Pretenţii

Susţinerea reclamantului, în sensul că ar fi aplicabil în speţă termenul special de prescripţie de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, este apreciată ca fiind neîntemeiată de instanţă, obligaţia pârâţilor de plată a chiriei, asumată de aceştia printr-un contract de închiriere, nefiind o creanţă fiscală, astfel cum este aceasta definită de art. 21 din O.G. nr. 92/2003 republ., ci o obligaţie contractuală.(sentinţa civilă nr. 5281/10.06.2009)

Prin cererea  înregistrată la  Judecătoria Sector 2 la data de 11.06.2007  sub nr. 6681/300/2008, reclamanta Administraţia Fondului Imobiliar a chemat în judecată pe pârâţii S.E. si S.I., solicitând instanţei ca,  prin hotărârea ce va pronunţa, să oblige pârâţii în solidar la plata sumei de 2417,39 lei reprezentând  majorări de întârziere chirie în valoare de 2170,01 şi majorări de întârziere TVA în cuantum de 247,38 lei, calculate pentru perioada 1.11.2005-28.02.2007 ca urmare a neexecutării de bunăvoie a sent.civ. nr. 23.730/8.12.2000 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 20637/2000.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arată că, între părţi  au existat relaţii comerciale constând într-un contract de închiriere, pârâţii neachitând chiria lunară, motiv pentru care au fost acţionaţi în justiţie şi au fost obligaţi prin sentinţa civilă nr. 23.730/08.12.2000 la plata sumei de 118.325.113 ROL reprezentând chirie restantă şi T.V.A. restant.

Ca urmare a neexecutării dispoziţiilor sentinţei civile nr. 23.730/08.12.2000 în sarcina acestora au fost calculate majorări de întârziere, iar titlul executoriu reprezentat de sent.civ. arătată face obiectul dosarului de executare nr. 583/2005 al BEJ S.D. în care nu s-a reuşit finalizarea.

În vederea soluţionării amiabile a litigiului, reclamanta arată că a adresat pârâţilor o invitaţie la conciliere conform art. 7201 C.pr.civ., însă aceştia nu s-au prezentat, deşi au primit invitaţia, semnând pentru aceasta.

În drept, cererea este întemeiată pe dispoziţiile art.998, art. 999, art. 1429 alin.3, art.1453 C.Civ. art. 720 C.proc.civ, Cap IX art.12 din contractul de închiriere nr.43/30.04.1998.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

În probaţiune au fost depuse în copie, sentinţa civilă nr. 23730/08.12.2000, invitaţia la conciliere, dovada comunicării invitaţiei la conciliere, confirmare de primire.

La 13.10.2008, la solicitarea instanţei, reclamanta a detaliat modul de calcul al debitului, iar la 26.11.2009, s-a indicat temeiul de drept în raport de care s-au calculat penalităţile.

Prin încheierea din şedinţa publică din 04.03.2009, instanţa a luat act de susţinerile reclamantului în sensul că nu s-a început executarea silită şi că s-a întrerupt colaborarea cu executorul judecătoresc S.D., fiind ordonată, în temeiul art. 129 alin.5 Cod proc.civ. administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor.

La termenul de judecată din 3.06.2009, instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului raportat la art. 1 alin.1 şi 2 şi art. 3 din decretul nr. 167/1958.

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, excepţie de fond, absolută si peremptorie invocată din oficiu de instanta de judecată, constată următoarele:

Prin interpretarea art.1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia extinctivă poate fi definită ca fiind stingerea acelei componente a dreptului la acţiune care este posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a obţine obligarea subiectului pasiv la executarea obligaţiei corelative sau la recunoaşterea dreptului subiectiv contestat, datorită nesesizării organului de jurisdicţie în termenul prevăzut de lege.

Termenul general de prescripţie, aplicabil tuturor acţiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligaţional, este cel instituit de art.3 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, fiind de 3 ani.

Susţinerea reclamantului, în sensul că ar fi aplicabil în speţă termenul special de prescripţie de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, este apreciată ca fiind neîntemeiată de instanţă, obligaţia pârâţilor de plată a chiriei, asumată de aceştia printr-un contract de închiriere, nefiind o creanţă fiscală, astfel cum este aceasta definită de art. 21 din O.G. nr. 92/2003 republ., ci o obligaţie contractuală.

În cauza de faţă prezintă interes momentul la care a început să curgă acest termen de 3 ani, şi anume data când s-a născut dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită, conform art.7 alin.1 din acelaşi act normativ.

Având în vedere că pretenţiile reclamantului constau în majorări de întârziere calculate pentru un debit stabilit printr-o hotărâre judecătorească si neachitat de bunăvoie de către pârâţi, instanta apreciază că acestea reprezintă accesoriile debitului principal stabilit prin sent.civ. nr.23730/08.12.2000 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosar nr. 20637/2000, definitivă la data pronunţării.

Au aplicabilitate deci dispoziţiile art. 1 alin.2 din Decretul nr.167/1958 în care se prevede că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.

Instanta apreciază, în temeiul acestei dispoziţii legale, că dreptul la acţiune al reclamantului pentru majorările de întârziere s-a născut odată cu dreptul la acţiune al acestuia privind dreptul principal, respectiv debitul datorat de pârâţi cu titlu de chirie  aferentă perioadei aprilie 1998 – aprilie 2000 (fila 6).

Prin interpretarea coroborată a art.7 alin.1 si art. 1 alin.2 precitate, instanta constată că dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut la data scadenţei obligaţiei pârâţilor de plată a chiriei şi a fost întrerupt, potrivit art. 16 alin.1 lit.b din Decretul nr. 167/1958, prin formularea acţiunii admisă de instanţă la 8.12.2000.

Astfel, un nou termen de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii arătate prin care pârâţii au fost obligaţi la plata sumei reprezentând debit principal, respectiv la 17.09.2004 (fila 7), împlinindu-se la 17.09.2007.

Acest termen nu a fost întrerupt, reclamantul nefăcând dovada că s-ar fi făcut vreun act începător de executare, potrivit art. 16 alin.1 lit.c din Decretul nr. 167/1958.

Instanţa constată astfel că s-a împlinit termenul general de 3 ani pentru a cere executarea silită a debitului principal la data de 17.09.2007, modul de calcul al acestuia făcându-se cu respectarea art.101 alin.3 Cod proc.civ., astfel că acţiunea reclamantului prin care acesta solicită obligarea pârâtei la accesorii ale dreptului principal, introdusă la instanţă la 10.06.2008, este prescrisă.

Pentru aceste motive si în temeiul dispoziţiilor art.1 alin.2 , art. 3 alin.1 si art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, instanţa urmează să admită excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, care, fiind o excepţie peremptorie, va împiedica judecata cauzei pe fond, instanţa urmând a respinge cererea ca prescrisă.

Domenii speta

Spete similare