Furtul - art. 208 C.p. al 1, art. 209 al. 1 C.p.

Sentinţă penală 2186/2013 din 19.04.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 2186/2013

Şedinţa nepublică de la 19 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE G.I.

Grefier C.I.R.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti este reprezentat prin procuror

A.R.P.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat P.A.G., inculpat I.V.D. reprezentant legal P.G, reprezentant legal P.I., reprezentant legal I.I., reprezentant legal I.L. şi pe autoritate tutelară Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, parte vătămată T.V., parte vătămată S.A.C, parte civilă SC Anda Primo Star Srl Pitesti, reprezentata de C.I., parte civilă T.CG.C., parte civilă S.I., parte civilă I.M., având ca obiect furtul - art. 208 C.p. al 1, art. 209 al. 1 C.p.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 04.04.2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Constată că, prin rechizitoriul nr. 8972/P/2010 din data de 12.06.2012 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor P.A.G. şi I.V.D. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. a, e, g şi i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 99 şi urm. C.p.

Se reţine, în esenţă, prin actul de sesizare că, cei doi inculpaţi, în îndeplinirea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu alţi participanţi, pe timp de noapte, din locuri publice şi prin efracţie, a sustras la datele de 21/22. 12.2010, 22.10.2010 şi 28/29.12.2010 bunuri din autoturismele aparţinând părţilor vătămate T.G.C., S.I., S.A.C. şi I.M., iar, în noaptea de 21/22.12.2010, au pus în executare hotărârea de a săvârşi infracţiunea de furt din autoturismele aparţinând părţilor vătămate SC Anda Primo Star SRL Piteşti şi T.V., executare care a fost întreruptă datorită unor împrejurări independente de voinţa lor.

Partea vătămată Sc Anda Primo Star SRL Piteşti, reprezentată de C.F., s-a constituit parte civilă cu suma de 500 lei reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului, Partea vătămată T.G.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 300 lei, partea vătămată S.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 300 lei, iar partea vătămată I.M. s-a constituit parte civilă cu suma de 500 lei. Părţile vătămate T.V. şi S.A.C nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În faţa instanţei, inculpaţii au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor în actul de sesizare, că nu solicită administrarea de probe şi doresc să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C.p.p., cerere încuviinţată de instanţă.

Probatoriul administrat de către organele de urmărire penala a constat în: plângere şi declaraţii părţi vătămate, proces-verbal de sesizare din oficiu, procese-verbale de cercetare la faţa locului şi planşe foto, adrese evaluare prejudiciu, dovezi ridicare-restituire bunuri, declaraţii învinuiţi, declaraţii martori, procese-verbale de conducere în teren şi planşe foto aferente.

Instanţa a dispus întocmirea de referate de evaluare a inculpaţilor P.A.G. şi I.V.D., actualizarea fişelor de cazier şi ataşarea sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti, cu menţiunea rămânerii definitive.

Situaţia de fapt reţinută ca urmare a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 8972/P/2010 din 12.06.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti constă în următoarele:

1. La data de 22.12.2010, numitul C.F. reprezentant al SC Anda Primo Star SRL Piteşti, a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că, în noaptea de 21/22.12.2010, persoane necunoscute au distrus rama portierei dreapta faţă de la autoturismul marca Volkswagen Bora cu nr. de înmatriculare AG 08 NFD, parcat pe str. Garoafelor din mun. Piteşti.

Au fost identificaţi autorii faptei în persoanele inculpaţilor P.A.G. şi I.V.D., care au recunoscut învinuirea, cu precizarea că, după ce s-au întâlnit în cursul lunii decembrie 2010, au luat hotărârea de a sustrage bunuri din autovehicule.

În noaptea de 21/22.12.2010, cei doi inculpaţi s-au deplasat în zona de nord a municipiului Piteşti şi au încercat să sustragă bunuri din autoturismul marca Volkswagen Bora cu nr. de înmatriculare X, însă nu au reuşit, întrucât în zona de acţiune s-a declanşat alarma altui autovehicul, ceea ce i-a determinat să renunţe.

2. La data de22.12.2010, partea vătămată T.G.C. a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că, în noaptea de 21.22.12.2010, persoane necunoscut, prin îndoirea portierei dreapta faţă, au pătruns în interiorul autoturismului marca Dacia Nova cu nr. de înmatriculare X parcat pe str. Calea Bascovului din mun. Piteşti şi au sustras un modulator radio FM cu stick de memorie şi o lanternă.

Cu ocazia verificărilor efectuate la faţa locului, s-au ridicat fragmente de urme papilare de pe suprafaţa interioară a ramei portierei dreapta faţă, din zona superioară, şi un fragment de urmă papilară de pe suprafaţa exterioară a unei cutii din carton reprezentând un ambalaj al unui telefon mobil găsit sub autoturism, care prevenea tot din interiorul autovehiculului.

Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică nr. 107592/29.12.2010 întocmit de IPJ Argeş, Serviciul Criminalistic, s-a concluzionat că urma papilară ridicată de pe suprafaţa interioară a ramei portierei dreapta faţă, din zona superioară a autoturismului în cauză a fost creată de degetul inelar de la mâna stângă a inculpatului P.A.G.. Celelalte fragmente nu au oferit suficiente elemente pentru efectuarea de comparaţii dactiloscopice.

Inculpaţii au recunoscut şi această faptă, arătând că au sustras modulator radio FM cu stick de memorie şi o lanternă ce se afla în torpedo, bunurile fiind introduse într-un rucsac purtat de inculpatul P.A.G.. Modulatorul radio FM cu stick de memorie a fost vândut unei persoane în Piaţa Ceair, pentru suma de 10 lei, iar lanterna au oprit-o pentru comiterea altor infracţiuni de furt.

3. La data de 03.01.2011, organele de polţie din cadrl Secţiei nr. 5 Poliţie Piteşti s-au sesizat cu privire la faptul că, în noaptea de 21/22.12.2010, inculpaţii P.A.G. şi I.V.D. au încercat să sustragă bunuri din autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare AG 08 XLH aparţinând părţii vătămate T.V., ce se afla parcat în faţa Complexului „Doi Cocoşi” din mun. Piteşti.

La data de 04.01.2011, partea vătămată T.V. a sesizat că în noaptea de 21/22.12.2010, persoane necunoscute au îndoit rama portierei dreapta spate de la autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare X, însă nu au reuşit să sustragă bunuri din acesta, precizând că valoarea prejudiciului este de 800 lei.

Fiind audiaţi, inculpaţii au recunoscut fapta comisă, precizând că, în noaptea de 21/22.12.2010 s-au deplasat în zona Complexului „Doi Cocoşi” din mun. Piteşti şi au încercat să sustragă bunuri dintr-un autoturism marca Daewoo Matiz de culoare albă, însă nu au reuşit întrucât, în momentul în care a tras de rama portierei dreapta spate, s-a spart geamul, iar zgomotul produs i-a determinat să părăsească zona.

4. Partea vătămată S.A.C. a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că la data de 22.12.2010, în intervalul orar 19:00-23:00, persoane necunoscute, prin îndoirea portierei dreapta faţă, au pătruns în autoturismul marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare X parcat pe str. Eremia Grigorescu din mun. Piteşti şi au sustras două geci şi un detector de radar marca Cobra.

Pe parcursul cercetărilor au fost identificaţi autorii faptei în persoanele inculpaţilor P.A.G. şi I.V.D. şi a învinuitului T.M..

Inculpaţii au recunoscut comiterea faptei, arătând că, împreună cu învinuitul T.M. au luat hotărârea de a sustrage bunuri din autovehicule, deplasându-se într-o parcare din cartierul Eremia Grigorescu din mun. Pitesti şi operând asupra autoturismului marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare X, având paza asigurată de învinuit. Obiectele de vestimentaţie au fost restituite părţii vătămate.

5. La data de 29.12.2010, partea vătămată S.I. a sesizat rganele de poliţie cu privire la faptul că, în noaptea de 28/29.12.2012, persoane necunoscute, prin îndoirea ramei portierei dreapta faţă, au pătruns în autoturismul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare X, ce se afla parcat pe str. Maior Şonţu din mun. Piteşti, de unde au sustras  o sacoşă din material textil conţinând diverse documente şi o mănuşă din piele bărbătească, de culoare neagră.

Cu ocazia verificărilor efectuate la faţa locului, s-au ridicat fragmente de urme papilare de pe suprafaţa interioară a ramei portierei dreapta faţă, iar prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică dactiloscopică nr. 331081/14.01.2011 întocmit de IPJ Argeş, Serviciul Criminalistic, s-a concluzionat că urma papilară ridicată de pe suprafaţa interioară a ramei portierei dreapta faţă a autoturismului în cauză a fost creată de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a inculpatului P.A.G..

Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei, arătând în detaliu modul de operare şi precizând că au sustras o sacoşă aflată pe bancheta din spate a autoturismului şi o mănuşă din piele aflată pe locul din faţă dreapta. După ce au verificat conţinutul sacoşei, au abandonat-o împreună cu mănuşa din piele.

6. Partea vătămată I.M. a sesizat organele de poliţie faptul că, la data de 29.12.2010, persoane necunoscute, prin îndoirea ramei portierei stânga faţă, au pătruns în autoturismul marca Dacia Super Nova cu nr. de înmatriculare X, parcat pe str. Viilor din mun. Piteşti, de unde au sustras un radio CD marca „ Aiwa”.

S-a dovedit că autorii faptelor sunt inculpaţii  P.A.G. şi I.V.D., care au recunoscut că au sustras şi valorificat în bazarul G.L.  radio-CD-ul pentru suma de 30 lei, împărţită în mod egal de inculpaţi. Bunul nu a fost recuperat.

Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor în împrejurările anterior descrise, relatând pe larg modul în care s-au derulat evenimentele coroborate cu celelalte probe administrate.

Analizând conţinutul sent. pen. nr. 781/12.04.2011 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 1179/280/2011, definitivă prin dec. pen. nr. 704/14.06.2011 a Curţii de Apel Piteşti, instanţa constată că cei doi inculpaţi au fost condamnaţi  la pedepse privative de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat  în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  şi alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen. şi art. 320 ind. 1 C.pr.pen.

Au fot reţinute în sarcina inculpaţilor următoarele acte materiale:

1. In noaptea de 17/18.12.2010, inculpatul P. s-a deplasat la incinta părţii vătămate SC VISTIM SRL din str. Hamangiu nr. 1 din mun. Piteşti, unde a spart un geam din termopan de la o fereastră a clădirii societăţii, după care a părăsit locul pentru a nu fi surprins de alte persoane. In aceeaşi noapte, a revenit la incinta societăţii împreună cu T.M., au pătruns în interiorul acesteia prin deschiderea ferestrei menţionate şi au sustras de pe o masă suma de 1500 lei, pe care au împărţit-o în mod egal.

2. La data de 19.12.2010, pe timpul zilei, inculpaţii T. si P. s-au deplasat din nou la incinta părţii vătămate SC VISTIM SRL, au pătruns în interiorul acesteia prin fereastra al cărei geam fusese spart şi au sustras de pe un raft o drujbă electrică, pe care au vândut-o

3. La data de 19.12.2010, în jurul orelor 18,00–19,00, după comiterea faptei anterioare, aceiaşi inculpaţi s-au deplasat pe str. Dragoş Vodă din Cartierul Tudor Vladimirescu din mun. Piteşti şi au sustras, după ce inculpatul P. a deschis capota motor, un acumulator auto de la autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare X, proprietatea părţii vătămate I.V.

4. In aceleaşi împrejurări, imediat după comiterea faptei anterioare, inculpaţii au sustras, după ce inculpatul T. a deschis cu o şurubelniţă portiera din stânga faţă, un radiocasetofon şi un acumulator auto  de la autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare X, proprietatea părţii vătămate I.N..

5. In noaptea de 19/20.12.2010, inculpaţii T. şi P. s-au deplasat din nou  la incinta părţii vătămate SC VISTIM SRL, unde inculpatul P. a spart din nou un geam din termopan de la o fereastră a clădirii societăţii, după care ambii inculpaţi au  pătruns în interiorul acesteia şi au luat un aparat de sudură, un ferăstrău pendular, pe care le-au scos afară lângă zid cu intenţia de a le lua la plecare. Prin forţarea unei uşi din lemn, inculpaţii au pătruns şi într-un depozit de materiale din incinta aceleiaşi societăţi, de unde au sustras 4 colaci din ţeavă de cupru în greutate de circa 50 kg, material pe care l-au scos afară lângă acelaşi zid. Inculpaţii au plecat de la faţa locului numai cu colacii de cupru, lăsând celelalte bunuri lângă zidul societăţii.

6. In noaptea de 21/22.12.2010, inculpaţii minori P. si I. s-au deplasat într-o parcare din cartierul Tudor Vladimirescu din mun. Piteşti, cu intenţia de a sustrage bunuri din autoturisme. După ce inculpatul I. a tras de rama portierei dreapta faţă, îndoind-o  pentru a pătrunde în interior, inculpaţii au sustras din autoturismul marca Dacia Solenza  cu numărul de înmatriculare X, proprietatea părţii vătămate B.T.C, un ghiozdan cu cărţi pentru şcoală şi o sacoşă cu haine pentru copii. Ulterior ei au păstrat ghiozdanul şi au aruncat restul bunurilor. Pe parcursul cercetărilor, ghiozdanul a fost recuperat de la inculpatul P., fiind restituit părţii vătămate, căreia i-a fost produs un prejudiciu total de circa 200 lei.

7. In noaptea de 28/29.12.2010, în jurul orelor 22,00, inculpaţii P. şi I. s-au deplasat într-o parcare de pe str. Gh. Doja din mun. Piteşti, cu aceeaşi intenţie. După ce inculpatul P. a tras de rama portierei stânga faţă, îndoind-o pentru a pătrunde în interior, inculpaţii au sustras din autoturismul marca Daewoo Cielo cu numărul de înmatriculare X, proprietatea părţii vătămate U.C., un patent, o şurubelniţă, o brichetă metalică, o cutie pentru bomboane, o rolă de bandă izolieră, o pereche de mănuşi din piele, două doze cu băutură energizantă, o bucată de brânză.

8. In noaptea de 28/29.12.2010, inculpaţii P. şi I. s-au deplasat si într-o parcare de pe str. Tineretului din mun. Piteşti, cu intenţia de a sustrage bunuri din autoturisme. După ce inculpatul P. a tras de rama portierei dreapta faţă, îndoind-o pentru a pătrunde în interior, inculpaţii au sustras din autoturismul marca Dacia Logan  cu numărul de înmatriculare X, proprietatea părţii vătămate D.C., un radio CD, iar părţii vătămate i-a fost produs un prejudiciu total de circa 1500 lei.

9. In noaptea de 28/29.12.2010, aceiaşi inculpaţi s-au deplasat într-o parcare de pe str. Gh. Doja din mun. Piteşti. Folosind acelaşi mod de operare, inculpaţii au încercat să sustragă, fără a găsi, bunuri din autoturismul marca Chevrolet Spark cu numărul de înmatriculare X, proprietatea părţii vătămate A.T.C.. Părţii vătămate i-a fost produs un prejudiciu în cuantum de 3000 lei, reprezentând contravaloarea reparaţiilor la portiera distrusă.

10. In noaptea de 30/31.12.2010, inculpaţii minori P.şi I. s-au deplasat din nou într-o parcare din cartier Tudor Vladimirescu din mun. Piteşti, cu intenţia de a sustrage bunuri din autoturisme. Folosind acelaşi mod de operare, inculpaţii au sustras din autoturismul marca Dacia Super Nova cu numărul de înmatriculare X, proprietatea părţii vătămate M.L.I., un portofel din piele, care conţinea cartea de identitate a părţii vătămate, permise de conducere, un certificat de naştere şi un carnet de asigurat, precum şi o cutie cu gumă de mestecat. Portofelul şi cutia cu gumă au fost restituite părţii vătămate, însă actele din portofel au fost aruncate de către inculpaţi.

11. In noaptea de 30/31.12.2010,  inculpaţii P. şi I., folosind acelaşi mod de operare, au încercat să sustragă bunuri din autoturismul marca Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare X aflat in parcare în cartier Tudor Vladimirescu din mun. Piteşti, proprietatea părţii vătămate E.M.. Inculpaţii nu au sustras bunuri, deoarece s-a declanşat alarma autoturismului, părţii vătămate fiindu-i produs un prejudiciu în cuantum de 700 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor la portiera distrusă.

12. In noaptea de 30/31.12.2010, inculpaţii P. şi I., folosind acelaşi mod de operare, au sustras din autoturismul marca Dacia Solenza cu numărul de înmatriculare X aflat într-o parcare de lângă blocul  U6 din str. Târgul din Vale  din Mun. Piteşti, proprietatea părţii vătămate S.A.M., un radio CD marca LG şi o pereche de mănuşi  din piele. Radio CD-ul a fost vândut martorului M.L., care l-a predat după începerea cercetărilor, iar mănuşile au fost găsite abandonate în apropierea autoturismului, ambele bunuri fiind restituite părţii vătămate.

13. In noaptea de 30/31.12.2010, aceiaşi inculpaţi, folosind acelaşi mod de operare, au sustras din autoturismul marca Daewoo Matiz  cu numărul de înmatriculare X, aflat în parcarea de lângă blocul U7 din aceeaşi zonă, utilizat de partea vătămată C.R.M., un încărcător pentru telefon mobil, un cutter şi o rolă scotch, toate aceste bunuri fiind restituite părţii vătămate.

14. In noaptea de 30/31.12.2010, aceiaşi inculpaţi, în acelaşi mod, folosind acelaşi mod de operare, au sustras din autoturismul marca Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare X aflat în parcarea de lângă blocul P21 din aceeaşi zonă din mun. Piteşti, proprietatea părţii vătămate B.G.E., trei încărcătoare pentru telefon mobil, un aparat GPS, un modulator MF, o telecomandă şi un stick de memorie,  toate aceste bunuri fiind restituite părţii vătămate pe parcursul cercetărilor, după ce fuseseră vândute şi cumpărate de martorul B.C. şi M.L..

15. In noaptea de 30/31.12.2010, în aceeaşi parcare, folosind acelaşi mod de operare, cei doi inculpaţi P. şi I. au sustras din autoturismul marca Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare X, utilizat de partea vătămată G.B., un card pentru combustibil aflat sub un parasolar.

Aşa fiind, instanţa constată ca actele de sustragere pentru care inculpaţii P.G.A. şi I.V.D. au fost condamnat prin sentinţa penala anterioara si actiunile materiala pentru care sunt  judecaţi în prezenta cauza au fost săvârşite de inculpaţi în acelaşi interval de timp, reprezentând acte materiale ce intra în conţinutul aceleiaşi infracţiuni de furt calificat, în forma continuata.

Având în vedere cele constatate mai sus, instanţa consideră ca în cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. 335 alin 2 Cod de procedura penala, potrivit cărora dacă cu privire la actele care intra în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat o hotărâre definitiva, instanţa reuneşte cauza cu aceea în care s-a dat hotărârea definitiva, pronunţând o noua hotărâre în raport cu toate actele care intra în conţinutul infracţiunii si desfiinţează hotărârea anterioara. Instanţa, în aceasta situaţie, va pronunţa o hotărâre unitara cu privire la toate actele materiale de sustragere constatate, în contextul stabilirii unei rezoluţii infracţionale unice a inculpaţilor cu privire la toate aceste acte.

În ipoteza textului de lege sus-menţionat, în ceea ce priveşte actele materiale cu privire la care inculpaţii au fost condamnaţi definitiv prin hotărârea anterioara, exista autoritate de lucru de judecat referitoare la săvârşirea acestora de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzuta de lege. Aflându-ne în ipoteza vizata de art. 335 alin 2 din Codul de procedura penala, diferită de cea din aliniatul 1 al aceluiaşi articol, în care instanţa descoperă date cu privire si la alte acte materiale care intra în conţinutul infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecata si are obligativitatea sa dispună prin încheiere extinderea acţiunii penale si cu privire la aceste acte, în situaţia din speţă, obligativitatea extinderii acţiunii penale nu se justifica, deoarece răspunderea penala a inculpaţilor pentru actele comise a fost stabilita anterior în mod definitiv, ca urmare tocmai a exercitării acţiunii penale în cauza anterioara.

Următorul pas ce trebuie urmat este acela de schimbare a încadrării juridice a faptelor inculpaţilor P.A.G. şi I.V.D.  din infracţiunea prev. de art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  şi alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen. ( sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti) şi infracţiunea prev. de art. art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen. ( prezenta cauză) în infracţiunea prevăzută de prev. de art. art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  şi alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen., cu 21 acte materiale în sarcina inculpatului P.G.A. toate cele 15 acte materiale din condamnarea anterioară şi 6 acte din cauza de faţă) şi 16 acte materiale în sarcina inculpatului I.V.D. ( actele materiale de la poziţiile 6-15 din sentinţa anterioară şi 6 acte materiale în cauza de faţă).

În concret, fapta inculpatului minor P.G.A., constând în sustragerea sau încercarea de sustragere prin 21 acte materiale, în perioada 17-31.12.2010, pe timp de noapte, prin efracţie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu numitul T.M. (pentru 5 acte materiale) respectiv cu inculpatul minor I. (pentru 16 acte materiale),  a mai multor bunuri din incinta părţii vătămate SC VISTIM SRL, precum şi din autoturismele părţilor vătămate I.V. şi I.N., B.T.C., U.C. D.C., M.L.I., C.R.M., G.B., A.T.C., E.M., S.A.M., B.G.E., SC Anda Primo Star SRL Piteşti, T.G.C., S.I., I..M, T.V. şi S.A.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  şi alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen.

Fapta inculpatului minor I.V.D., constând în sustragerea sau încercarea de sustragere prin 16 acte materiale, în perioada 17-31.12.2010, pe timp de noapte, prin efracţie, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu inculpatul P.A.G.,  a mai multor bunuri din autoturismele părţilor vătămate B.T.C., U.C., D.C., M.L.I., C.R.M., G.B., A.T.C., E.M., S.A.M., B.G.E. SC Anda Primo Star SRL Piteşti, T.G.C., S.I., I.M., T.V.asiel şi S.A.C, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  şi alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen.

Va fi desfiinţată sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dec. pen. nr. 704/R/14.06.2011 a Curţii de Apel Piteşti, sub aspectul laturii penale şi în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii P.A.G. şi I.V.D..

În temeiul art. 43 C.p., în noua încadrare juridică, instanţa va condamna pe inculpaţi la o nouă pedeapsă, la a cărei individualizare, având în vedere dispoziţiile art. 72 C.p., pericolul social concret al faptelor deduse judecăţii, împrejurările şi modalitatea de comitere, poziţia sinceră şi de regret a inculpaţilor, precum şi circumstanţele personale ale acestora, care au comis faptele cât timp erau minori, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 99 şi urm. C.p. Limitele pedepselor vor fi reduse cu jumătate, potrivit art. 99 alin. 3 C.p. şi apoi cu o treime, aplicând dispoziţiile art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.G.A., instanţa reţine că acesta a fost condamnat prin sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti la 11 luni închisoare, pedeapsă executată în întregime de acesta în perioada 02.01.2011-01.12.2011.

Acesta era minor la momentul săvârşirii faptelor, a mai beneficiat de clemenţă anterior, în sensul că a fost sancţionat cu amendă administrativă pentru săvârşirea unei fapte penale de furt calificat, a manifestat regret pentru conduita sa antisocială, a acoperit partea sa din prejudiciu produs părţilor vătămate  din cauza de faţă. A săvârşit faptele pe fondul lipsei supravegherii părinteşti, al imaturităţii, impulsivităţii şi influenţabilităţii crescute specifice vârstei, având însă perspective de reintegrare în societate, potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş (f. 74-78)

Cu privire la perspectivele inculpatului P.G.A. de a se reintegra în societate, în acelaşi referat se reţine că acesta are resurse interne ce îl pot ajuta să nu mai comită fapte penale pe viitor, în condiţiile în care a conştientizat care sunt consecinţele implicării sale în fapte antisociale şi are motivaţie să nu se mai implice în astfel de acţiuni. Participă la cursurile Şcolii profesionale din cadrul Grupului Şcolar Mihai Viteazu Piteşti, iar părinţii inculpatului se implică în supravegherea modului în care acesta îşi petrece timpul liber, dată fiind vârsta pe care o are.

Coroborând aceste elemente cu datele oferite de fişa de cazier a inculpatului P.G.A. ( f. 88), din care rezultă că acesta nu a mai comis alte fapte penale şi perspectivele reale de reintegrare în societate, instanţa apreciază că scopul pedepsei, aşa cum este prevăzut de art. 52 C.p. poate fi atins prin condamnarea acestuia la pedeapsa de 11 luni închisoare.

Chiar dacă celor 15 acte materiale reţinute prin sentinţa anterioară li se mai adaugă cel 6 acte materiale din prezenta cauză, activitatea sa infracţională trebuie privită în ansamblu.

În conformitate cu articolul 52 C.p., pedeapsa este o măsura de constrângere si un mijloc de reeducare a condamnatului, iar aplicarea pedepsei reprezintă o forma a constrângerii juridice, necesară reeducării si reformării sociale a persoanei condamnate. Semnificaţia politicii penale constă într-o singură caracteristică: a lua măsuri pentru pedepsirea şi constrângerea persoanei condamnate prin intermediul principiilor practice în sensul schimbării conduitei individuale, care stabilesc întotdeauna anumite constrângeri fizice, psihice si morale făcând posibila inhibarea atât pentru condamnat cât si pentru alte persoane de a produce pe viitor acţiuni-inacţiuni de natură penală.

Inculpatul P.G.A. a dat dovadă că pedeapsa de 11 luni închisoare şi-a atins scopul şi a avut ca efect îndreptarea şi recuperarea sa efectivă, nu a mai comis alte fapte de natură penală, după cum rezultă din fişa de cazier, context în care întoarcerea sa în penitenciar nu ar avea decât un efect distructiv asupra sa.

Deducând din această pedeapsă perioada executată de la 02.01.2011 la 01.12.2011, se va constata executată întreaga pedeapsă de 11 luni închisoare.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.V.D., instanţa reţine că acesta a fost condamnat prin sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti la 1 an închisoare, pedeapsă executată în fracţie de la data de 02.01.2011 până la data de 26.08.2011, când a fost liberat condiţionat, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 128 de zile.

Inculpatul I.V.D. este cunoscut cu antecedente penale, beneficiind de clemenţă anterior, în sensul că a fost sancţionat în anul  2010 cu amendă administrativă pentru săvârşirea unei fapte penale de furt calificat (f. 62 dos. inst).

Ca şi celelalt inculpat, era fugit de acasă în perioada lunii decembrie 2010, pe motiv că s-au certat cu părinţii, locuind împreună cu chirie în mun. Piteşti, comiţând faptele în minoritate, pe fondul insuficientei maturităţi pentru a găsi soluţii dezirabile social care să îi aducă venituri în mod rapid şi tentaţiei unui câştig facil.

Raportul de evaluare( f. 79-82 dis. inst.), îl prezintă pe inculpatul I.V.D. ca pe o persoană pentru care perioada petrecută în penitenciar a fost pilduitoare pentru ceea ce i se poate întâmpla dacă va continua cu un comportament antisocial, s-a îndreptat în sensul că doreşte să îşi întemeieze o familie alături de concubina sa şi îşi câştigă existenţa în mod onest, fiind angajat la o societate privată.

Ţinând cont de toate aceste elemente, de faptul că actele materiale din prezenta cauză sunt comise în aceeaşi perioadă de timp cu cele sancţionate prin sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti, de faptul că inculpatul a executat în penitenciar aproape 8 luni din pedeapsa de 1 an, fără să mai înregistreze abteri de natură penală, după cum reiese din fişa de cazier, instanţa apreciază că pedeapsa de 1 an închisoare este îndestulătoare pentru întreaga activitate infracţională desfăşurată de inculpatul I.V.D. în cursul lunii decembrie 2010, executarea fiind privativă de libertate.

Se va face aplicarea art.. 71 C.pen. comb. cu art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen.

În baza art. 88 C.p. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.V.D. perioada executată în perioada 02.01.2011-26.08.2011 în baza mandatului emis în temeiul sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti.

În baza art. 61 C.p. se va constata că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată iniţial inculpatului I.V.D. se consideră executată prin împlinirea duratei pedepsei ca urmare a faptului că acesta nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de 128 de zile rămas neexecutat ca urmare a punerii sale în libertate condiţionată la data de 26.08.2011 din executarea mandatului emis în temeiul sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti.

Va dispune a nu se emite un nou mandat de executare  a pedepsei închisorii.

În soluţionarea acţiunilor civile alăturate celor penale, se va lua act, în primul rând, că părţile vătămate T.V. şi S.A.C. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

Constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, pentru motivele arătate pe parcursul analizei acţiunii penale,  în baza art. 14 şi art. 346 C.p.p. comb. cu art. 998 şi urm. C. civ., va admite acţiunile civile promovate de părţile civile SC Anda Primo Star SRL, reprezentată de C.F., T.G.C. şi S.I., cu distincţiile ce urmează.

În privinţa părţilor civile SC Anda Primo Star SRL, reprezentată de C.F. şi T.G.C. se reţine faptul că inculpatul P.A.G. a achitat jumătate din prejudiciul produs acestora ( f. 130-132 dos. inst), iar părţile civile au declarat, potrivit înscrisurilor aflate la filele 118 şi 120 din dosar, faptul că îşi retrag pretenţiile în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat.

În aceste condiţii, devin operabile dispoziţiile art. 1050 din vechiul Cod Civil, potrivit cărora „Creditorul care primeşte separat partea unuia din debitori, fara ca in chitanţa sa-si rezerve solidaritatea sau drepturile sale in genere, nu renunţa la solidaritate decât in privinţa acestui debitor. Nu se înţelege ca creditorul a renunţat la solidaritate in favoarea unui debitor, când primeşte de la el o suma egala cu partea ce e dator, daca chitanţa nu zice ca acea suma este primita pentru partea debitorului.”

Aşa fiind faţă de aceste două părţi civile, doar inculpatul I.V.D. va fi obligat la despăgubiri, în solidar cu părţile responsabile civilmente I.I. şi I.L., văzând dispoziţiile 1000 din vechiul Cod civil.

Cum partea civilă S.I., care a primit de la inculpatul P.A.G. jumătate din suma pretinsă cu titlu de despăgubiri nu a renunţat în mod expres la beneficiul solidarităţii care îl include şi pe acesta, inculpatul P., în solidar cu părinţii săi, va fi obligat în solidar şi cu inculpatul I. obligat la rândul său în solidar cu părinţii săi, la despăgubiri către această parte civilă.

Văzând şi dispoziţiile art. 191 C.pr.pen..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art.335 C.p.p. dispune reunirea cauzelor ce fac obiectul dosarelor 13452/280/2012 al Judecătoriei Piteşti şi nr. 1179/280/2011 al Judecătoriei Piteşti  privind pe inculpaţii  P.A.G. şi I.V.D..

În baza art. 334 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor P.A.G. şi I.V.D.  din infracţiunea prev. de art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  şi alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen. ( sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti) şi infracţiunea prev. de art. art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen. ( prezenta cauză) în infracţiunea prevăzută de prev. de art. art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  şi alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen.

Desfiinţează sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin dec. pen. nr. 704/R/14.06.2011 a Curţii de Apel Piteşti, sub aspectul laturii penale şi în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii P.A.G. şi I.V.D..

În baza art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  şi alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a, b, C.pen., art. 80 C.pen. şi art. 320 ind. 1 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul P.G.A.,  la 11 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada de 11 luni închisoare executată în perioada 02.01.2011-01.12.2011 în baza mandatului emis în baza sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti şi constată executată prezenta pedeapsă de 11 luni închisoare.

În baza art. 208 alin. 1 -art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i  şi alin. 2 lit. b C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., art. 99 şi urm. C.pen. şi art. 320 ind. 1 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul I.V.D.,  la 1 an închisoare, în condiţiile art. 57 C.pen.

În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.V.D. perioada executată în perioada 02.01.2011-26.08.2011 în baza mandatului emis în temeiul sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti.

În baza art. 61 C.p. constată că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată iniţial inculpatului I.V.D. se consideră executată prin împlinirea duratei pedepsei ca urmare a faptului că acesta nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de 128 de zile rămas neexecutat ca urmare a punerii sale în libertate condiţionată la data de 26.08.2011 din executarea mandatului emis în temeiul sent. pen. nr. 781/12.04.2011 a Judecătoriei Piteşti.

Dispune a nu se emite un nou mandat de executare  a pedepsei închisorii.

Ia act că părţile vătămate T.V. şi S.A.C., nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În baza art. 14 şi 346 C.p.p. comb. cu art. 998 şi urm. C.civ. obligă pe inculpatul I.V.D. în solidar cu părţile responsabile civilmente I.I. şi I.L., la 250 lei despăgubiri civile către partea civilă SC Anda Primo Star SRL, reprezentată de C.F. şi 150 lei despăgubiri civile către partea civilă T.G.C..

În baza art. 14 şi 346 C.p.p. comb. cu art. 998 şi urm. C.civ. obligă pe inculpaţi în solidar, inculpatul I.V.D. în solidar cu părţile responsabile civilmente I.I. şi I.L., iar inculpatul P.A.G. în solidar cu părţile responsabile civilmente P.G. şi P.I. să plătească părţii civile S.I. suma de 150 lei cu tilu de despăgubiri civile şi părţii civile I.M. suma de 250 lei cu acelaşi titlu.

În baza art. 191 C.p.p. obligă pe fiecare inculpat în solidar cu părţile responsabile civilmente- proprii părinţi la câte 2300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei reprezintă onorariu av. oficiu şi câte 1700 lei reprezintă cheltuieli aferente fazei de urmărire penală.

 Cu drept de recurs în termen de 10 zile.

Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2013

Preşedinte,

G.I.

Grefier,

C.I.R.

Red. G.I./08.05.2013/4 exe