ROMÂNIA
JUDECĂTORIA MOINEŞTI Dosar nr. 6451/260/2011
SENTINŢA nr. 3376/2011
Şedinţa publică de la 24 NOIEMBRIE 2011
PREŞEDINTE PĂTRAŞC-BĂLAN MIHAI-CRISTINEL - C5
INSTANŢA
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.08.2011 sub nr. 6451/260/2011, petentul a formulat, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. 694/23.02.2011 solicitând instanţei anularea acestuia sau înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 1000 lei cu sancţiunea avertismentului.
în motivare, petentul a arătat că a încheiat cu intimata contractul de prestări servicii de pază a pădurii nr. 2476 din 23.03.2011.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri(fila 3-4 dosar).
Legal citată intimata nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus întâmpinare.
La termenul din 24.11.2011 instanţa a pus în discuţie din oficiu excepţia tardivităţii formulării plângerii contravenţionale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 694/23.02.2011 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare petentul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1000 lei în temeiul art. 3 lit. a) din Legea nr. 171/2010 motivat de faptul că în calitate de proprietar a 3,16 ha pădure nu a asigurat cu continuitate paza pădurii prin ocolul silvic.
Potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanţa investită cu soluţionarea plângerii analizează legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii.
Potrivit art. 137 alin. 1 cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 171/2010, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei silvice şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv procesul-verbal de contravenţie(fila 4 dosar) şi confirmarea de primire a acestuia(fila 3 dosar) reiese că petentul a primit copia procesului-verbal nr. 694/23.02.2011 în data de 18.03.2011, iar plângerea a fost depusă de petent la instanţă în data de 16.08.2011, respectiv cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 32 alin. i din Legea nr. 171/2010.
Faţă de situaţia reţinută mai sus, instanţa va admite excepţia tardivităţii şi va respinge plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal nr. 694/23.02.2011 ca fiind tardiv introdusă.
Judecătoria Bacău
Plângere contravenţională
Judecătoria Constanța
Ordonanta presedintiala. Ridicarea masurii complementare aplicate printr-un proces verba lde stabilire si sanctionare a contraventiilor
Judecătoria Craiova
Plângere contravenţională. Admitere în parte.
Judecătoria Pașcani
Plângere contravenţională – două procese-verbale contestate, în parte aceeaşi faptă.
Tribunalul Bistrița Năsăud
Prin raportare la aceste norme tehnice se poate aprecia că viteza reală cu care petentul conducea autoturismul putea să fie de cel puţin 98 km/h sau de cel mult l04 km/h, însă în favoarea acestuia trebuie să prevaleze prezumţia vitezei mai mici, în b...