Cereri

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MOINEŞTI JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr.5455 /260/2009

SENTINŢA CIVILĂ NR. 465 Şedinţa publică de la 21 feb..2012

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 20.11.2009 sub nr. 5455/260/2009, reclamanţii M D şi M V, domiciliaţi în M, str. V. Alecsandri nr. 12, jud. Bacău, au chemat în judecată pe pârâta SC E-ON M. D. SA, cu sediul în Bacău, str. Ştefan Cel Mare nr. 22, jud. Bacău, solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pe ultimii 3 ani anteriori formulării cererii, a suprafeţei de aproximativ 400 mp teren pe care pârâta o ocupă din terenul proprietatea lor, precum şi obligarea pârâtei la încheierea unui contract de închiriere în condiţiile legii pentru suprafaţa de teren pe care este amplasată capacitatea energetică a pârâtei.

în motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt proprietari ai suprafeţei de 1592 mp teren situat în M, str. V. Alecsandri nr. 12, jud. Bacău, teren dobândit prin contractul de întreţinere autentificat la Birou Notar Public B. M. prin încheierea de autentificare nr. 2241 din 29.07.2002, aproximativ 400 mp din acest teren fiind ocupat de postul de transformare şi reţeau de distribuţie electrică a pârâtei, fiind astfel în imposibilitatea de a se folosi de acest teren. Mai arată reclamanţii că deşi au încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, pârâta a refuzat, invocând dispoziţiile Legii 13/2007, însă apreciază reclamanţii, interpretarea dată de pârâtă dispoziţiilor legale din Lega 13/2007 este eronată.

în drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 480, art. 1073 şi următoarele C.civ şi Legea 13/2007.

La cerere, reclamanţii au anexat în xerocopie conformă cu originalul: contract de întreţinere autentificat la Birou Notar Public B M prin încheierea de autentificare nr. 2241 din 29.07.2002, memoriu tehnic justificativ şi plan de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate, încheierea nr. 1048 din 19.02.2008 a OCPI-Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Moineşti, extras de carte funciară nr. 1575, notificare nr. 28 din 6.03.2008 către E-ON M. D. SA şi dovada de comunicare, adresă către E-ON Moldova Distribuţie SA cu confirmare de primire, proces verbal de conciliere din 24.03.2008.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 730 lei şi timbru judiciar de 1,8 lei.

Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată arătând în esenţă următoarele: reclamanţii nu pot solicita plata unei sume cu titlu de chirie întrucât între părţi nu a existat şi nu există un contract de încheiere; că postul de transformare -PTCz 20/0,4 Kv nr. 8 M, situat pe terenul reclamanţilor este realizat din anul 1965, anterior intrării în vigoare a Legii 13/2007 şi anterior datei la care reclamanţii au devenit proprietari ai acestui teren ori, în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin 4 din lege, terenurile pe care se situează reţelele de distribuţie existente la intrarea în vigoare a acestei legi sunt şi rămân proprietatea publică a starului, dreptul la despăgubiri ai proprietarilor pe care sunt situate capacităţile energetice fiind recunoscut de Legea 13/2007 doar proprietarilor pe a căror terenuri se construieşte o nouă capacitate energetică, după data intrării în vigoare a acestei legi, la fel şi exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra acestor terenuri, în condiţiile şi termenii prevăzuţi într-o convenţie cadru, fiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin 5 din lege.

în drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 115 şi urm. C.pr.civ şi ale legii 13/2007.

2

La întâmpinare, pârâta a anexat în xerocopie extras din contabilitatea mijloacelor fixe şi notă internă.

Reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare prin care au susţinut în esenţă că interpretarea dată de pârâtă dispoziţiilor legale incidente din Legea 13/2007 este eronată, instanţa urmând a analiza susţinerile reclamanţilor cu privire la modalitatea în care trebuiesc interpretate dispoziţiile legale incidente în cauză prin analiza pe fondul cauzei.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 8.04.2010 instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu expertiză tehnică specialitatea electroenergetică, care a fost efectuată în cauză de dl. expert Ş. G., raportul de expertiză regăsindu-se la filele 60-72 dosar, iar răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de reclamanţi şi admise de instanţă regăsindu-se la filele 103-104 dosar, în încheierea pronunţată în şedinţa publică din 25.02.2011-filele 139-140 dosar fiind consemnate lămuririle date de expert la solicitarea instanţei.

Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 29.03.2011, instanţa a încuviinţat pentru reclamanţi şi proba cu expertiză tehnică specialitatea topo având în vedere că expertul tehnic specialitatea eletroenergetică nu a răspuns la toate obiectivele fixate de instanţă pentru expertiza electroenergetică, neavând competenţele atribuite experţilor tehnici specialitatea topo. Raportul de expertiză tehnică specialitatea topo efectuat de dl. expert A. G. se regăseşte la filele 162-169 dosar, completarea la raport dispusă de instanţă la termenul din 11.10.2011 regăsindu-se la filele 191-203 dosar şi lămuririle solicitate de instanţă expertului, regăsindu-se la fila 211 dosar.

La termenul de judecată din 24.01.2012 reclamanţii şi-au majorat petitul cererii de obligare a pârâtei la plata de despăgubiri de la suma de 10.000 lei la suma de 90.525 lei, fiind timbrată corespunzător această majorare de petit cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2110 lei şi timbru judiciar de 6 lei.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii sunt proprietarii suprafeţei de 1592 mp teren curţi-construcţii situat în Moineşti, str. V. Alecsandri nr. 12, jud. Bacău, teren dobândit în proprietate prin contractul de întreţinere autentificat prin încheierea de autentificare nr. 2241 din 29.07.2002 la Birou Notar Public B M.

Pe această suprafaţă de teren se regăseşte o capacitate energetică proprietatea pârâtei E-ON M D SA, formată din: post de transformare în cabină zidită, cu suprafaţa de 45 mp şi cabluri subterane.

Prin expertiza electroenergetică efectuată de expert S G, astfel cum a fost completată şi avându-se în vedere şi lămuririle expertului de la termenul din 25.02.20121, s-a stabilit o zonă de siguranţă în jurul postului de transformare şi care este egală cu zona de protecţie, de 30 mp, iar zona de siguranţă din jurul cablurilor care este egală cu zona de protecţie este de 108,8 mp.

Pe aceste suprafeţe de teren există interdicţie de a se construi, concluzia expertului deducându-se de altfel şi din definiţia dată zonei de protecţie în Legea 13/2007-Legea energiei electrice.

La cererea reclamanţilor, prin expertiza tehnică specialitatea topo a fost stabilită o cale de acces pe terenul reclamanţilor către postul de transformare, pe o suprafaţă de 106,46 mp.

Postul de transformare aparţinând pârâtei -PTCz 20/0,4 Kv nr. 8, a fost edificat pe terenul proprietatea reclamanţilor, în anul 1965, anterior intrării în vigoare a Legii 13/2007 şi anterior datei la care reclamanţii au devenit proprietari ai acestui teren.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii au solicitat despăgubiri pe ultimii 3 ani anteriori formulării cererii, pentru lipsa de folosinţă a terenului lor afectat de capacitatea energetică a pârâtei, arătând în esenţă că, folosinţa cu titlu gratuit de către pârâtă a acestui teren fără acordarea unei despăgubiri este o ingerinţă în dreptul lor de proprietate şi contravine şi dispoziţiilor legale, respectiv art.16 alin 4 şi 19 din Legea 13/2007, iar pentru suprafeţele de teren pe care există interdicţia de a construi, exercitarea dreptului lor de proprietate este afectată substanţial întrucât terenul este de categoria curţi-construcţii iar ei intenţionează să construiască pe acest teren, fiindu-le îngrădit acest drept fără nici o echitabilă despăgubire.

3

Pe de altă parte, pârâta susţine că reclamanţii nu sunt îndreptăţi la obţinerea unor despăgubiri nici pentru lipsa de folosinţă a terenului pe care este edificată capacitatea sa energetică şi nici pentru exercitarea drepturilor lor de uz şi de servitute pe terenul reclamanţilor, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin 4 din lege, terenurile pe care se situează reţelele de distribuţie existente la intrarea în vigoare a acestei legi sunt şi rămân proprietatea publică a statului, dreptul la despăgubiri ai proprietarilor pe care sunt situate capacităţile energetice fiind recunoscut de Legea 13/2007 doar proprietarilor pe a căror terenuri se construieşte o nouă capacitate energetică, după data intrării în vigoare a acestei legi, la fel şi exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra acestor terenuri, în condiţiile şi termenii prevăzuţi într-o convenţie cadru, fiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin 5 din lege.

Instanţa reţine sub un prim aspect că dispoziţiile art. 41 alin 4 din Legea 13/2007, invocate de pârâtă în apărare, potrivit cu care "terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie, existente la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt şi rămân proprietatea publică a statului " nu sunt aplicabile în speţă întrucât aceste dispoziţii legale se referă la terenuri care se aflau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a legii şi nu la terenuri aflate în proprietate privată, cum este cazul în speţă.

Pentru aceste terenuri, Ordonanţa 63/1998, în vigoare la data la care reclamanţii au devenit proprietari ai acestor terenuri, Legea 318/2003 care a abrogat Ordonanţa 63/1998 şi Legea 13/2007 în vigoare la data soluţionării cauzei, prevăd un alt regim juridic.

Astfel, conform art. 59 (2) din OG 63/1998, în vigoare la data la care reclamanţii au devenit proprietari ai terenului:"Dacă terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietate privată a unui terţ, titularul autorizaţiei trebuie să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică sau să obţină concesiunea lui pe durata existenţei capacităţii energetice".

Dispoziţiile acestui articol sunt preluate în Legea 318/2003, la art. 20 alin 2 şi în Legea 13/2007 la art. 21.

în concluzie, contrar susţinerilor pârâtei, terenul proprietatea reclamanţilor, afectat de capacitatea energetică nu este proprietatea statului ci poprietatea reclamanţilor, atâta timp cât acest teren nu a fost expropriat sau concesionat, cu plata unei juste şi prealabile despăgubiri, în condiţiile legii.

în continuare, instanţa va analiza aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor din Legea 13/2007, invocate de reclamantă în susţinerea cererii de acordare de despăgubiri.

In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin 5 şi 6 din Legea 13/2007,: „Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacităţile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenţie-cadru, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenţia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute de către titularii de licenţe şi autorizaţii pot solicita încheierea de convenţii, conform prevederilor alin. (5)." Aceste prevederi legale sunt aplicabile doar în situaţia în care capacităţile energetice sunt realizate după intrarea în vigoare a Legii 13/2007 nu şi capacităţilor energetice realizate anterior.

Aceste dispoziţii legale care diferenţiază dreptul la plata de despăgubiri şi la încheierea unei convenţii cadru care să reglementeze condiţiile exercitării dreptului de uz şi servitute, în funcţie de momentul la care a fost construită capacitatea energetică, respectiv înainte sau după data intrării în vigoare a legii, este o dispoziţie constituţională, astfel cum a decis Curtea Constituţională prin decizia nr. 324 din 23 martie 2010, reţinându-se în motivare că în legătură cu reglementarea dreptului la indemnizaţii şi despăgubiri pentru acei titulari ai proprietăţilor afectate de capacităţile energetice realizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, Curtea constată că aceasta transpune voinţa legiuitorului în materia despăgubirilor acordate pentru instituirea dreptului de uz şi servitute în favoarea utilizării capacităţilor energetice. Totodată, Curtea reţine că cele două categorii de titulari ai dreptului de proprietate

4 privată, şi anume cei pe ale căror terenuri existau deja capacităţi energetice, respectiv cei pe ale căror terenuri urmează să se realizeze capacităţi energetice după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, se diferenţiază prin momentul obiectiv al realizării acelor capacităţi energetice, în raport cu data intrării în vigoare a legii ce reglementează dreptul la indemnizaţii şi la despăgubiri. Legea nr. 13/2007 are în vedere capacităţile energetice realizabile după intrarea ei în vigoare şi nu se referă la cele deja realizate la momentul intrării sale în vigoare în condiţii aparte în timp şi într-un alt cadru legislativ, astfel că titularilor dreptului de proprietate privată asupra terenurilor afectate de capacităţile energetice li se aplică un tratament diferenţiat.

Instanţa mai reţine în acest context că, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 318/2003, în vigoare de asemenea în perioada de 3 ani anterioară formulării cererii de către reclamanţi, perioadă pentru care aceştia solicită acordarea de despăgubiri, drepturile de uz şi de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se realizau cu titlu gratuit pe toată durata existenţei acestora. Acesta indica faptul că, în cazul în care, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii se produceau pagube proprietarilor terenurilor, titularii autorizaţiei aveau obligaţia sa-i despăgubească pentru prejudiciile cauzate acestora.

în concluzie, instanţa reţine că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin 5 din Legea 13/2007, iar exercitarea dreptului de uz şi servitute pe terenul proprietatea reclamanţilor pentru realizarea de lucrări de retehnologizare în perioada 20.11.2006-20.11.2009, perioadă pentru care reclamanţii solicită despăgubiri constând în plata contravalorii exercitării dreptului de uz şi servitute asupra terenului lor, nu putea fi făcută decât cu titlu gratuit, conform art. 16 din Legea 318/2003.

Astfel, având în vedere că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin 5 şi 6 din Legea 13/2007cu privire la încheierea unei convenţii cadru care să reglementeze condiţiile exercitării dreptului de uz şi servitute, instanţa va respinge cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la încheierea unui contract în condiţiile acestei legi.

în continuarea analizei capătului 1 al cererii reclamanţilor, instanţa reţine că regimul juridic al despăgubirilor acordate pentru pagube produse cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii este identic atât în Legea 318/2003 cât şi în Legea 13/2007, art. 19, în sensul în care în ambele acte normative se prevede dreptul proprietarului terenului la despăgubiri pentru prejudiciile create prin realizarea acestor lucrări însă reclamanţii nu invocă şi nu probează existenţa unor astfel de prejudicii şi nici nu solicită despăgubiri pentru pagubele create prin realizarea unor astfel de lucrări ci solicită contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului derivată din imposibilitatea construirii pe terenul pe care este amplasată capacitatea energetică a pârâtei.

Instanţa mai reţine în acest context că reclamanţii au cumpărat terenul în anul 2002, mult după înfiinţarea capacităţii energetice a pârâtei, cunoscând şi asumându-şi consecinţele prezenţei acestei capacităţi şi ale exploatării acesteia de către pârâtă.

Soluţia legislativă a gratuităţii exercitării dreptului de uz şi de servitute pentru care a optat legiuitorul prin Legea 318/2003 este conformă cu dreptul statelor „de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor", enunţat la al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. întrucât permit funcţionarea optimă a reţelelor electrice de serviciu public pentru 1/3 din populaţia municipiului M, aşa cum rezultă din adresa nr. 18294 din 28.09.2009 a Unităţii Administrativ Teritoriale a mun. Moineşti-fila 35 dosar, urmăresc un scop legitim de interes general. Pentru respectarea dreptului la proprietate din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, mai este necesar să existe, de asemenea, un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit, respectiv între cerinţele interesului general şi imperativele de apărare ale drepturilor persoanei în cauză.

Instanţa reţine că acest echilibru nu este păstrat în cauză, imposibilitatea utilizării în orice scop de către reclamanţi a terenului pe care este construit postul de transformare, a terenului reprezentând zonă de siguranţă din jurul acestuia, ambele suprafeţe totalizând 75 mp şi a terenului reprezentând zonă de siguranţă pentru cablurile subterane, în scopul realizării de construcţii, teren în suprafaţă totală de 108,8 mp constituind pentru reclamanţi o sarcină

5 disproporţionată atâta timp  cât aceştia nu dispun cu privire la această suprafaţă de teren de un drept de folosinţă necondiţionat, ca prerogativă a dreptului lor de proprietate şi nu pot utiliza aceste suprafeţe de teren conform destinaţiei lor.

Mai mult, instanţa constată că această restricţie impusă reclamanţilor, fără o justă şi prealabilă despăgubire, contravine şi dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 59 (2) din OG 63/1998, în vigoare la data la care reclamanţii au devenit proprietari ai terenului şi care stipulau că: "Dacă terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este proprietate privată a unui terţ, titularul autorizaţiei trebuie să iniţieze procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică sau să obţină concesiunea lui pe durata existenţei capacităţii energetice", dispoziţii preluate în Legea 318/2003, la art. 20 alin 2 şi în Legea 13/2007 la art. 21.

Astfel, deşi în lege este instituită obligaţia pentru titularul autorizaţiei de a iniţia procedura de expropriere sau de a obţine concesiunea terenului pe care este înfiinţată şi funcţionează capacitatea energetică, în fapt, pârâta nu a efectuat niciun astfel de demers, iar reclamanţii nu au beneficiat de niciun fel de despăgubiri deşi terenul lor în suprafaţă totală de 183,8 mp este afectat de capacitatea energetică a pârâtei fiind în acelaşi timp necesar pentru funcţionarea acesteia.

Motivat de aceste considerente, instanţa apreciază că reclamanţii sunt îndreptăţi să primească despăgubirile solicitate pe ultimii trei ani anteriori formulării cererii, cu titlu de contravaloare lipsă de folosinţă a acestei suprafeţe de teren de 183,8 mp, urmând a admite această cerere.

Cu privire la cuantumul acestor despăgubiri, instanţa reţine că suma solicitată de reclamanţi, respectiv 90.525,60 lei, sumă determinată de expertul topo prin raportare la contravaloarea chiriilor pentru spaţiile şi terenurile aparţinând Primăriei M, stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 138 din 19.11.2010, este exagerată întrucât reprezintă o dată şi jumătate valoarea de cumpărare a acestui teren, determinată prin raportare la preţul pe mp al terenului evaluat tot de expertul topo, respectiv 28, 05 lei, la fel şi suma de 45.262,8 lei determinată prin completarea I la raportul de expertiză, prin raportare la aceleşi criterii, respectiv contravaloarea chiriilor pentru spaţiile şi terenurile aparţinând Primăriei M, stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 138 din 19.11.2010.

Astfel, instanţa constată că prin stabilirea unor despăgubiri în acest cuantum, finalitatea urmărită de lege şi care este în acelaşi timp şi echitabilă, ar fi înlăturată total şi s-ar transforma în mod nejustificat într-o îmbogăţire fără justă cauză a reclamanţilor care ar obţine în fiecare an de la pârâtă, aproape preţul vânzării terenului.

Motivat de aceste considerente, instanţa, având în vedere necesitatea de la care s-a şi pornit în cauză şi care a şi constituit motivul pentru care a considerat cererea reclamanţilor de acordare de despăgubiri ca fiind admisibilă, respectiv necesitatea asigurării unui just echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesul particular al reclamantului, va stabili contravaloarea acestor despăgubiri pe ultimii trei ani anteriori cererii conform algoritmului de calcul indicat de expertul topo în raport, respectiv: suprafaţa de teren de 183,8 mp X valoarea de 28,05 lei/mp / 25 + beneficiu de 3 % din 5155,5 lei + beneficiu de 1 % din 5155,5 lei= 1237,30 lei, sumă la care va obliga pârâta.

In concluzie, instanţa va admite în parte cererea formulată de reclamanţi având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri şi va obliga pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 1237,30 lei cu titlu de despăgubiri şi va respinge cererea având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea unui contract de închiriere.

Cu privire la cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata de cheltuieli de judecată, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C.pr.civ, va obliga pârâta la plata către reclamanţi a onorariilor achitate pentru efectuarea expertizelor topo şi electroenergetică, în cuantum total de 1950 lei şi la plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar aferente sumei la care pârâta a fost obligată la plată, respectiv 110,28 lei, în total 2060,28 lei.

Domenii speta

Spete similare