Faliment ( atragere răspundere organ de conducere )

Prin cererea înregistrată sub nr. /110/2009 la data de 08.04.2009 la Tribunalul Bacău-Secţia comercială şi contencios administrativ, reclamanta C SPRL Bacău, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. CSRL, a formulat acţiune in atragerea răspunderii administratorului statutar al debitoarei falite, A N, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa sa fie  obligat pârâtul la plata in contul de avere al debitoarei falite a sumei de 962.312 lei reprezentând pasiv neacoperit al debitoarei falite SC C S.R.L., reprezentând prejudiciu cauzat creditorilor, conform tabelului definiv consolidat depus la dosarul nr. /110/2008.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 77 din Legea 85/2006.

În motivarea acţiunii, reclamata arată că la data de 14 aprilie 2008 prin sentinţa civila nr. 190 pronunţata de către Tribunalul Bacău in dosarul nr. /110/2008, s-a deschis procedura insolvenţei impotriva debitoarei S.C. C SRL Sascut la cererea creditoarei DGFPS Bacău, instanţa desemnand pe C SPRL Bacău in calitate de administrator judiciar.

Potrivit art. 138 din Legea 85/2006 „judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere - administratori, directorice au cauzat starea de insolvenţă a debitorului".

În anul 2004 în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 a luat fiinţă SC C, cu obiect principal de activitate „ Comerţ cu amănuntul al cărnii si al produselor din carne" .

Având în vedere cazurile speciale pe care art. 138 din Legea 85/2006 le reglementează în materia răspunderii personale a organelor de conducere ale debitoarei falite, s-a constatat ca urmare a analizei financiar-contabile a documentelor depuse de către AFP Bacău, că organul de conducere a debitoarei, respectiv AN se face vinovat de: continuarea în interes personal a unei activităţi care ducea in mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi (art.138 lit c din Lege 85/2006) şi a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispara unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea ( art.138 alin.l lit.d)

În conformitate cu dispoziţiile art. 138 lit. g din Legea 85/2006, se poate dispune atragerea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere care au cauzat starea de insolvenţă a debitoarei prin continuarea în interes personal, a unei activităţi care ducea în mod vădit persoana iuridică la încetare de plăţi.

Potrivit art. 27 alin 1 din Legea 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să sesizeze tribunalul pentru a fi aplicate prevederile legii insolvenţei, în termen de 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.

In raport cu dispoziţiile imperative menţionate, administratorului statutar al societăţii îi revenea obligaţia legală, în cazul insolvenţei prezumate a fi vădite, de a sista continuarea în condiţii obişnuite a activităţii şi de a formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei debitorului în vederea posibilei reabilitări.

In perioada 2004 - iunie 2007 societatea debitoare înregistra datorii fata de terţi în cuantum de 185.043,00 lei si un profit financiar de 5.318,00 lei, o decizie managerială corectă ar fi fost aceea de sistare a activităţii desfăşurate şi de lichidare a activelor circulante care aveau o aloare contabilă de 184.421,00 lei.

In acest fel se putea achita aproape integral contravaloarea datoriilor fata de terţi, însă nu se mai acumulau alte datorii. Decizia managerială incorectă pe care a luat-o conducerea societăţii a fost aceea de a inceta activitatea, fara a-si achita datoriile fata de AFP Bacău .

La datoriile existente s-au adăugat majorări de întârziere, valoarea totala a acestora ajungand la data deschiderii procedurii la suma de 962.312,00 lei.

In conformitate cu dispoziţiile art. 138 lit d din Legea 85/2006, se poate dispune atragerea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere care au cauzat starea de insolvenţă a debitoarei prin "neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea".

În conformitate cu dispoziţiile art. 138 lit. e) din Legea 85/2006, administratorul statutar al debitoarei falite se face vinovat şi de ascunderea unei părţi din activul persoanei juridice, faptă prin care s-a creat creditorilor un prejudiciu efectiv de 962.312,00 lei RON.

In acest sens, aşa cum am arătat în raportul cauzal, întocmit în urma analizei financiar contabile detaliate a tuturor actelor financiar-contabile predate, conform balanţei de verificare a data de 30.06.2007, (acesta fiind ultimul document contabil încheiat de către debitoarea alită), imobilizările necorporale au o valoare de inventar globală de 0,00 lei RON.

Întrucât nu au fost predate nici un fel de active, de către administratorul statutar al debitoarei, valoarea lor contabilă este imputabilă acestora, având în vedere că prin predarea şi valorificarea lor în cadrul procedurii s-ar fi obţinut sume de bani pentru acoperirea, măcar parţială, a datoriilor societăţii.

Administratorului statutar AN îi este imputabila şi suma de 529,00 ei, reprezentând numerar ce figurează scriptic în caseria si conturile societăţii şi care nu au fost predate.

În concluzie, sumele pentru care ar fi posibilă angajare răspunderii patrimoniale a administratorului statutar si care ar fi trebuit recuperate în contul societăţii-reprezentănd fie sume de încasat de la clienţi, fie valoarea unor bunuri ce nu au fost predate pentru valorificare, depăşesc prin totalizare valoarea masei pasive rămasă neacoperită.

De asemenea constată ca sunt îndeplinite cumulativ cele doua condiţii, respectiv prejudiciul creditorilor si fapta ilicita a membrilor organelor de conducere, întrucât administratorii statutari se fac vinovaţi de producerea stării de insolventa, astfel incadrandu-se in cazurile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006. In acest sens facem dovada existentei raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si insuficienta fondurilor băneşti disponibile pentru plata, precum si culpa persoanelor a căror răspundere se solicita .

Prejudiciul creat de organele de conducere, consta in ajungerea societăţii in insolventa, rerspectiv in lipsa sumelor pentru plata obligaţiilor exigibile către creditori, stare de fapt care este prejudiciabila pentru creditori intrucat de regula presupune imposibilitatea plaţii creanţelor.

Fapta ilicita a administratorului statutar, rezulta din săvârşirea faptelor prevăzute de art. 138/Legea nr. 85/2006, in sensul ca prin activitatea desfăşurata in mod ilegal a dus persoana juridica la incetarea de plaţi, nu a ţinut contabilitatea in conformitate cu legea, a deturnat si a ascuns o parte din activul persoanei juridice si a mărit in mod voit pasivul acesteia.

Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs consta in faptele săvârşite de către conducerea societăţii care a condus Ia ajungerea societăţii in stare de insolventa. însuşi faptul nedepunerii de către acest a actelor contabile, creează o prezumţie relativa a netinerii contabilităţii in conformitate cu legea si a legăturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si ajungerea societăţii in incetarea de plaţi.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 138 alin 1 lit c ,d şi e din Legea 85/2006 şi art. 141 din Legea 85/2006.

In conformitate cu dispozitile art.77 al Legii 85/2006 privind procedura insolventei, prezenta acţiune este scutita de plata taxei de timbru.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar tabelul definitiv al creditorilor nr.550/13.03.2009; raportul cauzal al împrejurărilor care au dus la starea de insolventa nr. 549/13.03.2009, istoricul societăţii debitoare eliberat de către ORC Bacău; hotărârea de deschidere a procedurii insolventei din data de 14.04.2008;

Pârâtul, legal citat nu s-a prezent în instanţă şi nu a formulat întâmpinare.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

In perioada 2004 - iunie 2007 societatea debitoare înregistra datorii fata de terţi în cuantum de 185.043,00 lei si un profit financiar de 5.318,00 lei, o decizie managerială corectă ar fi fost aceea de sistare a activităţii desfăşurate şi de lichidare a activelor circulante care aveau o aloare contabilă de 184.421,00 lei.

In acest fel se putea achita aproape integral contravaloarea datoriilor fata de terţi, însă iu se mai acumulau alte datorii. Decizia managerială incorectă pe care a luat-o conducerea societăţii a fost aceea de a inceta activitatea, fara a-si achita datoriile fata de AFP Bacău .

La datoriile existente s-au adăugat majorări de întârziere, valoarea totala a acestora ajungand la data deschiderii procedurii la suma de 962.312,00 lei. De asemenea, nu s-a depus bilanţul contabil aşa cum prevede art. 27 al. 1, art. 30 alin. 1 din Legea 82/1991 rep. şi art.73 lit. c) din Legea 31/1990 rep., obligaţie ce-i revenea administratorului societăţii debitoare aşa cum prevede art. 72 din Legea 31/1990 republicată.

În conformitate cu prevederile art. 11 din Legea 82/1991 rep. „răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele juridice revine administratorului".

Dispoziţia art. 35 alin. 3-4 din Legea 31/1954 prevede că faptele ilicite săvârşite de organele persoane juridice obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul executării funcţiei lor.

Natura răspunderii va fi determinată de sursa obligaţiei încălcate sau neîndeplinite, în unele cazuri va fi o răspundere civilă contractuală, iar în altele va fi o răspundere civilă delictuală.

Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit, atât faţă de persoana juridică cât şi al treilea.

Potrivit principiilor dreptului civil, ca regulă generală, pentru a solicita răspunderea civilă a unei persoane este necesar să se dovedească raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a persoanei respective şi prejudiciul cauzat.

Potrivit principiilor generale de răspunderi, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acţiune, dar şi în omisiunea, inacţiunea ilicită, neîndeplinirea unei activităţi, ori neluarea unei măsuri, atunci când această activitate sau această măsură trebuia să fie întreprinsă de către anumite persoane.

Faptele enumerate de art. 138 din Legea 85/2006 atrag răspunderea civilă delictuală specială a conducătorilor societăţii pentru plata pasivului acesteia doar dacă au contribuit la starea de insolvenţă a societăţii şi este o stare de fapt care se asociază acţiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei pentru a fundamenta răspunderea lor pentru pasivul societăţii.

Legiuitorul nu foloseşte în cuprinsul art. 138 din Legea 85/2006 verbul «a cauza» ci verbul «a contribui» pentru a desemna legătura de cauzalitate între conduita conducătorilor societăţii şi starea de insolvenţă comercială. Aceasta nu însemna că ne-am aflat în prezenţa unei cauzalităţi parţiale; cauzalitatea juridică nu coincide cu cauzalitatea fizică.

Faptul că legiuitorul a folosit verbul «a contribui» denotă intenţia de a da valoare cauzală şi acelor fapte care, deşi n-au cauzat direct starea de insolvenţă, au contribuit la conducerea ei.

Aşa cum s-a arătat în jurisprudenţa, pentru aplicarea dispoziţiilor art. 138, nu este necesară ca investirea în funcţie de conducere să fi fost efectuată cu respectarea tuturor formelor prescrise de lege, dacă în fapt s-au executat atribuţiile acestei funcţii.

Din economia art. 138 rezultă că administratorul ar putea fi obligat să suporte numai parţial pasivul societăţii, dar tribunalul nu este limitat în cea ce priveşte partea din pasiv rămas neacoperit din averea debitoarei întrucât acest „pasiv" cuprinde toate creanţele creditorilor care sunt evidenţiate în tabelul final şi, chiar în condiţia în care nu toţi creditorii au formulat cerere de atragere la răspundere patrimonială, având în vedere caracterul colectiv al executării silite reglementată de Legea 85/2006, cât şi solidaritatea creditorilor reglementaţi de art. 1034 Cod civil şi art. 1059 Cod civil.

Din analiza probatoriului administrat în cauză şi din rapoartele de activitate întocmite de lichidatorul judiciar, tribunalul reţine că: starea de insolvenţa a debitoarei este imputabilă pârâtului care, prin omisiune, n-au depus la dosarul cauzei actele contabile şi au ţinut o contabilitate fictivă a firmei şi n-au depus nici declaraţiile fiscale la organele abilitate.

Aceste considerente duc la concluzia că activitatea delictuală a pârâtului constă în omisiunea de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de Legea contabilităţii şi a Legii 85/2006.

În ce priveşte fapta prevăzută de art. 138 al.1 lit b instanţa constată că acesta nu a fost dovedită, nedepunerea actelor contabile fiind analizată mai sus.

Prin urmare, cererea formulată în temeiul art. 138 lit. d din Legea 85/2006 va fi admisă şi în consecinţă va obliga pârâtul la plata pasivului neacoperit.

Domenii speta

Spete similare