Contencios administrativ şi fiscal

Sentinţă civilă 300/CA din 18.10.2010


Dosar nr. 1029/89/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

 SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA Nr. 300/C.A.

Sedinta publica de la 18 Octombrie 2010

Instanta constituita din:

PRESEDINTE IOLANDA-MIHAELA PASCARU

Grefier ANGELA CHIRVASA

--------

Pe rol pronuntarea cauzei Contencios administrativ si fiscal privind pe

reclamant MGI, cu domiciliul ales la av. Senchiu Marian, sediul în Vaslui, si pe pârât Administratia Finantelor Publice Vaslui si Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui.

La apelul nominal facut în sedinta publica la pronuntare lipsesc partile.

Procedura  legal îndeplinita.

Mersul dezbaterilor si concluziile partilor au fost consemnate în încheierea de sedinta din data de 11.10.2010, care face parte integranta din prezenta sentinta si când, din lipsa de timp pentru deliberare, s-a amânat pronuntarea pentru astazi, dându-se solutia de fata;

INSTANTA

Asupra cauzei de fata,

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante cu nr. 1029/89/2010 reclamantul MGI a chemat în judecata Administratia Finantelor Publice Vaslui si Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui solicitând anularea deciziei nr. 22/25.03.2010 emisa de DGFP si obligarea pârâtei AFP la restituirea sumei de 3.942 lei achitata cu titlu de taxa de poluare, actualizata cu rata dobânzii legale.

În motivarea cererii se arata ca  a achizitionat un autoturism înmatriculat anterior intr-un stat membru al Uniunii Europene, pentru care a fost obligat sa achite suma de 3.942 lei cu titlu de taxa pe poluare, suma ce a fost achitata prin chitanta Seria TS5 nr. 4416974.

Potrivit prevederilor legale in vigoare, a solicitat Administratiei Finantelor Publice a municipiului Vaslui restituirea sumei achitate cu titlu de taxa pe poluare, considerând ca prin perceperea acesteia se incalca prevederile Tratatului privind Instituirea Comunitatii Europene, precum si prevederile Constitutiei României prin discriminarea ce se produce.

Administratia Finantelor Publice Vaslui, prin adresa nr. 5780/19.02.2010 a respins cererea formulata, motivând faptul ca nu exista cadrul legal pentru restituirea taxei pe poluare.

Ca urmare a acestui raspuns a formulat contestatie in temeiul art.7 din Lg. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Solutionând contestatia formulata, Administratia Finantelor Publice a mun. Vaslui a sesizat DGFP Vaslui care, prin Decizia nr. 22/25.03.2010 decide ca nu este competenta sa se pronunte asupra contestatiei formulate apreciind ca aceasta intra sub incidenta Legii 554/2004.

Considera reclamantul ca decizia emisa reprezinta raspunsul negativ cu privire la solicitarea sa.

Având in vedere faptele expuse , considera ca intrucat aceasta taxa trebuie platita la prima înmatriculare in România, a unui autoturism, se pastreaza conceptul de taxa de prima inmatriculare instituit initial prin prevederile art. 214 ind. 1-214 ind. 3 Cod Fiscal, care au fost declarate de instantele judecatoresti ca fiind neconforme cu dispozitiile art. 90 din Tratatul UE.

De asemenea, arata faptul ca nici taxa pe poluare nu este conforma cu Tratatul UE, respective cu art. 25, 28, 30 si art. 90, deoarece aceasta taxa se percepe si pentru autoturismele înmatriculate in Uniunea Europeana si reinmatriculate pentru prima data in România, in timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate in România, la o noua inmatriculare taxa nu mai este perceputa.

In concluzie, noua taxa introdusa prin OUG NR. 50/2008 are o sfera de aplicabilitate restrânsa si taxeaza poluarea produsa de autoturismele inmatriculate in România dupa data de 01.07.2008 potrivit criteriilor subiectiv alese pentru determinarea acestei taxe.

Având in vedere modalitatea subiectiva si nefundamentata juridic in care se aplica aceasta taxa, considera ca aceasta are un profund caracter discriminatoriu, ea aplicandu-se diferit unor situatii juridice identice.

Instituirea unei taxe de mediu reprezinta un aspect cu siguranta pozitiv, in masura in care fondurile colectate sunt destinate protejarii mediului înconjurator, insa modalitatea de percepere doar cu privire la unele autoturisme este criticabila si vine sa infirme principiul ce sta la baza instituirii taxei.

In acelasi sens s-au pronuntat instantele nationale in majoritate aratând faptul ca taxa pe poluare instituita de catre statul roman determina obstructionarea circulatiei marfurilor intre statele membre ale Uniunii Europene si, in aceste conditii instanta considera ca are obligatia in baza prioritatii dreptului comunitar, sa o lase neaplicata si sa aplice direct dreptul comunitar , astfel incat sa se asigure protectia juridica eficienta conferita de principiul fundamental al liberei circulatii a bunurilor in cadrul UE si de principiul prioritatii dreptului comunitar (Curtea de Apel Iasi, Decizia nr. 609/C.A./09.11.2009, Tribunalul Cluj, Sentinta Civila nr. 165/2008).

Referitor la reglementarile comunitare, art. 90 par. I din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplica direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura , mai mari decât cele care se aplica , direct sau indirect produselor nationale similare".

Având in vedere si faptul ca practica judiciara a fost in general unanima cu privire la acest gen de spete, apreciaza ca in cauza sunt aplicabile in mod direct dispozitiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul national.

Astfel, având in vedere faptul ca de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, potrivit art. 148 din Constitutia României, ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2), iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana , statul nostru si-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile din tratatele originare ale Comunitatii, dinainte de aderare.

Jurisprudenta Curtii de Justitie Europene este extrem de clara si transanta in acest sens: Prin Decizia in cauza Costa/Enel (1964), CJE a stabilit ca legea care se indeparteaza de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea sa duca la anularea lui, data fiind natura sa originala si speciala, fara a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara si fara ca baza legala a Comunitatii insasi sa fie pusa la indoiala. Mai mult, aceeasi decizie a definit relatia dintre dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre aratând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar si in fata dreptului national ulterior - or, in speta, taxa pe poluare a fost introdusa in legislatia interna de abia in anul 2008.

De asemenea, in cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit ca judecatorul national este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acestea contravin normelor interne, fara a solicita sau astepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constitutionale.

Analizând dispozitiile OUG 50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in România.

Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminueaza sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România.

Nu in ultimul rand, arata faptul ca indiferent de disponibilitatea Comisiei CE de a intelege practicarea unei taxe contrare prevederilor comunitare, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene (CJCE) a fost clara prin solutiile oferite pana in prezent in cauzele cu care a fost sesizata in sensul ca a apreciat unitar, continuu si fara influente faptul ca instituirea unor astfel de taxe, de genul taxei de poluare introdusa in România , încalca prevederile art. 25, 28, 30 si 90 din Tratatul CE.

De altfel, se mai remarca un alt tip de discriminare: intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care inmatriculeaza autoturisme ulterior: doar aceste din urma persoane platesc taxa de poluare, desi este evident ca polueaza si autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatricularii, desi din preambulul OUG 50/2008 rezulta ca s-a urmarit asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului 'poluatorul plateste'.

In drept, a invocat art. 8 din Lg. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În dovedire a depus înscrisuri.

Actiunea a fost legal timbrata.

Pârâta DGFP, legal citata, a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a institutiei motivat de faptul ca reclamantul a achitat taxa de poluare la AFP Vaslui. Pe fondul cauzei arata ca actiunea este neîntemeiata. Pârâta AFP a calculat si retinut taxa de poluare în conformitate cu prevederile art. 571/2003 privind Codul Fiscal si Ordinului 418/2007 privind aprobarea procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, în vigoare, asupra carora Curtea Constitutionala nu s-a pronuntat cu privire la legalitatea acestor prevederi.

De asemenea, decizia 22/25.03.2010 emisa de DGFP Vaslui este legala si temeinica motivata de faptul ca institutia, prin compartimentul de solutionare a contestatiilor nu are competenta sa se pronunte privind solutionarea contestatiei reclamantului.

Pârâta AFP Vaslui, legal citata, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii. Arata pârâta ca reclamantul a depus cererea de restituire a taxei la AFP Vaslui, fiindu-i comunicat faptul ca taxa de poluare nu poate fi restituita, intrucat nu exista cadru legal pentru restituire prin adresa nr. 17799/07.05.2010.

Actiunea de fata este netemeinica si fara un suport legal, avandu-se in vedere prevederile actului normativ , in baza caruia a fost retinuta taxa pe poluare pentru autovehicule . Calculul acestei taxe a fost efectuat in conformitate cu normele de aplicare ale OUG 50/2008, instituite prin HG nr.686/2008.

Fata de sustinerile reclamantului referitoare la incalcarea normelor prevazute in cuprinsul Tratatului UE , la care România a aderat, arata ca aceste afirmatii nu pot fi retinute de catre instanta, ca fiind valabile si cu suport legal, intrucat in momentul aparitiei OUG nr.50/2008, Statul Roman a obtinut girul UE. in ceea ce priveste corelarea acestei taxe cu normele europene. Acest aspect, de respectare a prevederilor comunitare reiese din chiar preambulul OUG nr.50/2008

- " In scopul asigurarii protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, tinand cont de necesitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, având in vedere faptul ca aceste masuri trebuie adoptate in regim de urgenta, pentru evitarea oricaror consecinte juridice negative ale situatiei actuale,in considerarea faptului ca aceste elemente vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amânata in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României ".

Având in vedere ca actiunea de fata se bazeaza doar pe principiul discriminarii si a incalcarii prevederilor comunitare, considera ca instanta trebuie sa o constate ca fiind netemeinica, motivat de cele expuse mai sus si pe cale de consecinta sa o respinga in totalitate, pe restituirea taxei de poluare platita de reclamant cu dobânda legala solicitata, si pe cale de consecinta sa se constate ca actele intocmite de AFP Vaslui sunt temeinice si legale fiind intocmite in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Reclamantul Mocanu Georgica  a achitat la 25 02 2009 taxa de poluare in valoare de 3942 lei.

 Ca urmare a cereri  de restituire formulata de reclamant, inregistrata la parata AFP la  11 02 2010,  aceasta  i-a raspuns ca  nu exista cadru legal care sa permita aceasta operatiune.

Reclamantul a contestat acest raspuns si parata DGFP  a emis decizia 22 din 25 03 2010  prin care a constatat necompetenta materiala de solutionare a contestatiei administrative  formulate impotriva unei adrese a AFP si a retinut competenta instantei judecatoresti.

Taxa de poluare a fost stabilita  si platita la data de 25  02 2009  cand era in vigoare OUG 50/2008, astfel cum este  modificata prin OUG 218/2008 .

Autoturismul a fost prima data inmatriculat la data de 9 12 1996 in Germania.

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a DGFP va fi respinsa pentru ca aceasta parata are calitate in capatul de cerere privind anularea deciziei  22 din 25 03 2010, act administrativ emis de aceasta parata. In consecinta in capatul de cerere privind anularea deciziei parata DGFP are calitate procesuala pasiva

Pe fond se constata urmatoarele:

In art III din OUG 218/2008 se prevede ca 1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculeaza pentru prima data în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor OUG 50/2008

Se impune a se analiza  daca in aceasta  forma norma legala interna este comunitara sau nu  raportat la art. 110 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene ( ca urmare a tratatului de la Lisabona) corespondentul art.  90 din Tratatul Comunitatii europene.

In art. 110 din Tratat se prevede ca nici un stat membru al UE nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altui stat membru impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare.

La data achitari de catre reclamant a taxei de poluare  erau  exceptate de la plata taxei de poluare inclusiv autoturismele noi  cu norma de poluare euro 4 cu capacitate cilindrica ce nu depaseste 2000 m3, care sunt de notorietate a fi produse in Romania.

In consecinta pana la data de 25 02 2009 exista  discriminarea intre autoturismele noi de aceleasi caracteristici produse intr-un alt stat membru UE carora le revine obligatia de a achita taxa de poluare  la inmatricularea in Romania si  autoturismele produse in Romania care sunt exceptate de la plata acestei taxe conf. OUG 218/2009.

In consecinta  OUG 50/2008 astfel modificata prin OUG 218/2009 este discriminatorie pentru autoturismele noi si incalca art 110 din Tratatul UE.

Argumentul reclamantului in sensul ca OUG 50/2008 este discriminatorie  si pentru autoturismele second hand care au fost inmatriculate in UE si urmeaza a fi inmatriculate in Romania, care trebuie sa achite taxa de poluare, si autoturismele déjà inmatriculate in Romania care la o reinmatriculare nu  trebuie sa mai achite aceasta taxa de poluare nu este intemeiat.

Din jurisprudenta Curtii europene de justitie - cauzele 7/1988 Comisi contra Danemarca, 12/1984 Michel Humblat contra Directeur des Services Fiscaux  rezulta ca aceasta instanta, care a analizat interpretarea normei de drept comunitar prevazute in fostul art 90, a stabilit ca nu prezinta relevanta comparatia intre autovehiculele second hand importate si cele plasate in circulatie in statul membru anterior, pentru ca astfel s-ar interzice statelor suverane sa aplice taxe noi sau sa modifice taxe existente.

De asemenea Curtea Europeana de Justitie a retinut in cauzele reunite  C 290/2005 Nadasdi si  C 333/2005 Nemeth cu privire la legislatia Ungariei cand aceasta a intrat in Uniunea Europena ca o comparatie intre autoturismele second hand palasate in circulatie inainte de intrarea in vigoare a legii privind taxele  de inmatriculare nu este relevanta. Este necesar a fi comparate efectele taxei pentru autovehicule nou importate dintr-un alt stat membru decat statul in cauza ( respectiv Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei care afecteaza vehiculele similar inmatriculate in statul respectiv si carora le-a fost aplicata déjà aceeasi taxa.

In consecinta, fata de acesta interpretare data, obligatorie si pentru instanta nationala, rezulta ca nu este relevanta comparatia intre autovehiculele second hand importate, déjà immatriculate in spatiu UE si taxate in Romania la prima inmatriculare, cu aceea a autovehiculelor déjà imnatriculate in statul membru –Romania - si care nu sunt supuse taxarii cu prilejul unei noi inmatriculari. Este cazul argumentat de reclamant care nu este  impartasit de CEJ

 S-a  mai concluzionat  de catre CEJ ca art 90 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicand o taxa de poluare perceputa la prima inmatriculare atat timp cat valoarea taxei, determinata exclusiv prin  raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului ( tipul motorului, capacitatea cilindrica ,) si clasificarea din punctul de vedere al poluarii, este calculata fara a se lua in calcul deprecierea autoturismului, nivelul de emisie a dioxidului de carbon, astfel incat taxa peceputa pentru autoturimele second hand importate  exced valoarei taxei inclusa in valoarea reziduala a unor autoturisme second hand similare care au fost inregistrate in statul membru in care sunt importate.( cauza Brzezinski C 313/2005).

Un alt argument al faptului ca taxa de poluare astfel cum era stabilita potrivit OUG 50/2008 modificata prin OUG 218/2008 este necomunitara este si pozitia Comisiei Europene..

Din propunerea de clasare a plangerilor adresate Comisiei Europene , comasate in dosarul  nr 2009 /2002  aceasta institutie a retinut ca dupa analizarea OUG 218/2008  aceasta nu respecta prev. art. 110 din TFUE , de vreme  ce anumite masini uzate par suprataxate in comparatie cu anumite autovehicule similare inmatriculate ca noi. S-a  constatat de catre  Comisie  ca scutirea acordata in temeiul OUG 218/2009 nu pare sa se bazeze  pe criterii obiective, tinand sa favorizeze  producatorii autohtoni de autovehicule. Acest fapt a fost considerat incompatibil cu art 110  si prin urmare Comisia a emis la data de 26 iunie 2009 o scrisoare de punere in intarziere prin care insista sa se modifice aceste prevederi controversate.

Intrucat  autoritatile romane au sesizat ca prin modificarea adusa prin  OUG 117/2009 ce intra in vigoare incepand cu 1 ian 2010  a fost eliminata scutirea , departamentul din cadrul Comisiei a  fost de acord ca autoritatile romane au luat masurile pentru asigurarea unei legislatii comunitare.

.In consecinta Comisia a retinut ca OUG 218/2009 ar fi necomunitara.

Sustinerea reclamantului ca aceasta taxa de poluare ar fi o taxa similara taxei de prima inmatriculare, astfel cum a fost reglementata de Codul de proc fiscala, nu poate fi retinut pentru ca aceste taxe se calculeaza diferit,; taxa de poluare are in vedere mai multe criterii  in functie de care se calculeaza

Se apreciaza ca reclamantul a depus cerere la parata in perioada in care era in vigoare OUG 218/2008 care are un caracter necomunitar, astfel ca taxa perceputa reclamantului este necomunitara si va fi restituita.

Decizia 22 din 25 03 2010 va fi anulata pentru ca parata DGFP in calitate de organ ierarhic superior paratei AFP are atributii de  a aprecia daca cererea de  restituire a taxei este sau nu comunitara.

Din art. 10 din TCE rezulta ca statului ii revine obligatia de a  lua toate masurile pentru indeplinirea obligatiilor ce decurg din tratat, inclusiv aplicarea prevederilor art 90 din TCE care interzic discriminarile intre produse care impiedica libera circulatie a marfurilor.

In notiunea de stat intra autoritatile cu atributii jurisdictionale , in care se circumscriu instantele nationale  care au atributia de a interpreta dreptul intern conform dreptului comunitar ( astfel cum s-a stabilit in cauza 14/83 a CEJ) dar si celelalte institutii ale statului . Aceste ultime institutii ale statului trebuie sa aiba competenta speciala  cu privire la o anumita problema.

Parata DGFP are atributii de control cu privire la activitatea AFP si in consecinta are atributii de a aprecia asupra caracterului comunitar al taxei.

Potrivit cap 2 din Ordinul 1899/2004 pentru sumele de restituit contribuabilul are drept la dobanda legala conform art 119 din OG 92/2003. Dobanda se calculeaza incepand cu ziua urmatoare expirarii termenului de 45 zile  pentru solutionarea cererii de restituire.

Intrucat parta AFP i-a raspuns prin adresa  din 19 02  2010 ca nu poate restitui taxa, rezulta ca de la aceasta data incepe sa curga dreptul la dobanda legala

Pentru aceste motive se va admite actiunea si se va anula decizia 22 din 25 03 2010 emisa de DGFP si se va obliga parata AFP sa restituie taxa si dobanda stabilita conf  art  119 C p fiscala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite actiunea formulata de reclamantul MGI, cu domiciliul ales la av. Senchiu Marian, în contradictoriu cu pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui si Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui.

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a DGFP.

Anuleaza decizia 22 din 25.03.2010 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice Vaslui.

Obliga pârâta Administratia Finantelor Publice Vaslui sa restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 3942 lei si dobânda stabilita de art. 119 Cod procedura fiscala, calculata la suma de 3942 lei, începând cu data de 19.02.2010 (data refuzului restituirii) pâna la data achitarii efective a debitului principal.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica azi,  18 octombrie 2010.