Reziliere contract.

Sentinţă civilă 885 din 07.05.2012


Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect reziliere contract arenda, privind pe reclamantul TI împotriva pârâtei SC M SRL – Piatra Olt prin administrator judiciar M & ASOCIATII INSOLVENTA SPRL.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta reclamantul asistat de avocat Tene Bogdan, lipsind reprezentantul legal al pârâtei.

Procedura de citare legal îndeplinita.

Grefierul expune referatul cauzei în cadrul caruia învedereaza ca aparatorul ales al societatii pârâte, avocat DL, a depus o cerere prin care învedereaza ca a reziliat contractul de asistenta juridica încheiat cu SC M SRL, astfel ca nu mai este angajat în cauza.

Instanta pune în discutie exceptia de prematuritate a introducerii cererii de chemare în judecata, invocata de administratorul judiciar al pârâtei.

Avocat Tene Bogdan, pentru reclamant, solicita respingerea exceptiei ca neîntemeiata, în cauza nefiind îndeplinite conditiile art.86 din Lg. nr.85/2006 datorita faptului ca la momentul promovarii cererii de chemare în judecata societatea pârâta nu era în insolventa.

Instanta respinge ca neîntemeiata exceptia de prematuritate a introducerii cererii de chemare în judecata, apreciind ca nu sunt îndeplinite cerintele art.86 din Lg. nr.85/2006, iar în contractul de arenda nu a fost prevazuta rezilierea de drept a contractului în situatia în care pârâta ar intra în insolventa.

Fata de împrejurarea ca reprezentantul legal al pârâtei nu a raspuns la interogatoriu comunicat, aparatorul reclamantului solicita instantei sa faca aplicarea dispozitiilor art.225 C.p.civ.

În baza rolului activ reglementat de art.129 alin.5 C.p.civ., instanta, din oficiu, procedeaza la luarea unui interogatoriu reclamantului, ce s-a consemnat si atasat la dosar.

La interpelarea instantei, reclamantul precizeaza valoarea terenului ce face obiectul contractului de arenda ca fiind 100.000 lei, dupa pretuirea sa.

Aparatorul reclamantului depune adresa nr.185/29.04.2011 emisa de societatea pârâta, chitanta nr.38/30.11.2011 si factura nr.50/30.11.2011 privind onorariu avocat.

Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat si nici probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Avocat Tene Bogdan, pentru reclamant, solicita admiterea cererii, sa se dispuna rezilierea contractului de arenda înregistrat la Consiliul Local al Com. P, judetul Olt sub nr.48/05.08.2010, cu cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat. Arata ca, pârâta arendasa nu si-a executat obligatiile prevazute în contractul de arenda, fapt ce rezulta din înscrisurile existente la dosar, respectiv procesul-verbal din 11.05.2011, raportul de expertiza extrajudiciara întocmit de expert G Ion, continutul adresei nr.150/14.06.2011 emisa de APIA Olt si adresei nr.1532/27.04.2012 emisa de Primaria P, astfel ca cererea reclamantului este întemeiata.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei de fata constata urmatoarele :

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Bals sub nr. 1752/184/2011, reclamantul TI in contradictoriu cu parata SC M SRL, a solicitat instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna rezilierea contractului de arenda înregistrat la Consiliul Local al com. P, jud. Olt sub nr. 48/05.08.2010, cu cheltuieli de judecata.

În motivare, s-a aratat ca arendasul nu a folosit în întregime terenul arendat în suprafata de 237,9326 ha, ci numai suprafata de 112, 241 ha pe care a cultivat-o cu grâu, nerespectând tehnologia de cultura, nu a platit arenda la termenul si în conditiile prevazute la Cap V din contract, nu a încheiat contracte de asigurare a culturilor si nu a achitat taxele si impozitele datorate pentru terenurile arendate.

În drept reclamantul si - a intemeiat actiunea pe dispozitiile Legea  nr. 16 /1994 si art. 1019 – 1021 din Codul Civil.

In dovedire, reclamantul a atasat cererii urmatoarele inscrisuri: contract de arendare înregistrat la Consiliul Local al com. P, jud. Olt sub nr. 48/05.08.2010, raport de expertiza tehnica extrajudiciara întocmit de dr. ing.jr. G Ion, proces – verbal de 11.05.2011 de constatare emis de parti, adresa nr. 150/14.06.2011 emisa de APIA, notificare BEJ Balaci Titi nr.111/N/2011 din 23.05.2011, dovada de primire de 26.05.2011, adresa raspuns Consiliul Local P nr. 1776/09.06.2011 – f.7-22.

Actiunea a fost legal timbrata cu suma 5611 lei.

Legal citata parata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata f.80 -81.

In motivare, parata a aratat ca si-a îndeplinit obligatiile contractuale, de plata a arendei dupa cum rezulta din adresa emisa de BEJ Tapus Ruxandra, fiind însa nevoita sa platesca arenda si altor persoane care au pretins ca sunt proprietare a unei parti din terenul arendat. S-a mai aratat ca reclamantului îi incumba obligatia de a-l garanta pe arendas cu privire la viciile ascunse ale terenului, iar pe de alta parte pârâta a încheiat la data de 03.12.2010 polita de asigurare a culturilor agricole nr. 5498142 cu SC Allianz Tiriac. Cu privire la plata impozitelor, pârâta a aratat ca le-a platit la Primaria P, conform chitantei nr. 8387242/29.09.2011.

Întâmpinarea nu a fost întemeiata in drept.

In dovedire, parata a atasat intampinarii in copie înscrisuri – f.82- 151.

 Ulterior, pârâta a fost citata prin administrator judiciar provizoriu M & ASOCIATII INSOLVENTA SPRL.

Instanta a încuviintat pentru reclamant proba cu înscrisuri si interogatoriul pârâtei, iar pentru pârâta proba cu înscrisuri.

Prin încheierea de sedinta din 23.04.2012, instanta a respins ca tardiva cererea completatoare formulata de reclamant.

Interogatoriul depus la fila -193-194 pentru a fi comunicat pârâtei nu a putut sa fie administrat, la dosar nefiind depuse raspunsurile la acesta, desi a fost înmânat pârâtei prin avocat ales conform încheierii din 23.04.2012.

 Analizând actele si lucrarile dosarului in raport de dispozitiile legale incidente  instanta retine urmatoarele :

Prin contractul de arendare  nr. 48 înregistrat la Primaria P  sub nr. 48/05.08.2010, reclamantul in calitate de proprietar - arendator a transmis paratei in calitate de arendas, terenul agricol extravilan in suprafata de 237,9326 ha, în vederea exploatarii agricole, pe o perioada de 5 ani de la data încheierii contractului 30.07.2010, în schimbul arendei in natura, respectiv 700  kg de grau la ha pentru terenul arendat sau cu plata in echivalent banesc a arendei, dar numai la un pret stabilit cu acordul ambelor parti.

In ceea ce priveste cererea reclamantului privind rezilierea contractului de arenda sus mentionat, instanta o va admite pentru urmatoarele considerente de fapt si drept.

Astfel, potrivit clauzelor contractuale inserate în Cap. VI la art. 8 lit.e din contractul de arenda susmentionat, incontestabil, partile contractante – reclamantul, în calitate de arendator si pârâta, în calitate de arendas – au convenit ca modalitatea de plata a arendei sa fie facuta anual, în natura, si anume într-o anumita cantitate de grâu, neraportata la o productie minima prestabilita, dupa recoltarea culturii, dar nu mai târziu de 45 de zile. Totodata, în acelasi contract, aceleasi  parti au prevazut la art. 6 alin.3 cap. V - clauza contractuala, potrivit careia : „Plata arendei în bani se face la un pret stabilit prin întelegerea partilor … .”.

Din coroborarea înscrisurilor  - adresa pârâta nr.253/27.06.2011 catre BEJ G Ruxandra – f.52-53, proces – verbal emis de BEJ G Ruxandra din 01.07.2011 în dosarul de executare nr. 827/2011 – f.54, cererea reclamantului nr. 305/01.08.2011 – f.59,130, raport de expertiza tehnica agricola extrajudiciara din 09.12.2010 efectuat de expert Paval Maria – f.61-63, proces – verbal emis la data de 13.07.2011 de BEJ G Ruxandra- f.66, raport de expertiza tehnica agricola extrajudiciara din 04.10.2011 efectuat de expert G Ion în dosarul de executare nr. 827/11922/311/2010 – f.67-69, bonuri de cântarire – f.131-132, cerere reclamant catre BEJ G Ruxandra din 02.08.2011 – fila 133 si proces – verbal emis la data de 13.07.2011 de BEJ G Ruxandra- f.190 rezulta ca pârâta datoreaza reclamantului în baza contractului de arenda nr. 48/05.08.2010 o arenda restanta  de grâu aferenta anului agricol 2010 -2011.

Din adresa din data de 26.02.2012 de la fila 187 si cererea reclamantului catre BEJ G Ruxandra din 02.08.2011 – fila 133, rezulta ca pârâta a recunoscut ca figureaza cu o parte restanta din arenda în cantitate de 19.470 kg grâu catre reclamant. Fata de aceste aspecte, pârâta sustine ca desi a invitat pe reclamant sa-si ridice arenda restanta, acesta nu s-a prezentat cu rea – credinta. Acest fapt este însa contrazis fara putinta de tagada de procesul verbal nr. 827/11922/311/2010 din data de 01.03.2012 – fila 190 din care rezulta ca la data de 01.03.2012, conform adresei pârâtei din 27.02.2012, desi reclamantul s-a prezentat la locul ridicarii arendei restante, la fata locului nu a fost gasita nicio persoana din partea debitoarei, iar portile de la intrare erau închise.

În aceste conditii, pârâta, în temeiul art. 129 alin.1 teza finala C.pr.civ. nu a facut dovada predarii catre reclamant a arendei restante conform înscrisurilor susmentionate raportat la termenele si conditiile stipulate în contractul de arenda nr. 48/05.08.2010, pentru anul agricol 2010 – 2011, constatându-se astfel culpa acesteia în executarea obligatiei contractuale de plata a arendei, conform întelegerii partilor.

Instanta va respinge ca neîntemeiata apararea pârâtei din întâmpinare – f.80 potrivit careia ar fi platit o parte din arenda restanta altor persoane care au pretins ca ar fi proprietari ai unor terenuri din suprafata totala arendata, aparare care nu are niciun fundament juridic în cauza.

Din coroborarea procesului – verbal de constatare din 11.05.2011 – f. 17-18 cu adresa nr. 150/14.06.2011 emisa de APIA – fila 19 si raportul de expertiza tehnica extrajudiciara agricola efectuat de expert G Ion la data de 09.06.2011– f.14-16 rezulta ca pârâta nu si-a îndepinit obligatiile contractuale prevazute de Cap. VI  art. 8 lit.b, c si d din contractul de arenda.

S-a constatat astfel ca din suprafata totala de teren arendata de 237,9326 ha, arendasul a cultivat doar 112,2841 ha cu grâu de toamna, în Tarlaua T 4, cultura a fost neuniforma datorita pregatirii superficiale a patului germinativ, semanatul efectuându-se în teren bolovanos, cultura este îmburuienata datorita neerbicidarii, iar diferenta de teren de 125,6485 ha nu a fost cultivata de mai mult timp, fiind abandonata si cotropita de buruieni din flora spontana, mare parte din ele fara valoare furajera sau chiar toxice.

Instanta va respinge ca neîntemeiata apararea pârâtei din întâmpinare – f.80 potrivit careia ar fi fost înselata de catre reclamant atunci când a preluat terenul întrucât nu s-a dovedit ca în cauza este vorba despre existenta unor vicii ascunse ale terenului, ci despre neglijenta pârâtei în întretinerea terenului dupa cum rezulta si din adresa nr. 150/14.06.2011 emisa de APIA – fila 19. Or, nimeni nu poate sa invoce propria culpa pentru recunoasterea pe cale juridica a unui drept.

Din coroborarea notificarii nr. 111/N/2011 catre pârâta – fila 20 cu raspunsul emis de Primaria Com. P – Serviciul Taxe si Impozite Locale, jud. Olt prin adresa nr. 1776/09.06.2011 – fila 22, prin adresa nr. 2921/21.09.2011 – f. 60, prin adresa nr. 1216/26.03.2012 – f. 179 si prin adresa nr. 1532/27.04.2012 – f. 201 rezulta ca la data de 27.04.2012, impozitul restant pe terenul extravilan dat în arenda pârâtei este de 20.527 lei, constatându-se astfel ca pârâta nu si-a îndeplinit obligatia contractuala de plata a impozitelor conform Cap. VI la art. 8 lit.m din contractul de arenda.

Prin polita de asigurare a culturilor agricole nr. 5498142/03.12.2010 – fila 82 rezulta ca pârâta a asigurat suprafata agricola ce face obiectul contractului de arenda nr. 48/05.08.2010 pâna la data de 15.07.2011, dar nu si în continuare pâna la data pronuntarii sentintei, motiv pentru care instanta constata ca pârâta nu si-a îndeplinit obligatia contractuala de încheiere a contractelor de asigurare conform Cap. VI la art. 8 lit.g din contractul de arenda, pe tot parcursul derularii acestuia.

 Fata de aceste considerente de fapt si în temeiul art. 1020 – 1021 din Vechiul Cod Civil aplicabil la data încheierii contractului de arenda, constatând culpa pârâtei în executarea contractului conform celor expuse anterior, precum si faptul ca reclamantul si-a executat obligatiile contractuale, instanta va dispune rezilierea contractului de arenda nr.48, înregistrat la Consiliul Local al Com. P, judetul Olt,  sub nr.48/05.08.2010.

 În baza art. 274 alin.1 C.pr.civ., având în vedere numarul de termene acordate, faza de judecata a recursului împotriva încheierii de suspendare a judecatii si complexitatea cauzei, instanta apreciaza ca fiind întemeiata cererea accesorie a reclamantului si în consecinta va oblige pârâta catre reclamant la plata sumei totale de 10.611 lei, cheltuieli de judecata, din care 5.611 lei – taxa judiciara de timbru si 5000 lei – onorariu avocatial.

La alegerea caii de atac se are în vedere valoarea contractului de 380.692 lei conform încheierii de sedinta din data de 17.10.2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite actiunea formulata de reclamantul TI, domiciliat în C, str.Desnatui, nr.30, bl.A25, sc.1, et.3, ap.14, jud.Dolj, împotriva pârâtei SC M SRL – Piatra Olt prin administrator judiciar provizoriu M & ASOCIATII INSOLVENTA SPRL, cu sediul în C,Dispune rezilierea contractului de arenda nr.48, înregistrat la Consiliul Local al Com. P, judetul Olt,  sub nr.48/05.08.2010.

Obliga pârâta catre reclamant la plata sumei totale de 10.611 lei, cheltuieli de judecata, din care 5.611 lei – taxa judiciara de timbru si 5000 lei – onorariu avocatial.

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, astazi, 07.05.2012.

Data publicarii pe site: 12.09.2012