Infracţiuni silvice

Sentinţă penală 1791/2011 din 09.12.2011


MINISTERUL PUBLIC este reprezentat de procuror, , din cadrul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ….

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile  art. 304 Cod procedură penală.

Pe rol fiind pronunţarea hotărârii în cauza penală, privind pe inculpaţii F D V, C C, C P, trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped.  de art. 32 din Legea nr. 120/2004 şi art. 98 din Legea nr. 26/2006.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită prin necitarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care :

Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în şedinţa publică din 02.12.2011 când părţile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când în vederea deliberării s-a amânat pronunţarea pentru  09.12.2011, dată la care s-a pronunţat hotărârea.

J U D E C Ă T O R I A

DELIBERÂND:

Constată că prin decizia penală nr…. a Tribunalului … s-a admis recursul declarat de petentul B I împotriva sentinţei penale nr. … a Judecătoriei … şi rejudecând cauza, a dispus în baza art.278/1 al. 8 lit. c Cod procedură penală, admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din ….2008,  dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria … în dosar nr. … şi a trimis cauza la Judecătoria … pentru judecarea în primă instanţă a făptuitorilor C P, C Cşi F D-V sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 32 din Legea nr. 120/2004 şi art.98 din Legea nr. 26/1996.

Prin încheierea din … 2011 dată în dosar nr. … al Judecătoriei …s-a pus în mişcarea acţiunea penală faţă de inculpaţii CP, C C şi F D-V sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 32 din Legea nr. 120/2004 şi art.98 din Legea nr. 26/1996, iar după admiterea declaraţiei de abţinere a judecătorului care a pus în mişcare acţiunea penală cauza a fost trimisă spre o nouă repartizare aleatorie.

După punerea în mişcare a acţiunii penale, în cauză s-a procedat la readministrarea probaţiunii, respectiv reaudierea celor trei inculpaţi, a martorilor propuşi de parchet şi de părţi şi s-au solicitat relaţii către diverse instituţii cu atribuţii în ce priveşte administrarea şi paza pădurilor.

Inculpatul C C a declarat că în toamna anului 2005 a tăiat din pădurea părţii civile, B I, împreună cu inculpatul FD, 6 sau 7 arbori de esenţă carpen, arborii nu erau marcaţi iar materialul lemnos rezultat – 5 sau 6 metri steri – l-a transportat din pădure şi l-a vândut.  A susţinut că în alte ocazii nu a mai tăiat arbori din pădurea lui BI.

La rândul său, inculpatul F D V a declarat că în cursul lunii octombrie 2005 s-a deplasat împreună cu inculpatul C  C într-o pădure situată pe raza localităţii … de unde inculpatul C a tăiat cu drujba 6 sau 7 arbori de esenţă carpen, după care au dus lemnele undeva pe un câmp la marginea satului. Susţine că lemnele au fost ale inculpatului C care apoi le-a vândut, iar lui i-a plătit doar o sumă mică de bani pentru motorină.

Inculpatul C P a declarat că în toamna anului 2005, nu reţine exact data, a tăiat din pădurea părinţilor lui B I doi arbori de esenţă carpen, nemarcaţi iar după ce i-a fasonat i-a transportat de acolo cu tractorul şi căruţa sa. Susţine că i-a observat în aceeaşi zi în pădure pe inculpaţii F şi C care se împotmoliseră cu tractorul în zonă iar el i-a ajutat trăgându-i cu tractorul său.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală coroborate cu probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti instanţa reţine în fapt următoarele.

În toamna anului 2005, fără a se putea stabili mai precis data, inculpaţii C C şi F D V s-au deplasat în pădurea părţii vătămate B I, pădure situată pe raza localităţii …, comuna …, jud. …, de unde au tăiat 7 arbori nemarcaţi, din specia foioase- fag şi carpen, pe care apoi i-au fasonat şi i-au transportat cu remorca şi tractorul aparţinând inculpatului F până la marginea pădurii de unde ulterior materialul lemnos rezultat a fost vândut de inculpatul C C.

În aceeaşi zi în care cei doi inculpaţi au tăiat şi transportat cei 7 arbori nemarcaţi, separat de aceştia, inculpatul C P  a tăiat din pădurea părţii vătămate Balint Ioan  doi arbori din specia foioase-carpen pe care apoi i-a fasonat şi i-a transportat la domiciliu unde i-a valorificat în interes personal.

La data de 04.04.2006, inculpatul F D Va condus organele de poliţie în pădurea părţii vătămate B I indicând cioatele celor 7 arbori tăiaţi ilegal şi sustraşi împreună cu inculpatul C C, aspecte consemnate în procesul verbal de constatare la cioată – fila 44 dosar u.p.

La 05.04.2006 inculpatul C P a indicat organelor de poliţie şi silvice cele două cioate care provin de la arborii tăiaţi şi sustraşi  de el, conform procesului verbal de constatare la cioată întocmit de P.P. … –fila 45 dosar u.p.

De asemenea, la 26.07.2006, inculpatul C C a condus organele de poliţie în teren indicând cele 7 cioate de esenţă fag şi carpen rezultate din arborii tăiaţi şi sustraşi împreună cu inculpatul F D în toamna anului 2005 – fila 46 dosar u.p..

Conform calcului privind valoarea materialului lemnos rezultat din tăierea ilegală a arborilor de către inculpaţii C şi F, calcul efectuat de Ocolul Silvic şi înregistrat sub nr. …, valoarea arborilor tăiaţi ilegal este de 506 lei, la un volum de 4,528 metri cubi – fila 15 dosar u.p..

Pe de altă parte Ocolul Silvic a calculat valoarea materialului lemnos rezultat din tăierea ilegală a arborilor de către inculpatul C P, calcul înregistrat sub nr. 847/12.04.2006, valoarea arborilor tăiaţi ilegal de acest inculpat fiind de 108,1 lei la un volum de 1,052 metri cubi – fila 17 dosar u.p..

Întrucât partea civilă B I a formulat o plângere penală către P.P. …prin care reclamă că din pădurea proprietate personală moştenită de la părinţii săi B I şi B A, în suprafaţă de 1 ha., inculpaţii ar fi tăiat mai mulţi arbori decât cei indicaţi anterior, în cauză au fost desfăşurate cercetări pentru a se lămuri dacă cei trei inculpaţi din prezenta cauză au tăiat şi sustras şi restul materialului lemnos din pădurea părţii civile.

Astfel, conform actului de control nr…. al Ocolului Silvic …, în parcela de pădure aparţinând lui B I au fost găsite un total de 97 de cioate „nejustificate” reprezentând un volum de 54,551 metri cubi în valoare totală de 7105,97 RON.

 Cu toate că în cauză soluţia iniţială de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor C C, F D şi C P a fost infirmată de conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria … şi s-a dispus redeschiderea urmăririi penale şi completarea cercetărilor, nu s-au putut stabili noi date şi indicii care să ducă la concluzia că cei trei învinuiţi, în prezent inculpaţi, au tăiat şi sustras o cantitate mai mare de material lemnos decât cea stabilită iniţial.

De asemenea,  nici în cursul cercetării judecătoreşti, în urma reaudierii celor trei inculpaţi precum şi a martorilor B P, R P, I C, P D T, S M F, S I, B F şi B M precum şi în urma corespondenţei cu Ocolul Silvic … şi ITRSV,  nu s-a putut stabili cu putere de certitudine că inculpaţii ar fi autorii tăierilor ilegale şi a sustragerilor de arbori din pădurea părţii civile B I, în afară de cei 9 arbori amintiţi mai sus.

În drept, faptele inculpaţilor C C şi F D V, care în toamna anului 2005 au tăiat fără drept şi au sustras din pădurea părţii civile B I de pe raza localităţii … un număr de 7 arbori nemarcaţi, din specia foioase-fag şi carpen, în valoare de 506 lei, sunt prevăzute de legea penală şi întrunesc în mod formal  elementele constitutive ale infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori, prev. şi ped. de art.  32 alin. 1 şi 4 lit. a) din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005, respectiv furt de arbori,  prev. şi ped. de art. 98 alin. 1 şi 4 rap. la art. 97 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 26/1996,  toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 Cod penal.

Având în vedere că prin decizia penală nr…. a Tribunalului …s-a trimis cauza la Judecătoria … pentru judecarea în primă instanţă a făptuitorilor C P, C C şi F D-V sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 32 din Legea nr. 120/2004 şi art.98 din Legea nr. 26/1996, încadrări juridice cu privire la care ulterior s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva celor trei inculpaţi, se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestora, astfel cum s-a pus în discuţie în cursul cercetării judecătoreşti, ţinând seama şi de cuantumul prejudiciului astfel cum a fost stabilit de organele silvice în fiecare caz în parte şi ţinând seama de preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptelor.

În aceste condiţii, instanţa, în baza art. 334 Cod procedură penală va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor C C şi F D V din art. 32 din Legea nr. 120/2004 şi art. 98 din Legea nr. 26/1996, în art. 32 alin. 1 şi 4 lit. a) din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005 şi art. 98 alin. 1 şi 4 rap. la art. 97 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 26/1996, cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 Cod penal .

Instanţa reţine că la data comiterii faptelor, respectiv toamna anului 2005 preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior pe baza căruia s-a calculat valoarea despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier şi vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier a fost de 230.000 lei vechi/metru cub, conform Ordinului nr. 537/2002 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi pădurilor. Acest ordin a fost în vigoare până la data de 20.06.2006 când a fost abrogat prin Ordinul nr.416/2006 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi pădurilor. Prin urmare, la data faptelor reţinute în cauză, respectiv toamna anului 2005, pentru a fi reţinute infracţiunile de tăiere ilegală de arbori, prev. şi ped. de art.  32 alin. 1 şi 4 lit. a) din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005, respectiv furt de arbori,  prev. şi ped. de art. 98 alin. 1 şi 4 rap. la art. 97 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 26/1996, deci forma de bază a infracţiunilor amintite, valoarea pagubei trebuia să fie de peste cinci ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, respectiv 23 lei x 5 = 115 lei.

Potrivit considerentelor deciziei nr.12/18.02.2008 a Î.C.C.J-Secţiile Unite, pentru faptele săvârşite anterior intrării în vigoare a actualului Cod Silvic, determinarea valorii pagubei produse nu poate avea loc decât în conformitate cu principiul privind aplicarea legii penale mai favorabile, care impune să se ia în considerare, la incriminarea faptei preţul pe unitatea de masă lemnoasă pe picior cel mai avantajos pentru făptuitor.

Instanţa supremă a statuat  prin decizia amintită că modificarea, în sensul majorării preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infracţiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracţiunii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Cu toate acestea se constată că în speţa de faţă această decizie nu este aplicabilă pentru că atât la data comiterii faptelor de către inculpaţii C şi F, respectiv toamna anului 2005 dar şi în prezent la data pronunţării hotărârii, în raport de valoarea pagubei, astfel cum a fost stabilită de organele silvice, în concret suma de 506 lei, fapta acestora este prevăzută de legea penală, indiferente că preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior a fost de 213.000 lei vechi în toamna anului 2005 respectiv este de 71 lei în prezent.

La data pronunţării prezentei hotărâri este în vigoare Ordinul nr. 2353/2011 al Ministrului Mediului şi Pădurilor prin care s-a aprobat preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior în valoare de 71 lei, astfel că pentru a reţine forma de bază a infracţiunilor amintite, valoarea pagubei trebuia să fie de peste cinci ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, respectiv 71 lei x 5 = 355 lei.

În aceste condiţii, având în vedere că valoarea pagubei cauzată prin fapta inculpaţilor C C şi F D a fost stabilită de 506 lei, deci cu puţin peste valoarea de cinci ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior care este de 355 lei la data soluţionării cauzei, instanţa apreciază că faptele acestora au adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală neprezentând în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni. Se mai are în vedere că cei doi inculpaţi au recunoscut faptele, le-au regretat şi nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale la data faptelor (cu privire la inculpatul C C, sentinţa penală 1228/2009 a Judecătoriei Oradea definitivă la 23.11.2010 se referă la fapte comise de inculpat în toamna anului 2006, deci după comiterea faptelor reţinute în prezenta cauză).

În consecinţă, instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)  Cod procedură penală  rap. la art. 10 alin. 1 lit. b/1  Cod procedură penală, cu aplicarea art. 18/1 Cod penal, va achita pe inculpaţii  C C şi F D V, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de  tăiere ilegală de arbori, prev. şi ped. de art.  32 alin. 1 şi 4 lit. a) din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005, respectiv furt de arbori,  prev. şi ped. de art. 98 alin. 1 şi 4 rap. la art. 97 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 26/1996,  toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 Cod penal

În baza art. 18/1 alin. 3 Cod penal cu referire la art. 91 lit. c) Cod penal instanţa va aplica inculpatului  C C o amendă cu caracter administrativ de  1.000 lei (unamielei), iar inculpatului F D V îi va aplica o amendă cu caracter administrativ de  800 lei (  optsutelei).

Cu privire la inculpatul C P, aşa cum s-a arătat mai sus, valoarea arborilor tăiaţi ilegal de acest inculpat este de 108,1 lei la un volum de 1,052 metri cubi, ceea ce înseamnă că la data săvârşirii faptelor – toamna anului 2005, faptele inculpatului C P raportat la prejudiciul cauzat şi dovedit, nu erau prevăzute de legea penală. La data faptelor reţinute în cauză, respectiv toamna anului 2005, pentru a fi reţinute infracţiunile de tăiere ilegală de arbori, prev. şi ped. de art.  32 alin. 1 din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005, respectiv furt de arbori,  prev. şi ped. de art. 98 alin. 1 din Legea nr. 26/1996, deci forma de bază a infracţiunilor amintite, valoarea pagubei trebuia să fie de peste cinci ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, respectiv 23 lei x 5 = 115 lei, însă în speţă valoarea pagubei este de 108,1 lei.

Aşa fiind, în primul rând,  instanţa, în baza art. 334 Cod procedură penală, va schimba încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului  C Pdin art. 32 din Legea nr. 120/2004 şi art. 98 din Legea nr. 26/1996, în art. 32 alin. 1  din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005 şi art. 98 alin. 1  din Legea nr. 26/1996, cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 Cod penal .

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)  Cod procedură penală  rap. la art. 10 alin. 1 lit. b)  Cod procedură penală, îl va  achita pe inculpatul  C P, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de  tăiere ilegală de arbori, prev. şi ped. de art.  32 alin. 1  din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005, respectiv furt de arbori,  prev. şi ped. de art. 98 alin. 1  din Legea nr. 26/1996,  toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 Cod penal, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Întrucât faptele inculpatului Copil Petru pot atrage răspunderea contravenţională, instanţa, în baza art. 12 Cod procedură penală cu referire la art. 30 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 va  dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să fie sesizat Ocolul Silvic … pentru a aplica inculpatului C P sancţiunea contravenţională prevăzută de lege.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa, în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 998  şi 1003  Cod civil din 1864, în vigoare la data săvârşiri faptei ilicite,  îi va obliga inculpaţii C C şi F D V, în solidar, să plătească părţii civile  B I suma de 506 lei cu titlu de daune  materiale. Va respinge ca nedovedite restul despăgubirilor materiale ( B I s-a constituit parte civilă cu 100.000 lei daune materiale, reprezentând 7105,97 lei c/v masei lemnoase tăiată din pădurea proprietate personală conform actului de control eliberat de O.S. …) şi ca inadmisibile  despăgubirile  morale (300.000 lei )  solicitate inculpaţilor C C şi F D V de aceeaşi parte civilă. Aşa cum s-a arătat mai sus, în cauză nu s-a putut dovedi că inculpaţii C şi F ar fi autorii tăierilor ilegale de arbori din pădurea părţii civile B I, în afară de cei 7 arbori dovediţi în cauză, respectiv în afară de cei 2 arbori tăiaţi ilegal de inculpatul C P. În aceste condiţii inculpaţii nu pot fi obligaţi la plata despăgubirilor civile reprezentând c/v celorlalţi 88 arbori descoperiţi cu ocazia controlului Ocolului Silvic … în pădurea părţii civile. 

În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală instanţa va  lăsa nesoluţionată acţiunea civilă faţă de inculpatul C P, în condiţiile în care s-a dispus achitarea sa pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, în realitate aceste fapte atrăgând încă la data comiterii lor, în toamna anului 2005, doar răspunderea contravenţională a acestui inculpat.

Instanţa va constata că partea vătămată Ocolul Silvic … nu a formulat pretenţii civile în cauză.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d)  Cod procedură penală, instanţa va obliga inculpaţii C C şi F D V să plătească statului câte 600 lei cheltuieli  judiciare, iar restul cheltuielilor judiciare avansate de stat vor rămâne  în sarcina acestuia, conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală (în legătură cu inculpatul C P)

În baza art. 193 al. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga inculpaţii C C şi F D V, în solidar, să plătească  părţii civile  B I 1200 lei cu titlu de  cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu de avocat conform chitanţelor depuse la dosar (fila 30 dosar … al Judecătoriei …, filele 17 -18 dosar … al Judecătoriei …).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

I.În baza art. 334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor C C şi F D V din art. 32 din Legea nr. 120/2004 şi art. 98 din Legea nr. 26/1996, în art. 32 alin. 1 şi 4 lit. a) din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005 şi art. 98 alin. 1 şi 4 rap. la art. 97 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 26/1996, cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 Cod penal .

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)  Cod procedură penală  rap. la art. 10 alin. 1 lit. b/1  Cod procedură penală, cu aplicarea art. 18/1 Cod penal, achită pe inculpaţii: -C C, fiul lui  … şi …, ns. la … în  …, jud.  …, dom.în com. … sat …, nr. …, jud. …, CNP …, şi

-F D V, fiul lui … şi …, ns. la … în …, jud. …, dom. în com. …, sat …, nr. …, jud. …, CNP …,

sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de  tăiere ilegală de arbori, prev. şi ped. de art.  32 alin. 1 şi 4 lit. a) din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005, respectiv furt de arbori,  prev. şi ped. de art. 98 alin. 1 şi 4 rap. la art. 97 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 26/1996,  toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 Cod penal

În baza art. 18/1 alin. 3 Cod penal cu referire la art. 91 lit. c) Cod penal aplică inculpatului  C C o amendă cu caracter administrativ de  1.000 lei (unamielei), iar inculpatului F D V îi aplică o amendă cu caracter administrativ de  800 lei (  optsutelei).

II. În baza art. 334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului  C P din art. 32 din Legea nr. 120/2004 şi art. 98 din Legea nr. 26/1996, în art. 32 alin. 1  din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005 şi art. 98 alin. 1  din Legea nr. 26/1996, cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 Cod penal .

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)  Cod procedură penală  rap. la art. 10 alin. 1 lit. b)  Cod procedură penală,  achită pe inculpatul  C P, fiul lui  … şi  …, ns. la … în …,  dom.în com. …, sat …, nr. …, jud. …, CNP …, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor  de  tăiere ilegală de arbori, prev. şi ped. de art.  32 alin. 1  din OG nr. 96/1998 republicată, modif. prin Legea nr. 120/2004 şi Legea nr. 183/2005, respectiv furt de arbori,  prev. şi ped. de art. 98 alin. 1  din Legea nr. 26/1996,  toate cu aplic. art. 33 lit. a), art. 34 Cod penal, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

În baza art. 12 Cod procedură penală cu referire la art. 30 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 dispune ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri să fie sesizat Ocolul Silvic … pentru a aplica inculpatului C P sancţiunea contravenţională prevăzută de lege.

În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 998  şi 1003  Cod civil din 1864, obligă inculpaţii C C şi F D V, în solidar, să plătească părţii civile  B I suma de 506 lei cu titlu de daune  materiale. Respinge ca nedovedite restul despăgubirilor materiale şi ca inadmisibile  despăgubirile  morale solicitate inculpaţilor C C şi F D V de aceeaşi parte civilă.

În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă faţă de inculpatul C P.

Constată că partea vătămată Ocolul Silvic … nu a formulat pretenţii civile în cauză.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d)  Cod procedură penală obligă inculpaţii C C şi F D V să plătească statului câte 600 lei cheltuieli  judiciare, iar restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală (în legătură cu inculpatul C P).

În baza art. 193 al. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 274 Cod procedură civilă, obligă inculpaţii C C şi F D V, în solidar, să plătească  părţii civile  B I 1200 lei cu titlu de  cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs la  Curtea de Apel … în 10 zile de la pronunţare cu procurorul,  cu partea civilă şi cu inculpaţii F D V şi C P şi de la  comunicare cu  inculpatul C C şi cu partea vătămată lipsă.

Pronunţată în şedinţa publică din ….

7