Contestatie la executare. imobil preluat de stat. redobandire de catre adevaratul proprietar. invocarea pe calea contestatiei la executare a dreptului la prelungirea de drept a contractului de inchiriere

CONTESTATIE LA EXECUTARE. IMOBIL PRELUAT DE STAT. REDOBANDIRE DE CATRE ADEVARATUL PROPRIETAR. INVOCAREA PE CALEA CONTESTATIEI LA EXECUTARE A DREPTULUI LA PRELUNGIREA DE DREPT A CONTRACTULUI DE INCHIRIERE

*

- art. 13 alin 1, art. 15 alin 1 din Lg nr. 10/2001,

- art. 6 şi 11 din OUG 40/1999,

- art. 399 alin 1 Cpc,

- Cauza Radovici şi Stanescu c. României.

Potrivit art. 399 alin 1 Cpc, contestaţia la executare este un mijloc procedural special creat pentru procedura executării silite prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare sau chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Contestaţia la executare fiind o cale de atac deschisă contra măsurilor de executare nelegale, urmează ca părţile să nu se poată sprijini în contestaţia lor decât pe vicii şi nelegalităţi ale actelor de executare, iar motivele invocate să privească fapte şi împrejuri ulterioare titlului executoriu ce se execută, neputându-se primi pe această cale motive de fond, care puteau fi invocate la momentul judecării litigiului finalizat printr-un titlu executoriu a cărui executare se contestă.

Instanţa nu a retinut apărarea contestatorilor că în cauză li s-ar aplica dispoziţiile OUG 40/1999 în ceea ce priveşte obligaţia celor care au redobândit imobilul de a proceda la încheierea unui contract de închiriere cu persoanele care au deţinut anterior un drept locativ asupra imobilului retrocedat întrucât aceste măsuri de protecţie prevăzute de actul normativ mai sus  menţionat au încetat când prorogarea legală a termenelor a expirat, respectiv aprilie 2004, prelungirea în timp a acestor măsuri ar însemna pentru proprietarul imobilului o restrângere excesivă a atributelor dreptului său de proprietate prin transferarea măsurilor de protecţie socială ce ar trebui să cadă în sarcina statului iar nu ale proprietarilor. 

De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa CEDO, în sensul că nu se poate impune proprietarului o sarcină exorbitantă, cum ar fi obligarea de a păstra chiriaşul în spaţiul proprietatea sa, cu privire la posibilitatea de a dispune de bunul său, în acest fel aducându-se atingere justului echilibru dintre interesele aflate în joc (Cauza Radovici şi Stanescu c. României).

Din modul de reglementare a institutiilor prelungirii contractului de inchiriere prin OUG nr. 40/1999, rezulta ca dupa data de 08.04.2004 contractele de inchiriere incheiate cu privire la imobilele retrocedate adevaratului proprietar sau mostenitorilor acestuia  nu sunt prelungite de drept, intrucat nu mai exista temei legal pentru aceasta, prin OUG nr. 8/2004  prorogandu-se numai contractele de inchiriere asupra spatiilor locative detinute de stat, efectele OUG nr. 40/1999 incetand sub acest aspect cu privire la imobilele restituite fostilor proprietari.

Dispozitiile OUG nr. 40/1999 sunt subordonate unor acte normative cu o forta juridica superioara, respectiv tratatele internationale la care Romania este parte si care fac parte din dreptul intern, Constitutia Romaniei si legile organice care ocrotesc dreptul de proprietate. Astfel, potrivit art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, nimeni nu poate fi lipsit de bunul proprietatea sa decat pentru cauze de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Conform prevederilor art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, orice persoana are dreptul la proprietate si nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa . De asemenea, dreptul de proprietate privata este garantat de prevederile art. 44 din Constitutia Romaniei si de art. 480, art. 481 Cod civil.

 Raportat la toate aceste norme legale, dispozitiile  OUG 40/1999, trebuie interpretate in sensul ca ar fi posibila prelungirea, dar prin acordul partilor si nu ca ca o obligatie impusa de lege in sarcina proprietarului, care ar conduce practic la recunoasterea in favoarea chiriasilor a unui drept perpetuu la prelungirea locatiunii si la impunerea  fata de proprietari a unei sarcini exorbitante care ar determina, din nou, o atingere grava a dreptului lor de proprietate.

*

Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2008, contestatorii M.şi M.F., T. D. şi T. D. B. au chemat în judecată pe intimaţii: V. G. şi F. A., solicitând instanţei ca pe calea contestaţiei la executare să dispună anularea somaţiei nr. 429/22.04.2008 emisă către ei în calitate de debitori prin care se solicită predarea silită(evacuarea )imobilului situat în Bucureşti, b-dul Lascăr Catargiu, nr. 42, ap. 1şi 3 sector 1 şi totodată suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la executare.

În motivarea acţiunii se arată că executarea silită pornită în baza sc nr. 6610/21.04.06 este inadmisibilă întrucât beneficiază de prevederile art. 13 alin 1, ar. 15 alin 1 din L g nr. 10/2001, precum şi art. 6 şi 11 din OUG 40/1999.

Menţionează că prin sentinţa civilă 6610/2006 a Judecătoriei Sectorului 1 s-a recunoscut valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 4193/28154/18.04.1997 şi 4192/28155/18.04.1997; s-a admis în parte acţiunea reclamantului V. G. şi intervenientului F. A., iar în urma comparării titlurilor, s-a dispus ca pârâţii, respectiv contestatorii să le lase în deplină posesie, ap. 43 din b-dul Lascăr Catargiu, nr. 42. Menţionează că potrivit prevederilor legale, beneficiază de normele de protecţie în sensul că în cauză îşi găseşte aplicabilitatea art. 13 alin 1 şi art. 15 alin 1 din L nr. 10/1996 privind încheierea contractului de închiriere pe o perioadă de 5 ani de către proprietarul recunoscut în justiţie cu cei cărora le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare.

În vederea încheierii contractului de închiriere au transmis notificări către intimaţi, dar aceştia au răspuns că refuză încheierea contractului de închiriere, refuz inserat în procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc la 17.05.07.

Ca urmare a refuzului, menţionează că în cauză îşi găsesc aplicabilitate art. 11 din OUG nr. 40/1991 privind prelungirea de drept a contractelor de închiriere anterioare până la încheierea unui nou contract de închiriere.

În susţinerea contestaţiei, s-au depus în copii certificate  somaţiile emise de către executorul judecătoresc, titlul executoriu reprezentat de sc 6610/2006, demersurile efectuate de către contestatori constând în notificări adresate intimaţilor pentru încheierea contractelor de închiriere, procesul-verbal încheiat în urma notificărilor din data de 16.05.07, contracte de închiriere şi fişe locative.

La data de 12.05.08, s-a comunicat de către BEJ Popescu Claudiu George copii ale actelor ce compun dosarul de executare nr. 429/2008.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.05.08, s-a încuviinţat cererea de suspendare a executării silite .

Prin sentinta civila nr. 7537 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, pronuntata in dosarul nr. 7041/299/2008, instanta a respins contestatia la executare ca neintemeiata.

In motivare, instanta a retinut urmatoarele:

La data de 18.04.2008, intimaţii V. G. şi F. D. A. s-au adresat BEJ Popescu Claudiu George pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sc 6610/21.04.2004.

Prin acest titlu executoriu, respectiv sc 6610 pronunţată în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 nr. 28476/299/2005 rămasă definitivă prin respingerea apelului(Decizie civilă nr. 53 A/16.01.2007) şi irevocabilă prin respingerea recursului(Decizia civilă nr. 271/20.04.2007), s-a admis în parte cererea principală formulată de către intimatul V. G. şi intervenientul F. A.; au fost obligaţi pârâţii: M. F., M. C., T. D. şi T. D. B. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie celor doi imobilul situat în Bucureşti, B-dul Lascăr Catargiu nr. 42, ap. 1, sector 1, respectiv ap. 3 sector 1, astfel cum acestea sunt identificate în contractele de vânzare-cumpărare 41193/28154/18.04.1997, respectiv 4192/28155/18.04.1997, fiind respinsă cererea de constatare a nulităţii celor două contracte, ca neîntemeiată.

În baza acestei solicitări de punere în executare, BEJ a emis la data de 22.04.2008 în dosarul de executare nr. 429 somaţii către debitorii obligaţiei de predare, respectiv contestatorii din prezenta acţiune prin care li se punea în vedere să se conformeze titlului executoriu în sensul predării silite(evacuării), imobilului din Bucureşti b-dul Lascăr Catargiu nr. 42 ap. 3 sector 1, respectiv ap. 1 sector 1.

Instanţa a retinut, de asemenea, că în prezenta cauză nu se invocă aspecte de nulitate absolută sau relativă ale actelor de executare formulate de către executorul judecătoresc, ci se invocă imposibilitatea demersului de executare silită prin predarea imobilului, întrucât sunt apăraţi de dispoziţiile legale ce privesc măsuri de protecţie socială  a foştilor chiriaşi cărora le-au fost desfiinţate contractele de vânzare-cumpărare, respectiv au pierdut dreptul de proprietate asupra apartamentelor în baza L. nr. 112 prin comparare de titluri. Astfel contestatorii invocă că au efectuat notificări prin care au solicitat intimaţilor din prezenta cauză să încheie contracte de încheiere pentru apartamentele pe care le deţin, notificări transmise prin BEJ Lucian Ezer la data de 03.05.2007, notificări nr. 1094,1095,1096,1097. La data stabilită în notificări, respectiv 17.05.2007, s-au încheiat procese-verbale privind rezultatul concilierii în sensul că reprezentantul intimaţilor din prezenta cauză, O. M. a prezentat refuzul lui V. G. şi F. D. A. de a încheia contractul de închiriere cu contestatorii din prezenta cauză.

Contestatorii arată că în urma promovării acestui demers, soluţionat prin refuzul proprietarilor de a le încheia contracte de închiriere, în cauză devin incidente normele prevăzute de L. nr. 10/2001 şi OUG nr. 40/1999, în sensul prelungirii de drept  a contractelor de închiriere deţinute anterior de către ei, respectiv 40620/10.09.1994 şi 36742/03.02.1993.

Instanţa în raport de această situaţie de fapt reţinută, prin raportare la dispoziţiile art. 399 Cpc, a respins contestaţia la executare pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 399 alin 1 Cpc, contestaţia la executare este un mijloc procedural special creat pentru procedura executării silite prin care se obţine anularea sau îndepărtarea unor acte de executare sau chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.

Contestaţia la executare fiind o cale de atac deschisă contra măsurilor de executare nelegale, urmează ca părţile să nu se poată sprijini în contestaţia lor decât pe vicii şi nelegalităţi ale actelor de executare, iar motivele invocate să privească fapte şi împrejuri ulterioare titlului executoriu ce se execută, neputându-se primi pe această cale motive de fond, care puteau fi invocate la momentul judecării litigiului finalizat printr-un titlu executoriu a cărui executare se contestă.

Întrucât în cauză nu se invocă alte motive de nelegalitate a executării în afară de dispoziţiile OUG 40/1999 instanţa s-a raportat la aceste apărări.

Instanţa nu a retinut apărarea contestatorilor că în cauză li s-ar aplica dispoziţiile OUG 40/1999 în ceea ce priveşte obligaţia celor care au redobândit imobilul de a proceda la încheierea unui contract de închiriere cu persoanele care au deţinut anterior un drept locativ asupra imobilului retrocedat întrucât aceste măsuri de protecţie prevăzute de actul normativ mai sus  menţionat au încetat când prorogarea legală a termenelor a expirat, respectiv aprilie 2004, prelungirea în timp a acestor măsuri ar însemna pentru proprietarul imobilului o restrângere excesivă a atributelor dreptului său de proprietate prin transferarea măsurilor de protecţie socială ce ar trebui să cadă în sarcina statului iar nu ale proprietarilor. 

De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa CEDO, în sensul că nu se poate impune proprietarului o sarcină exorbitantă, cum ar fi obligarea de a păstra chiriaşul în spaţiul proprietatea sa, cu privire la posibilitatea de a dispune de bunul său, în acest fel aducându-se atingere justului echilibru dintre interesele aflate în joc (Cauza Radovici şi Stanescu c. României).

Din modul de reglementare a institutiilor prelungirii contractului de inchiriere prin OUG nr. 40/1999, rezulta ca dupa data de 08.04.2004 contractele de inchiriere incheiate cu privire la imobilele retrocedate adevaratului proprietar sau mostenitorilor acestuia  nu sunt prelungite de drept, intrucat nu mai exista temei legal pentru aceasta, prin OUG nr. 8/2004  prorogandu-se numai contractele de inchiriere asupra spatiilor locative detinute de stat, efectele OUG nr. 40/1999 incetand sub acest aspect cu privire la imobilele restituite fostilor proprietari.

Dispozitiile OUG nr. 40/1999 sunt subordonate unor acte normative cu o forta juridica superioara, respectiv tratatele internationale la care Romania este parte si care fac parte din dreptul intern, Constitutia Romaniei si legile organice care ocrotesc dreptul de proprietate. Astfel, potrivit art. 1 din Protocolul Aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, nimeni nu poate fi lipsit de bunul proprietatea sa decat pentru cauze de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Conform prevederilor art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, orice persoana are dreptul la proprietate si nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa . De asemenea, dreptul de proprietate privata este garantat de prevederile art. 44 din Constitutia Romaniei si de art. 480, art. 481 Cod civil.

 Raportat la toate aceste norme legale, dispozitiile  OUG 40/1999, trebuie interpretate in sensul ca ar fi posibila prelungirea, dar prin acordul partilor si nu ca ca o obligatie impusa de lege in sarcina proprietarului, care ar conduce practic la recunoasterea in favoarea chiriasilor a unui drept perpetuu la prelungirea locatiunii si la impunerea  fata de proprietari a unei sarcini exorbitante care ar determina, din nou, o atingere grava a dreptului lor de proprietate.

Domenii speta

Spete similare