Chemare in judecata

Sentinţă civilă 280 din 06.02.2012


JUDECĂTORIA MOINEŞTI JUDEŢUL BACĂU

JUDECĂTOR CARMEN ANEMARIA GROAPĂ

DOSAR NR. 6779/260/2011

Sentinţa civilă nr.280/06.02.2012.

Constată că prin acţiunea înregistrată sub numărul 6779/260/2011, reclamantul N V a chemat în judecată pârâta N I, solicitând în contradictoriu cu acesta desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, încredinţarea minorului din căsătorie, revenirea la numele avut anterior şi cheltuieli de judecată.

Acţiunea este legal timbrată cu 39 lei şi 1,5 lei timbru judiciar, iar în motivare se arată că din relaţia părţilor a rezultat N Ş E, născută la data de 28.05.2008. Reclamantul arată că lucrează la Arad şi este plecat de acasă în interes de serviciu 3 luni, după care, 2-3 săptămâni stă la domiciliu. Relaţiile dintre cei doi au decurs normal, până în cursul anului curent, când reclamantul a venit acasă după sărbătorile de Paşti, şi a simţit o răceală în familie. A aflat că pârâta ar avea o relaţie extraconujugală. Aceasta i-a declarat că va continua relaţia cu acel bărbat şi este de acord cu divorţul.

In cauză s-au depus acte de stare civilă, s-a efectuat anchetă socială.

Pârâta, prezentă la ultimul termen de judecată arată că este de acord cu desfacerea căsătoriei prin acord, stabilirea domiciliului minorei la ea, stabilirea unei pensii în bani, în cuantum de 150 lei, şi a unui program de vizitare a minorei, în condiţiile în care reclamantul a fost de acord cu acelaşi lucru.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 28.05.2007, căsătoria acestora fiind înregistrată în Registrul de stare civilă al Primăriei Măgireşti, sub nr. ...din

Din căsătoria acestora a rezultat minora N Ş E, născută la data de 28.05.2008.

Instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 373 din Noul Cod Civil, divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ; b) atunci când, din cauza

unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

La termenul de judecată din 06.02.2012, reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei părţilor prin acord, situaţie cu care pârâta a fost de acord.

Pentru aceste motive, având în vedere şi dispoziţiile art. 373 lit. a din Noul Cod Civil, instanţa va dispune desfacerea căsătoriei prin acord.

Cu privire la cererea reclamantului de revenire a pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, instanţa va admite cererea în temeiul art. 383 alin 3 din Noul Cod Civil şi va dispune ca pârâta să revină la numele său anterior, acela de "Bucur".

Cu privire la cererea accesorie formulată de reclamant, de încredinţare a minorei NŞ E, născută la data de 28.05.2008, instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 397 din Noul Cod Civil: „ După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel".

Conform art. 400 (1) „în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic."

în cazul de faţă, ambii părinţi au fost de acord cu privire la stabilirea  domiciliului minorei la pârâtă.

Dispoziţiile Noului Cod Civil sunt de imediată aplicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin 6 din Noul Cod Civil care stipulează că : „Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi."

Principiile instituite de Noul Cod civil în privinţa raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori sunt aplicabile în prezenta speţă, judecată după intrarea în vigoare a noului Cod Civil.

Astfel, ca principiu de bază, de la care se derogă doar în cazurile excepţionale, pentru motive întemeiate, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, iar stabilirea locuinţei minorului, la unul dintre părinţi, se face pe baza acordului părţilor, în lipsa acestui acord sau când el contravine

interesului superior al minorului, instanţa stabilind domiciliul minorului la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 400 alin 3 este reglementată situaţia de excepţie când locuinţa minorului poate fi stabilită de instanţă la bunici, sau rude, cu consimţământul acestora.

Instanţa nu mai dispune astfel încredinţarea minorului unuia dintre părinţi ci, grevat pe principiul exercitării de ambii părinţi a autorităţii părinteşti, dispune doar cu privire la locuinţa stabilă a minorului.

în cauză, nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv temeinic pentru care vreuna dintre părţi să fie decăzută din dreptul de exercitare a autorităţii părinteşti asupra minorei rezultate din căsătorie, astfel că autoritatea părintească va fi exercitată în comun de ambii părinţi, iar domiciliul va fi stabilit la tată.

Cu privire la obligaţia de întreţinere a minorei după data pronunţării divorţului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 499 din Noul Cod Civil, (l)Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

(4) In caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială".

Din aceste dispoziţii legale, rezultă că obligaţia de întreţinere a minorului, prin asigurarea tuturor celor necesare creşterii şi educării acestuia revine ambilor părinţi şi se execută pe baza acordului părţilor, atât cu privire la întinderea ei cât şi la felul şi modalităţile de executare.

Dispoziţiile art. 499 C.civil, trebuie interpretate în corelaţie cu dispoziţiile art. 530 din Noul Cod civil în care se reglementează atât în ce constă obligaţia de întreţinere cât şi felul şi modalităţile în care se poate executa. Astfel, ca principiu de bază de la care se poate deroga doar prin acordul părţilor, când acesta este conform cu interesul superior al minorului : "Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională". Legiuitorul nu a stabilit limite stricte cu privire la obligaţia de întreţinere de către părinţi a copilului lor, stabilind doar criteriul conform cu care, aceasta este datorată în raport cu starea de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere, precum şi mijloacele celui care datorează întreţinere. Astfel, părinţii sunt îndatoraţi să presteze întreţinere în favoarea copilului lor minor, prin asigurarea tuturor celor necesare acestuia, în limita

posibilităţilor fiecăruia dintre părinţi, fără a fi necesară intervenţia instanţei decât în cazul în care această obligaţie nu este îndeplinită de bunăvoie în natură.

în acest ultim caz, instanţa de tutelă va dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani, conform art. 530 alin 3 din Noul Cod Civil.

Instanţa reţine că în concluziile pe fond pârâta a solicitat stabilirea obligaţiei de întreţinere în bani, motiv pentru care, raportat la dispoziţiile art. 530 alin. 23 Noul Cod Civil, va stabili pensia în bani, raportat la nevoile minorei şi înţelegea părţilor.

Cu privire la capătul de cerere plivind stabilirea unui program de vizitare a minorei, instanţa reţine că potrivit art. 401 din Noul Cod civil, „..părintele său, după caz părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.", iar potrivit alineatului al doilea din acelaşi articol, „în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept."

Modalităţile concrete în care se pot realiza relaţiile personale ale copilului minor cu părintele său sunt diverse, respectiv întâlniri, vizitarea la domiciliu, găzduirea pe o perioadă determinată, corespondenţă, sau orice altă formă de comunicare, transmiterea de informaţii, copilului cu privire la părinte şi părintelui cu privire la copil.

Potrivit prevederilor art.31 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovare a drepturilor copilului, ambii părinţi sunt responsabili de creşterea şi educarea copiilor iar exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti care să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copiilor se realizează prin menţinerea relaţiilor personale dintre părinţi şi copii.

Prin urmare, nu există nici o probă care să facă dovada că minora ar fi în pericol dacă ar sta în preajma tatălui său.

Urmează ca instanţa să aprecieze ca întemeiată cererea reclamantului, de acordare a unui timp pentru stabilirea unei legături personale între tată şi fiică, astfel că va admite şi această cerere, astfel cum a fost formulată.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.