Furt calificat

Sentinţă penală 281 din 03.05.2011


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MOINEŞTI Judeţul Bacău

MOTIVARE SENTINŢA PENALĂ Nr. 281/2011 Şedinţa publică de la 03 Mai 2011

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 2015/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, înregistrat pe rolul Judecătoria Moineşti la data de 9.07.2010 sub nr. 3908/260/2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.Ş. pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fapte prevăzute de art. 208 alin 1,4-209 alin 1 lit e,g,i C.pen, art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit b C.pen şi art. 89 alin 1 din OUG nr. 195/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit a C.pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

In seara zilei de 31.03.2010, numitul ... s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare BC 03 ZDN, la domiciliul învinuitului M. M. Ş. unde a stat până în jurul orei 2,40. La un moment dat, învinuitul M. M. Ş., profitând de neatenţia proprietarului şi de faptul că cheile erau în contact, cu toate că nu deţinea permis de conducere, s-a urcat la volan şi a condus autovehiculul pe str. Al. I. Cuza către str. Avram Iancu din Moineşti. In dreptul locuinţei numitului ... a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă şi a lovit gardul şi poarta proprietăţii acestuia.

Fără a anunţa organele de poliţie, învinuitul a părăsit locul accidentului, a revenit la domiciliul său şi a povestit cele întâmplate lui ..., oferindu-se să-i repare autoturismul.

Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe : proces verbal de sesizare din oficiu-f.5, plângere penală .., f. 7, proces verbal de constatare, f. 8, declaraţie martor .., f.10, relaţii de la IPJ Bacău-Serviciul Rutier, f. 11, declaraţii martor .., f. 12-13, declaraţie martor ..., f. 14, fişă cazier judiciar inculpat, f. 15, declaraţie făptuitor şi declaraţie învinuit.., f. 17-19.

în data de 19.04.2010 s-a început urmărirea penală faţă de M. M. Ş. sub aspectul săvârşirii faptelor prevăzute de art. 208-209 alin 1 lit e, g şi i C.pen şi art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit b C.pen iar prin Ordonanţa din 26.05.2010 s-a extins urmărirea penală faţă de M. M. Ş. şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi sancţionată de art. 89 alin 1 din OUG 195/2002.

1

Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost administrate următoarele probe: fişă cazier judiciar inculpat, f. 25, declaraţie martor .., f.29, declaraţie inculpat, f.33, declaraţie martor ...

Martorul ... nu a putut fi audiat de instanţă, fiind plecat în Italia, aşa cum rezultă din procesele verbale de executare a mandatului de aducere emise pe numele lui, astfel încât instanţa, făcând aplicarea art. 327 alin 3 C.pr.pen, a dispus citirea declaraţiei date de acesta în cursul urmăririi penale.

Analizând materialul probator administrat in cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 2.04.2010, numitul ... a sesizat organele de poliţie din cadrul IPJ Bacău, Poliţia mun. Moineşti cu privire la faptul că în noaptea de 31.03/1.04.2011, i-au fost distruse parţial gardul şi poarta curţii locuinţei sale, de către un autoturism cu nr. de înmatriculare BC 03 ZDN, a cărui plăcuţă de înmatricularea rămas la faţa locului-f 7 dosar urm.pen.

Organele de poliţie s-au deplasat la locuinţa numitului ... de unde au ridicat plăcuţa cu numărul de înmatriculare găsită de .. şi au identificat bucăţi din plastic negru care proveneau de la bara din faţă a unui autoturism Dacia 1310. De asemenea, s-a constatat faptul că poarta de intrare şi gardul din lemn de la curtea locuinţei lui .. fuseseră parţial distruse. Aceste aspecte rezultă din procesul verbal de cercetare la faţa locului aflat la fila 8 dosar urm.pen.

După numărul de înmatriculare a autoturismului, organele de poliţie au identificat proprietarul autoturismului marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare BC 03 ZDN, în persoana numitului ...

Audiat în etapa cercetărilor prealabile începerii urmăririi penale-f. 13 dosar- şi în cursul urmăririi penale-f. 12 dosar urm.pen-acesta a declarat că în seara zilei de 31.03.2010 s-a deplasat cu autoturismul la casa prietenului său, M. M. Ş. unde din Moineşti, cartei Văsieşti, unde a petrecut timpul că acesta şi prietena lui. în jurul orei 2,40, inculpatul M. M. Ş., fără să-i comunice nimic şi fără a avea acordul său, s-a urcat la volanul autoturismului său care era parcat în faţa casei şi profitând de neatenţia sa şi de faptul că cheia era în contact a plecat cu autoturismul spre cartierul Hangani, întorcându-se după aproximativ 15-20 de minute cu maşina avariată şi precizându-i că a intrat într-un gard. Din declaraţia sa mai reiese că a doua zi s-a prezenta cu inculpatul la locuinţa în a cărei gard intrase cu maşina, inculpatul discutând cu proprietarul locuinţei aspra reparaţiilor pe care urma să le efectueze la acel gard.

Audiat atât în etapa cercetărilor prealabile începerii urmăririi penale, f. 17, cât şi ca învinuit, f. 19, inculpatul a declarat că nu a avut acordul proprietarului autoturismului, .., pentru a pleca cu autoturismul ci, profitând de neatenţia acestuia, s-a urcat la volan şi a condus maşina către cartierul Hangani, pe o distanţă de aproximativ 1 km, a pierdut controlul volanului şi a intrat în gardul curţii unei locuinţe, apoi s-a întors cu maşina acasă şi a povestit cele întâmplate, fără a anunţa organele de poliţie întrucât nu poseda permis de conducere.

In cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit parţial asupra declaraţiilor date în faţa organelor de cercetare penală, arătând că s-a urcat la volanul autoturismului şi 1-a condus cu acordul proprietarului ..., cheia nu era în contact ci i-a înmânată de .., stabilind cu acesta să meargă cu maşina în cartierul

2

Hangani pentru a aduce o prietenă la petrecerea ce avea loc la locuinţa lui. întrebat de instanţă, inculpatul a declarat de asemenea că a stabilit cu .. să declare la poliţie că el a luat maşina fără acordul său, întrucât ... se temea că va rămâne fără carnet de conducere şi au apreciat împreună că prezentarea acestei situaţii le va fi favorabilă.

Deşi atât inculpatul cât şi.. au indicat că la momentul plecării inculpatului cu autoturismul era de faţă de prietena acestuia, în cursul cercetărilor penale aceasta nu a fost audiată.

Audiată în cursul cercetării judecătoreşti, martora ... Mihaela, martoră oculară la momentul plecării inculpatului cu autoturismul proprietatea numitului V. George a declarat că V. George i-a data inculpatului cheia de contact, el i-a solicitat să meargă cu autoturismul în cartierul Hangani să o aducă la petrecere pe o prietenă, V. George neputându-se deplasa cu autoturismul întrucât consumase băuturi alcoolice.

Instanţa constată astfel că declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei se coroborează cu declaraţia martorei F. A..., rezultând că inculpatul a avut acordul proprietarului autoturismului de a se deplasa cu acesta în cartierul Hangani, V. George fiind cel care i-a înmânat inculpatului cheia de contact a autoturismului.

Cum declaraţia numitului V. George nu se coroborează cu nicio altă probă, având valoarea probatore condiţionată ca şi declaraţia inculpatului M. M. Ş., instanţa concluzionează că din declaraţia singurei martore oculare, F. A. M., rezultă că fapta de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată inculpatul nu există, nefiind întrunit nici elementul material al infracţiunii întrucât a existat consimţământul proprietarului autoturismului pentru luarea acestuia, nici latura subiectivă a infracţiunii întrucât inculpatul nu a luat autoturismul în scopul folosirii pe nedrept.

Motivat de aceste considerente, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. pen. rap. la art. 10 lit. a Cod proc. pen., instanţa va achita pe inculpatul M. M. Ş., cu privire la săvârşirea infracţiunii de flirt calificat prevăzută de art. 208, alin 1,4 C.pen-art. 209 alin 1 lit. e,g,i C.pen.

Instanţa reţine însă că inculpatul a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare BC 03 ZDN pe drumurile publice tară a avea permis de conducere, aşa cum rezultă din adresa nr. 223229 din 20.04.2010 a IPJ Bacău-Serviciul Rutier, f. 11, coroborat cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului şi de asemenea că aşa cum rezultă din coroborarea declaraţiei inculpatului cu cea a martorului.. şi cu datele rezultate din procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele de poliţie, după ce a intrat cu autoturismul în gardul împrejmuitor al locuinţei numitului ... pe care 1-a distrus parţial, a părăsit locul accidentului.

In drept, fapta inculpatului M. M. Ş., care în noaptea de 31.03.2011-1.04.2011 a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare BC 03 ZDN, pe str. Al. I. Cuza către str. Avram lancu din Moineşti fără a avea permis de conducere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a autoturismului pe drumurile publice de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin.  1  din OUG nr.  195/2002, iar fapta

3

inculpatului care, după ce a intrat cu autoturismul în gardul împrejmuitor al locuinţei numitului P. P. pe care 1-a distrus parţial, a părăsit locul accidentului, tară încuviinţarea organelor de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin 1 din OUG 195/2002.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit ambele infracţiuni cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârşite de inculpat există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa va dispune condamnarea acestuia.

La alegerea pedepselor pentru ambele infracţiuni, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal respectiv: dispoziţiile părţii generale a Codului penal (condiţiile răspunderii penale), limitele de pedeapsa fixate în OUG 195/2002, gradul de pericol social al fapte săvârşite, modul de săvârşire, circumstanţele personale ale inculpatului

Astfel, instanţa reţine că prin conducerea unui autoturism fără a deţine permis de conducere şi apoi părăsirea locului accidentului, inculpatul a săvârşit două fapte cu un grad ridicat de pericol social, constând în crearea unei stări de pericol pentru circulaţia pe drumurile publice dar inculpatul a avut o comportare sinceră, recunoscând şi regretând săvârşirea faptelor şi a avut o atitudine cooperantă pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti. De asemenea, instanţa constată, din fişa de cazier judiciar a inculpatului că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii, motiv pentru care va reţine în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit a şi c C.pen, urmând a dispune reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru ambele infracţiuni, conform art. 76 lit d C.pen.

In consecinţă, instanţa va aplica inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere prevăzută de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 89 alin 1 din OUG 195/2002.

în baza disp. art. 34 alini lit b C.pen raportat la art. 33 lit a C.pen, va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin 1 din OUG 195/2002 cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 89 alin 1 din OUG 195/2002 în pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pe care o va aplica inculpatului.

In ceea ce priveşte pedepsele acesorii, în aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite sau comportamentul inculpatului.

4

In acelaşi sens este şi Decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I - c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal, instanţa apreciază că raportat la natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit a teza a-II-a şi lit.b, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activităţi ce presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii.

Având în vedere faptul că infracţiunile comise sunt absolut independente de aspectele referitoare la exercitarea funcţiei şi profesiei sau legate de exercitarea autorităţii părinteşti, instanţa apreciază că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.l lit.c, d şi e. De asemenea, instanţa apreciază că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege şi prin urmare nu va interzice nici dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza ala.

Având in vedere faptul ca inculpatul a avut o atitudine corespunzătoare în faţa organelor de urmărire penală, recunoscând săvârşirea faptelor pe care le regretă, că nu are antecedente penale, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins si fără privare de libertate şi în consecinţă, în temeiul art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani în condiţiile art. 82 alin. 1 C. pen.

De asemenea, în temeiul art. 359 C. proc. pen., instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării suspendării condiţionate a pedepsei.

Totodată, în temeiul art. 71 alin. 5 C. pen, instanţa va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii.

în temeiul art. 191 alin. 1 C. proc. pen., instanţa urmează a obliga pe inculpat la plata sumei de 250 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi va lua act că acesta a avut apărător ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. pen. rap. la art. 10 lit. a Cod proc.

pen., achită pe inculpatul M.M.Ş. fiul lui ..., născut la data de ... cu domiciliul

în mun. Moineşti, str. .., jud.Bacău. CNP . cetăţean român, studii 8 clase, stagiu

militar neîndeplinit, rară ocupaţie, necăsătorit,  fără antecedente penale,  cu

privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, alin 1,4

C.pen-art. 209 alin 1 lit. e,g,i C.pen.

în baza art. 86 al.l din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.74 lit a şi c C.pen, raportat la art. 76 lit d C.pen, condamnă pe inculpatul M. M. Ş., cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare pentru

5

săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere.

Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal.

In baza art. 89 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.74 lit a şi c C.pen, raportat la art. 76 lit d C.pen, condamnă pe inculpatul.., cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege.

Interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II a şi litera b C.penal în condiţiile şi pe durata prev. de art.71 C.penal.

în baza art. 34 lit b C.pen raportat la art. 33 lit a C.pen, contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, în pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pe care o aplică inculpatului.

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a, teza a Ii-a şi lit.b C.penal, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C.penal.

In baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 Cod penal.

Conform art. 71 alin 5 C.penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei accesorii.

In baza art. 359 C.pr.pen atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiunii în cursul termenului de încercare.

In baza disp. art. 191 alin 1 Cod pr.pen obligă inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Ia act că inculpatul a avut apărător ales.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministeml Public şi de la comunicare pentru inculpat.

Pronunţată în şedinţă publică, azi. 3.05.2011.

6