Acţiune anulare contract de vânzare cumpărare. Principiul nemijlocirii. Administrarea probei cu expertiza tehnică

Acţiune anulare contract de vânzare cumpărare. Principiul nemijlocirii. Administrarea probei cu expertiza tehnică

- Art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006

 Susţinerea recurentei potrivit căreia judecătorul sindic ar fi trebuit să reţină  informaţiilor preluate de pe site-ul de specialitate www.autovit.ro,  potrivit cărora, în anul 2011 preţul de vânzare al unui autoturism Renault Clio  având anul de fabricaţie 2004 este în medie de 3.500 euro astfel că  în anul 2008 , anul înstrăinării acesta era superior valorii medii de 3500 euro situându-se în jurul valorii de 6.000 euro şi să constate pe cale de consecinţă că preţul vânzării reprezintă însăşi dovada fraudei creditorilor societăţii  este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Principiul nemijlocirii presupune obligaţia instanţei de a cerceta direct şi nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii, potrivit art. 169 C.proc.civ. administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, a fost încuviinţată proba cu expertiza, raportul de expertiză depus la dosar precizând valoarea bunului la data vânzării acestuia, anul 2008.(f.

Este adevărat că instanţa de judecată nu este ţinută de concluziile raportului de expertiză, dar expertiza  nu ar putea fi înlăturată decât printr-un mijloc de probă de o valoare ştiinţifică egală.

Înscrisurile depuse de pe site-ul www.autovit.ro nu sunt de natură să înlăture concluziile raportului de expertiza care a fost întocmită de un expert desemnat ca urmare a faptului că  instanţa a apreciat  că în cauză sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1230 din 05.06.2013)

 Prin sentinţa civilă nr. 11259/02.11.2012 pronunţată de Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a în dosarul nr.  43527/3/2011 a fost respinsă cererea formulată de  reclamanta C C SPRL în contradictoriu cu pârâţii  SC E SRL prin curator special M D H şi SC L S SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut :”  ca la data de 16.04.2010, a fost deschisa procedura insolventei debitoarei SC E SRL.

Cu circa 1 an si 9 luni inainte de deschiderea procedurii insolventei, debitoarea SC E SRL a instrainat catre parata SC E SRL un autoturism marca Renault Clio pentru pretul de 15.000 lei, potrivit facturii nr. FFEC/1020.

Potrivit art. 79 din lege, lichidatorul judiciar poate introduce acţiuni pentru anularea transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise, realizate de debitor prin  acte încheiate, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, daca sunt in dauna creditorilor.

Prin raportul de expertiză tehnică s-a concluzionat că preţul unui mijloc de transport similar cu o uzură de 4 ani avea o valoare de 14.568 ron

Pentru a fi aplicabile dispozitiile art. 80 din lege, trebuia dovedit ca pretul automobilului tranzactionat nu era unul serios, la nivelul celor de pe piata auto din acea perioada si ca intentia partilor a fost aceea de a frauda creditorii, prin indepartarea unui bun la un pret derizoriu.

Or, în speţă, nu există un dezechilibru între cele 2 prestaţii, neputând fi reţinută nici reaua – credinţă a pârâtei – cumpărătoare.

Ca atare, Tribunalul apreciaza ca cererea introdusa de reclamanta, prin lichidator judiciar este neintemeiata, astfel ca va fi respinsa”.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs C C SPRL.

În motivarea căii de atac a arătat că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 80 alin.1 lit. b din Legea nr. 85/2006, prestaţia debitorului depăşind-o pe cea primită, având în vedere că preţul înstrăinării consemnat în factura fiscală este în cuantum de 15.000 lei exclusiv TVA iar conform informaţiilor preluate de pe site-ul de specialitate www.autovit.ro, în anul 2011 preţul de vânzare al unui autoturism Renault Clio  având anul de fabricaţie 2004 este în medie de 3.500 euro; în anul 2008 , anul înstrăinării acesta era superior valorii medii de 3500 euro situându-se în jurul valorii de 6.000 euro; preţul vânzării reprezintă însăşi dovada fraudei creditorilor societăţii în sensul că debitoarea a obţinut în anul 2008 un preţ mai mic al autovehiculului, decât valoarea de piaţă a acestuia la data înstrăinării.

A apreciat recurenta că sunt îndeplinite în cauză şi dispoziţiile prevăzute de art. 80 alin.1 lit.c pentru că în cauză există intenţia tuturor părţilor implicate de a sustrage de la urmărirea creditorilor bunurile mobile ale debitoarei întrucât din anul 2008 administratorul debitoarei a început să valorifice bunurile  creditoarei la preţuri neserioase în vederea ascunderii acestora de la urmărirea creditorilor; pârâta nu a făcut dovada achitării integrale a preţului.

A susţinut că nu pot fi reţinute concluziile raportului de expertiză pentru că valoarea a fost determinată la nivelul anului 2012 şi nu la nivelul anului 2008.

A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii în anulare.

In drept,  au fost invocate  dispoziţiile art. 229 C.proc.civ., art. 304 pct. 8, 9 şi art. 304 1 C.proc.civ., art. 80 alin.1 lit. b şi c din Legea nr. 85/2006.

S-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă conform art.242 alin.2 C.proc.civ. 

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea  reține următoarele:

Actele prevăzute de art. 80 alin.1 lit. b sunt acele operaţiuni în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Actele vizate de acest text trebuie să fie acte cu caracter comutativ şi lezionare(disproporţie vădită de valoare între contraprestaţii) iar nu orice acte în care disproporţia de valoare între contraprestaţii este lipsită de echivalenţă.

Cu circa 1 an si 9 luni inainte de deschiderea procedurii insolventei, debitoarea SC E SRL a instrainat catre parata SC L S SRL un autoturism marca Renault Clio pentru pretul de 15.000 lei, potrivit contractului de vânzare pentru un autovehicul folosit din data de17.07.2008 şi facturii nr. FFEC/1020. (f.7,8)

Susţinerea recurentei potrivit căreia judecătorul sindic ar fi trebuit să reţină  informaţiilor preluate de pe site-ul de specialitate www.autovit.ro,  potrivit cărora, în anul 2011 preţul de vânzare al unui autoturism Renault Clio  având anul de fabricaţie 2004 este în medie de 3.500 euro astfel că  în anul 2008 , anul înstrăinării acesta era superior valorii medii de 3500 euro situându-se în jurul valorii de 6.000 euro şi să constate pe cale de consecinţă că preţul vânzării reprezintă însăşi dovada fraudei creditorilor societăţii  este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Principiul nemijlocirii presupune obligaţia instanţei de a cerceta direct şi nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii, potrivit art. 169 C.proc.civ. administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, a fost încuviinţată proba cu expertiza, raportul de expertiză depus la dosar precizând valoarea bunului la data vânzării acestuia, anul 2008.(f.

Este adevărat că instanţa de judecată nu este ţinută de concluziile raportului de expertiză, dar expertiza  nu ar putea fi înlăturată decât printr-un mijloc de probă de o valoare ştiinţifică egală.

Înscrisurile depuse de pe site-ul www.autovit.ro nu sunt de natură să înlăture concluziile raportului de expertiza care a fost întocmită de un expert desemnat ca urmare a faptului că  instanţa a apreciat  că în cauză sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Reţinând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză conform cărora,  la data vânzării bunului,  şi nu cum susţine eronat recurenta că valoarea este din anul 2012, valoarea bunului era de 14.568 lei. Curtea constată că nu se poate considera că preţul de vânzare este unul derizoriu neserios, astfel că nu se poate considera că preţul este atât de disproporţionat în raport de valoarea bunului vândut. 

Împrejurarea că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada preţului nu este de natură să ducă la admiterea acţiunii astfel cum a solicitat recurenta pentru că sancţiunea care intervine este rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului conform art. 1365 C.civ.

Pentru admisibilitatea unei acţiuni în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 80 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2006, temei invocat de asemenea de recurentă, se cere îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: 1) transferul unui bun de către un terţ, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; 2) intenţia tuturor părţilor contractante de a sustrage bunul de la o eventuală urmărire sau de a leza în orice fel drepturile creditorilor.

Ca atare, trebuie dovedită existenţa unui concert fraudulos, prezumţia de fraudă fiind practic instituită doar în privinţa debitorului, nu şi în privinţa unei acţiuni frauduloase concertate.

În acest caz pentru exercitarea acţiunii în anulare se cere să se facă dovada participării la fraudă a cocontractantului nu şi a debitorului, deoarece în ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă frauda este prezumată.

Frauda există dacă terţul cunoştea starea de insolvenţă a debitorului în momentul în care a încheiat actul în cauză. Înţelegerea frauduloasă nefiind indispensabila, este suficient să se dovedească existenţa intenţiei co-contractantului de a participa la fraudarea creditorilor, ceea ce implică faptul că acesta a prevăzut consecinţele actului încheiat cu comerciantul aflat în insolvenţă, cunoscând situaţia economică a acestuia.Din actele dosarului nu rezultă că între părţile contractului de vânzare cumpărare, debitoarea SC E SRL şi intimata pârâta SC L S SRL au existat raporturile care să îi fi oferit  cumpărătoarei date despre starea de insolvenţă a societăţii cu intenţia de a frauda creditorii.

Pentru aceste considerente Curtea a constatat recursul nefondat şi în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ.l-a  respins ca atare.

Domenii speta

Spete similare