Reziliere contract

Sentinţă civilă 10597/2013 din 25.09.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. 19883/271/2012

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 10597/2013

Şedinţa publică de la 25 septembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE …………….

Grefier ……….

Pe rol judecarea cauzei civile  privind pe reclamantul ……şi pe pârâta SC …….. SRL, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de şedinţă expune referatul cauzei, învederându-se instanţei că în prezenta cauză s-a amânat pronunţarea pentru astăzi, după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa din 11.09.2013, fiind consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunţarea soluţiei, iniţial pentru data de 18.09.2013 şi ulterior, pentru astăzi.

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele :

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12.11.2012, sub nr. de dosar nr. …. reclamantul ……. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul SC ….. SRL să’ dispună rezilierea contractului de prestări servicii nr. ……. şi restituirea către reclamant a tuturor sumelor achitate de acesta în cuantum de 6162,49 lei. fără cheltuieli de judecată în caz de neopunere.

În motivare, reclamantul a arătat că prin contractul de prestări servicii nr. …….. pârâta şi –a asumat mai multe obligaţii înscrise la art. 4 din contract. În schimbul acestora reclamatul avea obligaţia de achita anumite sume de bani la anumite termene. Arată că şi-a îndeplinit obligaţiile de plată ce-i reveneau până în prezent pârâta sub diferite scuze nu şi-a îndeplinit obligaţiile la termenele stipulate de contract. Astfel reclamantul a comunicat pârâtei prin executor judecătoresc invitaţie la conciliere directă, fără ca pârâta să dea curs acestei invitaţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile  art. 1020  C.civ şi art. 274 şi 275 C.p.c.

În probaţiune,  reclamantul a depus la dosar înscrisuri f. 4-20.

Prin încheierea din data de …….., instanţa a admis cererea de reducere de plata taxei de timbru, în cuantum de 50% astfel că cererea este legal timbrată cu suma de 240,37 lei  - f. 164.

Prin întâmpinarea depusă – f. 39, pârâta a solicitat instanţei respingerea acţiunii. În motivare a arătat că între părţi s-a încheiat un contract de prestări servicii nr. ….. prin care părţile aveau mai multe drepturi şi obligaţii. Premergător acestui contract pârâta a prestat nişte servicii în favoarea reclamantului pentru care a emis factura de comandă …….., servicii pe care reclamantul le-a achitat în întregime în cuantum de 550 dolari canadieni – 1726,45 lei. această sumă nu face parte din sumele prevăzute de contract. Arată că între părţi au existat astfel două raporturi juridice distincte. Pârâta arată că a executat obligaţiile de la art. 4 .1 din contract în termenul stipulat de contract, 21 de zile lucrătoare de la primirea actelor. În schimbul acestor servicii reclamantul avea obligaţia de a achita preţul prevăzut de art. 6.1.a astfel că a achitat suma de 4436,04 lei. ulterior pârâta a îndeplinit obligaţiile prev. de art. 4.2 din contract pentru care reclamantul trebuia să achite suma de la art. 6.1.b din contract. Reclamantul a refuzat plata facturii ….. reprezentând contravaloarea serviciilor prev. de art. 4.2 din contract. Pârâta oferă clienţilor servicii necesare emigării acestora în Canada, serviciu care presupun mai multe activităţi. Pârâta arată că a prestat aceste servicii pentru reclamant însă acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile sale de a comunica pârâtei în timp util ci de abia în data de 03.11.2010 a transmis actele necesare şi la data de 18.11.2010 Autorităţile de Emigraţie Canadiene de la Viena au primit dosarul reclamantului şi au înregistrat cererea de emigrare sub nr. ……... mai arată că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în termenele stipulate de contract, însă pârâta nu şi-a asumat prin contract obligaţia de soluţionare a cererii reclamantului de către autorităţile canadiene într-un anumit timp. Întârzierea de doi ani imputată de reclamant nu este datorată culpei pârâtei ci a autorităţilor canadiene. Pârâta a solicitat reclamantului semnarea unui act adiţional de prelungire a contractului dintre părţi, act adiţional pe care acesta nu l-a mai semnat . astfel continuarea contractului nu s-a făcut din culpa reclamantului. Arată că rezilierea se poate dispune pentru neexecutarea culpabilă a contractului ceea ce nu se poate impune pârâtei care nu şi-a asumat prin contract să programeze interviul.

În drept a invocat art. 115-118 C.p.c..

În probaţiune a depus înscrisuri – f. 48-143

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile, cu interogatoriul pârâtei – f. 178, interogatoriul reclamantului – f. 223, şi proba testimonială fiind audiaţi martorii , ………...

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 24.11.2010 reclamantul a încheiat contractul nr. 20 – f. 13 cu pârâta . Anterior încheierii contractului reclamantul a achitat pârâtei suma de 1726,45 lei conform facturii fiscale seria ………… . Prin acest contract părţile şi-au asumat mai multe drepturi şi obligaţii.

Potrivit art. 4 din contract pârâta avea obligaţia de a întocmi dosarul de emigrare pentru reclamant şi să înainteze cererea de emigrare a clientului la autorităţile de imigraţie pentru înregistrare în termen de 21 de zile lucrătoare de la data primirii actelor specificate în lista Acte Dosar Emigrare. Tot în obligaţia pârâtei conform prev. art. 4.2 din contract era de a îndruma clientul în procesul de stabilire în Canda , obligaţie ce trebuia îndeplinită în termen de maxim 9 luni de la data prestării serviciului de la art. 4.1 .Pentru aceste servicii clientul, în speţă reclamantul trebuia să achite sumele menţionate la art. 6 din contract.

Din materialul probator rezultă că în fapt în data de 24.09.2010 reclamnatul a semnat fisa de comandă nr. 20/24.09.2010 – f. 59, prin care s-a obligat a achita suma de 550 dolari canadieni în schimbul prestării de către pârâtă a unor servicii de îndrumare şi prezentare a instrucţiunilor. Această sumă s-a achitat potrivit facturii nseria ...............

Ulterior reclamnatul a mai achitat pârâtei sumele de 1124,27 conform facturii nr. 393/10.12.2010 – f. 8 şi 9, 1087,10 lei factura nr. 590/10.02.2011-f. 15, 1145,41 lei – factura fiscală nr. 500/10.01.2011 – f. 17 şi suma de 1079,26 lei – factura nr. 280/11.11.2010 - f. 19.

Astfel, prin factura nr. 280/11.11.2010 - f. 19 s-a achitat suma de 1079,26 lei pentru servici art. 6.1.a, tranşa 1 , pentru factura nr. 393/10.12.2010 – f. 8 şi 9 de 1124,27 lei s-au achitat aceleaşi servicii transa 2, cu factura fiscală nr. 500/10.01.2011 – f. 17 în sumă de 1145,41 lei s-au achitat aceleaşi servicii transa 3, cu factura nr. 590/10.02.2011 - f. 15 în sumă de 1087,10 lei s-au achitat aceleaşi servicii transa 4.

În total suma de 4436,04 lei pentru un serviciu ce trebuia prestat de pârâtă în termen de 21 de zile lucrătoare de la data primirii actelor specificate în lista anexa – f. 60 şi comunicate reclamantului de către pârâtă la data de 24.11.2010. cererea reclamnatului a fost depusă la data de 18.11.2010 la Autorităţile de Emigrare canadiene de la Viena şi a fost înregistrată sub nr. ..........

Din acest moment pârâta a vea obligaţia de a presta în favoarea clientului obligaţiile de la art, 4.2 din contract care prevăd că are obligaţia de a îndruma clientul în procesul de stabilire în Canada şi va păresta acest serviciu în termen de maxim 9 luni de la data prestării serviciului de la art. 4.1 contract.

Pârâta arată că acest serviciu presupunea din partea sa doar pregătirea clientului pentru susţinerea interviului fără să depindă de ea programarea la interviu. Instanţa reţine că formularea acestei prevederi contractuale este mult prea generală şi nu indică în concret obligaţiile asumate de pârâta prin contract.

În temeiul art. 977 C.civil ( prevederi aplicabile în speţă întrucât contractul este anterior intrării în vigoare a NCCiv.) interpretearea contractelor se face după voinţa comună reală a părţilor , iar aceasta trebuie dovedită. Potrivit art. 982 C.civil clauzele contractuale trebuie interpretate unele prin altele, dându-se fiecăruia înţelesul ce ruzultă din întregul act. Pe de altă parte art. 969 C.civil prevede că , convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante iar potrivit art. 970 C.civil convenţiile trebuie executate cu bună credinţă.

Din declaraţia martorului ........... – f. 231 instanţa reţine că reclamnatul aştepta să fie programat la interviu pentru obţinerea vizei, a făcut mai multe vizite reprezentanţilor pârâtei la punctul de lucru din Cluj fără a primi vreun răspuns concret din partea acestora cu privire la plecarea sa.

Din declaraţia martorului ........... – f. 232 instanţa reţine că în opinia sa pârâta avea obligaţia corelativă art. 4.2 din contract de a testa nivelul de cunoştinţe de limba franceză ceea ce a şi făcut.

În atare situaţie între părţi apare o discordanţă în ceea ce priveşte clauza contractuală de la art. 4.2 contract astfel că în timp reclamnatul a interpretat aceasta clauză ca fiind o obligaţie din partea pârâtei de a-l programa la interviu, pârâta a interpretat acestă clauză ca fiind doar o obligaţie de diligenţă, de testare a cunoştinţelor de limbă.

Însă coroborat cu actele de la dosar instanţa va stabili că acestă clauză contractuală nu a fost îndeplinită de către pârâtă care după doi ani de la încheierea contractului fără a întreprinde în mod concret vreo acţiune la autorităţile de emigrare în favoarea cererii reclamnatului a solicitat la data de 11.07.2012 reclamnatului semnarea unui act adiţional de prelungire a contractului. Per a contrario dacă pârâta ar fi îndeplinit dipoziţiile contractuale conform termenelor stipulate în contract atunci nu ar fi fost necesar acest act adiţional. Pârâta nu face dovada unei consilieri corecte a reclamnatului în sensul că a explicat anterior semnării contractului în concret care este întinderea obligaţiilor ei. Mai mult din corespondenţa anterioară semnării contractului nu reiese că pârâta în calitate de furnizor de servicii a dat suficiente lămurii consumatorului asupra întinderii obligaţiilor ei. Din toată corespondenţa părţilor reiese doar că pârâta deşi a considerat dosarul reclamantului apt a reuşi în acest demers prin faptul că anterior semnării contractului pentru suma de 550 dolari canadieni a examinat actele şi şansele de reuşită ale acestuia şi a conchis că are şanse de reuşită prin semnarea contractului, demersurile sale ulterioare au fost minime sau chiar deloc în ultimul an sfârşitul 2011 iulie 2012. în atare situaţie apare ca nejustificată apărarea pârâtei că programarea inetrviului nu-i este imputabilă, însă îi este imputabilă neimplicarea sa în urmărirea parcursului cererii reclamnatului. Faptul că autorităţile canadiene au luat legătura direct cu reclamnatul deşi acesta a depus cererea prin intermediul pârâtei justifică lipsa de preocupare asupra parcursului urmat de dosarul reclamantului din partea pârâtei.

Este evident că în cazul în care un consumator apelează la serviciile unei astfel de firme o face cu scopul de a obţine un rezultat respectiv de a emigra, astfel că prevederea unor clauze mai mult decât evazive şi neexplicarea în concret a obligaţiilor asumate de către astfel de firme este imputabilă acestor firme în speţă pârâtei. Pârâta nu a puztut face dovada unei bune consilieri a reclamantului, nu a făcut dovada nici unor minime diligenţe în urmărirea dosarului acestuia după înregistrarea lui la autorităţile canadiene, deşi a încasat sume considerabile doar pentru că a tradus niste acte şi a remis reclamnatului informaţii generale asupra acestei proceduri.

În ceea ce priveşte suma de 1726,45 lei contravaloarea a 500 dolari canadieni, anterioară semnării contractului trebuie privită ca făcând parte din acelaşi raport obligaţional raport concretizat prin încheierea contractului ........... în condiţiile în care în comanda nr. ........ acestă sumă reprezintă serviciile de îndrumare şi prezentare a instrucţiunilor care constau în înscrisul de la f. 60. reclamnatul a transmis actele solicitate confirmarea primirii de către pârâtă a acestora fiind în adta de 22.10.2010 – f. 62, e-mail prin care pârâta arată clientului că îl asigură de sprijinul său în procesarea rapidă şi eficientă a cererii sale de emigrare. Ori deşi avea obligaţia îndeplinirii obligaţiei de la pct. 4.2 în termen de 9 luni de la data îndeplinirii obligaţiei de lşa pct. 4.1 instanţa constată că pârâta nu şi-a îndeplinit acestă obligaţie şi nu a făcut demersuri în vederea programării clientului la interviu.

În consecinţă perceperea acestei sume trebuie văzută ca făcând parte din acelaşi raport obligaţional , astfel clientul achită acestă sumă de bani ca să i se analizeze dosarul şi să i se spună dacă e apt emigreze. Dacă din partea pârâtei vine răspunsul că nu e apt atunci îşi asumă riscul pierderii acestei sume, însă în speţă pârâta a arătat că reclamnatul este apt să emigreze astfel că suma achitată deşi anterior încheierii contractului este parte din aceeaşi voinţă contractuală a părţilor. Practic prin încheierea comntractului pârâta i-a dat speranţe reclamantului în şansele de reuşită a cererii sale. Instanţa reţine că pârâta nu a făcut dovada că ar fi fost cazuri ca după achitarea acestei taxe premergătoare contractului să fi spus vreunui client că nu are şanmse de emigrare, sau ca vreun client să fi refuzat continuarea demersurilor singur fără să încheie uletrior achitării acestui tarif contract cu pârâta.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000:

(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În speţă în concret , contractul părţilor, care are clauze evazive în favoarea pârâtei şi clauze precise privind obligaţiile reclamnatului, care trebuia să achite sume de bani mari pentru niste servicii care nu sunt clar specificate, nu pot fi determinate şi nici dovedite de pârâtă ca fiind efectuate şi care după doi ani nu au adus acestuia niciun rezultat,  se încadrează şi la dispoziţiile art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000.

Prin urmare instanţa va admite cererea reclamnatului constatând neexecutarea contractului din culpa pârâtei şi va dispune rezilierea contractului cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6162,49 lei în temeiul principiului restitutio in integrum şi repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speţă, pârâta este cea care a căzut în pretenţii existând şi cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanţa va admite cererea reclamantului şi o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 243 lei reprezentând taxă judiciară de timbru judiciar neexistând la dosar dovada efectuării altor cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul ………..cu dom. ales în Cluj Napoca, str. B-dul ……….. în contradictoriu cu pârâta SC ……… SRL, cu sediul  Oradea, str. ………..

Dispune rezilierea fisei de comandă şi contractului nr. ………… şi 24.11.2010 pentru neexecutarea contractului de către pârâtă şi în consecinţă,

Obligă pârâta la plata sumei de 6162,49 lei cu titlu de despăgubiri.

Obligă pârâta la plata sumei de 243 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.09.2013.

Preşedinte, Grefier,

….

.