Cerere de transfer al urmăririi penale în baza art. 124 alin.1 si art.124 alin.2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internaţională in materie penala – începerea urmărării penale in rem sau in personam, condiţie de admisibilitate a cereri...

Cerere de transfer al urmăririi penale în baza art. 124 alin.1 si art.124 alin.2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internaţională in materie penala – începerea urmărării penale in rem sau in personam, condiţie de admisibilitate a cererii; lipsa indicării de către procuror a motivelor care justifică transferul de procedură.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 14.10.2011 sub nr. 12730/99/2011 Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi, a solicitat transferul urmăririi penale privind pe inculpaţii (!!!) L.D., L.I. şi L.R.C. în Germania.

 În motivarea cererii s-a arătat că prin procesul verbal din data de 13.09.2010 lucrătorii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numita A.A. a fost transferată în Germania în vederea exploatării prin practicarea prostituţiei. In urma efectuării activităţilor specifice în cauză, au rezultat date şi indicii temeinice conform cărora, inculpaţii L.D., L.I. şi L.R.C. au săvârşit infracţiunea de „trafic de persoane”, prev de art. 12, alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001 cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că au racolat, au transportat în Germania şi exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, mai multe tinere românce. S-a stabilit identitatea a 8 dintre persoanele traficate, astfel: A.A., A.S.E., B. (fostă F.) L., G.l., A.N., P.N., V. (fostă A.) M.G. şi C.R.M.

Numitele A.A., A.S.E., B.(fostă F.) L. şi G.l. au fost audiate în cauză, iar numitele A.N., P.N., V. (fostă A.) M.G. şi C.R. M. nu au putut fi audiate, deoarece acestea s-au aflat, permanent, pe teritoriul Germaniei. Din declaraţiile persoanelor audiate în cauză s-a stabilit că începând din anul 2006 şi până în prezent, inculpaţii L.D., L.I. şi L.R.C. au racolat mai multe persoane tinere de sex feminin, pe unele dintre acestea prin promisiuni mincinoase, pe care le-au transferat în Germania unde le-au determinat să practice prostituţia în mai multe cluburi, marea majoritate a banilor astfel rezultaţi fiind însuşiţi de către ei. Astfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada 2006 şi până în prezent, numiţii L.D., L.I. şi L.R.C. au racolat, de cele mai multe ori prin înşelăciune sau prin promisiuni false, direct sau prin interpuşi, mai multe persoane de sex feminin, cetăţeni români, pe care le-au transferat în Germania unde, L.l. şi L.D., cu sprijinul unor patroni ai unor cluburi de noapte, le-au exploatat în folosul lor prin obligarea la practicarea prostituţiei sau prin executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat şi cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.

Modul de operare al numitului L.R.C. era următorul: îşi racola personal victimele, se împrietenea cu acestea, întreţinea raporturi sexuale cu acestea. După care le promitea că le poate asigura locuri de muncă bine plătite în Germania, ca ospătăriţe în localuri, prin intermediul surorilor lui L.l. şi L.D.

Numitele L.l. şi L.D. îşi racolau personal victimele sau prin intermediul altor tinere pe care le exploatau, promiţându-le acestora că le vor asigura locuri de muncă bine plătite în Germania. Mai mult, pentru a fi mai convingătoare, acestea se ofereau să suporte ele preţul transportului pană în Germania şi cel al taxelor pentru eliberarea paşaportului. Numiţii L.D., L.I. şi L.R.C. organizau transportul tinerelor până în Germania, unde acestea erau preluate şi cazate de către surorile L. stabilind cu fiecare dintre victimele racolate ca acestea să înapoieze iele de bani cheltuite cu plecarea lor, din primul salarii pe care ele îl vor obţine după ajungerea în Germania. L.l. şi L.D. le cazau pe tinere într-o locuinţă închiriată, le luau documentele de identitate şi telefoanele mobile şi le restricţionau libertatea de mişcare, după care le duceau în cluburi de noapte ca prostituate, sumele de bani obţinute de către victime fiind însuşite, aproape în totalitate, de către acestea. Pentru a convinge victimele să se prostitueze în folosul lor L.l. şi L.D. le intimidau şi le ameninţau în diferite moduri, astfel încât le induceau acestora o stare de frică permanentă iar ele cedau şi acceptau să se prostitueze. Sumele de bani obţinute de către L.l. şi L.D. în urma exploatării victimelor reveneau lor şi lui L.R.C., banii fiind trimişi în Româna membrilor lor de familie prin transferuri bancare efectuate prin sistemul WESTERN UNION.

Din datele de la dosarul cauzei se remarcă faptul că activitatea infracţională se desfăşoară aproape integral pe teritoriul Germaniei, loc în care se află şi în prezent numitele L.l., L.D., precum şi toate cele 8 persoane de sex feminin care au fost identificate ca fiind exploatate prin obligarea la practicarea prostituţiei şi care au fost menţionate în prezentul referat (unele dintre ele fiind în aceeaşi situaţie şi în prezent). De asemenea, persoanele care exercită exploatarea asupra victimelor pe teritoriul Germaniei sunt cetăţeni sau rezidenţi germani, patroni de cluburi. In considerarea celor expuse, apreciem că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a solicita transferul urmăririi penale în Germania, în conformitate cu dispoziţiile art. 110 şi urm. din Legea nr.302/2004 modificată şi completată de Legea 224/2006 şi O.U.G. 103/2006.

La cererea adresată instanţei a fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 206/D/P/2010 al DIICOT Iaşi.

Instanţa a dispus citarea persoanelor cu privire la care se solicită transferul urmăririi penale, precum şi desemnarea unor apărători din oficiu pentru aceştia, în considerarea faptului că, deşi se susţine de procuror că cei trei făptuitori nu locuiesc efectiv în România, singurele domicilii indicate erau cele din Iaşi, citarea acestor persoane neputându-se efectua la adresa unde aceştia locuiesc efectiv.

Analizând conţinutul cererii de transfer al procedurii penale si actele dosarului nr. 206/D/P/2010 al DIICOT, Serviciul Teritorial Iaşi, instanţa constată că cererea având ca obiect transferul procedurii penale privind pe făptuitorii L.D., L.I. şi L.R.C., formulată de Ministerului Public - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)– Serviciul Teritorial Iaşi este nefondata pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare:

 Potrivit dispoziţiilor art.124 alin.1 si art.124 alin.2 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internaţională in materie penala (în numerotarea dată textelor de lege prin republicarea din 31.05.2011 – MO nr. 377/2011), transferul de procedura penala nu poate privi decât un „învinuit”, termen folosit expres de legiuitor („persoană învinuită”).

 Potrivit art.229 C.p.p. învinuitul este persoana fata de care se efectuează urmărirea penală, cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.

 In consecinţă, coroborând aceste dispoziţii legale, rezultă în mod neechivoc faptul că o condiţie necesară pentru a fi dispus transferul de procedură penală este aceea de a se fi început urmărirea penală, ”in rem” sau „in personam”, în cauza în care se solicită transferul de procedură.

 Verificând conţinutul dosarului înaintat de DIICOT, Serviciul Teritorial Iaşi, ataşat cererii formulate, instanţa constata ca în cauza nr. 206/D/P/2010 nu a fost începută urmărirea penală, existând doar o serie de acte premergătoare, exterioare cadrului unui proces penal.

 Chiar dacă procurorul foloseşte în cererea adresată instanţei noţiunea de „inculpat” cu referire la făptuitorii L.D., L.I. şi L.R.C., în cauză nu există nici măcar rezoluţia de începere a urmăririi penale, nemaivorbind de ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, singurul act procedural care ar fi determinat dobândirea calităţii de inculpat de către cei trei făptuitori.

Or, făptuitorii L.D., L.I. şi L.R.C. nu pot dobândi calitatea de învinuit sau inculpat (cum îi numeşte procurorul în cererea adresată instanţei) printr-o simplă intenţie a procurorului de caz, toate dispoziţiile acestuia trebuind să fie materializate în acte de procedură cu conţinut specific – art. 203 C.proc.pen.

 In acest context, în absenta materializării intenţiei de a se începe urmărirea penala in cauză, solicitarea formulata este in mod vădit nefondată şi contrară dispoziţiilor legale care o reglementează.

 Mai mult, admiterea unei astfel de solicitări în condiţiile date (faza actelor premergătoare) ar echivala cu eludarea dreptului la apărare al persoanelor implicate în proceduri judiciare şi a garanţiilor procesuale ale dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din C.p.p. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

 Aşa cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului, noţiunea de acuzaţie în materie penala, de natură să atragă incidenta dispoziţiilor art. 6 din CEDO şi a garanţiilor sale, are caracter autonom, nefiind circumscrisă calificărilor din legea internă ci fiind incidentă dacă un act sau o măsură a autorităţilor implică „repercusiuni importante asupra situaţiei persoanei, în pofida faptului că nu exista nicio acuzaţie formală împotriva sa pentru vreo infracţiune” ( a se vedea cauzele Aleksandr Zaichenko v. Russia, Deweer v. Belgium).

Dincolo de condiţia formală anterior analizată – începerea urmăririi penale – şi care nu este îndeplinită în cauză, din actele dosarului nu rezultă nici întrunirea condiţiilor de fond ale cererii de transfer de procedură prev. de art. 124 din legea 302/2004.

 Procurorul îşi întemeiază cererea de transfer de procedură, în drept, pe dispoziţii legale fără legătură cu cauza – art. 110 priveşte procedura mandatului european de arestare – iar din dosarul cauzei lipsesc dovezi că făptuitorii s-ar afla pe teritoriul statului german cum se susţine în cerere. Este adevărat că persoanele vătămate audiate au declarat că au fost traficate pe teritoriul Germaniei, dar în cauză nu au mai fost făcute acte de cercetare de aproximativ un an, termen suficient pentru ca persoanele bănuite de comiterea faptelor pentru care autorităţile s-au sesizat din oficiu să revină în ţară, fiind cetăţeni români.

 Dovadă stă faptul că după pronunţarea soluţiei din prezenta cauză la dosar a fost trimisă o cerere de către făptuitoarea L.D., existând posibilitatea ca aceasta să fi revenit în ţară întrucât a luat cunoştinţă de existenţa prezentei cauze pe rolul instanţei.

 Procurorul nu a motivat un anume caz dintre cele reglementate de art. 124 anterior citat care să justifice transferul urmăririi penale în Germania, limitându-se la a invoca doar că persoanele acuzate şi unele părţi vătămate se află pe teritoriul acestui stat, fără a preciza de ce nu se poate asigura prezenţa acestora în România prin intermediul mijloacelor procesuale pe care le are la dispoziţie. Aceasta în condiţiile în care simplul fapt că persoana acuzată locuieşte pe teritoriul unui stat nu constituie temei al transferului procedurii penale, trebuind să se regăsească în cauză şi alte condiţii – art. 124 alin. 1 şi 2, legea 302/2004, republicată.

 Faţă de considerentele anterior expuse, constatând că cererea formulată de DIICOT, Serviciul teritorial Iaşi, privind transferul urmăririi penale privind pe făptuitorii L.D., L.I. şi L.R.C. în Germania, nu se încadrează normelor legale stabilite de art. 124 din legea 302/2004, instanţa o va respinge ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare