Contrabandă - suspendare sub supraveghere

Sentinţă penală 53 din 05.05.2021


Dosar nr. yyy/297/2019

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA XXXXXXX

Şedinţa publică de la 25 februarie  2020

Completul constituit din:

PREŞEDINTE – xxxxx xxxx

Grefier – xxxx xxxx xxxx xxxx

SENTINŢA PENALĂ NR.  yy/2020

Parchetul de pe lângă Judecătoria Xxxxxxx – reprezentat prin procuror xxxxxxxx xxxxxxxx.

Pe rol pronunţarea asupra cauzei penale privind pe  inculpatul Xxxxxx xxxxxxxxx, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de:contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 ;  deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, faptă prev. şi ped. de art. 64 alin. 1 lit. h din O.U.G. 23/2008 ;producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. k din O.U.G. 23/2008,  toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Dezbaterile asupra fondului s-au desfăşurat în şedinţa publică din data de 10 februarie 2020, când s-au pus concluzii la fond, care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta şi când instanţa,  văzând că pentru deliberare are nevoie de un timp mai îndelungat, a amânat pronunţarea cauzei pentru data de astăzi 25 februarie 2020 , când în aceeaşi compunere a hotărât următoarele :

I N S T A N Ţ A ,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele :

 Prin rechizitoriul din data de  24.06.2019  din dosarul nr. 341/P/2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Xxxxxxx s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Xxxxxx xxxxxxxxx, pentru săvârşirea infracţiunilor de:contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006; deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, faptă prev. şi ped. de art. 64 alin. 1 lit. h din O.U.G. 23/2008; producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. k din O.U.G. 23/2008,  toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Xxxxxxx sub nr.1190/297/2019 la data de 25.06.2019.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut în sarcina inculpatului că în data de 26.03.2018, în jurul orelor 08:10, acesta a fost identificat deţinând şi transportând cu auto proprietate personală cu nr. de înmatriculare XXX YY XXXpe D.N. 29, la ieşire din localitatea Xxxxxxxxxxxxx, jud. Xxxxxxxxxxx, cantitatea de 1.000 pachete ţigarete marca Ritm de provenienţă R. Moldova, cunoscând că acestea provin din contrabandă, fără documente legale de provenienţă, pachetele având aplicate timbre de accize specifice acestei ţări, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 11.200 lei. Cu aceeaşi ocazie inculpatul transporta fără documente de însoţire şi cantitatea de 36 kg de peşte (din specia ten şi crap) aflată în doi saci din rafie de culoare albă.

În data de 26.03.2018, ora 18:00, cu ocazia efectuării unei percheziţii la domiciliul inculpatului Xxxxxx xxxxxxxxx, au fost identificate 10 obiecte pirotehnice având inscripţia TROPIC TR4 şi 12 plase de pescuit tip monofilament.

În data de 26.03.2018, ora 17:30, cu ocazia efectuării unei percheziţii la domiciliul suspectului Xxxxxxx xxxxxx, a fost identificată cantitatea de 12 pachete cu ţigarete marca Ritm de provenienţă R. Moldova fără documente de provenienţă, pachetele având aplicate timbre de accize specifice acestei ţări şi o plasă de pescuit tip monofilament.

Procedura în camera preliminară

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 25.06.2019, iar la data de 28.06.2019 i s-a  comunicat inculpatului copia certificată a rechizitoriului, aducându-i-se la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În termenul stabilit, nu au fost formulate cereri şi excepţii şi nici din oficiu nu au fost invocate.

La termenul de judecată din 22.07.2019 a fost pusă în discuţie legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu nr.119 din data de 22.07.2019, definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 341/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Xxxxxxx, privind pe inculpatul Xxxxxx xxxxxxxxx, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 ; deținere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte, faptă prev. şi ped. de art. 64 alin. 1 lit. h din O.U.G. 23/2008 ;producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. k din O.U.G. 23/2008,  toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Totodată s-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei ce face obiectul acestui rechizitoriu.

Procedura în cursul judecăţii

La termenul de judecată din 25.11.2019, cu procedura legal îndeplinită, inculpatul a  solicitat judecarea în baza procedurii simplificate prev.de art. 375 C.p.p., declaraţia fiind consemnată în scris şi ataşată la fila 24 ds.

În conformitate cu dispoziţiile art. 375 al. 2 C.p.p., instanţa a admis cererea inculpatului ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, fiind îndeplinite condiţiile admisibilităţii prevăzute de acest text de lege.

S-a administrat proba cu înscrisuri în circumstanţiere , fiind depusă o caracterizare emisă de Primăria com.Xxxxxx ,f.26 ds.

Analizând materialul probator instanţa reţine următoarele:

Potrivit actului de sesizare al instanței, la data de 26.03.2018, în jurul orei 08:10, lucrători din cadrul I.P.J. Xxxxxxxxxxx - Secţia Nr. 9 de Poliţie Rurală Xxxxxxxxxx - P.P. Xxxxxxxxxxxxx, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Xxxxxxxxxxxxx, jud. Xxxxxxxxxxx, au observat că autoturismul marca Land Rover Freelander de culoare verde, cu nr. de înmatriculare XX YY XXX, care circula pe D.J. 294A din direcţia localităţii Xxxxxx spre localitatea Xxxxxxx, a evitat echipajul de poliţie, schimbând direcţia de mers, prin viraj brusc către dreapta, pe un drum sătesc. Echipajul de poliţie a procedat la urmărirea acestuia, apoi la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, instituind un baraj cu autospeciala de poliţie. Conducătorul autoturismului sus-menţionat a evitat barajul, continuându-şi drumul, pe direcţia Xxxxxxxxxxxxx - Xxxxxxx, fără a se supune semnalului de oprire. S-a procedat la urmărirea autoturismului. La ieşirea din localitatea Xxxxxxxxxxxxx, din cauza vitezei excesive, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, părăsind partea carosabilă. A ieşit în decor, pe un teren agricol. Procedându-se la legitimarea conducătorului auto, s-a constatat faptul că acesta se numeşte Xxxxxx xxxxxxxxx. La controlul efectuat în portbagajul autoturismului a fost identificată cantitatea de 1000 pachete ţigări marca Ritm de provenienţă R. Moldova şi doi saci din rafie de culoare albă care conţineau cantitatea de 36 kg peşte din specia ten şi crap.

Fiind întrebat în legătură cu provenienţa cantităţii de 36 kg peşte din specia ten şi crap, precum şi a celor 1000 pachete de ţigări marca Ritm de provenienţă R. Moldova, descrise mai sus inculpatul a declarat următoarele: ”în ziua de 25.03.2018, în intervalul orar 15:00-16:00 am fost pe malul Râului Prut, unde am pescuit, fiind posesor de permis pentru pescuit sportiv cu nr. yyyyyyy eliberat la data de 20.06.2017 de A.J.V.P.S. Xxxxxxxxxxx; am prins cantitatea de aproximativ 20 kg de peşte din speciile crap, ten, în ideea de a-1 oferi unor cunoştinţe faţă de care am obligaţii; în dimineaţa zilei de 26.03.2018, în jurul orei 07:45, am plecat de la domiciliul meu, cu auto proprietate nr. de înmatriculare XX YY XXX, în care am depozitat peştele prins în ziua anterioară şi mă deplasam către oraşul Xxxxxxxxxxx; în drumul meu, respectiv la ieşire din satul Xxxxxx, în intersecţia cu D.J. 294A, care duce către comuna Xxxxxxxxxxxxx, am observat un autoturism de culoare verde, marca VW Passat, model vechi, probabil an fabricaţie 1995-1996, înmatriculat în R. Moldova, al cărui nr. de înmatriculare nu 1-am reţinut, în care se aflau două persoane de sex masculin, probabil moldoveni, care mi-au propus să le transport două cutii de culoare neagră, până în apropiere de oraşul Xxxxxxx, loc în care urma să mă întâlnesc cu ei şi să le înapoiez, lucru pentru care urma să primesc suma de 500 lei; am acceptat acest lucru, le-am deschis portbagajul autoturismului, iar aceştia au depozitat cele două cutii în maşină şi am plecat către satul Xxxxxxxxxxxxx, fără să observ unde au plecat cei mai sus menţionaţi; am condus autoturismul, trecând prin localităţile Dimitrie Cantemir şi Panaitoaia, iar când am ajuns în satul Xxxxxxxxxxxxx, la intersecţia cu D.N. 29, am observat un echipaj de poliţie şi bănuind faptul că, este posibil ca în cele două cutii, pe care le transportam, să fie ţigări, am evitat agenţii, efectuând manevra de schimbare a direcţiei de mers către dreapta, pe un drum sătesc; am continuat deplasarea şi am ieşit din nou pe D.N. 29, ocazie cu care, am observat faptul că, înaintea mea este acelaşi echipaj de poliţie, care mi-a făcut semnale de oprire, însă şi de această dată, din acelaşi motiv, am evitat barajul instituit de organele de poliţie şi mi-am continuat drumul către oraşul Xxxxxxx, accelerând pentru a nu fi ajuns din urmă; la ieşirea din satul Xxxxxxxxxxxxx, într-o curbă la stânga, din cauza vitezei, am pierdut controlul autoturismului şi am părăsit partea carosabilă, ieşind în decor, pe partea dreaptă, ajungând pe un teren agricol; din urmă m-au ajuns organele de poliţie care, în urma controlului efectuat în portbagajul autoturismului, în cele două cutii, au găsit cantitatea de 100 cartuşe cu ţigări Ritm, de provenienţă R. Moldova.”

Cantitatea totală de 1000 pachete de ţigări, precum şi cantitatea de peşte au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Autoturismul marca Land Rover Freelander cu nr. de înmatriculare XX YY XXX, a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Oraşului Xxxxxxx, în vederea continuării cercetărilor.

Fiind audiat, inculpatul Xxxxxx xxxxxxxxx a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

În cauză a fost audiat martorul Ciupu Samir - Costel, care a declarat faptul că a fost prezent în dimineaţa zilei de 26.03.2018 şi a surprins momentul când o patrulă de poliţie a reuşit să reţină şi să-1 legitimeze pe inculpatul Xxxxxx xxxxxxxxx, care a încercat să fugă de un echipaj de poliţie şi a pierdut controlul volanului ieşind în decor pe un teren agricol la ieşire din loc. Xxxxxxxxxxxxx, jud. Xxxxxxxxxxx.

Prin Încheierea nr. 7 din data de 26.03.2018 Judecătoria Xxxxxxx a încuviinţat efectuarea unui număr de 5 percheziţii domiciliare în cauză.

În data de 26.03.2018, în jurul orelor 18:00, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Xxxxxxxxxxx - Poliţia Oraşului Xxxxxxx şi Secţia Nr. 9 de Poliţie Rurală Xxxxxxxxxx au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului Xxxxxx xxxxxxxxx, din sat Xxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxxxx, nr. 48, com. Xxxxxx, jud. Xxxxxxxxxxx. A fost identificată cantitatea de 10 obiecte pirotehnice având inscripţia TROPIC TR4, precum şi un număr de 12 plase de pescuit monofilament. Cele 10 bucăţi de obiecte pirotehnice, precum şi cele 12 plase de pescuit monofilament au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În data de 26.03.2018, în jurul orelor 17:30, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Xxxxxxxxxxx - Poliţia Oraşului Xxxxxxx şi Secţia Nr. 9 de Poliţie Rurală Xxxxxxxxxx au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa suspectului Xxxxxxx xxxxxx, situată sat Xxxxxx, com. Xxxxxx, jud. Xxxxxxxxxxx. Au fost identificate 12 pachete cu ţigarete marca Ritm de provenienţă R. Moldova, fără documente legale de provenienţă şi o plasă monofilament. Cantitatea totală de 12 pachete de ţigări, precum şi plasa monofilament au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Prin Adresa nr. 633151 din 26.09.2018 a I.P.J. Xxxxxxxxxxx - Serviciul A.E.S.P. s-a comunicat faptul că numitul Xxxxxx xxxxxxxxx nu a fost autorizat până la data de 26.03.2018, conform art. 8 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicată, pentru a deţine obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Prin Adresa nr. 9307 din 03.10.2018 a Inspectoratului Teritorial de Muncă Xxxxxxxxxxx s-a comunicat faptul că numitul Xxxxxx xxxxxxxxx nu a fost autorizat ca pirotehnician şi nu a fost autorizat, până la data de 26.03.2018, conform art. 8 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicată, să deţină articole pirotehnice.

Prin Adresa nr. 639743 din 24.10.2018, Serviciul Criminalistic al I.P.J. Xxxxxxxxxxx a comunicat faptul ca articolele puse la dispoziţie fac parte din categoria obiectelor pirotehnice.

Prin Adresa nr. 651 din 27.09.2018 a A.J.V.P.S. Xxxxxxxxxxx s-a comunicat faptul că inculpatul Xxxxxx xxxxxxxxx şi suspectul Xxxxxxx xxxxxx nu sunt autorizaţi să deţină plase de pescuit de tipul celor menţionate, iar plasele prezentate fac parte din categoria uneltelor de pescuit interzise producerii, importului, deţinerii, comercializării şi utilizării, conform O.U.G. nr. 23/2008 actualizată. De asemenea, numiţii nu posedă documente legale care să le confere dreptul de deţinere şi transport a vieţuitoarelor acvatice.

Situația de fapt reținută de către instanță:

La data de în ziua de 25.03.2018, inculpatul a pescuit din râul Prut cantitatea de 36  kg de pește din speciile crap și ten, iar a doua zi, în jurul orei 07:45, s-a  deplasat cu autoturismul proprietate personală nr. de înmatriculare XX YY XXX, de la domiciliu său către municipiul Xxxxxxxxxxx, pentru a oferi peștele prins în ziua precedentă unei persoane de la care a primit o suprafață de teren în arendă.

 Când a ajuns la ieșire din satul Xxxxxx, la intersecția cu D.J. 294A, care duce către comuna Xxxxxxxxxxxxx, inculpatul s-a întâlnit cu două persoane necunoscute care i-au propus să le transporte două cutii de culoare neagră, până în apropiere de orașul Xxxxxxx, loc în care urma să se reîntâlnească cu acestea pe a le restitui coletele, în schimbul sumei de 500 lei, ofertă ce a fost acceptată de către inculpat, care a pus cutiile  în mașină şi a plecat către satul Xxxxxxxxxxxxx, dar când a ajuns în această localitate, la intersecția cu D.N. 29, a observat un echipaj de poliție aflat în dreptul Școlii Xxxxxxxxxxxxx, fapt ce l-a determinat să schimbe direcția de mers către dreapta, pe un drum sătesc, pentru a evita oprirea de către organele de ordine, context în care polițiștii s-au deplasat cu autospeciala din dotare pe un alt drum și ajungând în fața mașinii conduse de către inculpat, au blocat calea de acces și i-au adresat inculpatului semnale de oprire pe care, însă, acestea le-a ignorat și a evitat barajul organelor de poliție, continuându-și deplasarea către orașul Xxxxxxx, dar la ieșirea din satul Xxxxxxxxxxxxx, într-o curbă, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul autoturismului şi a părăsit partea carosabilă, ajungând pe un teren agricol, fiind prins de organele de poliție care, în urma controlului efectuat în portbagajul autoturismului, în cele două cutii, au găsit cantitatea de 100 cartușe cu țigări Ritm, de proveniență R. Moldova, precum și cantitatea de 36 kg de pește, aflată în doi saci din rafie, bunuri pentru care nu deținea documente de provenință și care au fost ridicate în vederea confiscării.

În acexxxx zi, organele de poliție au efectuat o percheziție domiciliară la locuința inculpatului, ocazie cu care au descoperit un număr de 12 plase de pescuit monofilament, care fac parte din categoria uneltelor de pescuit interzise producerii, importului, deținerii, comercializării şi utilizării.

Conform adresei nr. xxxxx/xxxxxx/xxxxxx/7013/yy.yy.yyyy a Direcției Regionale Vamale Xxxx, prejudiciul cauzat bugetului de stat prin fapta inculpatului de a transporta cantitatea de cantitatea de 1000 pachete de țigarete marca Ritm, de proveniență R. Moldova, este în cuantum de 11200 lei, care a fost recuperat în întregime prin plata făcută de inculpat, conform chitanței de la f. 97 dup.

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, f.  57-59;Procese-verbale de investigaţii, f. 60, 61;Planşe foto cu aspectele şi urmele ridicate cu ocazia activităţilor desfăşurate la data de  26.03.2018, f. 62-88 ; Acte doveditoare prejudiciu şi constituire parte civilă - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Xxxx, Direcţia Regională Vamală Xxxx, f. 89-95 ;Chitanţe achitare prejudiciu către ANAF – Direcţia Regională Vamală Xxxx, f. 96, 97 ;Declaraţii inc./susp./martor  Xxxxxx xxxxxxxxx,  procese-verbale drepturi, f. 98-122;Declaraţii susp. Xxxxxxx xxxxxx, procese-verbale drepturi, f. 123-127;Declaraţia martorului Xxxxxx xxxxx xxxxxx, proces-verbal drepturi, f. 128-130 ; Adresa nr. yyyyy/SSM/03.10.2018 a I.T.M. Xxxxxxxxxxx, f. 132;Adresa nr. yyyyyy/26.09.2018 a I.P.J. Xxxxxxxxxxx – SAESP,  f. 134 ;Adresa nr. 651/27.09.2018 a A.J.V.P.S. Xxxxxxxxxxx, f. 137 ; Adresa nr. yyyyy/24.10.2018 a I.P.J. Xxxxxxxxxxx – Serviciul Criminalistic, f. 139-142, precum şi declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei fila 24 ds. Fond, caracterizare fila . 26 ds.fond.

Soluționarea laturii penale

1. Referitor la infracțiunea prevăzută şi pedepsită de art. 64 alin. (1), lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, instanța reține, astfel cum rezultă din probele administrate, că inculpatul a capturat cantitatea de 36 kg pește găsită asupra, din râul Prut, în ziua precedentă surprinderi sale în trafic.

Totodată, instanța constată că art. 64, alin. (1), lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, incriminează fapta de ”Deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui sau a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește. Documentele de provenință vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul  transportului, al depozitării sau al comercializării. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factură fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documente vamale, factură externă sau orice alte documente stabilite de lege.”

În același timp, art. 59, lit. d) din acexxxx normă legală reglementează că reprezintă contravenție, care se sancționează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reținerea şi suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizației, după caz, reținerea de către o singură persoană care practică pescuitul recreativ/sportiv a mai mult de 10 bucăți/exemplare/zi, în total, din speciile de păstrăv, lipan şi coregon în apele de munte sau a mai mult de 5 kg de peşte/zi din zona colinară şi de şes, cu excepţia cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a cărui greutate depășește 5 kg.

În acest context, instanța reține că fapta inculpatului de a pescui într-o zi o cantitate mai are de 5 kg de pește din râul Prut, se circumscrie dispozițiilor art. 59, lit. d) OUG nr. 23/2008, nicidecum prevederilor art. 64 alin. (1), lit. h), acesta din urmă fiind incidente doar în cazul deținerii ori transportului în vederea comercializării sau a comercializării peștelui, concluzie care poate desprinsă din interpretarea tezei a II a a articolului, unde se prevede că documentele de provenință vor însoți mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul  transportului, al depozitării sau al comercializării, or, atât timp cât legiuitorul se referă pește sau la alte viețuitoare acvatice obținute din pescuit, ca la o marfă, este evident că a avut în vedere doar peștele desinat comercializării, de vreme ce, prin definiție, marfa este menită  schimbului pe piață. Un argument care vine să întărească această concluzie este dat și de teza a III a respectivului articol, care arată că prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factură fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documente vamale, factură externă sau orice alte documente stabilite de lege, iar atât timp cât inculpatul a pescuit peștele nu în scop industrial, este limpede că nimeni nu îi putea elibera vreun astfel de document care să ateste proveniența acestuia.

În plus, din actele dosarului de urmărire penală nu rezultă că peștele găsit asupra inculpatului ar fi avut o altă proveniență decât aceea declarată de către acesta.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1), lit. b), teza I C. proc.pen, va achita pe inculpatul XXXXXX XXXXXXXXX (fiul lui Xxxxxxxxxxx şi Xxxxxxx, născut la data 14 februarie yyyyyy în comuna Xxxxxx, judeţul Xxxxxxxxxxx, domiciliat în sat Xxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxxxx, nr. 48, comuna Xxxxxx, judeţul Xxxxxxxxxxx, cetăţean român, studii 12 clase, agricultor, divorţat, cu 3 copii minori, fără antecedente penale, CNP-yyyyyyyyyyyyyy), trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „deţinerea, transportul sau comercializare fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit  ori produselor din peşte”, prevăzută şi pedepsită de art. 64 alin. (1), lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În privința infracțiunii de „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, prevăzută şi pedepsită de art. 64 alin. (1), lit. k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, instanța reține din cuprinsul procesului verbal întocmit cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului, că organul de urmărire penală a găsit acasă la acesta douăsprezece plase de pescuit, fără a descrie dimensiunile acestora, precizând că sunt confecționate din fir monofilament, (f. 231 dup).

Relativ la susținerile inculpatului potrivit cărora nu există probe din care să rezulte că plasele pescuit care au fost găsite la domiciliul său sunt confecționate din fir monofilament, motivat de faptul că AJVPS Xxxxxxxxxxx nu era abilitată să își exprime opinia în acest sens,  instanța le apreciază ca neîntemeiate de vreme ce OUG nr. 23/2008 definește plasa monofilament ca fiind o rețea de plasă formată dintr-un singur fir, netextil, cu diferite mărimi ale laturii ochiurilor de plasă, or pentru a constata cu un fir este monofilament și nu este textil, nu sunt necesare cunoștințe de specialitate și, în plus, aspectul că plasele sunt confecționate din fir monofilament rezultă inclusiv din procesul verbal de percheziție, care potrivit art. 97 alin. (1), lit. e) Cod procedură penală, constituie un mijloc de probă, constatarea fiind făcută în mod direct de către organul de cercetare penală, care coroborată cu adresa AJVPS Xxxxxxxxxxx și cu planșele fotografice efectuate cu ocazia percheziției, creează instanței convingerea, mai presus de orice îndoială rezonabilă, că plasele în discuție sunt de tip monofilament.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța apreciază că fapta inculpatului de a deține la domiciliul său un număr de 12 plase de pescuit de tip monofilament, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, prevăzută şi pedepsită de art. 64 alin. (1), lit. k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Faţă de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. 4 C.p.p. respectiv a reţinut că acestea sunt câştigate cauzei ca urmare a necontestării acestora de către inculpat.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanța reține că inculpatul are 49 ani, studii medii, este divorțat, nu are antecedente penale, are trei copii minori și a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei.

Totodată, planșele fotografice de la f. 249-259 dup, relevă faptul că respectivele plase sunt foarte uzate și încâlcite, ceea ce denotă că nu au fost folosite la pescuit în ultima perioadă, aspect care diminuează semnificativ pericolul social al faptei de a deține aceste instrumente de pescuit.

 În acest context, se apreciază că în cauză se poate reține incidența instituției renunțării la aplicarea pedepsei, care implică dreptul recunoscut instanței de judecată de a renunța cu titlu definitiv la aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ţinându-se seama de infracţiunea concret săvârşită, persoana infractorului şi de alte condiţii, se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.

Rezultă aşadar că pentru a apela la această nouă modalitate de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiţii strict şi limitativ prevăzute de art. 80 Cod penal, cu privire la infracţiune şi la persoana făptuitorului.

În ceea ce priveşte condiţiile pozitive, art. 80 alin. 1 Cod penal prevede că pentru a se dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, infracţiunea săvârşită trebuie să prezinte o gravitate redusă,  în raport cu natura şi întinderea urmărilor produse, cu mijloacele folosite, cu modul şi împrejurările în care a fost comisă, precum şi cu motivul şi scopul urmărit, iar instanţa să aprecieze că, în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea urmărilor infracţiunii, precum şi cu posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia.

De asemenea, instanța reține că nu este incidentă niciuna din condițiile negative prevăzute de alin. (2) al art. 80 din Codul penal, inculpatul nemaifiind anterior condamnat, în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat, față de inculpat nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei;  infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, iar pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este amenda penală în cuantum de 10.000 lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani:

Pentru aceste motive, instanța, în baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen.,  raportat la art. 80 C. pen., va renunța la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul XXXXXX XXXXXXXXX, cu datele de stare civilă menţionate anterior, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, prevăzută şi pedepsită de art. 64 alin. (1), lit. k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 pricind pescuitul şi acvacultura

În baza art. 81 C. pen., va aplica inculpatului un avertisment, atrăgându-i atenția să aibă o conduită conformă normelor de conviețuire socială și asupra consecințelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracțiuni, respectiv lipsa posibilității de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei.

 3. Referitor la infracțiunea de contrabandă, instanța reține că art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006/10.04.2006 privind Codul vamal al României, definește infracțiunea de contrabandă ca fapta de introducere în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal și este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, iar conform alin (3) al aceluxxxx articol sunt asimilate infracțiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Instanța are în vedere atât modul de reglementare a infracțiunii precum şi considerentele Deciziei nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. care a statuat că, noțiunea de "contrabandă" utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă", privește contrabanda constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

În acest context, fapta inculpatului Xxxxxx xxxxxxxxx, constând în aceea că, la data de 26.03.2018, în jurul orelor 08,10, a deținut şi transportat pe teritoriul României cantitatea de 1000 pachete de țigarete  de provenință Republica Moldova, neintroduse în circuitul fiscal, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, faptă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Instanța apreciază ca neverosimile afirmațiile apărătorului inculpatului, potrivit cărora acesta nu ar fi cunoscut împrejurarea că țigările transportate provin de contrabandă, deoarece acest aspect rezidă chiar din reacția avută de către inculpat în momentul când a văzut echipajul de poliție, pentru a evita verificarea bunurilor pe care le transporta, a încercat să sustragă controlului prin ocolirea barajului format de către organele de poliție și conducerea cu viteză a mașinii, care, în cele din urmă, a dus la pierderea controlului acesteia și intrarea în decor, fiind astfel prins. Or, dacă ar fi fost adevărată susținerea că nu știa ce conțin cele două colete pe care le transporta, era firesc să își continue deplasarea, iar în cazul în care ar fi fost oprit să explice polițiștilor proveniența acestora.

De altfel, din însăși declarația inculpatului dată în fața organului de cercetare penală rezultă că  acesta știa ce transportă, afirmând: ”…Pe drum, întrucât eram curios să aflu ce erau în cutiile primite de la cei doi bărbați, am oprit mașina și, cu o șurubelniță, am spart o cutie din cele două cutii din carton, ocazie cu care am observat că în acestea se află țigări..”, (f. 113 dup).

În plus, este foarte puțin probabil, ca inculpatul să fi văzut două persoane pe care nu le cunoștea, oprite pe marginea drumului, lângă o mașină înmatriculată în Republica Moldova, și el să fi oprit lângă acestea, prilej cu care să i se propună transportarea celor două colete și inculpatul să accepte, fără a le verifica conținutul, în schimbul sumei de 500 lei.

Dar chiar și dacă ar fi fost adevărată această versiune, instanța apreciază că orice persoană cu nivelul de pregătire al inculpatului putea și trebuia să își dea seama că cele două pachete conțin mărfuri provenite din contrabandă, astfel încât acesta a cunoscut, încă de la momentul în care a acceptat oferta, că urma să transporte bunuri de contrabandă. Oricum, inculpatul a cunoscut cel mai târziu despre conținutul celor două cutii, atunci când a spart una dintre ele cu șurubelnița și a văzut că sunt pline cu țigări.

De asemenea, aceste apărări ale inculpatului sunt infirmate de susținerile sale din momentul verificării conținutului mașinii pe care o conducea, când a declarat polițiștilor că cele două colete conțin țigări de provenință Republica Moldova, (f. 57 dup). 

Elementul material al infracțiunii de contrabanda este reprezentat de săvârșirea de către inculpat a elementului alternativ prevăzut în conținutul normei de incriminare, în modalitatea deținerii de țigarete care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Urmarea imediată constă în producerea unei pagube materiale în dauna statului român reprezentat prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Xxxx, în cuantum de 11200 lei, ca care de adaugă dobânzi și penalități de întârziere.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, astfel cum aceasta a fost prezentată.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei sale, reprezentat de deținerea şi transportarea de țigarete care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, şi producerea unui prejudiciu în dauna statului român.

Analizând individualizarea instanţa va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor, şi dispoziţiile art.74 C.pen, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanța are în vedere faptul că inculpatul are vârsta de 49 ani, studii medii, este divorțat, fără antecedente penale și are trei copii minori, a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, iar caracterizarea eliberată de UAT Xxxxxx, îl descrie pe inculpat ca fiind o persoană integrată în societate.

Deși din cele trei procesele verbale de investigații depuse la f. 59-61 d.u.p., reiese că inculpatul s-ar îndeletnici cu activitatea de contrabandă încă din anul 2015, instanța nu le poate avea în vedere la individualizarea pedepsei ce urmează să fie aplicată acestuia, conform  criteriul frecvenței infracționale, motivat de faptul că acestea sunt simple informații nesusținute de nici un mijloc de probă, iar din fișa de cazier judiciar reiese că inculpatul nu are antecedente penale.

Totodată, chitanța de la f. 97 dosar atestă faptul că inculpatul a achitat la ANAF  suma de 12187 lei, reprezentând prejudiciul total produs prin infracțiunea reținută în sarcina sa, inclusiv dobânzile și penalitățile datorate, efort depus de către infractor pentru înlăturarea consecințelor infracțiuni,  pe care instanța îl apreciază, în temeiul art. 75 alin. (2) Cod penal, ca fiind  o circumstanța atenuantă judiciară, ce are ca efect, conform art. 76 alin. (1) Cod penal, diminuarea limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, cu o treime.

În același timp, instanța va lua în considerare şi faptul că, prin încheierea din data de 25.11.2019, inculpatului i s-a admis cererea de a fi judecat doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, dat fiind faptul că a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, astfel încât va aplica reducerea cu 1/3 a limitelor speciale, prevăzută de art. 396 alin. (10) Cod procedură penală.

Constatând că în cazul infracțiunii săvârșite de către inculpat sunt incidente două dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 79 alim. (1) Cod penal, instanța va reduce limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de contrabandă de la 2 la 7 ani, succesiv cu câte 1/3, rezultând că noile limite ale pedepsei vor fi cuprinse între 10 luni şi 20 zile închisoare și 3 ani, 10 luni şi 10 zile închisoare.

În acest context, instanța apreciază că infracţiunea săvârşită de către inculpat, raportat la modul de comitere, prezintă un nivel de gravitate minim spre mediu.

În funcție de toate aceste circumstanțe reale şi personale, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse de un an închisoare și suspendarea executării acesteia pentru un termen de supraveghere de 3 ani este o măsură de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel criteriilor înscrise în art.74 C.pen.

Referitor la cererea inculpatului privind stabilire uni pedepse și amânarea aplicării acesteia, în cazul în care va fi găsit vinovat, instanța reține că nu sunt incidente prevederile art. 83 alin. (1) Cod penal, deoarece alin. (2) al aceluxxxx articol reglementează că nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de contrabandă este de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, fiind fără relevanță, sub acest aspect, că limitele de pedeapsă au fost diminuate ca urmare a aplicării dispozițiilor care au ca efect reducerea pedepsei, având în vedere că, potrivit art. 187 Cod penal, prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 396 alin. (1), (2), (10).proc.pen., cu aplicarea art. 375 C.proc.pen., art. 75 alin. (2), lit. a), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (1), va condamna pe inculpatul XXXXXX XXXXXXXXX, având datele de stare civilă menționate anterior, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă (colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, sau sunt destinate săvârșirii acesteia) , prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, la pedeapsa de 1 (un) an  închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1), lit. j) Cod penal, respectiv dreptul de a părăsi teritoriul Românei, pe o durată de un an.

În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerii exercitării aceluxxxx drept prevăzut de art. 66 alin. (1), lit. j) Cod penal.

În baza art. 91 C. pen., va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei principale şi va stabili un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Xxxxxxxxxxx, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice încadrarea/schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2, lit. b  C.pen,, va impune inculpatului  să frecventeze unu program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Xxxxxxxxxxx sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C.pen, va dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei Comunei Xxxxxx, județul Xxxxxxxxxxx sau în cadrul Primăriei Comunei Xxxxxxxxxxx, județul Xxxxxxxxxxx, consilierul de probaţiune urmând a decide, potrivit 404 alin. (2) C.pr. pen,  art. 57 cu ref. la art. 51 din Legea nr. 253/2013, în care din cele două instituţii urmează a se executa obligaţia.

Va încredința Serviciului de Probaţiune Xxxxxxxxxxx supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse.

În temeiul art. 404 alin. (2) C.proc.pen. şi art. 96 C.pen., va atrage atenția inculpatului asupra revocării beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere sau al nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse.

Referitor la măsura preventivă  a reținerii, luată împotriva inculpatului în perioada 26.03.2018, ora 20, până la data de 27.03.2018, ora 20, instanța în temeiul art. 404 alin. (4), lit. b) Cod procedură penală, rap. la art. 72 alin .(1) Cod penal, care prevede că perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate, va deduce din pedeapsa principală aplicată durata  de o zi, cât inculpatul a fost reținut.

 Cu privire la latura civilă, instanța reține că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Xxxx, din a cărei structură face parte și Direcția Regională Vamala Xxxx, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 11200 lei, inclusiv sumele datorate cu titlu de creanțe fiscale accesorii, reprezentând valoarea vamală, taxa vamală, acciza totală și TVA, datorate de inculpat pentru cele 1000 pachete de țigări găsite asupra sa, prejudiciu care a fost recuperat în totalitate prin plata de către inculpat a sumei de  lei, Biroului Vamal Xxxxxxxxxxx, astfel încât, în temeiul art. 397 alin. (1) C.pen. şi art. 19, art. 20, art. 25 alin. (1) C.proc.pen, rap. la art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386 Cod civil, va constata că inculpatul a despăgubit-o integral pe partea civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Xxxx-Direcția Regională Vamală, cu suma de 12187 lei reprezentând prejudiciul creat bugetului de stat, conform chitanței nr. YYYYYYYYYY/14.01.2019.  În privința măsurilor de siguranță, instanța constată că prin faptele penale pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, acesta a dobândit cantitatea de 1000 pachete de țigări marca ”Ritm”, cunoscând că acesta provin din contrabandă, precum și 12 plase de pescuit monofilament, bunuri care, potrivit art. 112, lit. e) Cod penal, sunt supuse confiscării speciale, astfel încât în temeiul art. 404 alin. (4), lit. d) Cod procedură penală, rap. la art. 112 alin. 1, lit. e C.pen, va dispune confiscarea de la inculpat a unui număr 1000 (o mie) pachete de ţigări marca ”Ritm” de provenienţă Republica Moldova, care se află depuse în camera de corpuri delicte a Poliţiei Oraşului Xxxxxxx, conform dovezii seria H, nr. 0142749 din data de 26.03.2018, precum şi a celor 12 plase de pescuit monofilament, ridicate de la inculpat şi depuse în camera de corpuri delicte a Poliţiei Oraşului Xxxxxxx, conform dovezii seria H, nr. 0152466 din data de 03.11.2018.

Totodată, instanța reține că, potrivit art. 112 alin. (1), șot. lit. b) Cod penal, sunt supuse confiscării bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului, iar alin. (2) al aceluxxxx articol prevede că în cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporționată față de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ținând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuția bunului la aceasta.

În acest context, instanța constatând că prejudiciul cauzat prin infracțiunea de contrabandă a fost de 11200 lei, care a fost recuperat în totalitate, apreciază că dispunerea confiscării în totalitate a autoturismului folosit de către inculpat la transportul celor 1000 pachete de țigări, este vădit disproporționată față de natura și gravitatea faptei, astfel încât, în temeiul art. 404 alin. (4), lit. d) Cod procedură penală, rap. la art. 112 alin. 1, lit. b) şi alin. (2) C.pen., va dispune confiscarea în parte, a autoturismului marca Land Rover Frelander, cu număr de înmatriculare XXYYY XXX, depus la camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Xxxxxxxxxxx, conform dovezii seria XX, nr. yyyyyyyyy/02.04.2018, proprietatea inculpatului, prin echivalent bănesc, în cuantum de 10.000 lei.

Referitor la măsura asigurătorie, dispusă de către organul de urmărire penală prin ordonanța din data de 02.04.2018, care a instituit sechestrul asigurător asupra autoturismului marca Land Rover Frelander, cu număr de înmatriculare XXYYY XXX, proprietate inculpatului, instanța reține că, potrivit art. 249 alin. (1) Cod procedură penală, scopul măsurilor asiguratorii este acela de evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune, iar în cauza dedusă judecății a fost dispusă confiscarea în parte a autoturismului susmenționat, prin echivalent bănesc, în cuantum de 10000 lei și, de asemenea, urmează ca inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare suportate de stat, în valoare de 300 lei, astfel încât, în temeiul art. 404 alin. (4), lit. c) Cod procedură penală, în vederea garantării achitării de către inculpat a acestor sume, va menține măsura asigurătorie luată prin instituirea sechestrului asupra autoturismului marca Land Rover Frelander, cu număr de înmatriculare XXYYY XXX, dispusă prin ordonanţa din data de 02.04.2018.

Totodată, având în vedere soluția de achitare pronunțată pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializare fără documente legale a peștelui şi a altor viețuitoare acvatice obţinute din pescuit  ori produselor din peşte, imputată inculpatului,  în temeiul art. 404 alin. (4), lit. c) Cod procedură penală, va ridica măsura asigurătorie luată în vederea confiscării cantității de 36 kg peşte, predată în custodie la S.C. Xxxxxxx SRL Xxxxxxxxxxx (distrusă prin incinerare, conform certificatului sanitar veterinar seria RO XX nr.yyyyyyyyy/26.03.2018, emis de DSVSA Xxxxxxxxxxx).

Cheltuieli judiciare:

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen, va obliga pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală).

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E :

În temeiul art. 396 alin. (5), raportat la art. 16 alin. (1), lit. b), teza I C. proc.pen, achită pe inculpatul XXXXXX XXXXXXXXX (fiul lui Xxxxxxxxxxx şi Xxxxxxx, născut la data 14 februarie yyyyyy în comuna Xxxxxx, judeţul Xxxxxxxxxxx, domiciliat în sat Xxxxxx, str. Xxxxxxxxxxxxxx, nr. 48, comuna Xxxxxx, judeţul Xxxxxxxxxxx, cetăţean român, studii 12 clase, agricultor, divorţat, cu 3 copii minori, fără antecedente penale, CNP-yyyyyyyyyyyyyy) trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „deţinerea, transportul sau comercializare fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit  ori produselor din peşte”, prevăzută şi pedepsită de art. 64 alin. (1), lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen.  raportat la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul XXXXXX XXXXXXXXX, cu datele de stare civilă menţionate anterior, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, prevăzută şi pedepsită de art. 64 alin. (1), lit. k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 pricind pescuitul şi acvacultura

În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului un avertisment, atrăgându-i atenția să aibă o conduită conformă normelor de conviețuire socială și asupra consecințelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracțiuni, respectiv lipsa posibilității de a mai beneficia de instituția renunțării la aplicarea pedepsei.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2), (10).proc.pen., cu aplicarea art. 375 C.proc.pen., art. 75 alin. (2), lit. a), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (1), condamnă pe inculpatul XXXXXX XXXXXXXXX, având datele de stare civilă menţionate anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, sau sunt destinate săvârșirii acesteia) , prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, la pedeapsa de 1 (un) an  închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1), lit. j) Cod penal, respectiv dreptul de a părăsi teritoriul Românei, pe o durată de un an.

În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerii exercitării aceluxxxx drept prevăzut de art. 66 alin. (1), lit. j) Cod penal.

În baza art. 91 C. pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Xxxxxxxxxxx, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice încadrarea/schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2, lit. b  C.pen,  impune inculpatului  să frecventeze unu program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Xxxxxxxxxxx sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C.pen dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în cadrul Primăriei Comunei Xxxxxx, județul Xxxxxxxxxxx sau în cadrul Primăriei Comunei Xxxxxxxxxxx, județul Xxxxxxxxxxx, consilierul de probaţiune urmând a decide, potrivit 404 alin. (2) C.pr. pen,  art. 57 cu ref. la art. 51 din Legea nr. 253/2013, în care din cele două instituţii urmează a se executa obligaţia.

Încredinţează Serviciului de Probaţiune Xxxxxxxxxxx supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile şi obligaţiile dispuse.

În temeiul art. 404 alin. (2) C.proc.pen. şi art. 96 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra revocării beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere sau al nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse.

În temeiul art. 404 alin. (4), lit. b) Cod procedură penală, rap. la art.72 alin .(1) Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată perioada de o zi, cât inculpatul a fost reținut din data de 26.03.2018, ora 20, până la data de 27.03.2018, ora 20 .

În temeiul art. 397 alin. (1) C.pen. şi art. 19, art. 20, art. 25 alin. (1) C.proc.pen, rap. la art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385, art. 1386 Cod civil, constată că inculpatul a despăgubit-o integral pe partea civilă, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Xxxx-Direcția Regională Vamală, cu suma de 12187 lei reprezentând prejudiciul creat bugetului de stat, conform chitanţei nr. YYYYYYYYYY/14.01.2019. 

 În temeiul art. 404 alin. (4), lit. d) Cod procedură penală, rap. la art. 112 alin. 1, lit. e C.pen. dispune confiscarea de la inculpat a unui număr 1000 (o mie) pachete de ţigări marca ”Ritm” de provenienţă Republica Moldova, care se află depuse în camera de corpuri delicte a Poliţiei Oraşului Xxxxxxx, conform dovezii seria H, nr. 0142749 din data de 26.03.2018, precum şi a celor 12 plase de pescuit monofilament, ridicate de la inculpat şi depuse în camera de corpuri delicte a Poliţiei Oraşului Xxxxxxx, conform dovezii seria H, nr. 0152466 din data de 03.11.2018.

În temeiul art. 404 alin. (4), lit. d) Cod procedură penală, rap. la art. 112 alin. 1, lit. b) şi alin. (2) C.pen. dispune confiscarea în parte, a autoturismului marca Land Rover Frelander, cu număr de înmatriculare XXYYY XXX, depus la camera de corpuri delicte a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Xxxxxxxxxxx, conform dovezii seria XX, nr. yyyyyyyyy/02.04.2018, proprietatea inculpatului, prin echivalent bănesc, în cuantum de 10000 lei.

În temeiul art. 404 alin. (4), lit. c) Cod procedură penală, menţine măsura asigurătorie luată prin instituirea sechestrului asupra autoturismului marca Land Rover Frelander, cu număr de înmatriculare XXYYY XXX, dispusă prin ordonanţa din data de 02.04.2018.

În temeiul art. 404 alin. (4), lit. c) Cod procedură penală, ridică măsura asigurătorie luată în vederea confiscării cantităţii de 36 kg peşte, predată în custodie la S.C. Xxxxxxx SRL Xxxxxxxxxxx (distrusă prin incinerare, conform certificatului sanitar veterinar seria RO XX nr.yyyyyyyyy/26.03.2018, emis de DSVSA Xxxxxxxxxxx).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunţată în şedinţa publică, azi,25.02.2020.

PREŞEDINTE,GREFIER,