Ordonanţă preşedinţială

Potrivit art. 35 alin.2 din Legea nr.50/1991, „plângerea suspendă executarea sancţiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale”. În consecinţă, dacă instanţa judecătorească ar permite continuarea lucrărilor până la soluţionarea plângerii contravenţionale, în condiţiile în care organul competent a stabilit că acest lucru nu se impune faţă de natura faptei contravenţionale constatate, ar însemna permisiunea încălcării unor dispoziţiilor legale în vigoare şi substituirea legiuitorului de către judecător, într-o materie în care norma juridică este clară şi nu lasă loc de interpretare. (sentinţa civilă nr. 5546/11.06.2008)

Reclamantul O.I. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Sectorului 2 Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa pe calea ordonanţei preşedinţiale, să dispună obligarea acestuia de a permite executarea lucrărilor de învelitoare din tablă la acoperişul clădirii din mun. Bucureşti, str. V. nr.51, sector 2, precum şi continuarea lucrărilor de închidere exterioară a aceleiaşi clădiri cu ferestre şi geamuri, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa în dosarul nr.1322/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul arată că a fost autorizat de Primăria Sectorului 2 Bucureşti, conform autorizaţiei de construire nr.482/26V din 14.05.2007, de a executa lucrări de construcţii şi instalaţii pe terenul şi prin consolidarea construcţiei existente pe proprietatea sa din mun. Bucureşti, str. V., nr.51, sector 2, însă la data de 20.12.2007 i-a fost comunicat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 003384 nr.74956/23.11.2007 prin care a fost sancţionat cu amenda în cuantum de 5000 lei, imputându-i-se faptul că a executat lucrări în perioada mai – noiembrie 2007 cu încălcarea autorizaţiei de construire sus-menţionate.

Reclamantul învederează că împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere contravenţională, ce formează obiectul dosarului nr.1322/300/2008, considerându-se nevinovat cât priveşte faptele imputate întrucât lucrările au fost executate cu respectarea autorizaţiei şi a dispoziţiei de şantier, nu a fost schimbat în niciun fel perimetrul la sol al imobilului, s-a respectat amplasamentul şi dimensiunile iniţiale.

Se susţine că respectiva construcţie are lucrările sistate de aproximativ 6 luni, timp în care s-a deteriorat din cauza intemperiilor şi continuă să se deterioreze, apreciind că urgenţa se justifică prin aceea că trebuie păstrat dreptul de proprietate al imobilului în cauză, care s-ar păgubi prin întârziere, pentru a se preveni o pagubă iminentă care nu s-ar putea repara decât cu cheltuieli foarte mari şi cu slăbirea calităţii lucrărilor deja executate, ca urmare a intemperiilor naturii. Reclamantul mai arată că cerinţa vremelniciei este respectată prin indicarea limitei în timp până la care urmează să se dispună această măsură, respectiv până la soluţionarea în fond a dosarului nr.1322/300/2008, iar neprejudecarea fondului decurge din caracterul vremelnic al măsurii, procedându-se la a cercetarea aparenţei dreptului.

În drept, sunt invocate prevederile art.581 C.pr.civ., ale OG nr.2/2001 şi ale Legii nr.50/1991.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat şi instanţa i-a încuviinţat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2632/19.06.2001 la BNP „M.E.”, autorizaţia de construire nr.482/26V din 14.05.2007 eliberată de Primăria Sectorului 2 Bucureşti, dispoziţia de şantier din data de 31.05.2007, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 003384 nr.74956/28.11.2007, planşe foto, raportul de expertiză tehnică în dosarul nr.1322/300/2008, dovada înregistrării cererii privitoare la dispoziţia de şantier, extras de pe site-ul Ministerului Justiţiei cu privire la dosarul nr.1322/300/2008 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin întâmpinare, pârâtul Primarul Sectorului 2 Bucureşti a solicitat respingerea cererii, invocând excepţia inadmisibilităţii acesteia, în conformitate cu art.581 C.pr.civ., întrucât reclamantul nu a făcut dovada urgenţei, din moment ce dreptul său de proprietate asupra imobilului nu este afectat, indiferent de soluţia ce va fi dată în dosarul având ca obiect plângere contravenţională. De asemenea, se susţine că reclamantul nu a dovedit care ar fi dreptul ce ar suporta vreo vătămare de pe urma întârzierii, cu atât mai mult cât instanţa nu s-a pronunţat asupra temeiniciei şi legalităţii procesului – verbal.

Se mai susţine în întâmpinare că, dacă s-ar admite cererea de faţă, s-ar ajunge la o ocolire a textului de lege, pentru ca reclamantul să atingă unicul obiectiv al continuării lucrărilor executate cu încălcarea autorizaţiei de construire.

Pe fondul cauzei, pârâtul arată că cererea este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul este sancţionat contravenţional pentru efectuarea lucrărilor cu încălcarea autorizaţiei de construire, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra plângerii contravenţionale formulate. Dacă s-ar admite cererea de faţă, s-ar putea ajunge la o contradicţie a soluţiei ce se va da în dosarul nr.1322/300/2008 şi s-ar încălca flagrant dispoziţiile art.24 alin.1 lit.b din Legea nr.50/1991, care dispune în sensul că este infracţiune fapta de a continua lucrările după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente.

În drept, sunt invocate prevederile art.115 şi urm. C.pr.civ., art.581 şi urm. C.pr.civ.

Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârât, instanţa urmează să o respingă ca neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, se constată că reclamantul şi-a întemeiat în drept cererea de faţă pe dispoziţiile art.581 C.pr.civ., care impun 3 condiţii pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială. În temeiul textului legal indicat, pot fi dispuse „măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru evitarea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Raportând aceste dispoziţii legale la cererea formulată de către reclamantul O.I., se observă că acesta şi-a justificat urgenţa prin aceea că trebuie păstrat dreptul său de proprietate asupra imobilului, care ar putea fi afectat dacă nu se finalizează lucrările din cauza intemperiilor naturii, măsura urmând să fie dispusă până la soluţionarea dosarului nr.1322/300/2008 şi având la bază cercetarea aparenţei dreptului, fără a se prejudeca fondul cauzei. Faţă de cele arătate, rezultă că cererea de ordonanţă preşedinţială este întemeiată pe cele trei condiţii de admisibilitate, respectiv urgenţa, caracterul vremelnic al măsurii dispuse şi neprejudecarea fondului dreptului dedus judecăţii, astfel că dispoziţiile art.581 C.pr.civ. sunt respectate, ceea ce face admisibilă prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială. În schimb, temeinicia susţinerilor reclamantului cu privire la aceste condiţii de admisibilitate invocate în cererea de chemare în judecată urmează să fie verificată şi să se regăsească în soluţia pronunţată asupra fondului cauzei de faţă.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine că reclamantul O.I., în calitate de proprietar al terenului situat în mun. Bucureşti, str. V., nr.51, sector 2, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.2632/19.06.2001 la BNP „M.E.”, a obţinut autorizaţia de construcţie nr.482/26V/14.05.2007 emisă de Primăria Sectorului 2 Bucureşti.

În temeiul acestui document, precum şi al dispoziţiei de şantier din data de 31.05.2007, reclamantul a executat lucrări de construcţie la clădirea existentă pe terenul sus-menţionat, iar prin procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 003384 nr.74956/28.11.2007 acesta a fost sancţionat cu amenda în cuantum de 5000 lei, deoarece a executat lucrări în perioada mai – noiembrie 2007 cu încălcarea autorizaţiei de construire cu numărul de mai sus. În baza acestuia act sancţionator s-a dispus cu titlu de sancţiune complementară sistarea lucrărilor începând cu data comunicării procesului – verbal.

Din extrasul de pe site-ul Ministerului Justiţiei instanţa mai reţine că împotriva procesului – verbal sus-menţionat reclamantul a formulat plângere contravenţională, cauza fiind în curs de soluţionare.

În acest context, reclamantul O.I. a solicitat instanţei prin cererea de faţă obligarea pârâtului Primarul Sectorului 2 Bucureşti pe calea ordonanţei preşedinţială să-i permită continuarea lucrărilor de construcţie, respectiv să efectueze acoperişul şi să monteze ferestrele şi geamurile.

Faţă de cele arătate, văzând şi considerentele expuse cu privire la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii, instanţa urmează să verifice temeinicia cererii de ordonanţă preşedinţială, prin verificarea temeiniciei condiţiilor de admisibilitate menţionate mai sus şi desprinse din dispoziţiile art.581 alin.1 C.pr.civ.

Prima cerinţă a urgenţei nu este dovedită în cauză, susţinându-se că sistarea lucrărilor afectează dreptul de proprietate al reclamantului asupra construcţiei, ca urmare a intemperiilor naturii. Sub acest aspect, se constată că nu a fost administrată nicio probă în acest sens, reclamantul limitându-se doar la a afirma că este de notorietate faptul că trecerea timpului deteriorează orice construcţie nefinalizată, deşi sarcina probei îi incumbă potrivit art.1169 C.civ. Or, măsura complementară a sistării lucrărilor, în eventualitatea în care s-ar admite plângerea contravenţională, ar avea doar un caracter temporar, fără a dăinui un timp îndelungat şi fără a conferi valoare absolută de adevăr aspectelor menţionate ca notorii de către reclamant. Mai mult, nu poate fi omis faptul că cererea a fost formulată după o perioadă mai mare de 6 luni de la data întocmirii procesului – verbal, deşi ar fi fost mai justificată invocarea intemperiilor naturii la un moment mai apropiat de momentul sistării lucrărilor, dat fiind faptul că acest lucru s-a produs pe timp de iarnă.

Instanţa consideră că nu sunt aplicabile dispoziţiile legale privitoare la păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, întrucât nu s-a pus în discuţie dreptul de proprietate al reclamantului cu privire la imobilul compus din teren şi construcţie. În schimb, sunt incidente prevederile referitoare la prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Astfel, chiar dacă s-ar accepta că reclamantul ar suferi o pagubă ca urmare a nefinalizării construcţiei, această pagubă nu este ireversibilă, ci se poate repara, nu doar prin echivalent, ci chiar în natură, în urma angajării răspunderii juridice a persoanei vinovate.

Pentru toate aceste motive, instanţa apreciază că cerinţa urgenţei nu a fost dovedită în susţinerea cererii de ordonanţă preşedinţială dedusă judecăţii.

A doua cerinţă a vremelniciei măsurii solicitate nu este, de asemenea, îndeplinită, având în vedere faptul că reclamantul determină în timp perioada în care să se efectueze lucrările de construcţie, însă măsura în sine are caracter definitiv, în sensul că lucrările sunt finalizate pe măsura efectuării lor, tinzându-se practic la adoptarea unei măsuri cu caracter definitiv pe această cale.

Cât priveşte cea de-a treia condiţie vizând neprejudecarea fondului, instanţa precizează că nu este în măsură în cauza de faţă să analizeze fondul dreptului dedus judecăţii, însă îi este permis să cerceteze numai aparenţa dreptului. În aceste condiţii, se constată că această aparenţă nu este în favoarea reclamantului, plecându-se de la procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 003384 nr.74956/23.11.2007, în care se menţionează că autorizaţia de construire nr.482/26V din 14.05.2007 nu a fost respectată. Prin urmare, atât timp cât instanţa competentă să soluţioneze plângerea contravenţională şi să stabilească temeinicia sau netemeinicia actului sancţionator nu s-a pronunţat, acest act este în mod aparent valabil încheiat, prezentându-se în circuitul civil ca orice act a cărui nulitate nu a fost constatată în condiţiile legii. Faţă de cele arătate, aparenţa dreptului în cauza de faţă nu poate fi verificată prin eliminarea acestui proces-verbal, chiar dacă  s-a formulat plângere la o instanţă judecătorească, astfel că sub acest aspect raportul de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr.1322/300/2008 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti nu are relevanţă probatorie, cu atât mai mult cu cât instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale a dispus refacerea acestuia, conform susţinerilor ambelor părţi şi extrasului depus la dosar. În orice caz, instanţa de faţă, căreia i s-a dedus spre soluţionare cererea de ordonanţă preşedinţială, nu se poate substitui instanţei judecătoreşti sesizate cu soluţionarea plângerii contravenţionale împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria 003384 nr.74956/23.11.2007.

Un argument în plus în sensul netemeiniciei pretenţiilor reclamantului este dat de dispoziţiile art. 35 alin.2 din Legea nr.50/1991, în conformitate cu care „plângerea suspendă executarea sancţiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale”. În consecinţă, dacă instanţa judecătorească ar permite continuarea lucrărilor până la soluţionarea plângerii contravenţionale, în condiţiile în care organul competent a stabilit că acest lucru nu se impune faţă de natura faptei contravenţionale constatate, ar însemna permisiunea încălcării unor dispoziţiilor legale în vigoare şi substituirea legiuitorului de către judecător, într-o materie în care norma juridică este clară şi nu lasă loc de interpretare.

În justificarea aspectelor sus-arătate, trebuie avute în vedere şi prevederile art.24 alin.1 lit. b din Legea nr.50/1991, în baza cărora se consideră infracţiune fapta de continuare a lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii. În aceste condiţii, nu se poate face abstracţie de pericolul social ridicat pe care îl reprezintă efectuarea lucrărilor de construcţie, în condiţiile în care un organ competent a constatat că acest lucru nu se impune, astfel încât un judecător nu ar putea institui printr-o hotărâre judecătorească o cauză de nerăspundere şi să permită efectuarea unui act pe care legiuitorul îl apreciază ca având gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.581-582 C.pr.civ., instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul O.I. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Sectorului 2 Bucureşti.

Domenii speta

Spete similare