Verificarea creanţelor. Contestaţie formulată de un creditor. Interesul contestării altei creanţe.
Interesul, ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, nu se justifică în cazul contestării, de către un creditor al debitorului în încetare de plăţi, a creanţelor aflate pe un rang de preferinţă inferior propriei creanţe.
Creditoarea D.G.F.P.Constanţa a contestat, în condiţiile art. 88 alin. 4 din Legea nr. 64/1995 republicată, creanţele declarate de 27 de persoane fizice faţă de debitoarea S.C. CERLIN S.A., pe considerentul neîndeplinirii obligaţiei de plată a taxelor de timbru şi a inexistenţei documentaţiei care să justifice pretenţiile acestor creditori.
Contestaţiile conexe au fost respinse ca lipsite de interes.
S-a reţinut că interesul constituie o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, alături de afirmarea unui drept, de capacitatea şi calitatea procesuală.
Interesul trebuie să fie legitim şi personal, născut şi actual, în sensul că dacă cel îndreptăţit nu ar recurge la acţiune, s-ar expune unui prejudiciu cert şi de neînlăturat.
În cauză, contestatoarea nu justifică un asemenea interes, întrucât D.G.F.P. are calitatea de creditor bugetar, fiind înscris pe tabelul obligaţiilor pe rangul dat de art. 108 pct. 4 din lege – prioritar faţă de cel al creanţelor declarate de persoanele fizice.
Interesul creditorului nu se justifică nici din perspectiva formulării ulterioare a unei cereri de autorizare a statului pentru exercitarea drepturilor conferite de executarea silită specială a creanţelor bugetare, întrucât în această procedură există posibilitatea contestării titlurilor executorii ale creditorilor care participă la urmărirea silită.
(sentinţa civilă nr 815 COM/ 2.04.2001, irevocabilă prin nerecurare)
Tribunalul Arad
Procedura insolvenţei
Tribunalul Iași
Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditor respinsă pentru neîntrunirea valorii prag. Cerere debitor de deschidere a procedurii insolvenţei admisă. Cerere de intervenţie în interes propriu prin care se solicită respingerea de...
Curtea de Apel Constanța
Procedura insolventei. Contestatie la cererea de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului formulata de debitor. Creanta reclamata de creditor nu are caracterul unei creante certe, lichide si exigibile in sensul dispozitiilor ...
Curtea de Apel București
Procedura insolventei. Ordinea efectuarii platilor în cadrul falimentului.
Curtea de Apel București
Insolvenţa. Declaraţie de creanţă. Termen de depunere a declaraţiilor de creanţă. Repunere în termen.