Litigii de muncă

Prin cererea  înregistrată  sub nr. 5233/110  la data de 04.08.2008, G.S. a  contestat, în contradictoriu cu SC TQM  Group SRL Bacău, decizia nr. 120/ 25.06.2008, şi decizia fără număr  din 07.07.2008, solicitând anularea celor două decizii şi obligarea  pârâtei  la plata a 10.000 RON  cu  titlu de  despăgubiri  şi a cheltuielilor  de judecată.

Arată  contestatorul  în cererea sa că este angajatul pârâtei  în funcţia  de inspector ssm-su- iscir şi că pe  30.06.2008, a primit  decizia nr. 120/25.06.2008 prin  care  a fost sancţionat cu  avertisment pentru neanunţarea în scris în termen  de 24  ore a conducerii unităţii  despre starea  sa de incapacitate temporară de muncă  şi comunicarea certificatului medical. Consideră contestatorul  că decizia este un cumul de erori , un abuz din  partea  unităţii care  l-a sancţionat nejustificat.

De asemenea, precizează contestatorul că  şi emiterea deciziei fără număr din 07.07.2008 este tot abuzivă, deoarece prin aceasta i s-a  întrerupt  contractul de muncă, fiind lipsit de o cotă de  25% din salariul de bază şi obligat să-şi schimbe locaţia.

În consecinţă, a solicitat contestatorul anularea  celor două decizii şi obligarea  intimatei la plata drepturilor salariale de care a fost privat, începând cu data de  07.07.2008 până la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive precum şi plata  a 10.000 RON cu titlu de despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată.

 Acţiunea  este  legal scutită de  taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar în conformitate  cu prevederile  art. 285 Codul Muncii.

În cauză s-a administrat  proba cu martori, înscrisuri, interogatoriu  şi expertiză contabilă, din analiza cărora instanţa reţine următoarele:

Contestatorul a fost angajatul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr. 29 (fl.85), începând cu  data de 16.02.2007, în funcţia de inspector ssm-su-iscir, cu  un salariu de bază  lunar brut  de 2104 lei potrivit înregistrărilor  din Carnetul de muncă, de la nr.  crt. 195 (fl. 86 dosar).

La data de 25.06.2008 angajatorul  a emis decizia nr. 120 /2008 (fl. 4)  prin care l-a sancţionat  pe contestator cu avertisment în baza art. 263- 278 C.muncii pentru  necomunicarea în scris, în termen de 24 de ore, a concediului medical şi pentru netrimiterea  originalului  conducerii unităţii.

Analizând legalitatea  şi temeinicia deciziei contestate, în raport de probele administrate  instanţa constată  că aceasta este temeinică şi legală, din  următoarele considerente:

Sancţiunea aplicată este  prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. a din Codul muncii  şi ea poate fi dispusă  de conducătorul unităţii  şi fără o cercetare prealabilă.

Din probatoriul administrat rezultă cu claritate  că salariatul a  lăsat certificatul medical seria  CC  MAB nr.  1850193, eliberat  pe data de  26.05.2010, pentru perioada 26- 31-05.-2010, unui coleg, pe data de  27.05.2006, fără a-l preda  direct administratorului şi, deci, fără a înştiinţa conducerea  societăţii despre  starea sănătăţii lui şi despre absenţa de la  locul de muncă  ce  avea să urmeze.

Acest aspect, recunoscut de contestator, este confirmat şi de martorii audiaţi, d-na  B.L.V. ( fl. 65) şi d-l M.V.Ş. (fl. 66), persoana căreia  i-a fost lăsat certificatul  medical respectiv,  deşi acesta  trebuia  înmânat d-lui P., administratorul societăţii.

În conformitate  cu disciplina muncii, precum şi în virtutea  raporturilor de  subordonare, angajatul trebuia să  respecte, pe lângă obligaţiile generale de muncă, şi pe cele prevăzute  în regulamentul intern, prin dispoziţiile chiar şi verbale date de  conducerea unităţii şi de şefii  ierarhici.

 Aşa cum  rezultă şi din depoziţia martorilor, fiind deja un fapt notoriu, orice certificat  medical trebuie depus la conducerea unităţii care trebuie încunoştinţată de îndată despre starea de incapacitate de muncă a salariatului.

 Or, faţă de aceste norme elementare  de disciplină a muncii, fapta contestatorului este,  evident, o abatere, săvârşită cu vinovăţie.

 Din probele administrate, instanţa mai reţine că înştiinţarea a fost făcută  intenţionat la colegi şi nu la conducerea societăţii, administratorul nefiind  informat  nici măcar  telefonic despre concediul medical, de către domnul G.S.. Deci contestatorul, care a  venit cu o adresă deja pregătită şi cu copia acesteia pentru a obţine semnătura unui coleg, căruia i-a lăsat certificatul medical,  nu a vrut să-l informeze pe administrator şi să-i comunice certificatul medical. Deci fapta contestatorului  reprezintă abatere  disciplinară, săvârşită cu vinovăţie, astfel încât  sancţiunea aplicată, de altfel  cea mai uşoară din cele prevăzute de Codul muncii, este  temeinică  şi  legală. De asemenea, decizia  nr. 120/2008 este emisă  cu respectarea  termenelor şi procedurilor  instituite  de Codul Muncii. În consecinţă,  va fi respins  ca neîntemeiat capătul de cerere  privind anularea  deciziei nr. 120/25.06.2008.

În ce priveşte decizia  din 07.07.2008, prin care  contestatorului i s-a  suspendat contractul de muncă începând cu  acea dată, conform art. 52, contestată în prezenta cauză, instanţa constată  că şi această decizie  este  temeinică şi legală, pentru următoarele considerente:

Prin decizia  emisă la 7.07.2008  a fost suspendat contractul de muncă al contestatorului începând cu  aceeaşi dată, în temeiul art.  52 alin.(1) lit. d din Codul muncii, pentru motive  economice, prevăzându-se plata către salariat a 75% din salariul brut lunar. Această măsură  aparţine exclusiv angajatorului şi nu poate fi supusă negocierilor cu sindicatele  sau cu reprezentanţii salariaţilor, fiind determinată  de scăderea  activităţii societăţii, de situaţia  economică  dificilă prin care  trecea  societatea, aspecte confirmate şi de depoziţia  martorilor audiaţi, d-nele U.E.C.  (fl. 67) şi G.M. (fl. 68) care au confirmat şi faptul că salariaţii  au fost informaţi despre  situaţia economico- financiară prin care trece societatea.

 Scăderea activităţii societăţii este dovedită şi de documentele  financiar- contabile, depuse la dosar după cum urmează: bilanţul prezentat la  31.12.2007 (fl. 39,40), contul de profit şi pierderi  (fl. 41,42), situaţia  activelor şi a datoriilor de capital la data de  30.06.2008 (fl. 43,44) şi contul de profit şi pierderi la  aceeaşi dată (45,46). Această  situaţie impusă  de restrângerea activităţii de prestări  servicii a societăţii a impus luarea măsurii prevăzută de dispoziţiile art. 52  din Codul Muncii, în vederea  evitării unor concedieri.

De asemenea, pe toată perioada suspendării contractului de muncă, contestatorului i s-au achitat  drepturile  salariale  în cuantum  de 75%  respectându-se prevederile  Codului Muncii, fapt dovedit  atât  prin răspunsul la interogatoriul luat societăţii (fl.105-110) cât  şi  din  corelarea  drepturilor salariale  plătite,  salarii cu concedii medicale şi fără decizia  de întrerupere temporară a activităţii menţionate în  adresa de la  fila  125 a  dosarului  cu înregistrările  din carnetul de muncă privind salariul brut al contestatorului în cuantum de  3156 lei de la 16.02.2007 (fl. 168).

Diferenţele din ultima coloană  a adeverinţei emise  de pârâtă  (fila 125) se datorează faptului  că în perioada  mai 2008 – noiembrie 2008,  contestatorul a  avut un număr  foarte mare  de zile de concediu medical, conform copiilor depuse  la dosar la  filele  25  şi 54- 60.

Se coroborează cu probele menţionate, în dovedirea de către  pârâtă  a corectitudinii şi legalităţii calculului drepturilor  salariale acordate  contestatorului începând cu  luna iunie 2010, şi înscrisurile  de la filele 118,119.

 În consecinţă, va fi respins ca nefondat şi capătul de cerere privind  anularea Deciziei  din 07.07.2008 de suspendare din funcţie a contestatorului.

În ceea ce priveşte  pretenţiile contestatorului cu privire la drepturile salariale restante  datorate de pârâtă cu începere de la data  de 07.07.2008 şi la despăgubirile în cuantum de  10.000 RON, aşa cum  au fost  ele precizate  în cererea introductivă (fl.2)  instanţa constată  că şi acestea  sunt neîntemeiate,  urmând a fi respinse ca nefondate din următoarele considerente:

 Prin raportul de  expertiză efectuat  în cauză (fila 146- 150) s-a răspuns  punctual  la  obiectivele  formulate de contestator  (fl. 130),  expertul  concluzionând  în cap. II al lucrării (fl. 150) că salariatul „nu are de ridicat  salarii restante, conform  C.I.M., nu mai are  de primit tichete de masă, conform  statelor de plată, s-a  achitat contravaloarea zilelor  de concediu de odihnă  ce i se cuveneau pentru  perioada lucrată  în 2008, în cursul  anului 208 pârâta  neacordând premii  salariaţilor”.

Concluzia finală a  expertului contabil  este că SC TQM Grup  SRL  Bacău  nu datorează domnului G.S. drepturi băneşti din anul 2008 până la momentul efectuării lucrării.

Întrucât  contestatorul a  formulat  obiecţiuni la raportul de expertiză, s-a dispus efectuarea unui supliment la acest raport (fl. 184, 189)  în care  a dat explicaţii şi a făcut  precizări din care rezultă că  expertul a avut în vedere  prevederile contractului de muncă al contestatorului şi actul adiţional la acesta, în forma în care au fost ele înregistrate  la ITM. De asemenea, a  menţionat că  a verificat evidenţele contabile existente la pârâtă  precum şi cele  din statele de plată, CIM,  verificând,  în raport de sumele  pentru  care  există temei legal spre  a fi plătite  domnului  G.S., prevederile actelor normative  în vigoare, corectitudinea  calculelor,  ajungând  la aceeaşi  concluzie, că pârâta nu datorează sume  de bani  cu titlu de  drepturi salariale pentru anul 2008 contestatorului.

 Astfel,  instanţa va respinge  ca  nefondată contestaţia formulată cu observaţia că, menţinând  cele două decizii emise de pârâtă şi constatând că  pretenţiile  din capătul 3 şi 4  al cererii introductive  sunt complet neîntemeiate  se impune ca o consecinţă  şi respingerea  pretenţiilor  la daune morale (despăgubiri). Contestatorul nu a probat  că ar fi  încercat o suferinţă psihică urmare a  emiterii celor două decizii de către  pârâtă. De asemenea, în cauză  nu s-a dovedit faptul că cele  două decizii contestate reprezintă un abuz din partea angajatorului, ele fiind legale şi nici că s-a urmărit  prin emiterea  lor marginalizarea  contestatorului.

 În concluzie şi pretenţiile la despăgubirii constând în daune morale  formulate  de contestatorul G.S. sunt neîntemeiate  urmând a fi respinse.

Domenii speta

Spete similare