Plangere impotriva procurorului de neincepere a urmarii penale admisa

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roşiorii de Vede, la data de 28.05.2013, sub nr. 2100/292/2013, petentul SE a formulat plângere împotriva rezoluţiilor date de procuror de caz MF şi prim-procuror RD din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, rezoluţii pe care le-a apreciat ca fiind total nelegale şi netemeinice, emise prin necercetarea principalelor cererii formulate, favorizându-se infractorii.

 În motivarea plângerii, petentul a arătat că ataşează cele două cereri adresate atât Parchetului din Roşiorii de Vede cât şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, însoţite de răspunsuri total lipsite de conţinut legal.

Petentul a mai arătat că mai ataşează şi cererea formulată de el la care nu a primit răspuns adresată în data de 21.05.2013 Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman, cererea adresată prin intermediul Ministerului de Justiţie Procurorului General PL de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 26.11.2012 cu nr.108998 la care se refuză să se răspundă.

A mai menţionat petentul că în baza art. 6 din CEDO solicită instanţei să dispună ca cele cerute să fie depuse la dosarul cauzei şi astfel se va dovedi că organele de cercetare penală nu au făcut nicio cercetare în scopul de a descoperi adevărul.

Petentul a arătat în continuare că fără depunerea respectivelor rapoarte de expertiză judiciară asupra documentelor incriminate de el, prezentul dosar trebuie obligatoriu returnat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede pentru refacerea cercetărilor.

Pe parcursul soluţionării cauzei petentul a depus mai multe cereri prin care în esenţă a reiterat cele arătate în plângere şi a solicitat ataşarea la dosarul cauzei a altor dosare şi a anumitor răspunsuri la cererile pe care acesta le-a adresat diferitelor instituţii.

De asemenea, la dosar petentul a depus numeroase înscrisuri care se regăsesc la volumul I filele 4-19, 24-49, 56-59, 68-72, 104-150, 194-204 vol.II, 209-211 vol. II, 20-84 vol.III.

Intimata PLG a depus la dosar diferite înscrisuri care se regăsesc la dosar volumul I filele 74-94, 3-189 Vol. II, 1-19 vol.III.

În vederea soluţionării plângerii, din oficiu, instanţa a dispus ataşarea la dosarul cauzei a dosarului de urmărire penală şi dosarul in care s-a emis soluţia prim-procurorului.

Astfel, la solicitarea instanţei, la dosarul cauzei au fost ataşate: dosarul penal nr. 1268/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, dosarul penal nr. 195/II/2/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, precum şi copii ale înscrisurilor existente în dosarul penal nr. 5981/2/2013 (2956/2013) al Curţii de Apel Bucureşti având ca obiect plângere împotriva rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale emisă de  Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr.2351/P/2011 (filele 159-207 vol. I), copie a dosarului nr. 152/P/1994, copie dosarului nr.666/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în original dosarul nr. 5272/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi ataşat dosarul nr. 5272/4/2007 al Tribunalului Bucureşti Secţia I Penală. 

Analizând mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei instanţa constată şi reţine următoarele :

Prin rezoluţia nr. 1286/P/2012 din 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede s-a dispus în baza art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 alin. 1 lit. g Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale faţă de VCAN şi PGL sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi uz de fals prevăzute de art. 291 şi 292 C.pen. cu aplicarea 33 lit. a C.pen., reţinându-se că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin ordonanţa nr. 965/P/2009 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notari MT şi BF sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. 1, 289 şi 291 C.pen. cu referire la art. 10 lit. g C.p.p.

În conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, petentul a formulat plângere adresată Prim - Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, iar ca urmare a admiterii cererii de abţinere, plângerea a fost soluţionată de către Prim–Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, fiind respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 195/II/2/2013  din data de 08.05.2013.

Deşi petentul a arătat că obiectul plângerii îl constituie atât rezoluţia nr. 1286/P/2012 din 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede cât şi rezoluţia nr. 195/II/2/2013  din data de 08.05.2013 a Prim – Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, instanţa apreciază că în raport de dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală şi de practica în materie obiectul plângerii îl reprezintă rezoluţia  de neîncepere a urmăririi penale nr. nr. 1286/P/2012 din 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede şi nu şi actul prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 275-278 Cod procedură penală împotriva rezoluţiei  de neîncepere a urmăririi penale.

Împrejurarea că legiuitorul a prevăzut în dispoziţiile art. 2781 Cod procedură penală obligativitatea pentru petiţionar de a se adresa procurorului ierarhic superior înainte de a formula plângere la instanţă, nu schimbă obiectul plângerii în faţa instanţei, care rămâne, aşa cum este prevăzut în art. 2781 Cod procedură penală rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa, ori, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror.

Astfel instanţa urmează să analizeze şi să se pronunţe asupra rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la data de 09.04.2013.

Prin intermediul mijlocului procesual prevăzut de art. 2781 C.pr.pen. se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, soluţie analizată de către instanţă prin prisma cercetărilor efectuate în cadrul actelor premergătoare.

Analizând actele dosarului de urmărire penală precum şi celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei instanţa apreciază că plângerea petentului este întemeiată iar rezoluţia nr. 1286/P/2012 din 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede este nelegală şi netemeinică pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Instanţa reţine că prin plângerea penală depusă la data de 21.10.2011 petentul a sesizat organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea de către intimate a infracţiunilor de uz de fals şi fals în declaraţii prevăzute de art. 291 şi 292 Cod Penal.

De asemenea, prin plângerea penală a sesizat organele de urmărire şi cu privire la săvârşirea de către notarul public MT a infracţiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 246 şi 249 C.penal.

Având în vedere calitatea de notar public a făptuitoarei MT, s-a dispus declinarea competenţei şi dosarul a fost trimis spre competenţă soluţionare către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin ordonanţa nr.2351/P/2011 din 29 mai 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus în temeiul art. 10 lit. f şi g, neînceperea urmăririi penale faţă de  MT pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 246 şi 249 C.penal.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei şi s-a dispus trimiterea dosarului în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 291 şi 292 C.penal de către intimatele VCAN şi PGL.

După dispunerea ordonanţei nr.2351/P/2011 din 29 mai 2012 şi trimiterea dosarului către Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede pentru continuarea cercetărilor şi soluţionarea cauzei sub aspectul infracţiunilor săvârşite de intimatele VCAN PGL, Parchetul nu a mai efectuat nici un fel de cercetare în dosarul nr. 1286/P/2012 privind intimatele, dispunând neînceperea urmăririi penale şi constatându-se că şi pentru faptele imputate intimatelor a intervenit prescripţia răspunderii penale în temeiul art. 10 lit. g C.p.p.

Analizând rezoluţia atacată din data de 09.04.2013 se poate lesne observa că aceasta nu conţine nicio motivare de fapt şi de drept raportată la intimate pentru care procurorul a ajuns la concluzia că şi pentru presupusele infracţiuni de uz de fals şi fals în declaraţii săvârşite de VCAN şi PGL a intervenit prescripţia răspunderii penale în temeiul art. 10 lit. g C.p.p.

În considerentele rezoluţiei procurorul se mărgineşte doar să expună susţinerile părţii vătămate, faptul că dosarul a fost declinat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi că acesta din urmă, prin ordonanţa nr.2351/P/2011 din 29 mai 2012 a dispus  în temeiul art. 10 lit.  g neînceperea urmăririi penale faţă de MT pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 246 şi 249 C.penal. 

Instanţa consideră că pentru a se putea constata intervenţia instituţiei prescripţiei răspunderii penale, mai înainte de toate trebuie să fie stabilită în mod exact data săvârşirii faptei, astfel încât de la acest moment să se poată calcula termenul de prescripţie ţinând cont de dispoziţiile art. 122 şi 124 Cod penal, precum şi de posibilele cauze de întrerupere a acestui termen.

Instanţa constată că,  în rezoluţia atacată, procurorul nu a stabilit şi expus în fapt şi în drept în nici un fel faptele săvârşite de fiecare dintre intimate, nu a determinat data săvârşirii acestor fapte şi nu a arătat modul în care a fost calculat termenul de prescripţie pentru fiecare dintre acestea, omiţând de asemenea să analizeze eventuale cauze de întrerupere a termenului de prescripţie.

Faptul că prin ordonanţa nr.2351/P/2011 din 29 mai 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus în temeiul art. 10 lit.  g neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public MT pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 246 şi 249 C.penal, nu poate însemna în mod automat că a intervenit prescripţia răspunderii penale şi pentru presupusele fapte săvârşite de către intimate, respectiv uzul de fals şi falsul în declaraţii, întrucât nu există nici un argument logico-juridic care să susţină o asemenea eronată concluzie.

Având în vedere lipsa din considerentele rezoluţiei atacate a oricărei motivări în fapt şi în drept cu privire la faptele săvârşite de către intimate şi inexistenţa oricăror argumente de fapt şi de drept referitoare la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, instanţa consideră că este pusă în imposibilitatea de a analiza temeinicia şi legalitatea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe intervenţia prescripţiei, întrucât nu se poate determina nici un criteriu obiectiv pe baza căruia o astfel de analiză să poată avea loc. 

În orice caz, instanţa consideră că organele de urmărire penală nu au efectuat suficiente cercetări în cadrul etapei actelor premergătoare potrivit art. 224 C.pr.pen., în cauză nefiind nici măcar audiate intimatele cu privire la acuzaţiile ce li se aduc, soluţia de neurmărire fiind dispusă doar prin raportare la susţinerile petentului şi la înscrisurile depuse la dosar tot de el.

Potrivit art. 291 alin. 1 Cod Penal folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.

De asemenea conform art. 292 alin. 1 Cod penal declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Având în vedere că organele de urmărire au fost sesizate în legătură cu existenţa unor presupuse infracţiuni de fals în declaraţii şi uz de fals, se impunea, mai înainte de toate, stabilirea faptelor săvârşite de intimate (inclusiv data săvârşirii) ce ar fi intrat în sfera elementului material al infracţiunilor arătate, identificarea înscrisurilor despre care se susţine că sunt false, stabilirea faptului dacă acele înscrisuri erau sau nu false, analiza pe bază de probe a celorlalte elemente constitutive ale infracţiunilor imputate intimatelor, şi eventual cercetarea incidenţei prescripţiei răspunderii penale prin analiza şi expunerea în fapt şi în drept a modului de calcul al termenului de prescripţie prin raportare la criteriile obiective legale de apreciere a acestei instituţii.

Instanţa constată că în cadrul apărărilor făcute cu ocazia dezbaterilor concluziilor pe fond, intimata PGL a solicitat respingerea plângerii petentului întrucât faptele imputate intimatelor nici măcar nu au fost săvârşite de către acestea iar prescripţia nu a operat având în vedere că nu a existat un act fals.

Se poate astfel observa din această apărare că şi intimata PGL contestă faptul că prescripţia răspunderii penale ar fi intervenit, arătând că de fapt că intimatele nu ar fi săvârşit nicio infracţiune. 

De asemenea, atât intimata PGL, cât şi Parchetul, au solicitat instanţei respingerea plângerii petentului întrucât ar fi incidente dispoziţiile referitoare la autoritatea de lucru judecat, întrucât ar exista hotărâri definitive care constată că înscrisurile în litigiu nu sunt false.

Instanţa consideră ca fiind neîntemeiate aceste solicitări, întrucât în prezentul cadru procesual, instanţa a fost sesizată cu verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru intervenirea prescripţiei răspunderii penale în temeiul art. 10 alin. 1 lit. g C.p.p., fiind astfel obligată să analizeze soluţia prin raportare exclusiv la temeiul de fapt şi de drept pentru care s-a dispus soluţia de neurmărire.

Instanţa nu ar putea în prezenta cauză şi în acest cadru procesual să respingă plângerea motivând că ar exista un alt temei de neîncepere a urmăririi penale decât cel avut în vedere de procuror prin rezoluţia atacată.

De asemenea, în prezenta cauză, instanţa nu ar putea să admită plângerea, să desfiinţeze rezoluţia atacată şi să schimbe temeiul de drept al soluţiei dispuse, în primul rând pentru faptul că nicio parte nu a cerut acest lucrul.

În orice caz, o asemenea soluţie nu ar fi putut fi pronunţată întrucât în prezenta cauză nu pot fi incidente dispoziţiile Deciziei RIL nr. 44/2008 a ICCJ. 

Potrivit acestei decizii „În cazul plângerii formulate in baza art. 2781 din Codul de procedura penala de persoana fata de care s-a dispus netrimiterea in judecata si care solicita schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie ordonanţă ori prin dispoziţia cuprinsa in rechizitoriu, in ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, in condiţiile art. 2781 alin. 8 lit. b) din Codul de procedura penala .

Pentru considerentele arătate instanţa, în temeiul art. 2781 al.8 lit.b C.p.p. urmează să admită plângerea formulată de către petentul SE şi să desfiinţeze rezoluţia nr. 1286/P/2012 din data de 09.04.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede şi să trimită cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitorii VCAN  şi PGL, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 291 şi 292 Cod Penal.

O asemenea soluţie nu poate fi considerată o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie a intimatelor, întrucât în acest cadru procesual nu se analizează chestiuni legate de fond ca în cazul unei sesizări in baza unui rechizitoriu, ci se verifică exclusiv în ce măsură  soluţia de neîncepere  a urmăririi penale a fost una temeinică şi legală şi dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale în vederea completării cercetărilor, tocmai pentru a se administra probe care să înlăture orice dubiu cu privire la orice aspect al cauzei şi care să şubrezească sau, din dimpotrivă, să  consolideze prezumţia de nevinovăţie, în vederea dispunerii unei legale şi temeinice soluţii de trimitere sau de netrimitere în judecată. 

După începerea urmăririi penale, instanţa apreciază că pentru clarificarea situaţiei de fapt se impun a fi stabilite pe bază de probe următoarele aspecte : stabilirea faptelor săvârşite de fiecare intimată în parte (inclusiv data săvârşirii) ce ar fi intrat în sfera elementului material al infracţiunilor imputate, identificarea clară  înscrisurilor despre care se susţine că sunt false, stabilirea faptului dacă acele înscrisuri erau sau nu false, analiza pe bază de probe a celorlalte elemente constitutive ale infracţiunilor imputate intimatelor, şi eventual cercetarea incidenţei prescripţiei răspunderii penale prin analiza şi expunerea în fapt şi în drept a modului de calcul al termenului de prescripţie prin raportare la criteriile obiective legale de apreciere a acestei instituţii.

De asemenea, instanţa consideră că Parchetul urmează să stabilească pe bază de probe orice alte împrejurări de fapt relevante în legătură cu presupusa activitate infracţională a intimatelor, prin raportare la infracţiunile care le sunt imputate prin plângerea penală. 

Instanţa apreciază astfel că o clarificare a situaţiei de fapt ar putea fi făcută prin administrarea  următoarele mijloace de probă şi procedee probatorii: reaudierea petentului pentru a se stabili în mod exact care sunt înscrisurile pe care le consideră false, audierea intimatelor, audierea eventualilor martori propuşi de către părţi, administrarea probei cu înscrisurile solicitate de părţi. În măsura în care sunt necesare după administrarea celorlalte probe, efectuarea unor expertize tehnice de specialitate asupra înscrisurilor despre care se susţine că sunt false şi care se pretinde că au fost utilizate de către intimate.

De asemenea, vor fi administrate orice alte mijloace de probă din oficiu sau la cererea părţilor, probe pe care organul de urmărire penală le consideră necesare, concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei.

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Domenii speta

Spete similare