Prin sentinţa civilă nr. 1761/2012 a Judecătoriei Sf. Gheorghe a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenţie, în favoarea acestei instanţe. În motivare s-a reţinut că obligaţiile neîndeplinite de petentă şi sancţionate cu amendă contravenţională, nu puteau fi executate decât la sediul acesteia, care se află în raza teritorială a Judecătoriei Roşiori de Vede.
Contravenţiile reţinute în sarcina petentei şi constatate la punctul de lucru din municipiul Sf. Gheorghe sunt cele prev. de art. 16 alin. 1 din Legea 53/2003 şi de art. 7 alin. 2 din Legea 52/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 2229/4.09.2013 Judecătoria Roşiori de Vede a admis excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Î.C.C.J. pentru a se pronunţa cu privire la conflictul negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere că legiuitorul a sancţionat folosirea muncii fără a fi încheiat contract de muncă sau fără a fi înregistrată persoana în Registrul zilieri.
În consecinţă, aceste contravenţii se săvârşesc acolo unde au fost găsite persoanele ce prestau muncă, fără forme legale, în speţă punctul de lucru din municipiul Sf. Gheorghe, aparţinând petentei.
Instanţa a apreciat că în atare situaţie competenţa teritorială de soluţionare a plângerii contravenţionale împotriva procesului verbal de contravenţie aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială se află situat punctul de lucru al angajatorului, conform art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Curtea de Apel București
Competența instanței de luare a unor măsuri provizorii aplicabile pe teritoriul României, chiar dacă în cauză ar fi incidentă o clauză compromisorie în favoarea unui arbitraj străin (art. 35 din Regulamentul nr. 1215/2012).
Tribunalul Dolj
competenta teritoriala in actiuni formulate de sindicat in numele membrilor sai dupa modificarea legii contenciosului administrativ
Tribunalul Maramureș
Competenţa instanţei române în soluţionarea cererii de divorţ
Curtea de Apel Constanța
Cerere plata drepturi salariale rezultate din contractul de ambarcare. Exceptia necompetentei generale a instantei române în solutionarea cauzei. Incidenta art. 18 si 19 din Regulamentul (CE) nr. 44/22.12.2000 privind competenta judiciara, recunoaste...
Curtea de Apel Oradea
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. COMPETENŢA TERITORIALĂ LIMITATĂ A COMISARIATELOR JUDEŢENE ALE GĂRZII NAŢIONALE DE MEDIU. DELEGAREA DATĂ DE COMISARIATUL REGIONAL UNUI COMISAR DIN CADRUL COMISARIATULUI JUDEŢEAN SĂ EFECTUEZE CONTROL PE RAZA DE ACTIVITA...