Daune morale. limitele libertatii de exprimare in lumina jurisprudentei curtii europene a drepturilor omului

DAUNE MORALE. LIMITELE LIBERTATII DE EXPRIMARE IN LUMINA JURISPRUDENTEI CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

-art. 998-999 C. civ.

-art. 10 C.E.D.O.

Cerintele art. 998-999 C.civ. trebuie analizate in concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte, in special ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului . Dreptul aparat de articolul 10 din CEDO cuprinde atat libertatea de opinie, cat si, ceea ce intereseaza in cauza de fata, dreptul de a primi sau comunica informatii sau idei, sau „ libertatea de exprimare” ce constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului sau si ale implinirii individuale a membrilor sai” si acopera, „ nu numai informatiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau ingrijoreza statul sau un anumit segment al populatiei. Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, in absenta carora nu exista societate democratica” (cauza Handyside contra Regatului Unit).

Discursul referitor la personalitatile publice este probabil categoria de discurs aparata in cea mai mare masura de organele de la Strasbourg. Se poate afirma chiar ca , atunci cand ne aflam in prezenta afirmatiilor critice pe care presa le face cu privire la personalitatile publice, fie ca acestia ocupa deja functii publice sau nu, controlul european este total, iar protectia Conventiei este maxima.

Pentru  a justifica pozitia privilegiata pe care acest tip de discurs o ocupa, Curtea europeana a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta un interes public. Acestui drept ii corespunde o „obligatie” a ziaristilor de a raspandi informatii si idei, indeplinindu-si astfel rolul de „caine de paza al democratiei” (Cumpana si Mazare c.Romaniei): daca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite , tanand mai ales de protectia drepturilor si reputatiei altora..., ii revine totusi obligatia de a comunica, cu respectarea responsabilitatilor si indatoririlor sale, informatiile si ideile asupra chestiunilor politice ca si asupra altor teme de interes general (Pedersen si Baadsgard c. Danemarcei, Busuioc c. Moldovei).

Hotararile Curtii de la Strasbourg indica clar principiul conform caruia adevarul obiectiv al afirmatiilor nu trebuie sa fie singurul criteriu luat in considerare de instante in situatia in care analizeaza o acuzatie de calomnie , elementul determinant trebuind sa fie buna credinta a autorului afirmatiilor care afecteaza reputatia partii vatamate. In consecinta, atunci cand persoana acuzata de savarsirea unui delict de presa nu poate dovedi intru totul exacticitatea afirmatiilor facute, este necesara analiza atitudinii subiective a acesteia in raport atat cu adevarul afirmatiilor sale  (verificand daca a cunoscut sau nu ca acestea sunt false , precum si daca a depus diligentele necesare , in circumstantele date , pentru a verifica autenticitatea afirmatiilor) cat si cu scopul demersului jurnalistic (verificand daca a urmarit sa informeze opinia publica asupra unor chestiuni de interes public , indeplinindu-si astfel datoria  de a raspandi informatii si idei asupra unor subiecte de interes general, chiar daca aceasta implica uneori in mod inerent afectarea reputatiei persoanei vizate , sau a avut numai intentia de a afecta in mod gratuit reputatia acestora) (Radio France si altii c. Frantei, Colombani c. Frantei, Harlanova c. Letoniei). Astfel inteleasa, buna credinta a ziaristilor le va atrage protectia art. 10 al Conventiei, chiar daca in speta nu reusesc sa faca proba veritatii.

De asemenea, Curtea  a retinut in Hotararea din cauza Nilsen si Johnsen  c. Norvegiei ca in contextul unei dezbateri publice privitoare la probleme de interes general in care, de o parte si de alta, erau in joc reputatii profesionale, Curtea  a considerat ca o anumita doza de exagerare avea a fi tolerata.

De altfel, in cauza Dalban c. Romaniei, Comisia Europeana a drepturilor omului a acceptat ideea ca „intr-o anumita masura, unele dintre faptele prezentate de reclamant in articolele sale sa nu se confirme”. Dupa ce a reafirmat ideea ca libertatea de exprimare aparata de art. 10 nu acopera afirmarea publica a unor fapte care nu se bazeaza pe nici un inceput de proba, Comisia a ajuns totusi in unanimitate la concluzia ca  a avut loc o incalcare a Conventiei, luand in considerare pozitia speciala a presei intr-o societate democratica si dezideratul de a nu descuraja cetatenii sa aprecieze in mod critic modul in care isi exercita mandatul persoanele care ocupa functii publice.

Asadar, o eventuala inexacticitate a faptelor prezentate nu exclude protectia art. 10 din Conventie in situatia in care este vorba de un discurs jurnalistic privind subiecte de interes public iar reaua credinta  a ziaristului nu este dovedita.

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 30.01.2008, sub numarul 1398/299/2008,  reclamantul P. R. H. în contradictoriu cu paratii M. E., I. L., S.C. Z. S.R.L. si S.C. EDITURA S. S.R.L. a solicitat instantei obligarea acestora in solidar la plata sumei de 100.000 lei, reprezentand compensarea prejudiciului moral cauzat precum si la publicarea, pe cheltuiala proprie a hotararii judecatoresti, in primele 10 ziare ca difuzare la nivel national, in ziarul T., editat de parata S.C. Editura S. S.R.L., precum si in revistele culturale Dilema Veche, 22, Observator cultural, Idei in dialog si Romania literara.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca paratii au lansat mai multe afirmatii calomnioase la adresa sa, prin intermediul ziarelor Z. si T., faptele relatate fiind fie denaturate, fie complet false. O prima acuzatie se refera la deplasarea sa in interes personal pe care a efectuat-o in Germania in lunile aprilie, mai si iunie ale anului 2006, ca beneficiar al unei burse de doctorat. Potrivit acuzatiilor paratilor, in perioada acestei deplasari, reclamantul nu si-ar fi luat concediu fara plata, continuand sa incaseze salariul intreg de presedinte al I. (articole semnate de paratul E. M. in nr. 1074/02.10.2007 al ziarului T. si in nr. 3980/13.07.2007 al ziarului Z.). Aceste acuzatii au fost reiterate in nr. 4093/22.11.2007 al ziarului Z. , intr-un articol semnat de paratul L. I. Reclamantul a aratat ca din cuprinsul adeverintei nr. 131/18.07.2007 a I.C.R. si notei scrise din data de 29.03.2006, rezulta ca in perioada mentionata a efectuat 19 zile de concediu de odihna restante din anul 2005, urmand ca in perioada 2 mai – 2 iunie sa efectueze concediul de odihna aferent anului 2006, iar in perioada 5 iunie 2006 – 3 iunie 2006 a solicitat 21 de zile de concediu fara plata. A doua afirmatie calomnioasa redata de reclamant priveste faptul ca in perioada 17.01.2005 – 17.03.2005  a exercitat atat functia de presedinte al ICR cat si pe aceea de membru al CNSAS, functii care sunt incompatibile, cumuland in mod nejustificat salariile primite de la aceste doua institutii ( nr. 3980/13.07.2007 al ziarului Z. si nr. 1037/20.08.2007 al ziarului T.). Pe baza inscrisurilor anexate actiunii, reclamantul a aratat ca numirea sa in functia de presedinte al ICR a avut loc la data de 17.01.2005, data la care era inca membru al CNSAS , institutie din care a demisionat la data de 17.03.2005, activitatea sa la Institut incepand de la aceeasi data, conform adeverintei nr. 131/18.07.2007 si cartii de munca.

De asemenea, reclamantul a artat ca prin articolul intitulat „ Jefuirea banului public de catre H.R. P. si sleahta lui de profitori” din nr. 1074/02.10.2007 al ziarului T.” paratul E. M. induce sugestia calomnioasa ca deplasarea pe care a efectuat-o la Paris la sfarsitul lui septembrie 2006 pentru a asista la inmormantarea lui V. I., ar fi fost finantata din fondurile ICR.

Reclamantul a mai precizat ca paratii au mai afirmat, fara nici un temei probator, ca a finantat publicarea propriilor lucrari si pe cele ale altor membri ai Institutului in cadrul ”Programului ...” (T. nr. 1074/02.10.2007 intr-un articol semnat de E. M. si Z., nr. 4093/22.11.2007 intr-un articol semnat de paratul I. L.). In acest sens, reclamantul a aratat ca din numele propuse de persoane din afara Institutului , un juriu alcatuit din specialisti din domeniile literaturii, artelor si filosofiei , ales prin propuneri facute de diferite reviste culturale din Romania , a selectat pe cei 20 de autori carora li se vor traduce lucrarile in limbi de circulatie internationala. Numele sau nu figureaza in randul autorilor selectati in vederea traducerii, selectie ce s-a facut de catre un juriu din care nu a facut parte.

Totodata, acesta a invederat instantei ca gravitatea faptei si dimensiunile prejudiciului moral ce i-au fost cauzate sunt determinate de calitatea sa de persoana publica cu o bogata activitate culturala si aflata in legatura cu publicul cititor prin intermediul lucrarilor sale.

In privinta raspunderii delictuale a paratilor, reclamantul a aratat ca paratii E. M. si L. I. vor raspunde pentru fapta proprie, in calitate de autori ai articolelor publicate in ziarele Z. si T.l, parata S.C. Z. S.R.L.  va raspunde pentru fapta proprie in calitate de proprietara  a ziarului care publica atat editia pe suport hartie cat si editia on line iar parata S.C. Editura S. S.R.L. va raspunde pentru fapta proprie intrucat aceasta se ocupa de editarea ziarului T., atat pe suport de hartie cat si pe suport electronic.

In drept, reclamantul  a invocat prevederile art. 998-999 C.civ. , art. 30 alin. 6 si 8 din Constitutie, art. 10 alin. 2 CEDO.

Parata S.C. Z. S.R.L.  a depus la dosarul cauzei intampinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata cu cheltuieli de judecata. Aceasta a aratat, invocand Hotararile Lingens c. Austriei si Nilsen si Johnsen c. Norvegiei ca cele expuse nu priveau viata personala a reclamantului sau calitatile sale de scriitor si nu puteau sa-i aduca prejudicii, fiind normal sa fie mai familiarizat cu criticile fata de un simplu particular, avand in vedere si faptul ca cele mentionate prin articolele incriminate ajunsesera deja in dezbaterea publica , fiind subiecte de interes public. Nu in ultimul rand, s-a aratat ca in nr. 4104/06.12.2007 al ziarului Z. , s-a publicat dreptul la replica al reclamantului iar in nr. 4106/08.12.2007, I. B. ii ia apararea reclamantului, intr-un articol in aceasta dezbatere publica de idei. In privinta sanctiunii ce se cere a fi aplicata , parata a aratat ca aceasta este excesiva si nu reprezinta o masura necesara intr-o societate demotratica , nu corespunde unei nevoi sociale imperioase, care sa determine statul sa sanctioneze dezbaterea publica pe chestiunea unor teme de interes general. Parata a aratat totodata ca fapta ilicita nu exista intrucat exista o cauza care inlatura caracterul ilicit al acesteia si anume exercitiul normal al unui drept – dreptul subiectiv la libera exprimare. De asemenea, aceasta  a precizat ca nu se poate vorbi de o campanie de presa pe care a dus-o cu privire la reclamant, atata timp cat a publicat doar un articol, un editorial si o precizare , la intervale lungi de timp, prin care s-a comentat o situatie de fapt: modalitatea prin care o institutie publica este condusa, cum este gestionat banul public de catre conducerea acesteia si care sunt rezultatele alocarii unor sume importante de bani de la buget, posibilele incompatibilitati generate de cumulul de functii . In privinta vinovatiei, parata a precizat ca in speta nu exista intentia de a discredita, ci doar de a informa publicul , de a emite si transmite judecati de valoare despre o persoana publica, de a dezbate subiecte de interes general.

In drept, parata a invocat prevederile art. 115 C.p.c., art. 998-999 , art. 1003 C civ., art. 30 alin. 2 Constuitutia Romaniei, art. 10 din Conventia Europeana  a Drepturilor Omului, alin. 1 si 2 art. 19 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice .

De asemenea, paratul M. E.  a depus la dosarul cauzei intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate, aratand ca tot ceea ce a afirmat la adresa reclamantului a fost exprimat in calitatea sa de senator si in exercitarea mandatului cu care a fost investit, reclamantul fiind un demnitar al statului, pentru ca functia de presedinte al Institutului ... este asimilata celui de secretar de stat . Paratul a aratat ca afirmatiile sale au imbracat haina „interpelarilor politice”, ca instrumente de lucru specifice activitatii senatoriale , pe care le-a adresat , pe rand, primului- ministru al Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe, Presedintelui Curtii de Conturi a Romaniei si Ministerului Economiei si Finantelor. In apararea sa, paratul a invocat dispozitiile Hotararii nr. 28/24.10.2005 privind Regulamentul Senatului, respectiv art. 172 referitor la imunitatea parlamentara, motiv pentru care a aratat ca angajarea raspunderii sale civile delictuale apare ca inadmisibila. Totodata, a invederat instantei ca ceea ce a aparut in presa sub semnatura sa nu trata viata personala  a reclamantului sau calitatile sale intelectuale, de scriitor , ci a criticat, din ipostaza de senator, prestatia unei persoane cu importante functii si responsabilitati publice.

In drept, paratul a invocat prevederile art. 115 C.p.c, art. 998-999 C civ., art. 172 alin. 1, 2, 3 din Hotarea nr. 28/24.10.2005, art. 30 si 72 din Constitutia Romaniei.

In dovedirea cererii de chemare in judecata, reclamantul a solicitat si instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri.

In aparare, paratii M. E. si S.C. Z. S.R.L. au solicitat si instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri, respingand ca inutila solutionarii cauzei, proba cu interogatoriul , solicitata de parata S.C. Z. S.R.L.

Prin sentinta civila nr. 8926 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr. 1398/299/200, instanta a respins ca neintemeiata actiunea , retinand in fapt si in drept urmatoarele:

In nr. 3980/13.07.2007 al cotidianului „Z.” s-a publicat articolul intitulat „Demisionati, domnule P.”, semnat de paratul E. M., vicepresedinte al Comisiei pentru politica externa a Senatului, in cuprinsul caruia se mentioneaza:

„Imi pasa de banii celor care platesc impozite si pentru ca detest ideea ca si eu contribui la risipirea banului public” . Si totusi nu ati inapoiat statului salariile pe care le-ati primit ca membru CNSAS , desi erati de doua luni presedinte ICR. Si nici nu v-ati luat concediu fara plata ca sa mergeti trei luni la studii in Germania...Cum va explicati ca pe lista de traduceri dumneavoastra, A. P., M. C., M. C. figurati cu mai multe titluri decat Noica , Rebreanu sau Nichita Stanescu. Cum puteti tolera pe aceeasi lista clasici al literaturii romane , ale caror lucrari ar trebui traduse automat in cat mai multe limbi straine si nume de autori care, oricat de notorii ar fi in Romania, mai pot astepta recunoasterea internationala pe bani publici. Sau I.C.R. a terminat de tradus operele autorilor decedati cu care ne putem mandri in lume?

In numarul 4093/22.11.2007 a cotidianului „Z.” apar articolele „Feuda lui P.” si „ICR, cuib al coruptiei si al conflictelor de interese”, semnate de paratul L. I.. In cuprinsul primului articol se mentioneaza ca „la data de 08.12.2007, senatorul E. M. a depus la Cancelaria Primului Ministru al Romaniei o interpelare cu privire la activitatea si neregulile financiare ale Institutului ...” , citand in cuprinsul articolului din intrebarile adresate: „In lunile aprilie, mai si iunie 2006, dl. H. R. P. s-a aflat in Germania , beneficiar al unei burse de doctorat, deci in interes personal. Este ciudata aceasta indelungata absenta de la conducerea institutiei pe care dl. P. afirma , pe de alta parte, ca se lupta sa o reformeze . In aceste conditii cum explica Institutul ... faptul ca dl. P. nu si-a luat pentru aceasta perioada concediu fara plata si a continuat sa incaseze salariul intreg de presedinte al Institutului?...”. De asemenea, in cuprinsul articolului, s-au mai mentionat urmatoarele: „Curtea de Conturi a anuntat insa ca „Desfasoara un control la acest ordonator de credite potrivit competentelor stabilite prin legea de organizare si functionare a institutiei noastre. Cu aceasta ocazie vor fi verificate aspectele semnalate de dumneavoastra.”, publicandu-se si adresa Curtii de Conturi, adresata paratului M. E. nr. 2168/01.11.2007.

In articolul „ICR, cuib al coruptiei si al conflictelor de interese” , semnat de paratul I. L., se mentioneaza „Astfel cum arata membrul de onoare al Academiei Romane, E. M., „printre numele propuse de Institutul ... in cadrul „Programului de traduceri de autori romani in limbi de circulatie internationala” ii gasim pe: H. R. P. – presedintele Institutului, A. P. , N. M., T. B., toti membri in Consiliul de conducere al Institutului si M. C., directoare ICR Paris. Este oare normal ca bugetul Institutului sa fie folost pentru a finanta publicarea lucrarilor a cinci membri din propria conducere?”, se  mai intreaba senatorul M. in interpelarea sa?”

In numarul 1037/20.08.2007 al cotidianului „T.”, s-a publicat articolul „Jefuirea banului public de catre H. R .P. si sleahta lui de profitori” , semnat de paratul E. M. , avand urmatorul subtitlu „Senatorul PRM E. M. (membru al Parlamentului European) ii solicita primului ministru C. P. T. o ancheta”, reproducand socilitarea adresata acestuia. In cuprinsul articolului se mentioneaza:

„in lunile aprilie , mai , iunie 2006, dl. H. R. P. s-a aflat in Germania , beneficiar al unei burse de doctorat , deci in interes personal. Este ciudata aceasta indelungata absenta de la conducerea institutiei pe care dl P. afirma, pe de alta parte, ca se lupta sa o reformeze . In aceste conditii, cum explica Institutul ... faptul ca dl. P. nu si-a luat , pentru aceasta perioada , concediu fara plata si a continuat sa incaseze salariul intreg de presedinte al Institutului?

La sfarsitul lui septembrie 2006, dl. H. R. P. s-a declasat la Paris , pentru a asista la inmormantarea lui V.I. O calatorie cu caracter privat , fara legatura cu obligatiile ce decurg din functia sa de presedinte al Institutului ... Cu ce fonduri a fost finantata aceasta calatorie (transport, cazare, diurna)?

Printre numele propuse de Institutul ... in cadrul „Programului de traduceri de autori romani in limbi de circulatie internationala” ii gasim pe: H. R. P. – presedintele Institutului, A.P. , N. M., T. B., toti membri in Consiliul de conducere al Institutului si M. C.i, directoare ICR Paris. Este oare normal ca bugetul Institutului sa fie folosit pentru a finanta publicarea lucrarilor a cinci membri din propria conducere?”

De asemenea, in acelasi numar este publicat si articolul „Demisionati, domnule P.”, semnat de paratul E. M., identic in continut cu cel publicat in nr. 3980/13.07.2007 al cotidianului „Z.”.

In numarul 4106/08/09.12.2007, al cotidianului „Z.” se publica articolul „Samanta de scandal - Lautarie Calomnioasa”, semnat de I. B., referitor la acuzatiile aduse ICR de catre paratul E. M..

In numarul 4107/10.12.2007 se publica articolul „Replica la „Samanta de scandal”, semnat E. M. si si articolul „Scuze senatorului E. M.”, semnat de directorul cotidianului „Z.”, S. R. S., fata de articolul publicat anterior de I. B.

Potrivit prevederilor art. 998 Cod civil, „orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara.” Pentru a fi antrenata raspunderea civila delictuala in sarcina unei persoane, este necesar a fi indeplinite mai multe cerinte: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite,  a unui raport de cauzalitate intre acestea, existenta vinovatiei celui care a determinat prejudiciul.

Fata de specificul cauzei deduse judecatii, aceste cerinte, trebuie analizate in concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte, in special ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, în materia drepturilor fundamentale ale omului, nu numai textul legilor interne, inclusiv al Constituţiei României, trebuie să respecte convenţiile internaţionale la care România este parte, dar şi interpretarea şi aplicarea acestora trebuie să fie conformă acestora. 

Potrivit dispozitiilor art. 10 din CEDO, „orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti „.

Dreptul aparat de articolul 10 din CEDO cuprinde, asadar, atat libertatea de opinie, cat si, ceea ce intereseaza in cauza de fata, dreptul de a primi sau comunica informatii sau idei, sau „ libertatea de exprimare”. Potrivit jurisprudentei Curtii in materie, relevata cu titlu de principiu in cauza Handyside contra Regatului Unit, „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului sau si ale implinirii individuale a membrilor sai” si acopera, „ nu numai informatiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau ingrijoreza statul sau un anumit segment al populatiei. Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, in absenta carora nu exista societate democratica”.

Libertatea de exprimare poate fi supusa unor ingerinte, in conditiile alineatului 2 al articolului 10, care trebuie insa sa indeplineasca mai multe cerinte: sa fie prevazute de lege, sa urmareasca un scop legitim ( dintre cele enumerate limitativ in alineatul mentionat), masura luata sa fie necesara intr-o societate democratica, cu o privire speciala asupra proportionalitatii ingerintei cu scopul legitim urmarit.

Intinderea marjei de apreciere a statului in restrangerea libertatii de exprimare este stabilita in jurisprudenta curtii, in functie de mai multi factori, precum natura si tipul discursului, valoarea protejata prin reprimarea lui, calitatea specifica  a autorului, persoana lezata, mijlocul de difuzare. Intrucat, potrivit jurisprudentei Curtii, pentru a asigura buna functionare a unei societati democratice se impune protejarea libertatii de exprimare, Curtea a acordat o pozitie privilegiata liberei discutari a subiectelor de interes general si, in particular, a discursului politic, atunci cand aceasta intra in conflict cu alte valori pe care statul le poate proteja.

In cauza dedusa judecatii, instanta a constatat ca paratul E. M. aavea calitatea de membru al Senatului Romaniei si functia de vicepresedinte al Comisiei pentru politica externa a Senatului, astfel incat nu poate fi pusa la indoiala calitatea sa de om politic, învestit intr-o functie de demnitate publica.

Reclamantul exercita functia de presedinte al Institutului ..., iar potrivit art. 12 alin. 1 si 6 din Legea  nr. 356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului ..., conducerea operativă a Institutului este asigurată de un preşedinte, care este numit şi revocat din funcţie de către Preşedintele României; funcţia de preşedinte al Institutului este asimilată celei de secretar de stat. Preşedintele este ordonator principal de credite.

In calitatea sa de senator, paratul E. M. a adresat in sedinta Senatului de la data de 08.10.2007 o interpelare  primului ministru al Romaniei  si Ministerului Afacerilor Externe. In sedinta Senatului de la data de 05.03.2008, a mai adresat o astfel de interpelare si Ministerului Economiei si Finantelor. Toate aceste interpelari privesc activitatea si conducerea Institutului ...

De asemenea, a adresat o scrisoare si Presedintelui Curtii de conturi a Romaniei privind activitatea si conducerea Institutului ..., nr. 127/27.09.2007 careia i s-a raspuns in data de 01.11.2007 in sensul ca aceasta instituitie desfasura, la momentul respectiv un control la acest ordonator de credite.

Interpelarea adresata Primului ministru este reprodusa in numarul 1037/20.08.2007 al cotidianului „T.”, in cadrul articolului „Jefuirea banului public de catre H.R.P. si sleahta lui de profitori” , semnat de paratul E. M. , avand urmatorul subtitlu „Senatorul PRM E. M. (membru al Parlamentului European) ii solicita primului ministru C.P.T. o ancheta.”

Discursul referitor la personalitatile publice este probabil categoria de discurs aparata in cea mai mare masura de organele de la Strasbourg. Se poate afirma chiar ca , atunci cand ne aflam in prezenta afirmatiilor critice pe care presa le face cu privire la personalitatile publice, fie ca acestia ocupa deja functii publice sau nu, controlul european este total, iar protectia Conventiei este maxima.

Pentru  a justifica pozitia privilegiata pe care acest tip de discurs o ocupa, Curtea europeana a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce prezinta un interes public. Acestui drept ii corespunde o „obligatie” a ziaristilor de a raspandi informatii si idei, indeplinindu-si astfel rolul de „caine de paza al democratiei” (Cumpana si Mazare c.Romaniei): daca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite , tanand mai ales de protectia drepturilor si reputatiei altora..., ii revine totusi obligatia de a comunica, cu respectarea responsabilitatilor si indatoririlor sale, informatiile si ideile asupra chestiunilor politice ca si asupra altor teme de interes general (Pedersen si Baadsgard c. Danemarcei, Busuioc c. Moldovei).

Prin urmare, pe langa punerea in balanta a doua interese contrare (dreptul ziaristului de a se exprima , pe de o parte, si interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate de paragraful 2 al art. 10, printre care un rol aparte il ocupa necesitatea de a proteja reputatia persoanelor vizate de discursul critic, pe de alta parte) mai intervine in cazul libertatii presei si un al treilea interes , cel al societatii de a exercita un control eficient asupra actiunilor personalitatilor aflate in pozitii de conducere. Deoarece acest control se exercita intr-o mare masura prin intermediul presei , jurisprudenta Curtii de la Strasbourg a considerat ca aceasta joaca un rol esential pentru existenta si buna functionare a unei democratii transparente. Prin urmare, de fiecare data cand se constata ca suntem in prezenta unei exercitari cu buna credinta  a liberatii presei intr-o chestiune de interes general (Bergens Tidende si altii c. Norvegiei) , restrictiile aduse acesteia vor foarte atent analizate de Curte , probabilitatea constatarii unei incalcari a art. 10 fiind considerabila. In acest context, trebuie subliniat faptul ca o condamnare nejustificata  a unui ziarist va fi privita de Curte nu numai din perspectiva interesului individual al reclamantului, ci si din perspectiva riscului de a intimida sau descuraja pe viitor libera discutare de catre presa a chestiunilor de interes public.(Plon c Frantei, Chauvy si altii c. Frantei).

Totusi, asa cum arata in mai multe cauza, Curtea trebuie sa verifice daca , luand masura care constituie o ingerinta in exercitiul dreptului la libera exprimare, autoritatile interne au realizat un just echilibru intre, pe de o parte, protectia dreptului consacart de art. 10 si, pe de alta parte, aceea a dreptului la reputatie al persoanelor vizate, care, ca element al vietii private , este protejat de art. 8 din Conventie. Aceasta ultima dispozitie poate impune adoptarea unor masuri pozitive apte sa garanteze respectul efectiv al vietii private , chiar in relatiile intre indivizi (Cumpana si Mazare c. Romaniei)

In legatura cu acest aspect, in cauza Cumpana si Mazare c. Romaniei , Curtea arata urmatoarele: „Daca statele contractante au posibilitatea , sau, chiar, uneori, datoria, in baza obligatiilor pozitive ce le revin conform art. 8 al Conventiei, de a reglementa  exercitarea libertatii de exprimare de o maniera apta sa asigure o protectie adecvata prin lege pentru reputatia indivizilor, acestea trebuie sa evite ca, facand acest lucru, sa adopte masuri de natura a descuraja mass-media sa-si indeplineasca rolul de alertare a publicului in cazul unor abuzuri aparente sau presupuse ale puterii publice . Ziaristii de investigatie vor fi reticenti in a se exprima cu privire la chestiuni de interes general (...)daca risca sa fie condamnati .

Efectul descurajator pe care-l are temerea unor asemenea sanctiuni asupra exercitarii de catre ziaristi a libertatii lor de exprimare este evident (Nikula c. Finlandei, Goodwin c. Marii Britanii). Nociv pentru societate in ansamblu,  face si el parte din elementele ce trebuie luate in considerare in cadrul aprecierii proprortionalitatii  - si deci al justificarii  - sanctiunii aplicate.

In cazul articolelor publicate in numarul 4093/22.11.2007 al cotidianului Z., semnate de paratul L. I., „Feuda lui P.i” si „ICR, cuib al coruptiei si al conflictelor de interese”, instanta constata ca acestea redau fragmente din interpelarea adresata primului ministru de catre paratul E. M., in calitate de senator, reproducand si un paragraf din adresa Curtii de Conturi, adresata paratului M. E. nr. 2168/01.11.2007, publicata alaturat articolului respectiv, privind desfasurarea unui control la institutia condusa de reclamant. Asadar, cuprinsul celor doua articole se limiteaza la a semnala si a duce la cunostinta publicului activitatea desfasurata de un ales al poporului, care in virtutea functiei sale, a formulat mai multe interpelari privind activitatea si conducerea unei institutii de interes public precum si comunicarea Curtii de Conturi privind desfasurarea unui control la solicitarea paratului Eugen Mihaescu.

In aceasta privinta, instanta are in vedere si cauza Thoma c. Luxembourg , in care reclamantul, jurnalist, a fost condamnat la plata unui franc simbolic si a cheltuielilor de judecata pentru ca  a relatat spusele unui comfrate la adresa unui functionar. Curtea  a observat ca in speta este vorba despre dezbaterea unor probleme de interes general si ca, asa fiind, faptul de a impune, de o maniera generala, ziaristilor sa se disocieze in mod sistematic si formal de continutul unor citari ce ar putea insulta terte persoane deoarece le-ar provoca sau aduce atingere onoarei lor nu se conciliaza cu rolul presei de a oferi informatii despre imprejurari sau despre opinii si idei aflate in discutie publica la un moment dat.

Asadar, avand in vedere ca demersul jurnalistic al paratului L. I. s-a circumscris rolului pe care il are de a comunica idei si informatii de interes general privind activitatea si preocuparile unui senator si controlul desfasurat de Curtea de Conturi asupra activitatii unei institutii de interes public, instanta considera ca aceasta nu a depasit limitele protectiei oferite de art. 10 libertatii de exprimare a presei (ea avand rolul de a informa , de a controla si de a relata despre toate domeniile de interes public, inclusiv responsabilitatile politice si functionarea institutiilor publice) .

Mai trebuie mentionat faptul ca nu este important ca autorul afirmatiilor sa fie ziarist profesionist , aceeasi protectie fiind acordata si altor persoane care isi exprima opiniile prin intermediul mass – media (un scriitor , in cauza Thorgeirson c. Islandei, sau un politician in cazul Castells c. Spaniei). Asadar, in speta de fata, si paratul E.M. se bucura de toata protectia oferita de art. 10 ziaristilor. 

In cauza Castells c. Spaniei, Curtea a retinut ca libertatea de exprimare este deosebit de pretioasa pentru un ales al poporului , caci el ii reprezinta pe alegatorii sai,  le semnaleaza preocuparile si le apara interesele. Dl. Castells, exprimandu-se intr-un periodic, Curtea semnaleaza rolul eminent al presei intr-un stat de drept. Ea furnizeaza cetatenilor unul din instrumentele ce mai bune pentru a cunoaste si judeca ideile si atitudinile conducatorilor, da oamenilor politici ocazia de a reflecta si  a comenta preocuparile opiniei publice si permite fiecaruia sa participe la jocul liber al dezbaterii publice.

Desi conform art. 12 din Legea nr. 356 din 11 iulie 2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului ..., funcţia de preşedinte al Institutului este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic, totusi, avand in vedere ca functia sa este asimilata celei de secretar de stat,  este numit şi revocat din funcţie de către Preşedintele României si are calitate de ordonator principal de credite, instanta apreciza ca au incidenta in cauza si principiile redate de Curte in cazurile Lingens c. Austriei si Jerusalem c. Austriei, desi privesc omul politic. Astfel Curtea  a retinut ca “limitele criticii admisibile sunt mai largi in privinta unui om politic, vizat in aceasta calitate, decat a unui individ obisnuit; spre deosebire de acesta din urma, omul politic se expune in mod inevitabil si constient unui control strict al faptelor si afirmatiilor sale, atat din partea ziaristilor cat si a masei cetatenilor. El trebuie, prin urmare, sa dea dovada de mai multa toleranta.” Asadar, avand in vedere specificul activitatii desfasurate si statutul functiei ocupate de reclamant, nu exista motive de a nu retine aceste considerente ale Curtii ca fiind aplicabile si situatiei de fapt din speta.

Pe de alta parte, Curtea a retinut in cauza Jerusalem c. Austriei ca chiar „persoanele particulare si asociatiile se expun unui control minutios atunci cand intra in arena dezbaterii publice”, Curtea decizand ca niste asociatii „fiind active in domeniul public , ar trebui sa faca dovada unui mai mare grad de toleranta cu privire la criticile formulate de catre oponentii politici cu privire la obiectivele lor si mijloacele utilizate in cursul acestor dezbateri”.

De asemenea instanta retine ca in cauza Vides Aizsardzibas Klubs c. Letoniei , Curtea a retint ca „intr-o societate democratica , puterile publice se expun in principiu controlului permanent din partea cetatenilor, si, sub rezerva, bunei credinte, fiecare poate atrage atentia opiniei publice asupra situatiilor pe care le considera ilegale.

Prin urmare, Curtea  a subliniat in jurisprudenta sa ca autoritatile unui stat democratic sunt obligate sa tolereze critica activitatii lor chiar si atunci cand aceasta ar fi considerata provocatoare sau insultatoare.

Recent, in mai multe cauze Curtea a analizat necesitatea unei ingerinte a autoritatilor statului in libertatea de exprimare prin raportare la „ indatoririle si responsabilitatile „ de care trebuie sa se tina seama , astfel cum prevede insusi textul art. 10 parag. 2 in exercitiul ei , ceea ce implica spre exemplu , pentru ziaristii care fac anumite critice la adresa activitatii unor persoane publice sa actioneze cu buna credinta , in asa fel incat informatiile pe care le furnizeaza sa fie exacte si demne de  a primi credit, cu respectarea deontologiei profesionale , dincolo de doza de exagerare sau de provocare permisa in asemenea situatii.

Pe de alta parte, hotararile Curtii de la Strasbourg indica clar principiul conform caruia adevarul obiectiv al afirmatiilor nu trebuie sa fie singurul criteriu luat in considerare de instante in situatia in care analizeaza o acuzatie de calomnie , elementul determinant trebuind sa fie buna credinta a autorului afirmatiilor care afecteaza reputatia partii vatamate. In consecinta, atunci cand persoana acuzata de savarsirea unui delict de presa nu poate dovedi intru totul exacticitatea afirmatiilor facute, este necesara analiza atitudinii subiective a acesteia in raport atat cu adevarul afirmatiilor sale  (verificand daca a cunoscut sau nu ca acestea sunt false , precum si daca a depus diligentele necesare , in circumstantele date , pentru a verifica autenticitatea afirmatiilor) cat si cu scopul demersului jurnalistic (verificand daca a urmarit sa informeze opinia publica asupra unor chestiuni de interes public , indeplinindu-si astfel datoria  de a raspandi informatii si idei asupra unor subiecte de interes general, chiar daca aceasta implica uneori in mod inerent afectarea reputatiei persoanei vizate , sau a avut numai intentia de a afecta in mod gratuit reputatia acestora) (Radio France si altii c. Frantei, Colombani c. Frantei, Harlanova c. Letoniei). Astfel inteleasa, buna credinta a ziaristilor le va atrage protectia art. 10 al Conventiei, chiar daca in speta nu reusesc sa faca proba veritatii.

In speta, instanta retine preocuparea aratata de paratul E. M., in calitate de parlamentar,  fata de activitatea Institutului ..., concretizata prin interpelarile intocmite, in virtutea functiei sale.

De asemenea, instanta apreciaza ca afirmatiile acestuia se pot inscrie in cadrul unei dezbateri de interes general  asupra activitatii unei institutii de interes public, dezbatere initiata de un ales al poporului si nu privesc aspecte din viata privata  a reclamantului. Totodata, in vederea verificarii aspectelor semnalate prin articolele de presa si interpelarile formulate, paratul E. M. a solicitat si Curtii de Conturi efectuarea unui control al activitatii institutiei conduse de reclamant ,care a si dispus initierea unui astfel de demers, astfel cum rezulta din adresa nr. 127/27.09.2007.

Este adevarat ca articolul din cotidianul „Z.”, nr. 3980/13.07.2007 intitulat „Demisionati, domnule P.” a aparut inainte de formularea interpelarilor catre Primul – ministru, Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Economiei si Finantelor, insa nu a facut decat sa prefugureze un astfel de demers.

Mai mult, in numarul 1037/20.08.2007 al cotidianului „T.”, s-a publicat articolul „Jefuirea banului public de catre H. R. P. si sleahta lui de profitori” , semnat de paratul E. M. , in care reproduce interpelarea adresata primului ministru. In acelasi numar este republicat si articolul „Demisionati, domnule P.”, semnat de paratul E. M., identic in continut cu cel publicat in nr. 3980/13.07.2007 al cotidianului „Z.”.

In privinta analizei bunei credinte  a paratului in publicarea articolelor mentionate anetior, instanta a considerat ca trebuie pornit de la dubla calitate a acestuia , de parlamentar si ziarist. Prin urmare, instanta a considerat ca ar fi nepotrivit a se solicita acestuia, sa faca investigatii prealabile asupra aspectelor ce ar putea constitui obiectul unei interpelari parlamentare si care este anticipata de un articol de presa , cu atat mai mult cu cat in cauza instanta a constatat ca intentia acestuia nu a fost de a pune la indoiala in mod nejustificat activitatea desfasurata de conducerea I.C.R. din moment ce a solicitat organelor abilitate, respectiv Curtea de Conturi efectuarea unei verificari in aceasta privinta, aspect adus la cunostinta cititorilor. Prin urmare, s- a retinut ca paratul nu a urmarit in mod expres prin articolele publicate sa convinga opinia publica de veridicitatea absoluta  a afirmatiilor sale, din moment ce a cerut efectuarea unei verificari de catre institutia abilitata , rezultatul acesteia putand confirma sau infirma sutinerile paratului.

Fiind vorba de un om politic , trebuie asadar in acelasi timp sa se tina cont de contextul in care aceste afirmatii se inscriau, avand in vedere si interpelarile formulate in calitate de parlamentar.

De asemenea, Curtea  a retinut in Hotararea din cauza Nilsen si Johnsen  c. Norvegiei ca in contextul unei dezbateri publice privitoare la probleme de interes general in care, de o parte si de alta, erau in joc reputatii profesionale, Curtea  a considerat ca o anumita doza de exagerare avea a fi tolerata.

De altfel, in cauza Dalban c. Romaniei, Comisia Europeana a drepturilor omului a acceptat ideea ca „intr-o anumita masura, unele dintre faptele prezentate de reclamant in articolele sale sa nu se confirme”. Dupa ce a reafirmat ideea ca libertatea de exprimare aparata de art. 10 nu acopera afirmarea publica a unor fapte care nu se bazeaza pe nici un inceput de proba, Comisia a ajuns totusi in unanimitate la concluzia ca  a avut loc o incalcare a Conventiei, luand in considerare pozitia speciala a presei intr-o societate democratica si dezideratul de a nu descuraja cetatenii sa aprecieze in mod critic modul in care isi exercita mandatul persoanele care ocupa functii publice.

Asadar, o eventuala inexacticitate a a faptelor prezentate nu exclude protectia art. 10 din Conventie in situatia in care este vorba de un discurs jurnalistic privind subiecte de interes public iar reaua credinta  a ziaristului nu este dovedita.

Prin urmare, pentru aceste argumente, instanta a apreciat ca nu se poate retine savarsirea unei fapte ilicite in sarcina paratului E  M., considerand ca nu s-a putut demonstra reaua credinta a acestuia in publicarea articolului din nr. 3980/13.07.2007 al cotidianului „Z.” , intitulat „Demisionati, domnule P.”, iar in privinta aticolelor publicate in numarul 1037/20.08.2007 al cotidianului „T.”, instanta a retinut ca demersul jurnalistic al acestuia a fost acela de a informa publicul cu privire la activitatea si preocuparile sale de parlamentar legate de o problema de interes public. De asemenea, republicarea articolului „Demisionati, domnule P.”  in numarul 1037/20.08.2007 al cotidianului „T.”, a fost facuta in conditiile in care paratul a publicat si interpelarea adresata primului ministru, legata de activitatea I.C.R., ceea ce face ca aceasta sa fie apreciata in cadrul demersurilor efectuate de parat in calitate de parlamentar si concretizate in interpelarile efectuate.

In ceea ce priveste raspunderea  paratelor S.C. Z. S.R.L. si S.C. Editura S. S.R.L. pentru publicarea articolelor incrimitate de catre reclamant, instanta a considerat ca activitatea acestora s-a circumscris rolului pe care presa il are intr-o societate democratica, respectiv de a fi un bun instrument pentru judecarea ideilor si atitudinilor unor conducatori (cazul Lingens c. Austriei), sanctionarea acestora reprezentand o incalcare a art. 10 al Conventiei.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, a constatat instanta ca, prin prisma prevederilor art. 10 din CEDO, sanctionarea paratilor, chiar si doar pe taramul civil al raspunderii civile delictuale, ar reprezenta o ingerinta nejustificata asupra libertatii lor de exprimare,  respingand cererea de chemare in judeacta ca neintemeiata.

Domenii speta

Spete similare