi care să îl incrimineze pe inculpat, iar starea de fapt a fost clarificată în ceea ce priveşte participaţia inculpatului la incidentul din noaptea de 16/17.04.2010. Mai mult, argumentul săvârşirii unei noi infracţiuni împotriva numitului C.I. este doar o supoziţie, întrucât dosarul se află în curs de cercetare iar inculpatul a formulat personal o plângere penală împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 180, 193, 205, 206 C.p., iar procurorul a dispus ataşarea acestui dosar. Inculpatul a mai arătat că este lipsită de logică simpla argumentare ce constituie fundamentul propunerii de prelungire a arestării preventive, în sensul că stabilirea unei stări de fapt invocate de către o parte vătămată ar presupune menţinerea acesteia în stare de arest, completarea probatoriului s-ar face în acest caz prin privarea de libertate a părţii vătămate din acest dosar, fără că aceste chestiuni deduse judecăţii să aibă legătură cu persoana sa. Inculpatul a mai susţinut că potrivit art. 136 alin. 2 C.p.p. scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar. A mai arătat că nici un argument de fapt sau de drept nu justifică reţinerea sa în continuare în arestul poliţiei, solicitând liberarea sa provizorie sub control judiciar, până la finalizarea acestei cercetări care nu se conturează ca o activitate judiciară corectă, bazată pe fapte şi texte de lege, ci s-a transformat într-un circ judiciar şi mediatic. Inculpatul a mai învederat că infractori care au săvârşit fapte de o violenţă extremă în faţa Curţii de Apel Craiova au fost cercetaţi în stare de libertate, indicând două exemple concrete în acest sens, pe numiţii C.M. şi C.U. În continuarea argumentelor aduse în sprijinul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul arată că CEDO a statuat cu valoare de principiu  că în cursul desfăşurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate şi numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav, acuzatul să se afle în stare de deţinere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii. În considerentele deciziilor sale, Curtea a arătat că persistenţa motivelor plauzibile de a bănui că o persoană privată de libertate ar fi comis o infracţiune este o condiţie sine qua non a regularităţii menţinerii în detenţie. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpat a unor infracţiuni grave poate justifica iniţial detenţia. Totuşi, după o anumită perioadă de timp de la începutul anchetei, ea nu mai este justificată, fiind necesar ca instanţele să aducă alte motive care să justifice privarea de libertate. În concluzie, inculpatul a precizat că valorile sociale nu pot fi apărate prin injustiţie faţă de o persoană care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, iar menţinerea măsurii arestului nu poate decât să altereze şi să modifice înţelesul juridic al normelor penale în vigoare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a  reţinut că prin încheierea nr. 64 din data de 19.05.2010 pronunţată de Judecătoria Craiova în dos. nr. 15548/215/2010, astfel cum a fost modificată prin d.p. nr. 95/21.05.2010 a Tribunalului Dolj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L.A.pe o durată de 29 zile, începând cu data de 21.05.2010 şi până la data de 18.06.2010, inclusiv pentru faptul că acesta, împreună cu inculpatul N.I.L., în noaptea de 16/17.04.2010, au provocat scandal în barul Coktail de pe strada Bibescu din municipiul Craiova, unde fiind înarmaţi cu cuţite s-au manifestat prin acte care au tulburat liniştea şi au produs scandal public, în urma cărora mai multe persoane au fost rănite. S-a arătat că raportat la întreg materialul probator administrat în cauză până la acel moment, declaraţiile persoanelor prezente la petrecerea organizată cu ocazia  majoratului fiicei părţii vătămate N.C.D., sunt întrunite condiţiile  prevăzute de art. 143 C.p.p. în sensul în care există  probe şi indicii  temeinice conf. art. 68 C.p.p., concluzie bazată pe analiza şi interpretarea  probatoriilor administrate până  în prezent, existând  motive  verosimile de a bănui  că au fost  săvârşite  fapte prevăzute  de legea penală, conform  art. 5 paragraf 1 lit. c din  Convenţia pentru  Apărarea Drepturilor Omului şi a  Libertăţilor  Fundamentale. Tribunalul a apreciat că este  îndeplinită  şi condiţia  prev. de art. 148 lit. f C.p.p. referitoare la pedeapsa  prevăzută de lege  pentru  infracţiunile  reţinute în sarcina  inculpaţilor, pedeapsa  prevăzută de lege  pentru art. 321 Cod procedură penală fiind  mai mare de 4 ani închisoare. Tribunalul a mai arătat de asemenea că lăsarea în libertate a inculpatului L.A. prezintă  pericol concret  pentru ordinea publică, având în vedere pe de o parte implicarea sa în conflictul din data de 17/18.04.2010, atitudinea sa din momentele imediat următoare încetării conflictului, dar mai ales din faptul că la aproximativ 1 lună se presupune a fi implicat într-un alt conflict, fapta fiind săvârşită tot în stradă, urmările constând tot în vătămarea  corporală  a unei  persoane. Prin urmare, raportat la cele  arătate, la aspectele  ce caracterizează  strict  persoana  acestui inculpat pe de o parte şi la necesitatea  reală şi de  interes public de a apăra ordinea de drept şi securitatea individuală şi colectivă pe de altă parte,  tribunalul a constatat că luarea faţă de acest inculpat a măsurii arestării preventive, cea  mai aspră dintre măsurile preventive, este pe deplin justificată.

Prin decizia penală nr. 110/17.06.2010 a Tribunalului Dolj, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului L.A. pe o durată de 15 zile începând cu data de 19.06.2010 până la data de 03.07.2010 inclusiv.

Argumentele aduse de inculpat în susţinerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar  s-au referit în primul rând la faptul că prelungirea arestării preventive a inculpatului s-a făcut în mod nelegal, pe baza unor "raţiuni străine de orice probă administrată în dosar" şi a unor motive care nici separat, nici coroborate nu justifică prelungirea acestei măsuri. Instanţa a constatat că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului L.A. a fost dispusă de Tribunalul Dolj printr-o decizie definitivă, astfel încât în prezenta cauză nu mai pot fi contestate motivele care au stat la baza luării acestei decizii şi nici invocată nelegalitatea acestei decizii. În al doilea rând, nu pot fi reţinute argumentele inculpatului privind practica judiciară în sensul că anumite persoane implicate în fapte de o violenţă extremă  au fost cercetate şi judecate în stare de libertate, iar cercetarea judecătorească nu este bazată pe fapte şi texte de lege şi este un "circ judiciar şi mediatic". Instanţa reţine că arestarea inculpatului s-a făcut în baza unor texte legale, (art. 1491  C.p.p. rap. la art. 143, art. 148 lit. f C.p.p.), reţinându-se anumite fapte în sarcina inculpatului şi anumite împrejurări şi elemente de măsură a justifica măsura preventivă. Restul motivelor aduse de inculpat în susţinerea cererii s-au referit la o anumită practică a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat cu valoare de principiu  că în cursul desfăşurării procesului penal inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate şi numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când persoana făptuitorului prezintă un pericol social grav, acuzatul să se afle în stare de deţinere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii.

Instanţa a constatat că în conformitate cu art. 1601 C.p.p., inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune în tot cursul procesului penal. Liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă precum şi al infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care să nu depăşească 18 ani, dacă nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Îndeplinirea acestor condiţii nu creează pentru inculpat un drept la acordarea liberării provizorii sub control judiciar ci doar o vocaţie, instanţa având posibilitatea să decidă, raportat la probele existente la dosar, care conturează pericolul social reprezentat de inculpat, dacă scopurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive pot fi îndeplinite prin lăsarea inculpatului în libertate cu impunerea unor obligaţii fixate de lege sau este necesară menţinerea stării de arest, ca efect al subzistării temeiurilor ce au determinat luarea acesteia. Având în vedere natura faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, amploarea deosebită a conflictului, modalităţile şi împrejurările săvârşirii infracţiunilor, noaptea, în loc public, având asupra sa un cuţit, urmările produse, rănirea mai multor persoane, tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, de datele ce particularizează persoana inculpatului, atitudinea acestuia de negare totală a vinovăţiei, gradul de pericol social concret, astfel cum acestea se conturează în prezent, pentru o bună înfăptuire a justiţiei se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, termenul de o lună trecut de la instituirea arestării preventive, fiind rezonabil, în concordanţă cu particularităţile cauzei.

Pentru aceste considerente, instanţa  a respins, ca neîntemeiată, conform art. 1608a alin. 6 C.p.p. cererea inculpatului L.A. de liberare provizorie sub control judiciar şi s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs inculpatul L.A., susţinând în principal că probele administrate ulterior în cauză tind să demonstreze neimplicarea sa în conflict, că nu s-a dovedit că ar fi avut asupra sa un cuţit şi că instanţa nu a ţinut seama de aspectele ce caracterizează persoana sa şi care demonstrează că lăsarea sa în libertate nu ar reprezenta un pericol pentru societate.

Analizând actele dosarului, tribunalul constată că recursul este nefondat. Aşa cum s-a precizat mai sus, inculpatul a fost arestat preventiv la data de 21.05.2010, apreciindu-se că în cauză există indicii temeinice cu privire la învinuirea ce i se aduce privind participarea sa într-un conflict în noaptea de 16/17.04.2010 şi, raportat la modul în care s-ar fi comis faptele, respectiv în loc public, prin implicarea mai multor persoane, inculpatul fiind acuzat că ar fi folosit un cuţit pentru a răni o persoană şi ar fi încercat să mai lovească o altă parte vătămată cu cuţitul, faţă de urmările produse prin aceste fapte, respectiv rănirea gravă a unei persoane de către un alt inculpat dar şi tulburarea deosebită a ordinii şi liniştii publice, crearea unei stări de temere şi indignare adolescenţilor participanţi la petrecerea de majorat, precum şi ţinând cont de împrejurarea că la aproximativ o lună după acest scandal inculpatul ar mai fi fost implicat într-un conflict. Măsura arestării preventive a fost prelungită cu încă 15 zile, până la 3 iulie 2010 inclusiv. Temeiurile ce au dus la prelungirea măsurii nu mai pot fi contestate de către inculpat prin apărători în prezenta cauză, măsura de prelungire fiind soluţionată definitiv prin decizia tribunalului. S-a mai invocat de către inculpat că martorii şi-au schimbat depoziţiile, declarând că au fost influenţaţi de către organele de anchetă la darea declaraţiilor iniţiale, în sensul de a-l incrimina pe recurentul inculpat. Reiese într-adevăr din interceptările telefonice din dosarul de urmărire penală că inculpaţii încearcă o înţelegere cu părţile vătămate din conflictul din noaptea de 16/17.04.2010, însă, chiar dacă acestea îşi vor retrage plângerile pentru infracţiunile de lovire, inculpatului îi rămâne acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, pentru care există indiciile temeinice prevăzute de lege, acuzaţie ce a atras, de altfel, luarea măsurii privative de libertate.

S-a mai invocat de către recurent că instanţa de fond nu a ţinut seama de persoana inculpatului, respectiv de faptul că este bine integrat social, absolvent al unei facultăţi şi student la a doua, că este olimpic la matematică şi  medaliat în concursurile de atletism la care a participat. La dosar nu există depuse de către inculpat acte din care să rezulte susţinerile acestuia, dar tribunalul nu le contestă, cu atât mai mult cu cât instanţele, la analizarea măsurii preventive, au făcut referire la aceste date şi împrejurări. Chiar dacă inculpatul ar fi fost un tânăr excepţional, cu rezultate deosebite în diferite domenii, este cert că anturajul în care a intrat în ultima perioadă este unul dăunător, cu tendinţe de manifestare violente şi în dispreţul legilor, astfel că nu se pot reţine nici aceste aspecte în favoarea admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

În fine, aşa cum a precizat instanţa de fond, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de către art. 1602 C.p.p. nu creează pentru un inculpat un drept la acordarea liberării provizorii sub control judiciar ci doar o vocaţie, instanţa trebuind să decidă, raportat la probele existente la dosar, care conturează pericolul social reprezentat de inculpat, dacă scopurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive pot fi îndeplinite prin lăsarea acestuia în libertate cu impunerea unor obligaţii fixate de lege sau este necesară menţinerea stării de arest, ca efect al subzistării temeiurilor ce au determinat luarea acesteia. Cum temeiurile iniţiale, menţionate mai sus nu s-au schimbat iar perioada scurtă de timp ce a trecut de la arestarea şi prelungirea arestării preventive a inculpatului nu permite a se vorbi de o estompare a efectelor acestuia, în mod justificat instanţa de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Pentru cele expuse, tribunalul a respins recursul declarat împotriva încheierii nr. 80/2010 a Judecătoriei Craiova şi, în temeiul art. 192 alin. 2 C.p.p., a obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Domenii speta

Spete similare