Vatamare corporala, conducere sub influenta alcoolului

Sentinţă penală 198 din 02.03.2011


ROMÂNIA

JUDECATORIA ONESTI

JUDETUL BACAU

Dosar nr. 5923/270/2009

Înreg.17.09.2009  OUG.195/2002

 SENTINTA PENALA NR.148

Sedinta publica din data de 2.03.2011

Completul de judecata format din:

Presedinte  - ….

Grefier -  ….

Ministerul Public - reprezentat de procuror .

Pe rol fiind pronuntarea în cauza  penala  pusa in miscare prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti împotriva inculpatului …. trimis  in judecata pentru savârsirea infractiunilor de vatamare corporala din culpa si de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala, fapte prev. de art.184 alin.1, 3, 184 al.2,4 Cod penal si art.87 al.1 din OUG 195/2002 modificata prin Legea 49/2006, toate cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 24.02.2011, fiind consemnate prin încheierea de amânare a pronuntarii de la acea data si care face parte integranta din prezenta hotarâre.

I N S T A N T A

Deliberând  asupra cererii de  fata, constata  ca:

 Prin rechizitoriul nr. 2293 /P/2007 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti a fost trimis în judecata ,în stare de libertate ,inculpatul …,  cercetat pentru comiterea infractiunilor de „ vatamare corporala din culpa”,prevazute si pedepsite de art.184 alin.2 ,4 Cod penal  si art. 184 alin. 1, 3 Cod Penal si „conducere a unui autovehicul de o persoana având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala” prev. si ped. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002  modificata prin  Legea nr.49/2006 . 

În esenta, prin actul de sesizare al instantei s-a retinut ca în ziua de 15.09.2007,în jurul orei 13.00, în timp ce conducea autoturismul  cu nr….., pe DJ 115 pe raza com.Casin, având în sânge o alcoolemie de 1,05-0,85 g%0 ( 0,55 mg./l) a vatamat corporal  din culpa pe numitii ..( 110-120 zile îngrijiri medicale) si …. ( 50-55 zile îngrijiri medicale).

Dosarul penal nr. 1408/270/2008 a fost solutionat  prin sentinta  penala nr. 54/23.01.2009 a Judecatoriei Onesti.  Prin aceasta sentinta s-a dispus condamnarea inculpatului … , prin schimbarea încadrarii juridice date faptelor, în baza art. 184 alin. 1,3 si 4 ind. 1 Cod Penal si în baza art. 184 alin. 2, 4 si 4 ind. 1 Cod Penal  si art.  87 alin.1 din OUG nr.195/2002  modificata prin  Legea nr.49/2006 , la pedeapsa rezultanta de 2 ( doi) ani închisoare,iar în baza art. 81 Cod Penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei, în baza art. 81 Cod Penal. Totodata, au fost admise actiunile civile formulate de catre partea civila … si partile civile Spitalul Bacau si Spitalul mun. Onesti si s-a luat act ca partea vatamata …  nu s-a constituit parte civila în cauza. Împotriva acestei sentinte au declarat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Onesti si inculpatul  …., fiind nemultumiti de solutia instantei.

 Prin decizia penala nr. 293/A/2009 Tribunalul Bacau s- au admis apelurile declarate de apelantii aratati împotriva  sentintei  penale nr. 54/23.01.2009 a Judecatoriei Onesti si s-a dispus desfiintarea sentintei penale apelate în totalitate si trimiterea dosarului la prima instanta pentru rejudecare,  motivat de faptul ca instanta de fond a pronuntat o hotarâre nelegala.

În faza de urmarire penala si în faza de judecata a fost administrat urmatorul probatoriu: proces verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de consemnare acte premergatoare , adrese, planse fotografice, proces verbal de verificare ansamblu auto,  planse fotografice, schita accidentului, raport de constatare medico-legala, certificate medico-legale, plângere si declaratii parte vatamata , bilete de externare, declaratii martori ,declaratii învinuit, declaratii martori.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauza în ambele faze ale procesului penal, instanta retine urmatoarea situatie de fapt :

În ziua de  15.09.2007,în jurul orei 13.00, inculpatul …., care poseda permis de conducere categoriile B,C,E înca din anul 1990 si este proprietarul autoturismului cu nr. ….., conducea autoturismul proprietate pe DJ 115 având sensul de mers Onesti-M.Casin si ajungând pe raza com.Casin, nu a respectat  conditiile de trafic si nu a redus viteza la trecerea pe lânga un cortegiu funerar aflat pe sensul opus de mers, în dreptul bisericii, si a lovit pe  numitii ….si …..,pe cel din urma,proiectându-l într-un alt  autoturism apartinând lui ….

În autoturismul condos de inculpate se mai afla si  martorul ….., care nu a suferit vatamari corporale si nu poseda certificat medico-legal.

Autoturismul inculpatului a suferit avarii, respective parbriz spart în partea stânga, lampa semnalizare stânga fata crapata si aripa stânga înfundata lateral. Practic inculpatul a intrat în coliziune dupa ce a vatamat corporal pe cele doua parti vatamate si cu autoturismul cu nr……, ce era parcat regulamentar.

Segmentul de drum pe care s-a produs accidental este în linie dreapta, carosabilul era uscat, fara a exista în zona însa marcaje rutiere sau indicatoare de  restrictie.

Inculpatul … a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager Printer si a rezultat 0,55 mg./l alcool pur în aerul expirat ( fl.55 dos.,urm.pen.). Ca urmare a acestui fapt inculpatul a fost condus la Spitalul mun.Onesti în vederea recoltarii probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei si conform buletinului de analiza alcoolemie nr.2419-2420 din 18.09.2007 a rezultat o alcoolemie de 1,05-0,85 g%0.(fl.56 dos.urm.pen.)

Ca urmare a accidentului partea vatamata ..  în vârsta de 79 ani din Onesti, a suferit leziuni  corporale vindecabile în 110-120 zile îngrijirimedicale, prezentând diagnosticul  de “ politraumatism prin accident rutier”, fiind si internata în Spitalul Onesti în perioadele 15-17.09.2007, 17.09-23.10.2007, 24.10-16.11.2007 si 19.11-30.11.2007, conform CML nr.S137/81/A2/8.11.2007.

Se retine ca … nu se afla sub influienta bauturilor alcoolice si a declarat ca doreste sa se judece cu inculpatul, urmând ca asupra eventualelor pretentii civile sa se pronunte direct în fata instantei de judecata.

Partea vatamata ….,în vârsta de 85 ani a suferit leziuni corporale vindecabile în 50-55zile îngrijiri medicale, prezentând diagnosticul “ politraumatism prin accident rutier” fiind si internat în Spitalul mun.Onesti în perioadele 15.09-4.10.2007 si 11.12.2007, conform CML nr.S8/8/A2/21.01.2008.

Nici ….. nu se afla sub influienta bauturilor alcoolice si a declarat ca se va constitui parte civila în cauza direct în fata instantei de judecata.

Autoturismul inculpatului nu avea polita de asigurare obligatorie RCA, aceasta fiindu-I expirata , iar …in nu a contestat rezultatul alcoolemiei si a recunoscut faptele comise, aratând ca în acea zi a consumat 1 litru de bere.

Spitalul Mun.Onesti prin adresa nr.2099 din 19.02.2009 s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 2572,63 lei.

Desi a fost legal citat si s-au emis si mandate de aducere ,inculpatul nu a putut fi identificat si audiat în cauza , din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere rezultând ca acesta este plecat din tara si nu I se cunoaste adresa  .  Din acest motiv, instanta a dispus în conf. cu dispoz. Art. 177 alin. 4 C.P.P. citarea inculpatului si prin afisare la sediul Consiliului Local M. Casin.  De asemenea , inculpatul a fost reprezentat de un aparator ales, asigurându-i-se toate garantiile procesuale.

Situatia de fapt retinuta a fost confirmata prin probele administrate nemijlocit în fata instantei.

Astfel,fiind administrate probe concludente si pertinente în cauza din care rezulta vinovatia inculpatului în savârsirea infractiunilor deduse judecatii, instanta va dispune condamnarea acestuia.

Având în vedere situatia de fapt retinuta, ÎN DREPT, faptele inculpatului … , care în timp ce conducea autoturismul  proprietatea sa pe raza com. Casin, având în sânge o alcoolemie de 1,05-0,85 g%0, a vatamat corporal  din culpa partile vatamate …. si ….

, provocându-le acestora din urma leziuni care au necesitat pentru vindecare cca. 110-120 zile de îngrijiri medicale, respectiv 50-55 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor  de vatamare corporala din culpa ,prevazute si pedepsite de  art.184 alin. 2 ,4 Cod penal , art. 184 alin.  1, 3 Cod Penal  si conducere a unui autovehicul de o persoana având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala , prev. si ped. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002  modificata prin  Legea nr.49/2006 ,atât din punct de vedere obiectiv, cât si din punct de vedere subiectiv.

Din probele administrate în cauza  rezulta o culpa comuna  a partilor ,inculpat si parti vatamate în producerea accidentului de circulatie.  Astfel, inculpatul a condus autoturismul sub influenta  bauturilor alcoolice , a efectuat depasirea fara a se asigura ca nu pune în pericol sau stânjeneste circulatia de pe sensul opus ( art. 118 lit. a din OUG 195/2002 )  si nu a redus viteza la trecerea pe lânga cortegiu ( art. 123 lit. d ) . De asemenea, partile vatamate …si …. s-au angajat în traversarea strazii  prin loc nepermis , fara sa se asigure , au încalcat prevederile art. 167 lit. d  din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului 195/2002 modif. prin Legea nr. 49/2006.

 Fata de cele aratate mai sus, instanta va retine o culpa determinanta în producerea accidentului ,din partea inculpatului , respectiv 70 %  , având în vedere  ca a condus autoturismul sub influenta  bauturilor alcoolice , a efectuat depasirea fara a se asigura ca nu pune în pericol sau stânjeneste circulatia de pe sensul opus  si nu a redus viteza la trecerea pe lânga cortegiu . De asemenea, va retine o culpa de 30 %  si pentru partile vatamate ..si … , care s-au angajat în traversarea strazii  prin loc nepermis , fara sa se asigure , încalcând dispozitiile legale aratate mai sus  .

Astfel,fiind administrate probe concludente si pertinente în cauza din care rezulta vinovatia inculpatului în savârsirea infractiunilor deduse judecatii, instanta va dispune condamnarea acestuia.

La alegerea pedepsei, precum si la individualizarea cuantumului acesteia, vor fi avute în vedere criteriile enumerate de art.72 Cod Penal ,si anume: limitele de pedeapsa ,circumstantele reale si personale, gradul de pericol social concret al faptei savârsite, determinat de modul de producere ,cât si de importanta valorilor sociale încalcate si urmarea produsa .

Sub acest aspect, instanta retine pericolul social al infractiunii, reflectat în limitele de pedeapsa stabilite de legiuitor, urmarea faptei – vatamarea integritatii corporale si a sanatatii victimei, reflectata în numarul mare de zile de îngrijiri medicale de care a fost nevoie pentru vindecare, crearea unei stari de pericol cu privire la persoanele si bunurile implicate în circulatia pe drumurile publice , totodata instanta retinând si atitudinea partial sincera a acestuia pe parcursul procesului penal, constând în recunoasterea faptei savârsite în faza de urmarire penala dar sustragerea de la judecata precum si atitudinea fata de urmarile produse, acesta nefiind interesat în vreun fel a acoperi cheltuielile facute de catre partea vatamata … pentru restabilirea sanatatii sale.

Vatamarea corporala din culpa este o fapta cu un pericol social generic ridicat, valoarea sociala careia i s-a adus o atingere  fiind integritatea corporala a individului.

Lezarea acestei valori a fost extrem de drastica  ,având în vedere consecintele , vatamarea corporala grava a celor 2 parti vatamate.

Sub aspectul laturii subiective , inculpatul a actionat cu vinovatie, sub forma culpei în ceea ce priveste infractiunile de vatamare corporala  si intentie indirecta în ceea ce priveste infractiunea de conducere a unui autovehicul de o persoana având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala” prev. si ped. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002  modificata prin  Legea nr.49/2006.

întrucât, desi nu a dorit producerea urmarii constând într-o stare de pericol pentru toti cei implicati în circulatia pe drumurile publice, acesta a acceptat cel putin producerea unei astfel de urmari.

 Raportul de cauzalitate între actiunea inculpatului si urmarea imediata este unul direct si poate fi dedus din însasi savârsirea faptei.

 În raport de latura subiectiva a infractiunii, instanta retine ca inculpatul a savârsit fapta descrisa  mai sus cu vinovatie sub forma intentiei indirecte întrucât, desi nu a dorit producerea urmarii constând într-o stare de pericol pentru toti cei implicati în circulatia pe drumurile publice, acesta a acceptat cel putin producerea unei astfel de urmari.

 Având în vedere cele expuse, instanta va aplica inculpatului pedeapsa închisorii pentru fiecare infractiune retinuta, care sa corespunda scopului acesteia, definit prin art.52 C.p., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevazute de art.72 C.p.

Totodata, având în vedere ca infractiunile deduse judecatii au fost comise de catre inculpat( vatamare corporala) prin aceasi actiune si (conducere a unui autovehicul de o persoana având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala ) înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, se constata ca sunt aplicabile dispozitiile art. 33 lit.a si b C.p. ce reglementeaza concursul real si ideal de infractiuni.

Prin urmare , vor fi  contopite pedepsele mai sus aplicate inculpatului in pedeapsa cea mai grea  , ce va fi si pedeapsa rezultanta ce urmeaza a fi executata de catre inculpat.

Cât priveste modalitatea de executare a pedepsei aplicate, în raport de criteriile anterior mentionate si apreciind ca scopul pedepsei va putea fi atins chiar fara executarea acesteia, va dispune, conform art.81 din Codul penal, suspendarea  conditionata a executarii pedepsei  pe durata unui termen de încercare  , stabilit în conditiile art.82 din Codul penal.

 Ii va fi atrasa atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod Penal privind revocarea beneficiului suspendarii conditionate ,în ipoteza savârsirii unei noi infractiuni în cursul termenului de încercare.

Va face aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit.a teza a II-a si b C.p., iar în temeiul art. 71alin.5  C.p. va dispune suspendarea executarii pedepsei accesorii pe perioada suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

Sub aspectul laturii civile, constata ca partea vatamata  ….. s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 40.000 lei daune materiale si 20.000 lei daune morale.

Instanta va retine întrunirea în speta a conditiilor generale ale raspunderii civile delictuale prevazute de art.998 si urm. din Codul civil, respectiv existenta prejudiciului suferit de partea civila, a faptei ilicite savârsite de inculpat, a  legaturii de cauzalitate între aceasta fapta si prejudiciu, precum si a vinovatiei inculpatului în savârsirea faptei, vinovatie care îmbraca forma culpei.

Apreciindu-se ca partea civila Braila Lucia a dovedit în cauza existenta unui prejudiciu material, dar si moral, demonstrata fiind si legatura de cauzalitate între pagubele suferite si fapta inculpatului, instanta va retine ca sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale ce obliga pe cel vinovat de producerea acestuia, de a-l repara.

La întinderea prejudiciului  ,instanta va avea în vedere si gradul de culpa stabilit pentru fiecare parte din dosar, respectiv 70 %  pentru inculpat  si 30 % pentru partile vatamate …. si …. .

Relativ la prejudiciul material si moral care s-a demonstrat a-i fi fost produs partii civile …, instanta va retine  ca întinderea acestuia a fost dovedita prin probele administrate în cauza si urmeaza sa acorde victimei despagubiri în cuantumul cerut , dar cu reducerea despagubirilor cu 30 % , potrivit gradului de culpa retinut pentru aceasta parte civila.

 Astfel, instanta apreciaza ca în cauza ,partea civila …. a dovedit ca  justifica acordarea daunelor materiale solicitate  , partea civila .. facând dovada cheltuielilor cu procurarea medicamentelor necesitate de îngrijirea leziunilor suferite de pe urma accidentului provocat de catre inculpat , cheltuielile cu femeile angajate pentru îngrijire la domiciliu( fiind imobilizata la pat) , contravaloare pampersi, hrana, orteza .Astfel, instanta va retine declaratia martorei .. ( fila 191 dosar i.) care a declarat ca a primit suma de 500 lei lunar ( timp de 5 luni) pentru îngrijirea permanenta la domiciliu a partii civile ,având cunostinta ca pâna la acea data a fost angajata o alta femeie, platita cu aceeasi suma ( acesta fiind si pretul pietii) , femeia fiind platita timp de ( 2 ani si 5 luni) . Aceeasi martora a declarat ca partea civila a cheltuit circa 500 lei lunar pentru pampersi, , materiale sanitare , deodorizante, etc. si a cumparat o orteza de 1500 lei .  Prin urmare, instanta va obliga inculpatul sa achite partii civile .. , daunele materiale în cuantumul solicitat, proportional cu gradul de vinovatie retinut de instanta, deci în proportie  de 70 % din valoarea pagubei dovedite în cursul procesului penal ( 40.000 lei) , respectiv suma de 28.000 lei.

În ceea ce priveste solicitarea partii civile …. de obligare a inculpatului la plata daunelor morale instanta apreciaza ca aceasta cerere este pe deplin justificata.

Astfel, instanta apreciaza ca în cauza se justifica acordarea daunelor morale în  cuantumul solicitat, proportional cu gradul de vinovatie retinut de instanta, deci în proportie  de 70 % din valoarea despagubirilor apreciate de instanta, în cursul procesului penal ( 20.000 lei) , respectiv suma de 14.000 lei, 

 ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice si fizice suferite de partea civila ca urmare a faptei ilicite a inculpatului, suma care  procura partii o justa si integrala dezdaunare.

Prejudiciul fiziologic încercat de partea vatamata …, constând în privarea acesteia de avantajele unei vieti normale, fiind imobilizata la pat inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care aceasta trebuie sa-l faca pentru a-si pastra conditiile de viata pe care le-a avut anterior vatamarii, conditii pe care nu le va recapata în timp, pretinde acordarea unei compensatii banesti corespunzatoare care, coroborata cu sanctiunea de drept penal aplicata, sa ofere partii vatamate o necesara satisfactie.

Pe lânga prejudiciul corporal (functional, de agrement),de lunga durata, urmaririle subzistând chiar si în prezent, partea vatamata necesitând înca interventii chirurgicale, cauzat prin vatamarea adusa integritatii corporale si sanatatii partii vatamate, instanta retine si faptul ca partea vatamata este o persoana în vârsta . Instanta va retine ca accidentul ce i-a provocat leziunile fizice partii vatamate a determinat o alta atitudine psihica a acesteia, complet diferita de cea  avuta anterior producerii acestuia, schimbare determinata de necesitatea restabilirii integritatii sale corporale iar eforturile depuse în acest sens au angrenat o suprasolicitare psihica si un efort fizic suplimentar .

De asemenea, pe aceleasi considerente, fiind întrunite conditiile raspunderii civile delictuale prevazute de art. 998-999 Cod civil (fapta ilicita a inculpatului si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu), instanta va admite în parte ( proportional cu gradul de culpa al inculpatului -70 % )si actiunile civile formulate de catre partile civile  SPITALUL MUNICIPAL ONESTI,  SPITALUL JUDETEAN BACAU , SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA MILITAR –CAROL DAVILA BUCURESTI  si SPITALUL CLINIC COLENTINA BUCURESTI , reprezentând  cheltuieli pentru îngrijiri medicale si cheltuieli de spitalizare pentru partile vatamate … si …. .

Se va lua act ca partea vatamata …. nu s-a constituit parte civila în procesul penal.

Se va constata ca inculpatul a fost asistat de catre avocat ales si se va dispune plata din fondul Ministerul Justitiei catre B.A. Bacau a sumei de 200 lei reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu pentru partea civila … (av…...- suma de 200 lei  ).

 Fiind în culpa procesuala, inculpatul va fi obligat si la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în ambele faze ale procesului penal .

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A S T E:

 În baza art. 184 alin. 1,3 Cod Penal  condamna pe inculpatul .. .., fiul lui  .. si …., nascut la .. în …., cu domiciliul în …. , fara forme legale în …., studii-scoala profesionala, ocupatia-fara,divortat, ….  fara antecedente penale , CNP-….. ,la o pedeapsa de :

- 1 an închisoare,pentru comiterea infractiunii de „vatamare

 corporala din culpa” în dauna partii vatamate …

În baza art.184 al.2,4 Cod penal condamna pe inculpatul …. la o pedeapsa de:

- 1(un)an si 6(sase)luni închisoare, pentru comiterea infractiunii de

 vatamare corporala din culpa în dauna partii vatamate …

În baza art.87 alin.1 din OUG.195/2002 modificata prin Legea

nr.49/2006 condamna pe inculpatul …la o pedeapsa de:

- 1 (un)an si 8(opt) luni închisoare pentru comiterea infractiunii de

„ conducere a unui autovehicul de o persoana având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala.”

În baza art. 33 lit. a Cod Penal , art. 34 lit. b Cod Penal contopeste pedepsele aplicate si inculpatul executa pedeapsa cea mai grea de  1( un ) an si 8 ( opt) luni închisoare .

În baza art. 71 alin.2 Cod Penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a  teza a II a si lit. b Cod Penal.

În baza art. 81 Cod Penal dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 3( trei  ) ani si 8 (opt) luni  reprezentând termen de încercare, potrivit art. 82 Cod Penal.

În temeiul art. 14 alin.3 litera b si art. 346 alin. 1 Cod procedura penala raportat la art. 998 Cod Civil admite în parte actiunea civila formulata de partea civila  . si obliga inculpatul la plata sumei de 28 000 lei cu titlu de daune materiale si 14 000 lei cu titlu de daune morale catre aceasta parte civila.

Ia act ca partea vatamata . nu s-a constituit parte civila în procesul penal.

În temeiul art. 14, art. 346 alin. 1 Cod procedura penala si art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, modificata si completata prin OUG 72/2006 obliga inculpatul la plata  sumei de 2503,33 lei RON (actualizata la data executarii)catre partea civila SPITALUL MINICIPAL ONESTI  , reprezentând cheltuieli pentru îngrijiri medicale , pentru partea vatamata ..  , din care 61,6 lei reprezentând contravaloarea expertizei medico-legale se vireaza în contul 50414278728-2 ,deschis la Trezoreria Onesti.

 În temeiul art. 14, art. 346 alin. 1 Cod procedura penala si art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, modificata si completata prin OUG 72/2006 obliga inculpatul la plata  sumei de 7371,05 RON (actualizata la data executarii)catre partea civila SPITALUL JUDETEAN BACAU  , reprezentând cheltuieli pentru îngrijiri medicale si internare , pentru partea vatamata BRAILA LUCIA .

 În temeiul art. 14, art. 346 alin. 1 Cod procedura penala si art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, modificata si completata prin OUG 72/2006 obliga inculpatul la plata  sumei de 1216,3 LEI RON (actualizata la data executarii)catre partea civila SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA MILITAR –CAROL DAVILA BUCURESTI , reprezentând cheltuieli pentru îngrijiri medicale , pentru partea vatamata TANASE MIRCEA.

În temeiul art. 14, art. 346 alin. 1 Cod procedura penala si art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, modificata si completata prin OUG 72/2006 obliga inculpatul la plata  sumei de 2305,52 LEI (actualizata la data executarii)catre partea civila SPITALUL CLINIC COLENTINA BUCURESTI , reprezentând cheltuieli pentru îngrijiri medicale , pentru partea vatamata …...

Constata ca inculpatul a fost asistat de catre avocat ales.

Dispune plata din fondul Ministerul Justitiei catre B.A. Bacau a sumei de 200 lei reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu pentru partea civila … (… - suma de 200 lei  ).

 În temeiul art. 191 alin 1 Cod Procedura Penala obliga inculpatul la plata sumei de 560 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat .

 Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare  pentru partile lipsa.

Pronuntata în sedinta publica, azi  02.03.2011.

 PRESEDINTE, GREFIER,

Domenii speta