Anulare proces verbal de contraventie

Sentinţă civilă 3009 din 19.11.2013


Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub nr. 3228/292 din data de  17.09. 2013, petentul petenta SC  ….. SRL a solicitat  instanţei, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Stat …, ca prin sentinţa ce va fi pronunţată, să anuleze procesul verbal de contravenţie seria ISCTR nr. 75918 din data de 07.08.2013 încheiat de ISCTR şi exonerarea sa de plata amenzii în cuantum de 6000 lei.

În fapt, petenta a arătat că se specifică în procesul-verbal menţionat că în data de 07.08.2013, orele 06.15, în localitatea Roşiorii de Vede, pe DN 6 KM 123, a fost oprit pentru control un ansamblu de vehicule format din autotractorul N 3, cu nr. de înmatriculare SB-10- RND ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare xxx ce-i aparţine, condus de P.A.C.. Ca urmare a verificărilor efectuate s-a constatat că în diagrama din 31.07.2013- 01.08.2013 a fost depăşită perioada maximă de conducere continuă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puţin de o oră şi 30 de minute în intervalul 8.00- 13.42, respectiv 5 h şi 48 minute faţă de 4 h şi 30 minute. Pentru această faptă, la pct. 3 din procesul-verbal se specifică că fapta constituie contravenţie şi se sancţionează în baza OG nr. 37/ 2007 art.8 alin.2 pct. 4 coroborat cu art. 9 alin.1 lit.d cu amendă în sumă de 6000 lei şi achitarea a 1500 lei în 48 de ore. La pct.10 lit.a se specifică că, nefiind de faţă la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenţie, contravenientul nu a putut formula obiecţiuni, iar la lit.b din cuprinsul aceluiaşi articol , se specifică : ,, la faţa locului nu s-a putut identifica niciun martor decât alt agent constatator care nu poate îndeplini calitatea de martor „Procesul-verbal contestat este lovit de nulitate, a  mai menţionat petenta, deoarece se face referire la o diagramă din data de 31.07.2013- 01.08.2013, iar fapta a fost depistată în data de 07.08.2013, neavând nimic de a face cu transportul din acea dată ; nu s-a precizat nicio declaraţie sau semnătura conducătorului auto P.A.C.  şi nici dovada unui martor asistent ca să confirme că autotractorul cu semiremorcă specificate în procesul-verbal contestat ar fi circulat în data de 07.08.2013, orele 06.15 pe DN 6 km 123 ; procesul verbal de afişare încheiat de inspectorul de trafic D.D. i-a fost înmânat la data de 29.08.2013 împreună cu procesul  verbal de contravenţie, nerespectându-se disp. art. 27 din OG nr.2/2001. Un alt motiv de nulitate, a mai arătat petenta, este că administratorul societăţii nu corespunde cu cel indicat în procesul-verbal contestat. Petenta a mai menţionat că la datele din procesul-verbal , autotractorul a fost oprit în trafic şi nu ştie de unde s-a intrat în posesia diafragmei , existând suspiciuni că acea diafragmă din 31.07.2013- 01.08.2013, ar fi putut fi xeroxată de altă persoană, căci în mijlocul şoselei DN 6 , nu există aparate xerox pentru fotografierea diagramelor, acea diagramă dovedind altă stare de fapt, nu cea menţionată în procesul-verbal ( altă dată, locaţie şi alte persoane) şi predată inspectorului, motiv pentru care nu s-a putut semna procesul-verbal nici măcar de conducătorul auto P.A.C. .

În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 31 din OG nr.2/2001 coroborat cu art. 16 pct.7, art.17, art. 18 şi art. 19 alin.1 (procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul contestator şi contravenient sau un martor asistent). În dovedire, petenta a depus la dosar un set de înscrisuri şi a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi martori.

La data de 07.10.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea plângerii şi menţinerea procesului-verbal contestat, ca legal şi temeinic, invocând, totodată, tardivitatea depunerii plângerii contravenţionale, întrucât, potrivit procesului verbal de afişare nr. 1246/ 26.08.2013, procesul verbal contestat a fost primit de societatea contravenientă la data de 26.08.2013, iar plângerea formulată împotriva acestuia a fost înregistrată la instanţă, la data de 17.09.2013, cu depăşirea termenului legal de 15 zile, aspect faţă de care a solicitat, respingerea plângerii, ca tardiv introdusă. A mai învederat intimata că procesul-verbal contestat întruneşte toate condiţiile imperative impuse de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Susţinerea petentei în sensul că în procesul-verbal s-a făcut referire la o diagramă din 31.07- 01.08.2013, iar fapta a fost depistată la 07.08.2013, nu poate fi considerată un motiv de anulare a actului sancţionator atacat, faţă de prevederile Regulamentului C.E. 561/2006, potrivit căruia, atunci când conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare, acesta trebuie să fie în măsură să prezinte la cererea unui inspector de control, foile de înregistrare din săptămâna în curs şi cele pe care le-a utilizat pe parcursul celor 15  zile precedente, iar după 01.01.2008, pe parcursul celor 28 de zile precedente. Nu constituie motiv de anulare nici împrejurarea că procesul-verbal nu a fost semnat de conducătorul auto sau şi nici absenţa unui martor asistent care să confirme că autotractorul cu semiremorcă ar fi circulat pe DN 6, în data de 07.08.2013, întrucât conducătorul auto în cauză a refuzat să semneze sau să consemneze comentariile sau obiecţiunile sale în formularul de control întocmit, pe care nu a vrut să-l primească. Comunicarea procesului –verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată s-a făcut cu respectarea disp. OG 2/2001. Intimata a mai arătat că petenta este singura responsabilă pentru legalitatea transportului efectuat, fiind în sarcina acesteia să se asigure că utilizează conducători auto cu o pregătire profesională care să permită desfăşurarea traficului în condiţii de siguranţă. Au fost respectate şi dispoziţiile art. 16-19 din OG 2/2001, întrucât şoferul are calitatea de prepus al contravenientei iar nu pe aceea de reprezentant legal cu drept de a formula obiecţiuni şi de a angaja persoana juridică, semnând în numele acesteia. El nu a primit formularul de control în trafic şi nu şi-a consemnat comentariile privind fapta constatată, astfel că nu se poate discuta de asumarea calităţii de martor. Pentru a conduce la anularea procesului verbal de contravenţie, în cazul nerespectării disp. art. 16 alin.7 din OG 2/2001, petenta trebuie să facă dovada vătămării care i s-a produs, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, conform Deciziei ÎCCJ nr. XXII/ 19.03.2007. Petentei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, aceasta având posibilitatea să formuleze orice obiecţiuni prin intermediul prezentei plângeri. Procesul-verbal de contravenţie cuprinde toate elementele prev. de art. 17 din OG 2/2001, datele fiind consemnate din baza de date a ARR , aşa cum au fost transmise de către petentă, sub sancţiunea legii penale privind falsul în declaraţii, având obligaţia să anunţe orice schimbare a datelor ce au stat la baza calităţii de operator, în termen de 15 zile. În cuprinsul procesului verbal a fost motivată corespunzător lipsa martorului care să ateste absenţa contravenientului de la locul întocmirii procesului verbal de contravenţie, acesta fiind semnat de agentul constatator, care este în format A 3, devenind format A 4, doar prin secţionarea formei sale iniţiale. A mai arătat că toate autovehiculele de control ale ISCTR sunt dotate cu imprimantă, conexiune Internet 3G, soft de analiză a datelor digitale din memoria cartelei tahograf şi/sau aparat tahograf şi dispozitive de verificare a stării tehnice a vehiculelor oprite pentru control. Fapta săvârşită a fost descrisă în mod corespunzător în procesul-verbal de contravenţie, fiind sancţionată proporţional cu gradul de pericol social, conform art. 21 alin.3 din OG 2/2001, petenta fiind sancţionată anterior, de două ori, pentru încălcări ale prevederilor legislaţiei în domeniul transporturilor rutiere. Prin lege se sancţionează fapta reţinută în sarcina petentei, cu o amendă destul de ridicată, cuprinsă între 3000 şi 6000 de lei, ceea ce înseamnă că legiuitorul o consideră ca având un pericol social ridicat, scopul legii neputând fi atins prin înlocuirea amenzii într-un cuantum atât de ridicat cu sancţiunea avertisment. Conform OMTI nr. 980/2011, operatorii de transport rutier, care efectuează transporturi contracost, au obligaţia să planifice transporturile şi să întocmească programul de executare a acestora, astfel încât conducătorul auto şi lucrătorii mobili să poată respecta prevederile legale privind timpul de lucru, de odihnă şi de repaus, şi, de asemenea, să asigure instruirea conducătorilor auto privind obligaţiile ce revin acestora, în vederea respectării prevederilor Regulamentului C.E. 561/2006 şi a OG 37/2007. Faţă de cele arătate, este indubitabil că în sarcina petentei se poate reţine cel puţin o culpă gravă cu privire la modul în care îşi selectează şi instruieşte conducătorii auto şi cu privire la modul în care înţelege să asigure respectarea prevederilor legale. Conform art. 1169 Cod civil, revine celui care face afirmaţii în faţa instanţei să le dovedească. Procesul verbal de contravenţie a fost întocmit pe baza documentelor puse la dispoziţie la momentul controlului , pentru asigurarea îndeplinirii scopului educativ şi preventiv al legii ce reglementează activitatea de transport rutier dar şi pentru întărirea disciplinei în trafic, fiind necesară aplicarea amenzii contravenţionale.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205-208 Noul cod de procedură civilă, OG 2/2001 , cu modificările ulterioare, OG 37/2007, OG 27/2011, OMTI nr. 980/2011 şi HG nr. 69/2012.Intimata a depus la dosar un set de înscrisuri şi a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi judecata în lipsă.

Petenta a formulat, la data de 04.11.2013, răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile, luând la cunoştinţă de procesul-verbal de contravenţie, la 29.08.2013, depunând-o la poştă în data de 13.09.2013. Analizând documentele ataşate la întâmpinare, rezultă că ceea ce cuprinde actul constatator nu corespunde cu conţinutul diagramei tahograf. Astfel, se poate constata că şoferul a condus continuu, de la ora 8.00 la ora 11.30, a urmat o pauză de o oră şi apoi şi-a continuat cursa, de la ora 12.30 la ora 13.42, când a ajuns la destinaţie. Fapta reţinută în procesul verbal nu poate constitui contravenţie, nefiind îndeplinite condiţiile de sancţionare stabilite prin OG nr. 37/2007, producându-i-se o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui înscris. A mai arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de art. 134 din OMTI nr. 980/2011, şi nu are  nicio culpă privind această abatere care nu rezultă din actele prezentate în copie xerox şi neconfirmate prin sintagma ,, conform cu originalul ,, impusă de Noul cod de procedură civilă. Petenta a insistat în audierea conducătorului auto, în calitate de martor, apreciind că este singurul care poate lămuri starea de fapt din  prezentul litigiu.

Instanţa a constatat că plângerea la contravenţie a fost înregistrată în termenul legal de 15 zile de la afişarea procesului-verbal de contravenţie - 29.08.2013, fiind depusă la poştă în data de 13.09.2013, astfel încât susţinerea intimatului în sensul că a fost tardiv formulată, este neîntemeiată.

Analizând înscrisurile de la dosar, instanţa a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie seria ISCTR nr. 75918 încheiat la data de 07.08.2013 de Inspectoratul de Stat Pentru Controlul Transportului Rutier -SCTR – Inspectoratul Teritorial nr. 7 TR, petenta a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 6000 lei, în temeiul art. 9 alin.1, lit.d rap. la art. 8 alin.2, pct.4 din OG nr. 37/2007. S-a reţinut de agentul constatator că , în data de 07.08.2013, ora 6.15, în punctul DN 6 , km 123 – Roşiorii de Vede, a fost oprit regulamentar, pentru control, ansamblul de vehicule format din autotractor N3 cu nr. SB10RND şi semiremorca O4 cu nr. GJ04WYP , aparţinând petentei, condus de P.A.C. . În urma verificărilor efectuate, conform Regulamentului 561/2006, s-a constatat, la diagrama din 31.07.-01.08.2013, depăşirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă, cu mai mult de 30 de minute, dar mai puţin de o oră şi 30 minute, în intervalul orar 8.00- 13.48, respectiv 5 ore şi 48 minute, faţă de 4 ore şi 30 minute, adică mai mult cu o oră şi 18 minute faţă de normal. S-a procedat pe loc la întocmirea formularului de control în trafic, seria LS nr. 0026393 şi la xeroxarea diagramei tahograf sus menţionate.

În cuprinsul procesului verbal s-a reţinut că, nefiind de faţă la momentul întocmirii acestuia, contravenientul nu a putut formula obiecţiuni iar la faţa locului nu s-a putut identifica niciun martor, decât un alt agent constatator care, potrivit O.G nr.2/2001, nu poate îndeplini calitatea de martor.

Instanţa a constatat că motivele de nulitate a procesului verbal de contravenţie arătate de petentă, prin care invocă încălcarea disp. art. 16- 19 din OG nr. 2/2001, sunt neîntemeiate, aceasta nefăcând dovada vătămării pe care ar fi suferit-o prin încheierea respectivului înscris, în acest mod. Intimatul a indicat în mod corect, în cuprinsul procesului-verbal motivul pentru care nu a putut fi identificat un martor care să ateste că acest înscris a fost încheiat în lipsa contravenientei, fiind evident că petenta nu putea formula obiecţiuni care să fie consemnate în procesul-verbal , de vreme ce acesta a fost încheiat în lipsa sa. Având în vedere calitatea de angajat a conducătorului auto, nu se impunea ca acesta să figureze ca martor în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, cu atât mai mult cu cât acesta a refuzat să semneze formularul de control de la fila 25, constatările fiind făcute pe baza diagramei tahograf prezentate de acesta. În cazul în care petenta ar fi avut dubii cu privire la veridicitatea celor consemnate în înscrisurile depuse la dosar, s-ar fi putut înscrie în fals. Instanţa observă că intimatul a prezentat la dosar , pe lângă copia diagramei tahograf, şi copii de pe certificatele de înmatriculare ale ansamblului autotractor - remorcă, şi de pe cartea de identitate a conducătorului auto, ce nu puteau fi obţinute decât pe baza documentelor prezentate de acesta din urmă. De asemenea, nu poate fi imputat intimatului împrejurarea că petenta nu şi-a actualizat baza de date din evidenţa ARR,  privind numele sau denumirea actualului administrator.

Instanţa a constatat că nu se poate face dovada cu martori peste cuprinsul unui înscris, acesta fiind şi motivul pentru care a apreciat că proba cu martorul P.A.C. , nu este utilă soluţionării cauzei.

Pe fond, instanţa a constatat că agentul constatator a reţinut în mod corect fapta contravenţională săvârşită de petentă, care nu a înţeles să ia toate măsurile şi să-şi instruiască conducătorii auto angajaţi cu privire la respectarea perioadelor de conducere , de odihnă şi de repaus, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului C.E. nr. 561/2006, ale OG nr. 37 / 2007, modificată precum şi ale OMTI nr. 980/2011.

Cercetând cuprinsul diagramei tahograf, ce rezultă din evidenţele petentei, şi pe care conducătorul auto trebuia să le aibă asupra sa conform prevederilor art. 15 alin.7 din Regulamentul C.E. nr. 561/2006, pe o perioadă de 28 de zile anterior controlului, instanţa constată că acesta a depăşit perioada maximă de conducere neîntreruptă , cu mai mult de 30 de minute dar mai puţin de o oră şi 30 minute, în intervalul orar 8.00- 13.48, respectiv 5 ore şi 48 minute, faţă de 4 ore şi 30 minute, adică mai mult cu o oră şi 18 minute faţă de normal. Se observă pe diagrama tahograf că deşi conducătorul auto a efectuat totuşi o pauză, aceasta a fost cu puţin peste 30 de minute, cu mult sub perioada de o oră, neîntreruptă, prevăzută de normele europene sus citate. Fapta săvârşită de petentă, este apreciată de legiuitor ca suficient de gravă, astfel încât să fie sancţionată cu o amendă cuprinsă între 3000 şi 6000 lei.

În condiţiile în care intimatul a făcut dovada că aceeaşi petentă a mai fost sancţionată anterior prin procesul-verbal de contravenţie nr. 79912 din 10.06.2013, pentru săvârşirea aceluiaşi gen de fapte, rezultă că sancţiunea aplicată corespunde pericolului social al faptei, ţinându-se cont de criteriile de individualizare prev. de art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse şi în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, modificată, instanţa a respins plângerea, ca neîntemeiată, menţinând ca legal şi temeinic procesul-verbal de contravenţie contestat, cu privire la care nu există alte motive de nulitate care să poată fi invocate şi din oficiu.

În temeiul art. 36 alin.2 din OG 2/2001, modificată, instanţa a obligat petenta să plătească suma de 30 lei, cheltuieli judiciare statului