Prin cererea formulata si înregistrata sub nr. 4446/292/2011, reclamantul P. M. S. l-a chemat în judecata pe pârâtul O. M. solicitând instantei ca, prin hotarârea ce o va pronunta, sa constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-si da acordul pentru autorizarea executarii lucrarilor de etajare la imobilul sau.
În motivarea cererii, reclamantul a mentionat ca a întocmit si a depus documentatia tehnica la primarie în vederea obtinerii autorizatiei de construire, a fost emis certificatul de urbanism nr. 258/20.09.2011, în care se arata ca este necesar, printre alte documente, si acordul notarial al proprietarului de la limita de vest. Pârâtul, fiind proprietarul cu care se învecineaza pe latura de Vest a proprietatii, a refuzat sa mearga la notar pentru a-si da acordul în acest sens.
Analizând probele administrate în cauza, instanta a retinut ca:
Asa cum se mentioneaza în certificatul de urbanism nr. 258 din 20.09.2011 eliberat de Primaria municipiului Rosiorii de Vede, cererea de emitere a autorizatiei de construire depusa de reclamant, trebuie sa fie însotita printre alte documente, si de „acordul notarial al proprietarului de la limita vest sau retragere 2 ml spre interiorul proprietatii”.
Prin depunerea la dosar a documentatiei tehnice - autorizatie de construire cu nr. 92/2010, a memoriului tehnic si planului de amplasament, reclamantul face dovada ca a început demersurile necesare autorizarii executarii lucrarilor de etajare la imobilul proprietatea sa si din sustinerile sale se retine ca vecinul de la limita de Vest, pârâtul în cauza, refuza sa-si dea acordul necesar.
În cauza a fost efectuat un raport de expertiza tehnica judiciara de catre expert D.T. în care concluzioneaza ca supraetajarea imobilului reclamantului nu aduce prejudicii proprietatii pârâtului, iar refuzul pârâtului de a-si da acordul pentru etajarea casei reclamantului, nu este justificat.
Din probele administrate, înscrisuri, expertiza de specialitate, instanta a retinut ca refuzul pârâtului de a-si da acordul la supraetajarea constructiei reclamantului, este nejustificat, astfel ca în baza dispozitiilor legale mentionate, a admis cererea formulata de reclamant si a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a-si da acordul pentru autorizarea executarii lucrarilor de etajare la imobilul proprietatea reclamantului, prezenta hotarâre urmând sa fie acceptata de catre emitentul autorizatiei de construire.
Curtea de Apel Oradea
CONTENCIOS ADMINISTRATIV. RECURS. Anulare decizie de impunere emisa de organul fiscal.
Judecătoria Adjud
Acţiunea în revendicare şi grăniţuire
Curtea de Apel Oradea
SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL. RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. ACŢIUNE ÎN CONSTATAREA NULITĂŢII ABSOLUTE A UNUI CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII. EROARE OBSTACOL ASUPRA IDENTITĂŢII FIZICE A OBIECTULUI CONTRACTULUI. VALABILI
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Litigiu privind achiziţiile publice
Curtea de Apel București
Anulare act – Legea nr. 165/2013. În lumina dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, este evident că instanţa, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziţiei de restituire în natură sau de acordare de măsuri compensatorii, în virtutea dreptului s