Furt

Sentinţă penală 440 din 27.09.2011


INSTANTA

La data  de 15.02.2011 cu nr. 691 s-a inregistrat pe rolul instantei rechizitoriul procurorului intocmit in dosarul nr.X/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria B prin care s-a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatului B S  pentru a fi cercetat cu privire la savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art. 20X alin.1, art. 209 alin.1 lit. g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.impotriva partilor vatamate C E si B E .

Prin acelasi act s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului B D pentru a fi cercetat cu privire la savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin.1 Cod penal.

In actul de sesizare al instantei se retine ca  inculpatul B S , in perioada 12.09.2010- 12/13.10.2010 , pe timp de noapte, prin efractie si escaladare, a patruns in locuinta apartinand lui C E si P  G, de unde a sustras bunuri in valoare totala de 21.200 lei.

Incidenta disp. art. 41 alin.2 Cod penal este determinata de unitatea de rezolutie infractionala aflata la baza fiecarei actiuni de sustragere , aceasta rezultand din aceeasi modalitate de savarsire a faptelor – prin escaladare, pe timp de noapte - si din intervalul scurt de timp dintre actiunile savarsite- respectiv septembrie- octombrie 2010.

Referitor la inculpatul B D se retine ca acesta , la data de 13.10.2010 , fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii , l-a ajutat pe inculpatul B S, sa-si asigure folosul infractiunii .

Din probatoriul administrat in cauza , instanta retine urmatoarele.

La data de 12.09.2010 , in jurul orei 03.45 , inculpatul B S a fost depistat in flagrant de catre organele  de politie in curtea apartinand partii vatamate C E.

Acesta avea asupra sa un bagaj in care s-au gasit : doua pernute , mai multe perdele , lenjerie de pat , o matura din plastic si o banda adeziva.

Inculpatul a declarat  ca , in noaptea respectiva in timp ce se deplasa pe str.Al V , a observat doi indivizi ce aveau asupra lor un bagaj voluminos.

La vederea lui , cei doi barbati au aruncat respectivul bagaj  in curtea unei locuintei de pe str. Al V , apoi si-au continuat deplasarea , disparand la un moment dat din campul vizual al sau .

In aceasta situatie , acesta sustine ca s-a hotarat sa mearga sa vada ce continea coletul respectiv .

In acest sens,  prin escaladarea gardului , a patruns in interiorul curtii partii vatamate C E , a luat bagajul , moment in care a fost surprins de catre politie.

Cu ocazia cercetarilor efectuate la fata locului , au fost ridicate mai multe urme de incaltaminte din interiorul locuintei partii vatamate  care , potrivit Raportului de Constatare Tehnico- Stiintifica Traseologic cu nr. 179321/02.12.2010 s-a stabilit ca apartin inculpatului B S .  Deasemenea urmele de pe pervazul camerei de pe partea de sud a locuintei partii vatamate C E prezinta caracteristici de gen asemanatoare cu cele create experimental cu incaltamintea ridicata de la inculpatul B S cu ocazia perchezitiei domiciliare din data de X.10.2010.

Fiind intrebat cu privire la prezenta urmelor de incaltaminte ridicate din interiorul locuintei apartinand partii vatamate C E , inculpatul B S nu a putut sa dea o  explicatie si a declarat faptul ca niciodata nu a fost in interiorul respectivului imobil..

  In noaptea de 12/13.10.2010 , inculpatul B S , prin fortarea sistemului de asigurare al usii principale de acces in interiorul locuintei de pe strada B nr.X,  apartinand lui B E, cetatean francez ( bun aflat in paza numitului G),  a patruns in interiorul imobilului , iar din incaperile acestuia a sustras mai multe bunuri , printre care : scule electrice , unelte de folosinta manuala , chei fixe , leviere , scule folosite in constructii , o lampa metalica din bronz , doua sfesnice din bronz , bunuri in valoare totala de 20.000 lei.

Pe data de 12.10.2010, inculpatul B D s-a deplasat la un magazin amplasat in apropierea locuintei sale de pe strada X din Mun. B  pentru a cumpara de mincare.

Aici s-a intalnit cu inculpatul B S  care l-a intrebat daca are de lucru pentru el.

 Inculpatul B i-a spus ca are nevoie de oameni pentru a efectua o  lucrare si au stabilit  ca a doua zi  sa treaca pe la el sa vada daca a gasit si alti lucratori si sa-i ia la lucru.

Pe data de 13.10.2010 ,  cu putin timp inainte de ora  6.00 , la poarta  inculpatului B S au venit 3 persoane  pe care le gasise acesta pentru lucrare si au stat putin de vorba cu concubina acestuia careia i-au spus ca vor merge la un bar din apropiere ca sa-l astepte pe S. Au lasat langa poarta, in curte  4 sacose spunandu-i ca sunt scule pentru munca.

Dupa plecarea acestora concubina l-a trezit pe inculpat, astfel ca atunci cand a venit inculpatul B, acesta i-a dat trei din cele patru sacose punandu-le el in portbagajul masinii, marca VW Passat, cu nr. de inmatriculare X, spunandu-i ca muncitorii il asteapta la barul din apropierea locuintei soacrei sale dupa care i-a mai spus ca merge sa mai caute inca o persoana apoi va veni cu aceasta la sediul societatii.

 Inculpatul B D a observat ca in apropierea locuintei inculpatului B S se afla stationata o masina a Jandarmeriei.

 S-a urcat in autoturism si a plecat spre locul unde i-l indicase celalalt inculpat , dar dupa cateva sute de  metri,  a fost oprit de masina Jandarmeriei, care plecase dupa el. 

L-au intrebat ce-i pusese inculpatul B S  in portbagaj  , iar acesta le-a spus ca sunt sculele muncitorilor care urmau sa lucreze la el si a deschis portbagajul ca sa le arate bunurile respective.

I s-a cerut sa mearga la politie spunandu-i-se ca se fac cercetari cu pivire la acele scule.

 Acolo a fost fotografiata masina , interiorul portbagajului  si habitatului,  apoi bunurile au fost rasturnate jos in przenta unor lucratori de politie din care numai doi erau cunoscuti de inculpat.

Nu s-a incheiat in prezenta inculpatului vreun proces verbal si nu i s-a adus la cunostinta ca vreunul din bunuri sunt furate.

 Dupa ce i-au cerut numarul de telefon , i-au spus inculpatului ca poate sa plece .

Acesta a mers din nou la locuinta inculpatului B S pentru a-i aduce la cunostinta ce i se intamplase , dar nu l-a gasit acasa , in schimb concubina acestuia i-a spus ca S plecase la depozit si  i-a dat si cea de-a patra sacosa in care se observa o panza albastra .

 Fara a controla continutul sacosei a luat-o si a pus-o in portbagaj apoi a plecat  la sediul societatii unde trebuia sa se intalneasca cu inculpatul B.

 Aici unul din angajati pe nume NV i-a spus ca are nevoie de motorina si atunci inculpatul i-a cerut sa puna in portbgaj un bidon cu care sa aduca de la o statie Peco, motorina.

 Martorul a deschis portbagajul si a constatat ca se afla o sacosa cu niste carpe albastre apreciind si acesta ca sunt salopete.

L-a intrebat pe inculpat daca sa puna bidonul peste sacosa , dar acesta i-a cerut sa o duca intr-o camera unde toti cei care lucreaza la firma inculpatului au acces, cheile fiind puse intr-un loc accesibil tuturor.

Inainte de a pleca i-a atras atentia ca in cazul in care vine „ B” (porecla inculpatului B S), sa se apuce de treaba, adica sa toarne beton.

Dupa plecarea inculpatului B a venit si inculpatul B S cu niste oameni la lucru.

La 2-3 zile de la evenimentul mentionat , inculpatul B D. a plecat , in interes de serviciu, din oras , la Constanta , lipsind o saptamana.

Pe data  de 1X.10.2010 , in lipsa inculpatului , dar cu acordul telefonic al acestuia si indicarea  locului unde se aflau cheile de la incaperea unde trebuia efectuat actul procedural,  lucratorii de politie au efectuat o perchezitie la sediul societatii acestuia , S.C. P S.R.L.

 La intoarcerea sa in Mun. B , inculpatul a aflat despre bunurile gasite la perchezitie si continutul celei de a patra sacosa , iar la precizarea lucratorului de politie ca acele bunuri provin din furt le-a predat acestuia.

In cauza s-a dispus efectuarea unei cercetari la fata locului , in data de 13.10.2010 , ocazie cu care au fost ridicate mai multe urme de incaltaminte din partea de est a curtii imobilului situat in mun B , str B , nr.X , jud Vaslui , fixate in fotografia nr.4 , anexata procesului verbal de efectuare a cercetarii la fata locului.

Potrivit Raportului de Constatare Tehnico – Stiintifica nr.179322 din data de 5.12.2010 , urmele ridicate de pe solul umed din interiorul curtii partii vatamate , au fost create de incaltamintea piciorului stang ridicata de la inculpatul B S cu ocazia perchezitiei domiciliare efectuate la data de 1X.10.2010.

Cu ocazia  perchezitiei domiciliare efectuata la inculpatul B S, au fost ridicate mai multe obiecte de vestimentatie pe care au fost identificate urme de substanta galben – fluorescenta .

Aceasta substanta a fost imprastiata de catre organele de politie in imobilul de pe str. B nr. X din Mun B , la data de 25.02.2010 , intrucat locuinta respectiva a fost sparta si in noaptea de 24/25.02.2010.

Fiind audiat cu privire la urma ridicata de pe solul din interiorul curtii locuintei apartinand lui E B, inculpatul B S  nu a avut  o explicatie cu privire la prezenta acesteia in locatia respectiva.

Situatia de fapt mai sus retinuta s-a stabilit pe baza urmatoarelor mijloace de proba: proces verbal de constatare a infractiunii flagrante ; proces verbal de cercetare la fata locului ; dovezi  de predare - primire ; raportul de constatare tehnico stiintifica nr.179321 intocmit de catre IPJ V – Serviciul Criminalistic ; procesul verbal de consemnare a denuntului formulat de catre numitul G M ; procesul verbal de depistare ; procesul verbal de cercetare la fata locului si plansele fotografice, procesul verbal privind evaluarea bunurilor sustrase la data de 12/13.10.2010 in dauna partii vatamate B E ; dovada de ridicare ; dovada de predare primire , raportul de constatare tehnico stiintifica nr.179322/05.12.2010 intocmit de catre IPJ V – Serviciul Criminalistic , procesele verbale de efectuare a perchezitiilor domiciliare si plansele fotografice, procesele verbale de conducere in teren si planse fotografice ; declaratiile martorilor coroborate cu declaratiile inculpatilor.

Fapta inculpatului B S de a sustrage , in perioada 12.09.2010 – 12/13.10.2010 , deci intr-un interval de timp relativ scurt, pe timp de noapte , prin efractie si escaladare din locuintele partilor vatamate C E si B E , bunuri in valoare totala de 21.200 lei, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art. 20X alin.1, 209 alin.1 lit.g,i Cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

In temeiul acestui text de lege , instanta urmeaza sa aplice inculpatului o pedeapsa la individualizarea careia sa retina disp. art. 52 si 72 Cod penal.

Inculpatul are  X clase, lucreaza ocazional, intretine relatii de  concubinaj din care au rezultat  6 copii minori si este cunoscut  cu antecedente penale.

Potrivit fisei cazier a inculpatului ultima condamnare a acestuia a fost de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin S.P. nr. 607/15.05.2001 a Judec. B.

A fost arestat pe 1X.02.2001 si liberat conditionat pe 1X.06.2003 cu un rest de 426 zile ramase de executat.

Pentru pedeapsa mentionata s-a implinit termenul de reabilitare.

Inculpatul a recunoscut partial savarsirea actelor materiale si anume numai sustragerea bunurilor de la partea vatamata C E, negand sustragerea bunurilor de la partea vatamata B E.

Urmele prelevate de la locul faptei si substanta fluorescenta gasita pe bunurile depistate la inculpat ca urmare a perchezitiei domiciliare , sunt probe care dovedesc  savarsirea faptei si vinovatia inculpatului.

Art. 209 Cod penal prevede o pedeapsa cu inchisoare de la 3 la 15 ani.

Avand in vedere perioada mare de timp scursa de la ultima condamnare, faptul ca o parte din bunurile sustrase au fost recuperate , numarul mare de copii aflati in intretinerea inculpatului si ca acesta este singurul care desfasoara activitati pentru realizarea de castiguri necesare familiei, instanta se va orienta la stabilirea cuantumului pedepsei cu inchisoarea catre limita minima prev. de textul sus mentionat.

Se vor aplica inculpatului disp. art. 71 si 64 lit. a , teza II si b Cod penal pe durata executarii pedepsei.

Inculpatul a fost retinut apoi arestat preventiv la data de  22.12.2010, finnd liberat sub control judiciar la data de 06.07.2011.

Potrivit art. XX Cod penal se va scade din pedeapsa aplicata perioada retinerii si arestarii preventive de la 22.12..2010  pana la data de 06.07.2011.

Art. X1 Cod penal prevede ca: „instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumita durata, daca sunt intrunite urmatoarele conditii:

 a) pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda;

 b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, afara de cazul cand condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prevazute in art. 3X;

 c) se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia.

Instanta apreciaza ca fata de probatoriul administrat in cauza , situatia materiala si familiala a inculpatului sunt indeplinite conditiile sus mentionate si in consecinta va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate acestuia.

Se va fixa potrivit art. X2 Cod penal termenul de incercare astfel cum este reglementat in textul de lege mentionat: “ durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei constituie termen de incercare pentru condamnat si se compune din cuantumul pedepsei inchisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp de 2 ani.

Termenul de incercare se socoteste de la data cand hotararea prin care s-a pronuntat suspendarea conditionata a executarii pedepsei a ramas definitiva.”

 Se va atrage atentia inculpatului asupra disp. art. X3 Cod penal care prevede ca: “daca in cursul termenului de incercare cel condamnat a savarsit din nou o infractiune, pentru care s-a pronuntat o condamnare definitiva chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca suspendarea conditionata, dispunand executarea in intregime a pedepsei, care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.

Revocarea suspendarii pedepsei nu are loc insa, daca infractiunea savarsita ulterior a fost descoperita dupa expirarea termenului de incercare.

Daca infractiunea ulterioara este savarsita din culpa, se poate aplica suspendarea conditionata a executarii pedepsei chiar daca infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. In acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendari.

La stabilirea pedepsei pentru infractiunea savarsita dupa ramanerea definitiva a hotararii de suspendare nu se mai aplica sporul prevazut de lege pentru recidiva.”

Potrivit art. 71 alin. ultim Cod penal se va dispune suspendarea executarii pedepsei accesorii.

Inculpatul B D a fost cercetat pentru infractiunea de favorizare a infractorului.

S-a sustinut prin rechizitoriu ca acesta l-a ajutat pe inculpatul B S  prin transportarea celor 4 sacose,  cu masina sa,  pentru ca acesta din urma sa-si asigure folosul infractiunii.

Art. 264 Cod penal incrimineaza o astfel de fapta dupa cum urmeaza: „ ajutorul dat unui infractor fara o intelegere prealabila stabilita in timpul savarsirii faptei, pentru a aingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii”.

Sub aspectul laturii obiective infractiunea de favorizare a ainfractorului se comite in doua modalitati alternative: - prin ajutorul pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecat sau executarea pedepsei;

- prin ajutorul dat pentru a asigura folosul sau produsul infractiunii.

Ajutorul trebuie sa fie realizat fara o intelegere prealabila sau concomitenta faptei cu persoana favorizata.

Probatoriul administrat in cauza releva faptul ca inculpatul B D se intelesese anterior datei de 13.10.2010 cu inculpatul B S sa-i caute oameni pentru efectuarea unei lucrari la societatea sa , urmand ca dimineata sa vina la domiciliul acestuia si sa i-a muncitorii si pe el si sa-i duca la sediu.

In momentul in care a venit , dimineata la locuinta inculpatului, nu mai gasit muncitorii deoarece acestia plecasera  la un local din apropiere , unde urmau sa-l astepte pe B si sa consume bauturi alcoolice pana la venirea acestuia.

Inculpatul B S i-a dat inculpatului B D. 3 sacose spunandu-i ca sunt ale muncitorilor si ca in interioriul lor se afla scule pentru lucru fapt constatat si de acesta la o sumara vedere.

Nici un moment inculpatul B nu a stiut despre provenienta bunurilor si faptul ca bunurile reprezentau scule necesare efectuarii lucrarii nu i-a trezit acestuia nici o banuiala .

Mai mult atunci cand a fost oprit de lucratorii de politie si jandarmerie , acesta a fost cooperant si le-a spus unde merge si pentru a se convinge ca afirmatiile sale sunt reale sa-l insoteasca pana la locul indicat , dar la refuzul acestora  a mers la sediul politiei unde s-a procedat la  inventarierea bunurilor spunandu-i-se inculpatului ca acestea vor ramane acolo in vederea efectuarii unor cercetari.

Nu i s-a adus la cunostinta ca sunt sustrase . I s-a permis sa plece urmand ca ulterior sa fie contactat telefonic.

Din aceste considerente , inculpatul a mers din nou la domiciliul inculpatului B S pentru a-i cere lamuriri cu privire la bunurile pe care i le incredintase si-i spusese ca sunt ale muncitorilor si pentru ca nu l-a gasit , iar concubina acestuia i-a dat inca o sacosa in care se vedea o carpa albastra ce a fost apreciata de inculpat ca fiind o salopeta a acceptat sa o ia si sa o duca la sediul societatii unde trebuia sas se intalneasca cu muncitorii.

Procesul verbal nu a fost incheiat in prezenta inculpatului , acesta fiind pus ulterior sa-l semneze .

Rezulta asadar ca inculpatul nu a cunoscut provenienta bunurilor nici un moment atunci cand a acceptat sa transporte sacosele date de inculpatul B S si concubina sa.

Daca ar fi existat macar aceasta banuiala nu ar mai fi dus sacosa la sediu sau nu ar mai fi lasat-o acolo pentru a fi gasita la perchezitia care s-a efectuat.

Infractiunea de favorizare a infractorului sub aspect subiectiv se comite cu intentie directa deoarece textul cere un scop special si anume favorizarea pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii.

Probatoriul administrat in cauza nu evidentiaza existenta intentiei din partea inculpatului B D de a-i asigura folosul inculpatului B S.

In nici o declaratie inculpatul  B S nu a sustinut ca i-a adus la cunostinta inculpatului B D. provenienta bunurilor.

Mai mult acesta a sustinut ca el nu este autorul bunurilor sustrase si incredintate celuilalt inculpat.

Constatand lipsa unui element constitutiv al infractiunii , instanta urmeaza ca in baza art. 11 pct 2 lit.a  Cod proc. pen. rap. la art. 10 lit. d Cod proc. pen. sa dispuna achitarea inculpatului B D  pentru savarsirea infractiunii de favorizare a infractorului.

Partea vatamata C E a recuperat bunurile sustrase astfel ca aceasta a declarat ca nu se mai constituie parte civila.

Urmeaza ca instanta sa ia act de aceasta manifestare de vointa a partii vatamate.

In schimb partea vatamata B E s-a constituit parte civila cu contravaloarea bunurilor ramase de recuperat pe care le-a apreciat la valoarea de 1X.000 lei.

Stabilindu-se un raport de cauzalitate intre fapta si rezultat in cel  priveste pe inculpatul B S , instanta urmeaza ca in baza art. 14, 346 Cod proc. pen. cu ref. la art. 99X si urm. Cod cvil sa-l oblige pe inculpat sa plateasca partii civile B E suma de 1X000 lei despagubiri civile.

Potrivit art. 191 Cod proc. pen. instanta va obliga pe inculpatul B S  sa plateasca statului  cheltuielile judiciare avansate in cauza  din care sumele de: 200 lei onorar asistenta juridica din oficiu la u.p. ; 100 lei onorar asistenta juridica din oficiu la cercetarea judecatoreasca (av. Berlad Anca ) si 300 lei onorar asistenta juridica din oficiu la cercetarea judecatoreasca (av.Scarlet Maria) , vor fi virate din fondul Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati Vaslui.

In baza art. 192 Cod proc. pen. cheltuielile judiciare avansate in cauza pentru inculpatul B D, din care  suma de 300 lei onorar asistenta juridica din oficiu la cercetarea judecatoreasca( av. Botez P) ce va fi virata din fondul Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati Vaslui,  raman in sarcina statului. 

6

Domenii speta