Constribuţie de asigurări sociale de sănătate.Nelegalitatea parţială a deciziei de impunere. Baza de calcul greşită în stabilirea obligaţiei fiscale. Putere de lucru judecat. Caracterul legal al obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări de sănătate

Prin sentinţa civilă nr. 263/CA-23.02.2015, pronunţată în dosarul nr.**/62/2013, Tribunalul Braşov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P E E, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate şi, în consecinţă a anulat în parte D.I. nr. 49751/12.06.2012 emisă de pârâtă sub aspectul debitului principal şi al accesoriilor pentru anii 2004, 2005 ca prescrise, pentru anii 2006, 2007 faţă de existenţa altor decizii de impunere şi pentru anii 2008-2011 sub aspectul bazei de calcul, a respins restul pretenţiilor şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin D.I. nr. 49751/12.06.2012 (filele 33-35), pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a unei contribuţii în cuantum de 9.278,87 lei aferentă perioadei 2004-2011 şi a unor accesorii (10.210 lei majorări, 2.932,64 lei dobânzi şi 1.490 lei penalităţi).

Un prim motiv de nelegalitate vizează lipsa unui contract încheiat între reclamantă şi pârâtă. Acest motiv este nefondat, având în vedere pe de o parte împrejurarea că obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări de sănătate este una legală, nu una convenţională, stabilită în baza unui contract. Acest lucru rezultă din dispoziţiile art. 208 al. 3 din Leg. 95/2006, potrivit cărora „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii”, precum şi din dispoziţiile art. 257 din acelaşi act normativ. Pe de altă parte, instanţa are în vedere că prin soluţia pronunţată în dosar 6290/62/2012 s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că reclamanta datorează contribuţia de asigurări de sănătate.

Motivul care vizează prescripţia este fondat.

Astfel, conform art. 257 al. 8 din Leg. 95/2008, „termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile fiscale”.

Dispoziţiile art. 91 din OG nr. 92/2003 privind O.G. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, aplicabil în condiţiile art. 216 din Legea nr. 95/2006, respectiv art. 9 din OUG nr. 55/2002, prevăd „dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel”, iar „termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel”.

Or, art. 23 din OG nr. 92/2003 stabileşte că „dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează”, respectiv, în cauză, creanţa fiscală a pârâtei faţă de reclamantă, aferentă anului 2004 s-a născut la data de 01.01.2005, împlinindu-se la data de 01.01.2011 iar pentru anul 2005 s-a născut la data de 01.01.2006, împlinindu-se la data de 01.01.2011. În aceste condiţii, Decizia de impunere nr. 49751 emisă la data de 12.06.2012, în privinţa creanţelor stabilite pentru anii 2004 şi 2005 este emisă cu încălcare dispoziţiilor legale citate, creanţa pentru aceşti ani fiind prescrise. Pârâta, deşi a invocat emiterea unui titlu executoriu, nu a făcut dovada că acel titlu a fost emis pentru recuperarea sumelor pretins a fi datorate de reclamantă în perioada 2004-2005. Aşadar, nu s-a dovedit intervenţia unei cauze de întrerupere a termenului de prescripţie.

Nu se poate reţine nemotivarea actului administrativ-fiscal contestat câtă vreme pârâta indică temeiul de drept, natura veniturilor, perioada vizată şi cota avută în vedere.

Pentru perioada 2006 şi 2007, instanţa constată că pârâta a mai emis alte două decizii de impunere, cu nr. 37851 pentru anul 2006 şi 37857 pentru anul 2007. Aceste două decizii de impunere au fost anulate parţial prin Decizia nr. 1776/R/10.06.2014 de Curtea de Apel B în dosarul nr. 6290/62/2012 (filele 115-118 dosar) motivat de faptul că, deşi reclamanta datorează CAS, această contribuţie trebuie raportată şi calculată în funcţie de veniturile efectiv realizate de reclamantă, nu în funcţie de veniturile estimate. De altfel, prin Decizia menţionată, Curtea de Apel B a stabilit că sumele datorate de reclamantă pentru anii 2006 şi 2007 cu titlu de contribuţie sunt de 1.338 lei şi, respectiv, de 1.198 lei.

Având in vedere aspectele stabilite cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 1776/R/10.06.2014 de Curtea de Apel B (cu privire la faptul că la calcularea CAS trebuie avute în vedere veniturile nete impozabile realizate de reclamantă, nu cele estimate) şi întrucât, din nota de şedinţă depusă de pârâtă la data de 13.02.2015 (fila 133), la solicitarea instanţei, rezultă că, la stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru perioada vizată de D.I. 49751/12.06.2012, 2008-2011, s-au avut în vedere veniturile estimate ale reclamantei, este evident că obligaţia principală stabilită in sarcina reclamantei, pentru perioada menţionată, este eronată.

Raportat la considerentele expuse, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va fi admisă în parte cererea reclamantei şi va fi anulată în parte D.I. nr. 49751/12.06.2012 emisă de pârâtă sub aspectul debitului principal şi al accesoriilor pentru anii 2004, 2005 ca prescrise, pentru anii 2006, 2007 faţă de existenţa altor decizii de impunere şi pentru anii 2008-2011 sub aspectul bazei de calcul.

Aşadar, pentru anii 2008-2011 reclamanta datorează contribuţia de asigurări de sănătate, dar aceasta trebuie stabilită în funcţie de veniturile efectiv realizate de reclamantă.

Vor fi respinse celelalte pretenţii ale reclamantei.

În temeiul art. 453 Cod Procedură Civilă, va fi obligată pârâta şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, constând în taxa de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare