Prevalenţa dorinţei minorului în procesele de reîncredinţare

1.Prevalenţa dorinţei minorului în procesele de reîncredinţare

 Reclamanta V.E. a chemat în judecată pe pârâtul P. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună în favoarea sa reîncredinţarea minorului P.A.S., născut la 24.12.1997. Corelativ, a solicitat obligarea pârâtului de a contribui la cheltuielile de creştere şi educare ale acestui minor, precum şi ale minorei P. E.A., născută la 22.05.1999, respectiv la plata cheltuielilor de judecată avansate.

 S-a arătat de către reclamantă în justificarea cererii promovate că, minorii sus numiţi sunt rezultatul căsătoriei încheiate cu pârâtul, relaţie desfăcută prin sentinţa civilă nr. 99/31.03.2003 a Judecătoriei Bălceşti. Urmare a pronunţării divorţului, fiecare din aceşti copii au fost încredinţaţi spre creştere şi educare câte unuia dintre părinţi, minora Elena -Adelina trecând asfel sub autoritatea sa, iar minorul Aurel -Sorin  sub cea a pârâtului. La data de 01.11.2007, acesta din urmă a venit la domiciliul său, plângându-se că este pus mai tot timpul la muncă în gospodărie, neajutat la pregătirea temelor şcolare, îngrijit necorespunzător şi chiar agresat fizic şi verbal, aşa cum s-a întâmplat atunci când a refuzat să încarce o căruţă de gunoi de grajd. Mai mult, date fiind deficienţele de auz şi intervenţia chirurgicală suferită, pârâtul comunică foarte greu cu minorul şi nu se mai poate ocupa de el ca înainte.

Cererea s-a fundamentat pe disp. art.44, 107 rap. la art.86,  94 C.fam şi s-a timbrat conform reglementărilor în materie.

În dovedire, reclamanta a administrat probatorii scrise, depunând, în copie, sentinţa civilă nr.99/31.01.2003 a Judecătoriei Bălceşti, certificatele de naştere a minorilor, şi proba testimonială, constând în audierea a doi martori.

În apărare, pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar, prezent în cursul judecăţii, a calificat ca nefondate pretenţiile afirmate, câtă vreme şi-a îndeplinit cu responsabilitate şi conştiinciozitate îndatoririle părinteşti, fără a periclita în vreun fel sănătatea, dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorului încredinţat, acesta părăsind locuinţa din cauze pur subiective.

Probatorial a anexat sentinţa civilă nr.768/14.12.2007 a Judecătoriei Bălceşti şi a uzat, în mod analog, de depoziţiile unor martori.

Cu privire la problematica speţei, autoritatea tutelară competentă şi-a exprimat opinia în cuprinsul referatelor de anchetă socială întocmite.

În contextul probelor administrate instanţa reţinut că, prin sentinţa civilă nr.279/03.03.2003 a Judecătoriei Bălceşti, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate de părţi, iar ca măsură adiacentă, încredinţarea către reclamantă a minorei Elena -Adelina, pe atunci în vârstă de 3 ani,  pârâtul primind, la rândul lui, custodia minorului Aurel –Sorin, de 5 ani. La adoptarea ultimei soluţii s-a ţinut seama de vârsta fragedă a copiilor, posibilităţile locative şi financiare similare ale celor doi părinţi, interesul, grija şi ataşamentul de care deopotrivă au dat dovadă în îndeplinirea obligaţiilor căzute în sarcină, dar şi de convenţia intervenită la momentul întreruperii relaţiei de convieţuire. La începutul lunii noiembrie 2007, sub pretextul că ar fost pus la încărcat de gunoi de grajd de un unchi, în realitate pălmuit de acesta pentru jignirile adresate, minorul Aurel -Sorin a venit la domiciliul reclamantei, refuzând să se mai întoarcă acasă. 

Potrivit art.44 C.fam., instanţa judecătorească va putea modifica măsurile de ocrotire luate în privinţa unui minor, cu prilejul desfacerii căsătoriei, în cazul schimbării împrejurările care au condus la luarea unor astfel de măsuri.

Textul de lege citat se referă, evident, la acele schimbări care ar învedera că în viitor nu s-ar mai putea asigura acestui copil o creştere şi dezvoltare normală.

O schimbarea parţială a condiţiilor care, în ansamblul lor, au generat măsura de ocrotire anterior luată nu atrage automat revenirea asupra acestei măsuri, atâta timp cât subzistă elementele de bază hotărâtoare în adoptarea ei.

Aşadar, luarea copilului de la părintele căruia i-a fost încredinţat trebuie să aibă o puternică justificare, adică să existe motive temeinice care să demonstreze că menţinerea la acest părinte ar avea consecinţe nefavorabile asupra creşterii şi educării lui.

În speţă, reclamanta a solicitat revocarea măsurii dispuse prin hotărârea de divorţ referitoare la minorul Aurel -Sorin, rezultat din căsătoria cu pârâtul, cu argumentaţia că acesta nu-i acordă îngrijirea de care are nevoie, nu-l sprijină în procesul de instruire şcolară, îl supune la o serie de activităţi gospodăreşti, agresându-l fizic sau verbal ori de câte ori se opune.

Niciuna din probele produse în cauză nu a confirmat însă acuzaţiile aduse, nu a fost de natură să ateste veridicitatea aspectelor semnalate.

Dimpotrivă, din depoziţiilor tuturor martorilor audiaţi dar şi din conţinutul referatelor de anchetă socială remise rezultă că, alături de ceilalţi membrii ai familiei, pârâtul s-a preocupat în permanenţă să asigure minorului cele mai bune condiţii de trai, un climat de armonie, cordialitate şi moralitate, o pregătire educaţională adecvată, să-i satisfacă aproape toate doleanţele, implicarea în diferite acţiuni casnice sau gospodăreşti, făcându-se controlat, sub strictă supraveghere şi îndrumare.

De altfel, reclamanta şi-a bazat în exclusivitate susţinerile pe relatările acestui copil, preluând informaţiile furnizate tale quale, fără a proceda la o prealabilă şi sumară verificare. Or, este arhicunoscută tendinţa celor aflaţi la o asemenea vârstă de a denatura şi a exagera realitatea, fie că urmăresc sau nu un scop personal.

Singulare şi de minimă gravitate, ripostă la propriul comportament, violenţele fizice ce l-au determinat pe minor să părăsească domiciliul tatălui nu prezintă nici cea mai mică semnificaţie.

Pe de altă parte trebuie menţionat că, sarcina de creştere şi educare a unui copil nu este tocmai uşoară şi nici nu se poate înfăptui exclusiv prin mijloace de blândeţe şi duioşie, aşa încât, uneori, se impune ca, în interesul lui, părintele să dea dovadă de exigenţă şi severitate, să-i aplice un anumit tratament corecţional, evident, în limite rezonabile, neprejudiciabile.

În concluzie, întrucât reclamanta nu a reuşit să probeze că, ulterior pronunţării hotărârii de divorţ, elementele avute în vedere la luarea măsurii încredinţării s-au modificat în vreun fel, astfel că menţinerea în continuare a minorului la pârât i-ar pune acestuia în pericol grav sănătatea, dezvoltarea fizică şi mentală, pregătirea şcolară, instanţa a apreciat cererea principală ca nefondată, respingând-o ca atare prin sentinţa civilă nr.134/28.02.2008.

 S-a mai opinat că simpla dorinţă a minorului de a locui cu mama sa, exteriorizată cu prilejul audierii, nu avea cum să dobândească eficienţă juridică, neconstituind prin ea însăşi un criteriu determinant pentru revocarea măsurii.

Indiscutabil că, la domiciliul reclamantei, unde se găseşte şi minora Elena -Adelina, de vârstă apropiată, cu care se înţelege şi comunică extraordinar, acesta se simte mult mai bine, are un program destul de permisiv şi beneficiază de o mai largă clemenţă şi indulgenţă în manifestarea iniţiativei şi independenţei.

Cum dispoziţiile art.43 C.fam. instituie dreptul la legături personale pentru părintele ce nu i s-a încredinţat copilul, ca unică modalitate de a veghea la creştere şi educarea lui, petrecerea timpului în acest mediu familial nu este deloc exclusă, reclamanta având posibilitatea de a-l lua pe minor la locuinţa sa, în condiţiile stabilite cu pârâtul, sau, pentru ipoteza contrară, de către instanţa judecătorească.

Sentinţa a fost desfiinţată în totalitate prin decizia civilă nr.254/31.10.2008, luându-se în calcul exclusiv relatările minorului, care a declarat cu prilejul audierii că a fost forţat să muncească pentru animale în condiţii greu de suportat, ceea ce l-a determinat să refuze, atitudine sancţionată de tată şi bunici cu bătaia.

1

Domenii speta

Spete similare