Infr. prev. de art.211 al.1,2 C.pen, art.221 C.pen

Dosar nr. 5807/280/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINTA PENALA NR. 518/2011

Şedinţa nepublică de la 08 Martie 2011

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE: A.P.

Grefier I.D.

Pe rol pronuntarea in cauza penala privind pe inculpat N.I.A., inculpat T.G.S.

inculpat T.M.A. şi autoritate tutelară Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges,

reprezentant legal N.I., reprezentant legal N.D., reprezentant legal T.P.A., reprezentant

legal T.E.L., parte vătămată B.G.E., având ca obiect  infr. prev. de art. 211  al.1, 2 C.pen.,

art. 221 C.Pen.

La apelul nominal, făcut în şedinţa nepublică,  au lipsit toate partile.

Procedura legal indeplinita, fara citarea partilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, care invedereaza ca

dezbaterile au avut loc in sedinta nepublica din data de 01.03.2011, iar sustinerile celor

prezenti sunt consemnate in incheierea de sedinta din acea data, care face parte integranta

din prezenta sentinta, instanta dispunând amanarea pronuntarii la data de astazi, la care

delibereaza si hotaraste urmatoarele:

INSTANŢA,

Constată că la data de 26.03.2010 a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe

rechizitoriul nr. 6136/P/2008 emis la data de 08.03.2010 de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Piteşti, prin care au fost trimisi în judecată, în stare de libertate, inculpatul

minor N.I.A. pentru infr. prev. de art. 211 alin. 2 lit. c Cod penal cu aplic. art. 99 şi urm.

Cod penal, precum şi inculpaţii minori T.G.S. şi T.M.A. pentru infracţiunea prev. de art.

221 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 99 şi urm. Cod penal.

In actul de sesizare s-a reţinut în esenţă că la data de 13.10.2008 inculpatul N.I.A. a

smuls un telefon mobil din mâna părţii vătămate B.G.E., apoi a fugit şi, după ce partea

vătămată l-a urmărit şi l-a ajuns, inculpatul a lovit-o cu palma, producându-i leziuni ce au

necesitat 1–2 zile de îngrijiri medicale.

Ulterior, în aceeaşi zi, inculpatul N. s-a întâlnit cu inculpaţii frati T. la Grădina de

vară din centrul Mun. Piteşti, iar acesti din urmă inculpaţi au vândut împreună martorului

N.V., contra sumei de 220 lei, telefonul sustras de la partea vătămată, stiind că provine din

săvârşirea unei infracţiuni.

In faza urmăririi penale au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă:

plângerea şi declaraţia părţii vătămate, procesul verbal de conducere în teren, planşă

fotografică, raport de expertiză medico-legală, proces-verbal de recunoaştere după

fotografii, declaraţiile martorilor O.I.R., G.V., B.V., T.P.A., proces-verbal de predare

bunuri, declaraţiile învinuiţilor, referat de evaluare al învinuitului minor N.I.A.

In cursul urmăririi penale, inculpatul N.I.A. a negat că a deposedat-o pe partea

vătămată prin violenţă de telefonul mobil, arătând în esenţă că inculpatul T.G.S. ar fi făcut

acest lucru.

Inculpaţii T.M.A. şi T.G.S.  au declarat în esenţă că inculpatul N.I.A. a primit

telefonul de la partea vătămată, dat de bunăvoie, după care a plecat cu bunul fără a-l

restitui, inculpaţii T. recunoscând că s-au întâlnit ulterior şi că au vândut telefonul mobil la

Grădina de vară.

In cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi: inculpaţii N.I.A. şi T.G.S.; partea

vătămată; martorii B.V.V., B.I.L., B.C., T.P.A., O.I.R., B.V., S.D.F., P.M.; reprezentantul

legal al părţii vătămate, mama, S.G.. Inculpatul T.M.A. şi-a exercitat dreptul de a nu da

declaraţie .

Totodată, s-au depus la dosar înscrisuri şi s-au întocmit referate de evaluare a

inculpaţilor minori T.G.S. şi T.M.A.

Din analiza materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi în

cursul judecăţii, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 13.10.2008 partea vătămată B.G.E. a ieşit de la ore în curtea Scolii

generale nr. 16 Piteşti. In zonă se aflau şi cei trei inculpaţi, care au intrat în vorbă cu partea

vătămată.

Inculpatul N. i-a cerut părţii vătămate telefonul mobil marca Nokia E50 pentru a

asculta o melodie. Partea vătămată i-a dat inculpatului N. telefonul mobil de bunăvoie,

fără a fi ameninţat, lovit, ţinut sau agresionat în vreun fel.

Inculpatul N. i-a spus apoi părţii vătămate că se duce la un magazin şi partea

vătămată a vrut iniţial să-l însoţească, însă la ieşirea din curtea şcolii l-a văzut pe bunicul

său şi s-a oprit. Inculpatul N. a plecat cu telefonul părţii vătămate şi nu s-a mai întors la

şcoală, nu a returnat bunul părţii vătămate, iar ulterior, în aceeaşi zi, i-a contactat pe ceilalţi

2 inculpaţi, fraţii gemeni inculpaţi T.G.S. şi T.M.A., toţi trei întâlnindu-se la Grădina de

vară din Piteşti, pentru a valorifica telefonul mobil.

Inculpaţii l-au găsit în jurul orelor 17,00 pe terasă pe martorul B.V. şi i-au propus

să cumpere telefonul părţii vătămate marca Nokia E50 contra sumei de 250 lei. Martorul

le-a oferit doar suma de 220 lei şi cei trei inculpaţi au refuzat, dar după câteva minute fraţii

gemeni T. s-au întors, au acceptat propunerea martorului şi, deşi ştiau că telefonul fusese

dobândit în condiţiile anterior menţionate, l-au vândut martorului contra sumei de 220 lei,

împărţită apoi de toţi inculpaţii.

In aceeaşi zi partea vătămată şi-a anunţat familia, iar tatăl său, martorul B.C.,

poliţist, s-a deplasat la Grădina de vară şi a aflat că martorul B.V. cumpărase un telefon

Nokia E50, pe care martorul l-a şi arătat tatălui părţii vătămate. Acesta a recunoscut

telefonul ca fiind al fiului său, având şi în agendă numerele de contact ale acestuia, a aflat

de la martor că l-a cumpărat de la doi fraţi, iar ulterior partea vătămată a recunoscut pe

unul din cei doi fraţi gemeni, în fotografiile din baza de date ale poliţiei, respectiv pe

inculpatul Neacşa.

Telefonul părţii vătămate a fost recuperat, însă cu unele deteriorări, astfel încât

bunul a fost predat inculpatului T.P.A. pentru efectuarea reparaţiilor. In final, mama

inculpaţilor T. a predat tatălui părţii vătămate, prin intermediul organelor de poliţie, un

telefon nou similar celui deteriorat, astfel că prejudiciul produs părţii vătămate a fost

integral recuperat, iar partea vătămată a declarat că nu mai are pretenţii civile.

Situaţia de fapt rezultă din declaraţiile părţii vătămate date în faţa instanţei (f. 35-

36, 111 dos. inst.), care au fost în esenţă în sensul că, de faţă cu ceilalţi inculpaţi fraţi, a dat

de bunăvoie telefonul inculpatului N., însă doar pentru a asculta muzică, iar acesta din

urmă a plecat cu bunul din curtea şcolii şi nu l-a mai restituit, partea vătămată declarând că

nu a fost amenintat, ţinut, lovit sau agresionat în momentul când N. a luat telefonul din

mâna întinsă a părţii vătămate, după cum nu a fost lovit ori ameninţat nici ulterior, după

ce telefonul a ajuns în posesia inculpatului N.

Susţinerile părţii vătămate în sensul că a dat de bunăvoie telefonul şi că nu a fost

agresionat în vreun fel sunt similare susţinerilor tuturor inculpaţilor, făcute în cadrul

declaraţiilor din cursul urmăririi penale şi din faţa instanţei.

Astfel, atât inculpatul N. cât şi inculpaţii gemeni T. au arătat că partea vătămată a

dat de bunăvoie telefonul inculpatului N., pentru a se uita si a asculta muzică .

De altfel, şi din declaraţiile martorilor O.I.R. şi B.V. rezultă faptul că nimeni nu i-a

smuls din mână părţii vătămate telefonul, aceasta dându-l de bunăvoie şi nefiind lovită în

vreun fel ori ameninţată în acele momente ori în momentele ulterioare, din declaraţiile

martorilor rezultând şi faptul că partea vătămată nu a fugit după persoana care plecase cu

telefonul său (f. 43-46 dup, f. 101,102 dos.inst.).

Faptul că, imediat după ce a spus familiei că a rămas fără telefon, partea vătămată

nu avea urme de lovire şi nici nu a spus familiei că ar fi fost lovit rezultă din declaraţiile

martorului B.I.L., fratele părţii vătămate (f. 83 dos.inst.), respectiv ale mamei părţii

vătămate S.G. (f. 112 dos.inst.), cu care partea vătămată locuia efectiv. De altfel, potrivit

acestor martori, partea vătămată a spus fratelui şi, apoi, acasă doar că i-a fost furat

telefonul, fără să fie întrebat şi fără să dea alte detalii în legătură cu împrejurările în care s-a

întâmplat acest lucru.

Imprejurările în care telefonul părţii vătămate a fost vândut martorului B.V. şi

modul în care telefonul a fost găsit de tatăl părţii vătămate rezultă din declaraţiile acestora

(f. 47-48 d.u.p., 99 dos. inst., 58 dos inst.).

Instanţa nu poate reţine declaraţia dată în faza actelor premergătoare de partea

vătămată B.G.E., în sensul că a refuzat să-i dea unuia din făptuitori telefonul, dar bunul i-a

fost smuls din mână de către un făptuitor care a venit din spate si care apoi a lovit-o pe

partea vătămată cu palma peste faţă în timp ce aceasta încerca să-l prindă de cămaşă (f. 7

d.u.p.), deoarece aceste susţineri nu se coroborează cu restul declaraţiilor date de partea

vătămată în cursul judecăţii, cu declaraţiile inculpaţilor, precum şi cu declaraţiile martorilor

audiaţi asupra celor întâmplate în curtea şcolii.

De altfel, instanţa observă că sunt neclare împrejurările în care părţii vătămate

personal i s-a luat unica declaraţie cu privire la cele întâmplate la data de 13.10.2008, în

faza actelor premergătoare, declaraţie consemnată pe calculator, cuprinzând aspecte pe

care, în faţa instanţei, partea vătămată a arătat că nu le-a declarat. Astfel, dincolo de

conţinutul declaraţiei, pe care partea vătămată nu l-a confirmat şi în faţa instanţei, aceasta

a arătat că tatăl său nu a fost prezent la luarea întregii declaraţii consemnate pe calculator

de către organele de poliţie (nu a fost prezent la luarea primei jumătăţi din declaraţie),

declaraţie care a fost mai întâi consemnată de mână de un poliţist, apoi a fost

tehnoredactată, fiind semnată abia a doua zi de partea vătămată şi de tatăl său, etc. (f. 35-

36 dos. inst.). Tatăl părţii vătămate, martorul B.C., precum şi poliţistul în faţa căruia s-a

dat declaraţia, martorul S.D.F., au arătat că este imposibil ca tatăl părţii vătămate să nu fi

fost de faţă la luarea declaraţiei, în mare parte, dar este posibil să fi lipsit perioade scurte în

timpul efectuării acestui act procedural, arătând în esenţă şi faptul că cele consemnate în

declaraţie corespund afirmaţiilor părţii vătămate de la acel moment (f. 99, 118 dos. inst.).

Instanţa mai constată că probele pe care se întemeiază acuzaţia folosirii violenţei

asupra părţii vătămate la data de 13.10.2008 constau doar în susţinerile părtii vătămate din

faza actelor premergătoare consemnate în declaraţia analizată anterior, în menţiunile din

„procesul-verbal de conducere în teren” întocmit la data de 15.10.2008, respectiv în

raportul de expertiză medico-legală întocmit la aceeaşi dată.

Or, partea vătămată nu si-a mentinut în faţa instanţei susţinerile din declaraţia dată

în cursul urmăririi penale, arătând că nu a declarat ce s-a consemnat în declaraţie, în

condiţiile în care este singura sa declaraţie, consemnată pe calculator (neexistând declaraţie

olografă) şi împrejurările în care a fost dată sunt neclare. În acest sens, între afirmaţiile

părţii vătămate şi cele ale tatălui său, martorul  B.C., respectiv ale martorului S.D. F, există

contradicţii pe aspecte esenţiale, cum ar fi împrejurările luării declaraţiei părţii vătămate,

conţinutul efectiv al declaraţiei, afirmaţiile făcute de partea vătămată în legătură cu modul

în care ar fi fost deposedat de telefon.

Pe de altă parte, partea vătămată nu a oferit în faţa instanţei nicio explicaţie

convingătoare asupra diferenţelor dintre conţinutul acelei declaraţii şi declaraţia dată în

faţa instanţei, arătând doar că declaraţia dată în faţa organului de cercetare penală nu este

scrisă de ea, în condiţiile în care acest aspect nu este, prin el însuşi, de natură a conduce că

cele consemnate nu corespund afirmaţiilor sale, iar tatăl părţii vătămate şi poliţistul de caz

au confirmat că s-a consemnat ceea ce partea vătămată a declarat. Aşadar, nu există indicii

temeinice că în cadrul acelei declaraţii n-ar fi fost consemnate declaraţiile părţii vătămate

de la acel moment, dar în acelaşi timp instanţa reţine că declaraţia în cauză nu este

menţinută de parte şi nici nu se coroborează cu restul probelor administrate, pe aspectul

folosirii violenţei de către inculpatul N., susţinerile părţii vătămate, în vârstă de 12 ani,

putând fi influenţate la acel moment de temerea acesteia faţă de reacţia familiei în raport

de remiterea voluntară, cu mare uşurinţă, a telefonului mobil către o terţă persoană.

Cât priveşte „procesul-verbal de conducere în teren” (f. 13 d.u.p.), instanţa

constată că a fost încheiat în faza actelor premergătoare, la data de 15.10.2008, în prezenţa

unui singur martor asistent, P.M., angajat al IPJ Argeş, conform declaraţiei sale date în faţa

instanţei (f. 126 dos. inst.). Procesul-verbal atestă cercetarea locului faptei si reconstituirea

împrejurărilor săvârşirii acesteia, însă doar prin prisma susţinerilor părţii vătămate, care a

indicat locul în care se afla, locul în care s-a întâlnit cu făptuitorii, modul în care i s-a luat

telefonul, urmărirea făptuitorului pe stradă, lovirea părţii vătămate, etc. La acest act

procedural au mai participat tatăl părţii vătămate, martorul asistent menţionat, precum şi

organele judiciare (doi poliţişti din cadrul IPJ Argeş- Poliţia mun. Piteşti, Biroul

Investigaţii Criminale, şi un criminalist de la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Argeş).

Nu au participat la efectuarea actului procedural niciunul dintre inculpaţi, care la acea dată

erau doar făptuitori (devenind învinuiţi abia la data de 14.11.2008, când s-a început

urmărirea penală- f 4 d.u.p.), şi nici apărătorul din oficiu, desemnat deja la data de

14.10.2008 pentru făptuitorul N., care fusese audiat în prezenţa apărătorului la 14.10.2008

(f. 55, 61-62 d.u.p.).  Prin urmare, instanţa constată că la efectuarea acestui act procedural

ar fi fost posibilă participarea făptuitorilor, cel puţin a făptuitorului N. si/sau a

apărătorului său, însă acest lucru nu era obligatoriu, dat fiind faptul că nu se începuse

urmărirea penală faţă de făptuitori.

Instanţa constată însă că actul procedural în cauză, denumit în procesul-verbal

„conducere în teren” şi în planşa cu fotografiile aferente  „reconstituire” (f. 13, f. 14-15

d.u.p.), este efectuat cu încălcarea dispoziţiilor art. art. 129 alin. 2, art. 130 alin. 2 şi art. 92

C.pr.pen., deoarece la efectuarea sa trebuiau să participe în mod obligatoriu cel puţin doi

martori asistenţi, care nu puteau face parte din aceeaşi unitate cu organul care a efectuat

actul procedural, chiar dacă încadrarea unui astfel de martor este pe un post diferit de cel

al organului judiciar care efectuează actul procedural (cum este cazul martorei P.M).

Instanţa mai reţine că încălcarea dispoziţiilor legale menţionate atrage anularea

actului procedural efectuat în cauză şi a actului procesual întocmit, astfel cum a solicitat şi

apărătorul inculpatului N.I.A. în cadrul concluziilor scrise, sancţiunea fiind nulitatea

relativă, în condiţiile art. 197 alin. 1 şi 4 C.pr.pen., cu efectul imposibilităţii folosirii ca

mijloc de probă a procesului-verbal sus-menţionat, conform art. 64 alin. 2 C.pr.pen. În

acest sens, s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, iar

anularea este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei,  în raport de

faptul că la efectuarea actului nu au participat cel puţin doi martori asistenţi care să nu fie

angajaţi ai IPJ Argeş, în raport de poziţia părţii vătămate din faţa instanţei (în sensul că nu

a declarat în cursul urmăririi penale aspectele consemnate în declaraţia de parte vătămată,

aspecte similare cu cele din procesul-verbal de conducere în teren) şi în raport de

imposibilitatea verificării, prin intermediul unor astfel de martori asistenţi neutri care să fi

fost de faţă la efectuarea actului, a veridicităţii aspectelor menţionate ca fiind constatate pe

parcursul efectuării actului procedural în cauză.

Cât priveşte raportul de expertiză medico-legală nr. 603/A7/15.10.2008 întocmit

de SML Argeş (f. 11 d.u.p.), instanţa constată că nu poate face, prin el însuşi, dovada că

luarea telefonului mobil al părţii vătămate la data de 13.10.2008 s-a făcut în condiţii ce

presupun violenţă fizică sau ameninţare. Astfel, în condiţiile în care partea vătămată însăşi,

inculpaţii, martorii audiaţi (inclusiv fratele părţii vătămate, martorul B.I.L- f. 83 dos. inst.),

dar şi reprezentanta legală a părţii vătămate, mama S.G. (f. 112 dos. inst.), au declarat că

partea vătămată nu a fost lovit si/sau nu avea urme de lovire la data de 13.10.2008,

instanţa constată că între leziunea constatată de medicul legist (echimoză în regiunea

zigomatică stângă) la data de 15.10.2008 şi acţiunile inculpaţilor, exercitate cu două zile în

urmă, nu se poate reţine nicio legătură de cauzalitate. Singura afirmaţie certă referitoare la

existenţa unei leziuni în zona feţei părţii vătămate la data de 14.10.2008 este cea a

martorului S.D.F., poliţistul care a audiat-o pe partea vătămată şi care a văzut o „tumefiere

uşoară la nivelul unui obraz”, o „leziune puţin vizibilă” (f. 118 dos. inst.), însă prin prisma

declaraţiilor părţii vătămate, ale inculpaţilor şi ale celorlalţi martori referitoare la lipsa unei

leziuni la data de 13.10.2008, după incidentul dintre părţi, instanţa n-ar putea reţine

existenţa vreunei legături de cauzalitate nici între cele întâmplate la 13.10.2008 şi leziunea

observată a doua zi de martorul S.

Instanţa nu poate reţine nici susţinerile inculpatului N.I.A., care a negat orice

participare la fapta prin care telefonul părţii vătămate ar fi ieşit din posesia acestuia,

deoarece declaraţiile date de inculpatul în cauză sunt contradictorii pe aspecte esenţiale (în

posesia cui, căruia din fraţi, a ajuns telefonul părţii vătămate; cine a plecat cu telefonul

părţii vătămate din curtea şcolii; ce făcea inculpatul N. în momentul când unul sau altul

dintre fraţii gemeni a plecat cu telefonul, respectiv plecase la un magazin sau a plecat cu

unul din fraţi către alt liceu; dacă inculpatul N. deja plecase pentru a lua mâncare, cum a 

putut vedea ce au făcut ceilalţi inculpaţi şi partea vătămată rămaşi în curte, etc.).

Astfel, inculpatul N. a declarat în faza urmăririi penale că ceilalţi doi inculpaţi au

ascultat muzică la telefonul părţii vătămate, că şi inculpatul N. a ascultat timp de 5 minute

muzică, dar i-a înapoiat telefonul părţii vătămate, care a ajuns însă în mâna lui T.G.S. iar

apoi, în momentul când ei au ieşit pe poarta şcolii pentru a merge la magazin, partea

vătămată şi-a văzut bunicul, a spus că nu mai merge şi i-a cerut lui T.G.S. să-i aducă înapoi

telefonul, însă acesta a plecat cu bunul (f. 60-61 d.u.p.). Ulterior, acelaşi inculpat a declarat

că el a plecat pentru a cumpăra de mâncare, iar inculpaţii fraţi gemeni au rămas cu partea

vătămată, T.G.S. asculta muzică şi, la un moment dat, a fugit cu telefonul, în timp ce

fratele său T.M.A. îl ţinea de vorbă pe partea vătămată pentru a-i distrage atenţia (f. 57,

58-59 d.u.p.).

În faţa instanţei, inculpatul a declarat însă că, după ce partea vătămată i-a dat

telefonul pentru a transfera o melodie, inculpatul i l-a restituit, apoi inculpatul T.M.A. l-a

cerut părţii vătămate, după care a fugit cu bunul. Inculpatul a revenit si a precizat în

aceeaşi declaraţie că T.M.A. a plecat uşor de lângă ei, partea vătămată a spus că nu mai

merge cu ei din cauza bunicului, iar inculpatul N. a plecat cu T.G.S. spre scările de la

Liceul Zinca Golescu (f. 31 dos. inst.).

Instanţa nu poate reţine nici susţinerile inculpatului T.G.S. din faza cercetării

judecătoreşti, în sensul că şi el şi fratele său au plecat de la şcoală, lăsându-i acolo pe

partea vătămată şi pe inculpatul N. şi, în esenţă, nemaiavând cunoştinţă de cele întâmplate

între aceştia şi necunoscând de unde provenea telefonul vândut în după-amiaza aceleiaşi

zile (f. 32-33 dos. inst.).

În acest sens, aceste susţineri ale inculpatului sunt infirmate de declaraţiile

inculpatului N., de cele ale părţii vătămate, de cele ale inculpatului T.M.A. date în cursul

urmăririi penale (f. 72-78 d.u.p.), dar şi de propriile sale declaraţii date pe parcursul

urmăririi penale (f. 65-69 d.u.p.), din care rezultă că ambii fraţi T. au fost de faţă la cele

întâmplate în curtea şcolii, au văzut că telefonul mobil al părţii vătămate, remis

inculpatului N., nu a fost înapoiat, ci a fost însuşit de acesta, cunoscând aceste aspecte la

momentul valorificării bunului.

Din aceste motive, instanţa nu poate reţine nici apărarea formulată în cadrul

concluziilor scrise depuse de apărătorul inculpaţilor T. (f. 132-133 dos. inst.), în sensul că

aceşti inculpaţi n-ar fi cunoscut adevărata provenienţă a telefonului la momentul vânzării

acestuia şi că n-ar fi avut intenţia primirii şi valorificării bunului respectiv.

Cât priveşte declaraţiile martorilor O.I.R. şi B.V., instanţa observă că sunt

contradictorii, oscilante şi nu se coroborează între ele, după cum nu se coroborează pe 

multe aspecte esenţiale cu celelalte probe analizate.

Instanţa nu poate reţine declaraţiile lor decât sub aspectul inexistenţei vreunei

acţiuni de violenţă din partea inculpaţilor faţă de partea vătămată şi sub aspectul remiterii

de bună-voie de către partea vătămată a telefonului mobil către unul din cei trei inculpaţi.

Este adevărat că nu se poate aprecia că declaraţiile celor doi martori pe parcursul

urmăririi penale (în esenţă, în sensul că: în curtea şcolii inculpatul N. i-a cerut părţii

vătămate telefonul pentru a copia o melodie, partea vătămată i l–a dat de bună-voie, N. i l-

a returnat şi a plecat din curte; ulterior unul din fraţii gemeni i-a cerut părţii vătămate

telefonul, l-a primit de la aceasta, a rugat-o pe partea vătămată să-l însoţească la un

magazin, spre poarta liceului partea vătămată şi-a văzut bunicul şi a spus celui care avea

telefonul să i-l restituie când se întoarce în curte; apoi ambii gemeni au plecat din curte, au

plecat imediat şi martorii în cauză, iar partea vătămată a rămas aşteptând probabil să-şi

recupereze telefonul) nu s-ar corobora una cu cealaltă, pentru că sunt absolut identice

(fiind identice toate cuvintele, inclusiv prepoziţiile şi conjuncţiile folosite în cadrul

exprimărilor - f. 43-44 si f. 45-46 d.u.p.), ceea ce este, practic, imposibil în cazul audierii a

doi martori diferiţi, chiar dacă ambii ar fi perceput la fel o situaţie de fapt.

Dincolo de acest aspect, conţinutul acestor declaraţii diferă pe aspecte esenţiale de

conţinutul celor date de aceiaşi martori în cursul judecăţii. Astfel, martorul O.I.R. a

declarat în faţa instanţei că nu i-a mai văzut niciodată pe inculpaţii T. aflaţi în sală, nu-l ştie

nici pe inculpatul N. prezent, nu a asistat în octombrie 2008 la vreo întâmplare în cadrul

căreia un copil elev să dea altor copii telefonul mobil pentru a asculta muzică şi apoi să nu

îl mai recupereze, nu a dat niciodată declaraţie la poliţie în legătură cu o astfel de

întâmplare. Apoi martorul a revenit şi a precizat că i-a văzut mai demult în curtea unei

şcoli pe toţi trei inculpaţii, care stăteau de vorbă cu un alt băiat mai mic, la distanţă de 10-

15 m de martor, că băiatul cel mic a dat cuiva telefonul mobil, dar nu ştie exact cui, iar

martorul nu îşi aminteşte ce a făcut acea persoană cu telefonul sau dacă băiatul cel mic şi-a

recuperat telefonul (f. 101 dos. inst.).

Totodată, martorul B.V. a declarat în faţa instanţei că telefonul a rămas la unul din

fraţii gemeni T., care a plecat, fără ca martorul să ştie exact cum a ajuns telefonul la acesta

şi ce a făcut celălalt frate, pentru că martorul a plecat şi el, declarând totodată că pe

inculpatul N. nu l-a văzut, dar şi că nu a auzit discuţiile purtate între partea vătămată şi

fraţi, ci doar faptul că telefonul fusese cerut pentru muzică (f. 102 dos. inst.).

Dat fiind faptul că cei doi martori, în vârstă de 13 şi, respectiv, 16 ani la data faptei

sesizate, erau la distantă de 10-15-20 de metri de părţi, şi date fiind contradicţiile dintre

declaraţiile din cursul urmăririi penale şi declaraţiile lor din cursul judecăţii, pe de o parte,

respectiv  dintre declaraţiile lor în general şi declaraţiile inculpaţilor şi ale părţii vătămate,

pe de altă parte, instanţa nu poate reţine ca fiind relevante declaraţiile acestor martori pe

alte aspecte esenţiale decât cele referitoare la lipsa oricărei acţiuni de violenţă îndreptată

contra părţii vătămate şi la remiterea de bună-voie de către aceasta a telefonului mobil.

Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că fapta inculpatului N.I.A.

săvârşită la data de 13.10.2008 în curtea Şcolii generale nr. 16 Piteşti,  constând în

însuşirea şi dispunerea pe nedrept (remiterea  bunului în vederea vânzării) de telefonul

mobil Nokia E50 aparţinând părţii vătămate B.G.E., bun dat de partea vătămată

inculpatului de bună-voie, însă doar pentru folosinţă temporară (pentru a asculta muzică),

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213

C.pen.

Instanţa nu poarte reţine că fapta săvârşită de inculpatul N. ar reprezenta o faptă de

tâlhărie, astfel cum s-a reţinut încadrarea juridică prin rechizitoriu, deoarece din probele

administrate în cauză rezultă fără dubiu că inculpatul nu a luat telefonul mobil de la partea

vătămată fără consimţământul acesteia, ci, dimpotrivă, cu consimţământul ei, fiind vorba

de deţinerea telefonului mobil de către inculpat cu titlu (spre folosinţă temporară) şi de

însuşirea acestuia, precum şi dispunerea pe nedrept de bun, deci de fapte de abuz de

încredere.

Se observă, în acest sens, că infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 C.pen.

presupune, prin natura sa juridică dublă şi complexă, furtul săvârşit prin una din

modalităţile prevăzute de art. 211 C.pen. (prin folosirea violenţei, ameninţării, etc.).

Totodată, infracţiunea de furt presupune, conform art. 208 C.pen., luarea unui bun mobil

din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acesteia, în scopul însuşirii pe nedrept.

Prin urmare, atât infracţiunea de furt, cât şi cea de tâlhărie presupun existenţa unei acţiuni

de luare a bunului fără consimţământul celui care are posesia sau detenţia asupra bunului,

condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

Ceea ce are relevanţă, din punct de vedere al încadrării juridice a faptei sesizate a fi

săvârşite de inculpatul N., este elementul material din conţinutul constitutiv al infracţiunii,

care, în cazul de faţă,  este specific infracţiunii de abuz de încredere, iar nu celei de furt ori

tâlhărie.

Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 334 C.pr.pen., va dispune

schimbarea încadrării juridice a faptei sesizate a fi săvârşită de inculpatul N.I.A. din

infracţiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit. c C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., în

infracţiunea prev. de art. 213 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen.

Instanţa mai reţine că fapta inculpaţilor T.G.S. şi T.M.A., constând în primirea de

la inculpatul N. a telefonului mobil al părţii vătămate şi apoi în înlesnirea valorificării

acestui bun, în condiţiile în care ştiau că provine din săvârşirea faptei penale săvârşite de

inculpatul N. şi au urmărit obţinerea unui folos material pentru ei, dar şi pentru inculpatul

N., întruneşte elemnetele constitutive ale infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 C.pen.

Cu privire la cererile de încetare a procesului penal pentru infracţiunile săvârşite de

toţi inculpaţii, formulate de aceştia ca urmare a declaraţiei părţii vătămate din data de

01.03.2011 în sensul că îşi retrage plângerea (f. 131 dos. inst.), instanţa constată că sunt

inadmisibile, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, retragerea plângerii prealabile conduce la imposibilitatea exercitării acţiunii

penale şi la încetarea procesului penal doar în situaţia în care retragerea plângerii înlătură

răspunderea penală, astfel cum prevede art. 10 lit. h C.pr.pen.

Conform art. 131 alin. 1, 2 şi 5 C.pen., retragerea plângerii prealabile de către

partea vătămată înlătură răspunderea penală doar în cazul în care este vorba de infracţiuni

pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei

plângeri prealabile şi, în cazul acestor infracţiuni, doar dacă este îndeplinită şi o altă

condiţie, ca partea vătămată să nu fie o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu

capacitate de exerciţiu restrânsă (caz în care acţiunea penală se pune în mişcare şi din

oficiu, retragerea plângerii prealabile nu are efect, dar ar putea opera împăcarea părţilor

dacă în textul legal care incriminează infracţiunea se prevede expres  această posibilitate).

În cazul în care pentru punerea în mişcare a acţiunii penale nu este necesară

introducerea plângerii prealabile şi operează principiul oficialităţii, retragerea plângerii

prealabile sau a plângerii nu pot înlătura răspunderea penală.

În cauza de faţă, deşi pentru infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 213

C.pen. punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face doar dacă există plângere

prealabilă din partea persoanei vătămate majore, pentru infracţiunea săvârşită de

inculpatul N. faţă de partea vătămată minoră ( în vârstă de 12 ani la data săvârşirii

infracţiunii), operează oficialitatea procesului penal, nefiind necesară plângerea prealabilă a

persoanei vătămate, care era lipsită de capacitate de exerciţiu (având chiar în prezent

capacitate restrânsă de exerciţiu), potrivit art. 131 alin. 5 C.pen. Ca atare, atâta vreme cât

nu există împăcarea părţilor, conform art. 132 rap. la art. 213 C.pen., retragerea plângerii

prealabile de către partea vătămată nu poate înlătura răspunderea penală a inculpatului

Neacşa.

În schimb, pentru infracţiunea de tăinuire prev. de art. 221 C.pen. nu este niciodată

necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru punerea în mişcare a acţiunii

penale, indiferent de vârsta părţii vătămate ori de capacitatea de exerciţiu a acesteia.

Conform art. 221 C.pen., infracţiunea de tăinuire are ca situaţie premisă săvârşirea altei

fapte prevăzute de legea penală din care să provină un bun (indiferent de natura acestei

fapte penale, indiferent dacă se urmăreşte la plângere prealabilă sau din oficiu, indiferent

dacă făptuitorul este sau nu cunoscut, indiferent dacă făptuitorul răspunde sau nu penal,

etc.), dar are o natură juridică de sine stătătoare, iar cauzele de înlăturare a răspunderii

penale pentru fapta prevăzută de legea penală din care provine bunul tăinuit nu se pot

aplica şi faptei de tăinuire. Prin urmare, în cazul inculpaţilor T., nici retragerea plângerii de

către partea vătămată, nici împăcarea părţilor nu ar putea produce niciun efect asupra

răspunderii penale a inculpaţilor.

Pentru toate aceste considerente, instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10

lit. h C.pr.pen. corob. cu art. 131 alin. 1, 2, 5 C.pen., art. 213 şi art. 221 C.pen., va respinge

ca inadmisibile cererile de încetare a procesului penal pornit faţă de fiecare inculpat, în

raport de retragerea plângerii şi a plângerii prealabile  de către partea vătămată.

 La individualizarea pedepsei pentru fiecare inculpat, instanţa are toate criteriile

prevăzute de art. 72 C.pen.:

- dispoziţiile generale ale Codului penal;

- limitele de pedeapsă fixate în partea specială;

- gradul de pericol social al fiecărei fapte, apreciind ca fiind mediu, în raport de

împrejurările în care au fost săvârşite, mai ales de faptul că paguba a fost acoperită încă

din cursul urmăririi penale;

- persoana fiecărui inculpat, sens în care instanţa  reţine în esenţă că toţi inculpaţii

sunt minori, nu au săvârşit anterior alte infracţiuni, au comis faptele pe fondul

caracteristicilor specifice vârstei adolescenţei, iar în cazul inculpatului N. şi pe fondul

neconştientizării consecinţelor adoptării unui comportament infracţional şi al tentaţiei

unui câştig facil, toţi inculpaţii având perspective de reintegrare în societate, potrivit

referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş

(f. 51-53 d.u.p., f. 70-75, 76-81 dos. inst.);

- săvârşirea infracţiunilor de către fiecare inculpat în stare de minoritate prev. de

art. 99  C.pen. şi existenţa circumstanţei legale atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c

C.pen. cu privire la inculpaţii T., faţă de atitudinea lor pe parcursul procesului penal, care a

fost caracterizată în general prin sinceritate şi regret faţă de săvârşirea faptelor, respectiv

existenţa circumstanţei legale atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. cu privire la toţi

inculpaţii, în raport de conduita lor anterioară săvârşirii infracţiunii.

Faţă de aceste criterii, în baza art. 213 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., art. 74

alin. 1 lit. a şi art. 76 alin. 1 lit. f C.pen., instanţa va condamna pe inculpatul N.I.A. la 200

lei amendă penală.

În baza art. 221 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art.

76 alin. 1 lit. e C.pen., va condamnă pe fiecare din inculpaţii T.G.S. şi T.M.A. la 200 lei

amendă penală.

Instanţa va pune în vedere tuturor inculpaţilor dispoziţiile art. 63 ind. 1 C.pen.

Totodată, va lua act că partea vătămată B.G.E. nu s-a constituit parte civilă,

prejudiciul fiind integral acoperit, şi nu a solicitat cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen, va obliga pe fiecare dintre inculpaţi la câte 450

lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 334 C.pr.pen., dispune schimbarea încadrării juridice a faptei sesizate a

fi săvârşită de inculpatul N.I.A., din infracţiunea prev. de art. 211 alin. 2 lit. c C.pen. cu

aplic. art. 99 şi urm. C.pen., în infracţiunea prev. de art. 213 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm.

C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. h C.pr.pen. corob. cu art. 131 alin. 1, 2,

5 C.pen., art. 213 şi art. 221 C.pen., respinge ca inadmisibile cererile de încetare a

procesului penal pornit faţă de fiecare inculpat, în raport de retragerea plângerii şi a

plângerii prealabile  de către partea vătămată.

În baza art. 213 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a şi art. 76

alin. 1 lit. f C.pen., condamnă pe inculpatul N.I.A. cu ocrotitori legali N.I. şi N.D.  la 200

lei amendă penală.

În baza art. 221 C.pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi art.

76 alin. 1 lit. e C.pen., condamnă pe fiecare din inculpaţii T.G.S. şi T.M.A., ambii cu

ocrotitori legali T.P.A. şi T.E.L.,  la 200 lei amendă penală.

Pune în vedere tuturor inculpaţilor dispoziţiile art. 63 ind. 1 C.pen.

Ia act că partea vătămată B.G.E., cu ocrotitor legal S.G.,  nu s-a constituit parte

civilă, prejudiciul fiind integral acoperit, şi nu a solicitat cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 alin. 1 şi 2 C.pr.pen, obligă pe fiecare dintre inculpaţi la câte 450 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 08 martie 2011.

Preşedinte,

A.P.

Grefier,

I.D.

Red.A.P./Tehnored.MN-AP

29.03.2011

5 ex.

1

Domenii speta

Spete similare