Rectificare carte funciară

Sentinţă civilă 19 din 27.05.2013


rectificare carte funciară

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

JUDEŢUL BIHOR

DOSAR NR. ……………..

SENTINŢA CIVILĂ NR. ……..

Şedinţa publică din data de ……….

Completul compus din:

PREŞEDINTE  : …………. GREFIER : …………….

S-a luat în examinare cauza civilă privind pe reclamanta …… în contradictoriu cu pârâţii …… având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în cauză, în şedinţă publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura este legal îndeplinită fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Se constată că prin serviciul registratură reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.

Dezbaterile şi concluziile pe fond ale părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de ….., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, pentru a da posibilitate părţilor să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de …., apoi pentru azi, …………..

I N S T A N Ţ A,

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul instanţei la data de ………….. sub nr. dosar de mai sus, legal timbrată cu …….lei taxă de timbru şi 0, 3 lei timbru judiciar, precizată ulterior,  fil. …….. reclamanta …….  în contradictoriu cu pârâţii ……… a solicitat :

-Rectificarea înscrierii de carte funciară efectuate în baza sentinţei civile …..  şi intabulată  în baza încheierii de CF nr. …….  în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor  asupra nr. topo. ……. înscris în …….. ;

-a se constata că încheierea de CF nr. …… este nulă  şi ca urmare se impune radierea înscrierii nr. topo …… în CF ……, în Cf …….. şi în CF …….. şi a dreptului de proprietate  al pârâţilor asupra acestui nr. topo

- Restabilirea situaţiei de carte funciară

-Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii formulate , reclamanta arată  că , urmare a expertizei efectuate în dosarul nr. …. a  constat că sentinţa civilă nr……  în mod eronat a inclus în CF a imobilului din ……. , str. ……. , acest nr. topo fiind înscris în CF ….., proprietatea antecesorului său , iar proprietarul  nu a fost parte  în proces, iar  prin această înscriere este încălcat dreptul său de proprietate.

În  dezvoltarea motivelor înscrise în  precizarea de acţiune arată că în cuprinsul CF ……. antecesorul său  …..  apare  înscris ca proprietar al imobilelor casă şi teren în suprafaţă de ………..mp identificate cu nr. topo …. , imobile pe care le-a cumpărat de la proprietarul tabular ….. .

Arată în continuarea că vânzătorul imobilului …… era şi proprietarul imobilului cu nr. topo…….  constând în casă şi teren aferent în suprafaţă de ….. mp În anul ………conform înscrierilor de sub ……. , nr. topo …. se transcrie în … Oradea  de unde este transcris în anul……conform încheierii de CF nr. …. Oradea  în favoarea aceluiaşi proprietar . Prin contractul de vânzare cumpărare  din .. acesta înstrăinează către …..cota din imobilul cu nr. topo …..din imobilul cu nr. topo ….. nr. topo … fiind dezmembrat în nr. topo …… care s-a înscris în CF ……… şi nr. topo … care s-a transcris în CF …… în favoarea lui ……….

Pârâţii nu au formulat întâmpinare.

Pârâtul ….. şi-a exprimat verbal poziţia de neopunere , declarând  că nu a promovat acţiune împotriva reclamantei în dosarul nr. ……….., arătând că folosinţa asupra terenului se exercită în acelaşi mod din anul …… , poziţie consemnată în încheierea de şedinţă din ………….

Reprezentantul pârâtei …….. a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât cererea se bazează pe nevalabilitatea titlului care a stat la baza înscrierii, iar în acest caz rectificarea este admisibilă doar prin desfiinţarea titlului, în speţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat anterior partajul, susţineri care au fost consemnate în încheierea de şedinţă din …………, excepţia fiind unită cu fondul cauzei prin încheiere de  şedinţa din …….

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Terenul în litigiu se identifică cu nr. topo ………  … , teren cu privire la care pârâta …… a  introdus acţiune în revendicare împotriva reclamantei în dos. nr. …… al Judecătoriei ……..

Prin expertiza topografică  efectuat în  dos. nr. ……, ataşat prezentului,  s-a  reţinut o greşită înscriere a nr. topo … în CF ……  , motiv care a justificat pentru reclamantă promovarea prezentei acţiuni.

Din analiza înscrierilor de carte funciară şi a celorlalte înscrisuri, rezultă că  defunctul soţ al reclamantei …. a cumpărat în anul 1948  imobilul casă şi teren aferent identificat cu nr. topo …. în suprafaţă totală de … stj. de la proprietarul tabular …..  , astfel cum s-a menţionat în contractul de vânzare –cumpărare încheiat la …… , delimitarea faţă de vecini fiind evidenţiată în schiţa de la fil. ……..

Însă, deşi nici  ………. şi nici reclamanta,  care s-a intabulat ulterior asupra imobilului cu titlu de succesiune şi  cumpărare, NU au înstrăinat  şi pierdut dreptul de proprietate în alt fel, dimpotrivă reclamanta continuă să fie înscrisă proprietar asupra terenului cu nr. topo .. , pârâta ….. este întabulată în …. şi .. asupra aceluiaşi teren cu titlu de cumpărare de la moştenitorii foştilor proprietari şi foşti soţi ….., care au dobândit ap. II şi III dintr-o casă naţionalizată .

Însă , nici antecesorii în drepturi ai pârâtei ……  şi nici succesorii acestora de la care a cumpărat  pârâta n-au  făcut dovada dobândirii decât pentru suprafaţa de 374 mp teren ( câte 187 mp  fiecare apartament ) iar  intabularea s-a făcut  pentru 658 mp, câte 329 mp pentru fiecare din cele două apartamente.

Starea de fapt este evidentă şi rezultă cu uşurinţă din analiza înscrierilor de carte funciară , care evidenţiază că în urma unor transcrieri şi reînscrieri în cărţile funciare, precum şi în urma unui proces de partaj, în care nici reclamanta şi nici fostul său soţ nu au fost parte, s-au efectuat mai multe intabulări  cu privire la terenul cu nr. topo …….. şic are încalcă dreptul de proprietate al reclamantei

Pentru soluţionarea  prezentului litigiu având ca obiect rectificare CF este esenţial a se urmări succesiunea înscrierilor de carte funciară cu privire  la nr. topo ….. ,  înscris iniţial  alături de nr. topo …. în CF …… , fil………. din dosarul ataşat , iar conform înscrierii din acest CF de sub ……… acest nr. topo a fost transcris în CF …… . 

În Cf …  sub B …. ultimul proprietar intabulat  al nr. topo …. a fost .,  nr. topo .. se  transcrie în CF ……… , fil. … , astfel cum se menţionează sub B … din această carte funciară.

Nr. topo . în suprafaţă totală de .. mp ( 150, 7 stj)  este înscris sub A 1 în CF …  pe numele  fostului proprietar ….. , unde se fac menţiuni  despre  următoarelor tansmisiuni  :

- 11/30 părţi = 199 mp se transmite în favoare cumpărătorilor .. şi soţia ……în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ….

- în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. .. , fil. 22 încheiat cu  fostul soţ al reclamantei … fostul proprietar .. îi vinde acestuia imobilul casă şi teren situat în …  identificat cu nr. topo … în suprafaţă totală de 715 mp ( 198, 7 stj), iar nr. topo … se dezmembrează în  nr. topo …  în suprafaţă de 97, 2 stj,  şi nr. topo 2532 /2 în suprafaţă de 53, 5 stj = 192 mp. În continuare cu referire la nr. topo … se face menţiune că se transcrie în CF ….. , iar nr. topo ….  rămâne în indiviziune în cotă de ….. părţi - … şi 55/ 97 părţi numiţilor ….. aceştia din urmă fiind antecesorii în drepturi ai pârâţilor ….i , coala funciară fiind sistată. 

În CF  …. fil. ….. soţul reclamantei …. se intabulează sub B …. , atât asupra acestui nr. topo cât şi asupra nr. topo … în suprafaţă de ….. mp .

- reclamanta se intabulează sub B ….  asupra  nr. topo …. cu titlu de bun comun şi moştenire .

- la baza dezmembrărilor menţionate anterior a stat schiţa  întocmită în ..

Însă, deşi dreptul proprietarului tabular ….. nu a fost radiat, sub B …..din Cf ……se face menţiunea că nr. topo …. se transcrie în CF …, fără a se  menţiona altceva decât  nr. încheierii  …. 

Verificând CF ……, fil. …. se constată că în această se constată  carte funciară  s-au înscris nr. topo ….. în suprafaţă totală de …. mp  unde în baza sentinţei civile nr. ….. din … a Judecătoriei … , s-au înscris  cu titlu de sistare indiviziune …….. asupra apartamentului 1 , ….. asupra 5, 5/199 părţi construcţii ( în natură cămară fără dependinţe)  şi Staul Român asupra 35 mp .

Partea lui ….. a fost transmisă succesiv pârâtei …… , intabulată sub  B 8 , căreia i-a fost stabilit şi dreptul de proprietate asupra terenului de 35 mp, ce a constituit proprietatea Satului Român, astfel că acesta nu mai are calitate procesuală pasivă, instanţa urmând a admite excepţia .

Cota de …. parte  aparţinând soţilor … a fost transmisă succesiv, cu titlu de moştenire pârâţilor …. .

Verificând  sentinţa civilă nr. …. fil. ……… , instanţa reţine  că aceasta a fost pronunţată fără ca soţul reclamantei , proprietar tabular asupra nr……..2 să fi fost parte în acel proces, astfel că această hotărâre îi este inopozabilă.

Această hotărâre face însă în mod eronat  sistarea indiviziunii nr. topo ….. şi .prin trimitere la situaţia  CF …., deşi nr. topo .…. fusese transcris din această coală funciară  în Cf .. , încă din anul 1941 , astfel cum rezultă din înscrierea de sub B  ,  şi fusese deja dezmembrat şi intabulat în favoarea soţului  reclamantei, astfel cum s-a arătat la alineatele precedente.

Însă conform înscrierilor  de sub B . , B … din Cf …., fil, … din dos. ataşat , reclamantul …… , la solicitarea căruia s-a pronunţat sentinţa civilă .. din …, a dobândit împreună cu soţia sa de atunci cota de ……. din imobilul cu nr. topo …. în suprafaţă totală  de 199 stj = 717 mp.

 Rezultă aşadar că  antecesorii pârâtei ………, respectiv ……. împreună cu fosta sa soţie ….  au dobândit  doar 374 mp teren( câte 187 fiecare ) din nr. topo … nu şi din nr. topo … . Această menţiune este deosebit de importantă  deoarece cotele lui …….  înscris în CF individuale ……. se transmit cu titlu de cumpărare în favoarea  pârâtei ….., singura care s-a opus admiterii prezentei acţiuni şi cea care în dos. nr. ……. solicită revendicarea terenului cu nr. topo …….  împotriva reclamantei, deşi antecesorii săi n-au fost niciodată proprietarii acestui teren.

În mod eronat în CF colectivă ….. , în baza aceleaşi sentinţe şi  prin aceeaşi încheiere de carte funciară, se în favoarea antecesorilor pârâtei … se formează două  loturi de câte 329 mp aferente apartamentelor II şi III, deşi, aşa cum s-a arăta aceştia au deţinut  împreună 374 mp , iar pentru diferenţă nu există justificare .

Pârâta ….. nu a făcut dovada calităţii  antecesorilor săi de  proprietari ai terenului nr. topo ……. revendicat  în dosarul nr. …. suspendat până la soluţionarea prezentului dosar.

Pârâta …… invocă inadmisibilitatea  prezentei acţiuni în rectificare de carte funciară , pe care o consideră  subsidiară  acţiunii în nulitatea titlului care a stat la baza înscrierilor de carte funciară , iar în acest caz titlul îl reprezintă confor susţinerilor sale,  sentinţa civilă nr. …………

Verificând excepţia invocată, instanţa reţine în primul rând că în raport de data efectuării înscrierilor a căror rectificare se cere, acestora li se aplică disp. D 115/1938 , iar conform disp. art. 17 şi 19, 45 pct. 3 , 46  din acest act normativ dreptul de proprietate poate fi transmis numai cu consimţământul titularului, consimţământ  care poate fi suplinit şi printr-o hotărâre judecătorească, care trebuie pronunţată în contradictoriu cu titularul dreptului, iar hotărârea  invocată nu a fost dată în contradictoriu cu  proprietarul tabular, care este fostul soţ al reclamantei ……….

Conform disp. art. 34 lit. a din D 115 rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârşit nu au fost valabile.

Cum sentinţa civilă nr. ….. a fost pronunţată fără ca proprietarul nr. topo ………. să fi fost parte în acel proces, nu numai că hotărârea nu-i este opozabilă, dar este  lovită de nulitate absolută încheierea nr. …… prin care s-a admis, cererea formulată  pentru înscrierea sentinţei civile nr. ……. cu încălcare disp. art. 45-48 din D 115/1938 .

Nu se pune problema contestării aceste hotărâri, doar că sentinţa civilă nr. ……. va produce efecte doar între părţi,  fiind  valabilă ca o obligaţie de a face, cu privire la terenul ai căror proprietari n-au fost parte în proces  afectată de condiţie  suspensivă, caz în care dreptul de proprietate se va naşte între copartajanţi asupra nr. topo …….  doar în momentul obţinerii consimţământului proprietarului tabular . Însă  această hotărâre  nu era aptă de intabulare, nefiind îndeplinită condiţia consimţământului , fapt neobservat de funcţionarul de carte funciară care a dispus intabularea, motiv pentru care încheierea de intabulare  este lovită de nulitate

Rezultă aşadar că rectificarea de  carte funciară  se impune ca o consecinţă a nulităţii încheierii nr. nr. ……  şi  fără a se pune în discuţie sentinţa civilă nr. …… sub aspectul temeinicei , astfel că instanţa va  respinge excepţia inadmisibilităţi şi va constata nulitatea parţială  încheierii de CF nr. … , în limita interesului reclamantei, deci doar cu privire la nr. topo. ….

Urmare a constatării nulităţii parţiale a încheierii de carte funciară  în temeiul disp. art. 34 din legea nr. 115/1938 instanţa va dispune şi rectificările  corespunzătoare de carte funciară în sensul radierii tuturor înscrierilor efectuate  în baza acesteia cu referire la nr. topo …….

Cu referire consecinţele rectificării de carte funciară  instanţa reţine că  suprafaţa  totală înscrisă în CF  colectivă ……. se va reduce corespunzător  cu suprafaţa  nr. topo ….. , respectiv  cu 192 mp.

 Întrucât din înscrierile de carte funciară, rezultă  că antecesorii în drepturi ai pârâtei  ….  au dobândit o suprafaţă mai mică  decât cea intabulată, respectiv câte 187  mp  pentru apartamentele II şi III în loc de câte 329 , cu cât s-au înscris,  se va diminua corespunzător suprafaţa aferentă acestor apartamente.

Faţă de toate considerentele anterior  enunţate , instanţa va aprecia ca parţial întemeiată acţiunea , în senul constatării nulităţii încheierii de intabulare şi a  dispunerii rectificărilor  de carte funciară , efectuate în baza acesteia ,  referitoare  doar la nr. topografic ……  şi radierii acestui nr. topografic din CF …….. , cu diminuarea corespunzătoare a suprafeţelor  înscrise în aceste coli,  precum şi a menţiunii  de sub ……. .

Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, pârâţii nefiind îndreptăţiţi, iar reclamanta nu le-a justificat şi cuantificat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  Statului Român prin Consiliul Local ………… Administraţia imobiliară ….

Respinge excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâta …….

Admite în parte  acţiunea formulată de reclamanta ……… în contradictoriu cu pârâţii …………..

Constată nulitatea  absolută parţială  a încheierii  a  încheierii de carte funciară  nr. nr. …..  cu privire la toate înscrierile referitoare la nr. topo ……… .

Dispune  rectificarea  tuturor înscrierilor efectuate în baza încheierii  de carte funciară nr. …….  cu privire la nr. topo ……. astfel :

-Radierea înscrierii  de sub B …..din CF ………… ;

-Radierea înscrierii nr. topo … din coala de carte funciară colectivă …….. …şi din colile individuale nr. …….  efectuate în coala A  şi rectificarea înscrieri suprafeţei totale de la 1259 mp la  1067 mp aferente nr. topo ……;

-Rectificarea înscrierilor din CF  ……. de  sub B 5 şi 6  în sensul reducerii suprafeţelor  terenurilor  aferente apartamentelor II şi II  de la 329 pentru fiecare  apartament la 233 mp pentru fiecare apartament şi  precum rectificarea corespunzătoare a  înscrierilor  de  sub A  I; 

- Rectificarea înscrierilor efectuate în colile de carte  funciară individuale nr. ……. în sensul  înscrierii suprafeţelor aferente  apartamentelor II şi III de câte 233 mp pentru fiecare  apartament în loc de 329 mp  cât figurează înscris .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunţată în şedinţă publică azi, ………..

PREŞEDINTE, GREFIER,

……………