Modificare titlu de proprietate

Sentinţă civilă 4829 din 06.10.2011


sentinţa civilă nr. 4829/06.10.2011 - modificare titlu de proprietate -

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 30.08.2011, sub nr. 7227/279/2011, reclamanta xx a chemat în judecată pe pârâţii xx, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună modificarea titlului de proprietate nr. 21/10245/21.03.1995 în sensul înscrierii la rubrica „cetăţeanul” a numelor corecte a titularilor dreptului de proprietate astfel: xx în loc de xx; xx în loc de xx; xx în loc de xx; xx în loc de xx.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin titlul de proprietate contestat s-a reconstituit pe numele moştenitorilor defunctei sale mame dreptul de proprietate asupra mai multor terenuri deţinute anterior colectivizării, însă numele autoarei sale şi titularilor dreptului de proprietate sunt incorecte.

Reclamanta a mai precizat că, anterior promovării prezentei acţiuni, s-a adresat comisiilor de fond funciar pentru efectuarea modificărilor pe cale administrativă, dar  i s-a comunicat că acest lucru nu este posibil întrucât titlul a fost înscris în Registrul de transcripţiuni.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legilor nr. 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare.

Acţiunea este scutită de plata taxelor de timbru conform prevederilor art. 42 din Legea. nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.

Pârâta Comisia locală xx pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu se opune admiterii cererii, subliniind că în cuprinsul titlului s-au strecurat erori materiale întrucât reprezentantul moştenitorilor nu a prezentat actele de identitate ale acestora.

În ceea ce priveşte înscrierea reclamantului ca moştenitor în titlu de proprietate, comisia locală a apreciat că aceasta nu este posibilă de vreme ce cererea de reconstituire a fost făcută de mama sa.

Pârâta Comisia judeţeană xx pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a lăsat soluţia la aprecierea instanţei şi a solicitat respingerea ca neîntemeiat a unui eventual capăt de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, neputându-se reţine nici o culpă în sarcina sa în acest litigiu şi având în vedere că nu este persoană juridică.

 În susţinerea acţiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei fotocopii ale următoarelor documente: titlul de proprietate nr. 21/10245/21.03.1995  emis de Comisia judeţeană xx pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, acte de stare civilă ale moştenitorii defunctei xx, un referat emis de Primăria comunei xx, judeţul Neamţ, şi adresa nr. 2831/2011 emisă de Comisia locală xx pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

 Comisia Judeţeană xx pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia locală Costişa pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor au anexat întâmpinărilor documentaţia certificată „conform cu originalul”, care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr. 21/10245/21.03.1995.

Analizând şi coroborând susţinerile părţilor şi înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanţa constată că acţiunea promovată de reclamant este întemeiată în parte din următoarele considerente:

La data de 21.03.1995, Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la propunerea Comisiei locale xx pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, de validare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, formulată de moştenitorii defunctei xx, s-a eliberat pe numele acestora titlul de proprietate nr. 21/10245/1995, având ca obiect o suprafaţă totală de 1 ha. 3900 m.p. de teren.

În titlul de proprietate menţionat a fost în mod incorect consemnat numele autoarei reclamantei ca fiind xx în loc de xx, identitatea reală a acesteia rezultând din certificatul său de deces, eliberat la data de 26.03.1980 (fila  6 din dosar), în care se menţionează numele de xx. De asemenea, au fost consemnate greşit numele unora dintre titularii dreptului de proprietate, astfel cum rezultă din actele de stare civilă existente la dosar (filele nr. 7, 8 şi 9), după cum urmează: xx în loc de xx, xx în loc de xx şi xx în loc de xx.

Având în vedere neconcordanţele constatate, instanţa va dispune modificarea titlului de proprietate nr. 21/10245/1995 emis de Comisia judeţeană Neamţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în sensul înscrierii la rubrica "moştenitorii defunctei" a numelui corect al autoarei reclamantei, iar la rubrica "cetăţeanul" numele corecte ale tuturor titularilor dreptului de proprietate.

Domenii speta