Prin sesizarea judecatorului delegat la Biroul executari penale din cadrul acestei judecatorii, înregistrata la nr. 3169/11.09.2012 s-a solicitat înlocuirea masurii de siguranta a tratamentului medical aplicata faptuitorului Z. A. M., prin sentinta penala nr. 133 din 22 mai 2012 pronuntata de Judecatoria Rosiorii de Vede, definitiva, cu masura internarii medicale, în temeiul art. 431 Cod procedura penala.
În motivarea sesizarii, s-a aratat ca prin sentinta penala sus mentionata, definitiva prin nerecurare, faptuitorul a fost obligat sa se prezinte în mod regulat la tratament medical pâna la însanatosire. A fost efectuata adresa la Directia de Sanatate Publica a Judetului Teleoirman, însotita de copie de pe sentinta penala si de pe raportul de expertiza medico – legala, institutie care, prin adresa nr. 6877 din 13.08.2012, a comunicat repartizarea faptuitorului pentru efectuarea tratamentului medical la Spitalul de Psihiatrie Poroschia. Au fost efectuate adrese la domiciliul bolnavului si catre Spitalul de Psihiatrie Poroschia, dar pâna în prezent sentinta nu a fost executata, aceasta unitate sanitara comunicând ca faptuitorul nu s-a prezentat la tratamentul medical de specialitate.
Prin sentinta penala 243/2012, instanta a respins, ca neîntemeiata, sesizarea, apreciind ca nu sunt întrunite cerintele prevazute de art. 430 si 431 Cod procedura penala pentru a se putea dispune înlocuirea masurii tratamentului medical cu aceea a internarii medicale.
În acest sens, instanta a constatat ca, desi au fost facute mai multe adrese faptuitorului, atât la ultimul domiciliu cunoscut din Rosiorii de Vede ( la un centru de plasament minori, unde acesta a fost instutionalizat pâna la majorat), cât si la ultima resedinta cunoscuta (în comuna Stejaru, sat Socetu la numitul V. C. ), nu se poate retine faptul ca acesta a luat la cunostinta de înstiintarea de a se prezenta la Spitalul Poroschia, la scurt timp dupa pronuntarea sentintei parasind resedinta aratata, neputând fi identificat de organele de jandarmerie, care au avut în sarcina sa-l prezinte la audiere cât si pentru a fi examinat în vederea efectuarii expertizei medico – legale, pe raza judetului Teleorman sau într-o alta localitate.
De asemenea, instanta a mai retinut, din adresa nr. 1963/D/2012 a SML Teleorman, ca pentru efectuarea expertizei medico – legale solicitate trebuie ca faptuitorul sa fie prezentat la acest serviciu pentru examinare.
Judecătoria Iași
Întreruperea temporară a măsurii de siguranța a internării medicale
Tribunalul Mureș
Netemeinicia propunerii de arestare preventiva a inculpatului, intemeiata pe presupunerea comiterii unei infractiuni pentru care legeapenala nu prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si pe indicii insuficiente ca inculpatii ar fi comis o fapta prev
Tribunalul Maramureș
Luarea măsurilor de siguranţă în procesul penal. Greşita neaplicarea a procedurii prev. de art. 162 din C.proc.pen. de către prima instanţă
Tribunalul Iași
Încetare măsura internării medicale provizorii. Luarea unei masuri de siguranța este exclusa in cazul in care a intervenit dezincriminarea faptei care a determinat-o, contestatoarea fiind cercetata pentru fapta incriminata de art 272.1 din vechiul CP.
Tribunalul Iași
Cerere de ridicare a controlului judiciar; criterii de analiză a caracterului temeinic al motivelor invocate de inculpat, potrivit disp. art. 160 ind. 3 C.proc.pen.