Contravenţie

Sentinţă civilă 2821 din 06.10.2011


Sentinţa nr. 2821/06.10.2011

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinesti la data de 27.04.2011 sub nr. xxx /260/2011, petentul xxx a formulat in contradictoriu cu intimata xxx plângere împotriva procesului verbal seria JO nr. 0338030 întocmit la data de 12.04.2011 solicitând anularea procesului verbal de contravenţie.

In motivare petentul a arătat ca a solicitat anularea procesului verbal menţionat deoarece situaţia de fapt reţinută nu este reală.

Intimata legal citată, nu s-a prezentat, dar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea pângării şi menţinerea procesului verbal.

în apărare, intimata a arătat că la data de 12.04.2011, petentul a provocat scandal pe str. Tazlăului din mun. Moinesti, adresând , pe un ton ridicat, injurii şi ameninţări la adresa fratelui şi tatălui său , încercând chiar să îi lovească.

Intimata a mai arătat că deşi cu câteva ore înainte petentul a mai fost avertizat de o patrulă a poliţiei pentru acelaşi gen de manifestări , acesta a continuat, motiv pentru care i-a fost întocmit procesul verbal de contravenţie şi aplicată amendă în cuantum de 400 lei.

In drept intimata şi-a motivat întâmpinarea în baza art. 115-118 Cod procedură civilă, OGnr.2/2011, Legea nr. 180/2002, Legea nr. 61/1991.

Potrivit art. 36 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 1 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravenţională formulată de petent este scutită de plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

La termenul din 30.06.2011 instanţa a încuviinţat pentru petent proba testimonială cu martorii xxx şi xxx şi pentru intimată proba cu înscrisuri ce au fost depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

Prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor seria JO nr. 0338030 in data de 12.04.2011 întocmit de intimata xxx, a fost sancţionat contravenţional cu amenda 400 lei în temeiul art. 4 lit. 4 din Legea nr. 61/1991 pentru fapta prevăzută de art.3 pct. 14 şi art. 3 pct.l din Legea nr. 61/1991, deoarece a provocat scandal pe str. Tazlăului, manifestându-se violent, adresând cuvinte jignitoare persoanelor de faţă.

Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanţa investita cu soluţionarea plângerii analizează legalitatea si temeinicia procesului verbal si hotărăşte asupra sancţiunii.

Sub aspectul legalităţii procesului verbal, instanţa constata ca au fost respectate toate condiţiile formale prevăzute de OG 2/2001 privind întocmirea procesului verbal, neintervenind vreo cauza de nulitate absoluta. Acesta

2

cuprinde toate menţiunile prevăzute sub sancţiunea nulităţii conform art. 16 si art. 17 din OG 2/2001, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale. Astfel procesul verbal conţine data si locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea si instituţia din care face parte agentul constatator, denumirea si sediul persoanei juridice contraveniente, fapta săvârşita, data comiterii, semnătura agentului constatator.

Totodată se retine ca petentul nu a invocat nici un motiv de nelegalitate a procesului verbal.

Sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, acesta fiind un act întocmit de un agent al statului, învestit cu autoritate de constatare a faptelor care constituie contravenţii, rezultă că procesul-verbal contravenţional se bucura de prezumţia relativa de legalitate şi temeinicie.

In ceea ce priveşte sarcina probei contrare celor reţinute de către agentul constatator revine petentului, procesul verbal bucurându-se de o prezumţie de temeinicie sub acest aspect.

în cauză au fost audiaţi martorii xxx (fratele petentului) şi xxx (tatăl petentului), aceştia confirmând situaţia de fapt reţinută în procesul- verbal de contravenţie contestat.

Instanţa reţine că petentul nu a făcut dovada unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în procesul verbal de contravenţie, obligaţie ce îi revenea în virtutea dispoziţiilor art. 1169 C.civ. şi art. 129 alin.l C.pr.civ.

Având în vedere situaţia de fapt şi de drept expusă, procesul-verbal contestat este legal şi temeinic, neexistând nici motive de nulitate ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, astfel încât instanţa urmează ca în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001 să respingă plângerea, ca neîntemeiată