Infractiuni

Sentinţă penală 186 din 17.04.2014


Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria M. nr. 1795/P/2013 din data de 28.10.2013, s-a dispus  punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatului  B.M. I.,  pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe un drum public având o alcoolemie în sânge peste limita legală prevăzută de lege , faptă prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002.

În fapt, s-a reţinut că la data de 03.07.2013, organele de poliţie au depistat în trafic pe str. R. din or. C., autoturismul Mazda cu nr. de înmatriculare 2 GJ F22, fără a avea luminile aprinse pe timp de noapte, s-a procedat la semnalizarea regulamentară de oprire a autoturismului, moment în care şoferul a demarat în trombă, organele de poliţie reuşind să-l oprească într-o parcare, fiind identificat inculpatul, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l  alcool în aerul expirat, iar în urma probelor de sânge , rezultatul fiind de 2,60 , respectiv 2,40 g %o.

Situaţia de fapt reţinută se probează cu următoarele mijloace de probă indicate în actul de sesizare: procesul verbal de consemnare a denunţului, proces verbal de cercetare la faţa locului, buletin analize medicale, declaraţiile inculpatului.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 03.07.2013, inculpatul după ce a consumat băuturi alcoolice,în jurul orelor 01:15,  s-a urcat la volanul autoturismului marca Mazda , cu nr. de înmatriculare 2 GJ-F22, fără a avea luminile aprinse pe timp de noapte, astfel încât a fost oprit de către organele de poliţie şi întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, a fost  testat cu aparatul etilotest, marca Drager la poziţia 00560, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool în aerul expira, ulterior fiind condus la Spitalul or. Ioan Lascăr C., unde i s-au prelevat două probe biologice de sânge la interval de o oră între ele, rezultatul fiind de 2,60 şi 2,40 grame la mie alcool pur în sânge.

Situaţia de fapt reţinută de instanţă este dovedită prin declaraţia inculpatului care se coroborează cu buletinul de analiză Toxicilogică-alcoolemie nr. 1585-1586 din 08.07.2013.

Cu privire la aplicarea legii mai favorabile în prezenta cauză instanţa reţine că, potrivit art. 5 NCP, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Potrivit art.87 alin.1 din OUG 195/2002, Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Potrivit art. 336 alin.1 NCP , 1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Având în vedere  textele de lege menţionate, instanţa  reţine că  legea mai favorabilă este NCP, întrucât pedeapsa închisorii este prevăzutî alternativ cu pedeapsa amenzii, motiv pentru care în baza art. 386 CPP, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei dată prin actul de sesizare din art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 în art. 336 alin.1 NCP.

În drept, fapta inculpatului B. M. I. de a conduce autoturismul marca Mazda cu nr. de înmatriculare 2 GJ F22, pe str. R.-Şt cel M.- A. P., din or. C., judeţul B., sub influenţa băuturilor alcoolice, peste limita legală, întruneşte elementele ale infracţiunii prevăzute de art. art. 336 alin.1 NCP.

Elementul material al laturii obiective este realizat prin fapta inculpatului de a conduce autoturismul având în sânge o îmbibaţie alcoolică care depăşeşte limita legală

Astfel, drumul parcurs de către inculpat reprezintă un drum public, potrivit art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/ 2002, fiind special amenajat pentru traficul rutier şi deschis circulaţiei publice.

Fapta inculpatului este socialmente periculoasă prin crearea unei stări de pericol cu privire la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, între fapta inculpatului şi starea de pericol social există o legătură de cauzalitate.

Instanţa reţine că sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârşit fapta sub formă de vinovăţie a intenţiei directe, în sensul dispoziţiilor prevăzute de  Cod penal.

Pe cale de consecinţă, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.396 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârşite de inculpat există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, instanţa va dispune condamnarea acestuia.

În cadrul procesului complex de individualizare a pedepsei, instanţa apreciază ca activitatea infracţională trebuie raportata nu numai la pericolul social concret al faptei comise, dar şi la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită, precum şi la orice element de natură să caracterizeze persoana infractorului. 

Sub acest aspect, la proporţionalizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului pentru infracţiunea săvârşită, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 al. 1 Cod , respectiv, de gradul de pericol social concret al infracţiunii având în vedere circumstanţele reale ale faptei şi împrejurările săvârşirii acesteia, de modalitatea de comitere a infracţiunii, de natura acesteia, atitudinea inculpatului, care a recunoscut  săvârşirea  faptei pe parcursul urmăririi penale cat şi  în cursul judecaţii, precum şi faptul că este la prima abatere cu legea  penală.

Faţă de toate aceste considerente, în baza  art. 336 alin.1 NCP cu aplicarea art. 396 alin.10 NCPP cu aplicarea art. 5 Cod penal,  urmează să condamne  inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 81 Cod penal cu aplicarea art. 5 NCP, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de  8 luni închisoare pe o perioadă a termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni calculat conform art. 82 Cod penal, care începe sa curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal cu aplicarea art. 5 NCP, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare prin săvârşirea unei infracţiuni noi in termenul de încercare atrag revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală  obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.