Procedura insolvenţei

Decizie 1843 din 31.10.2012


Pentru deschiderea procedurii insolventei creditorul declansator are datoria sa dovedeasca îndeplinirea cumulativa a tuturor conditiilor prevazute de Legea nr. 85/2006, fara sa fie permisa folosirea unei cereri de deschidere a procedurii fata de un partener contractual în mod speculativ si înainte de a apela la o instanta de drept comun care sa stabileasca irevocabil ca detine o creanta certa, lichida, exigibila, dar si în scopul evitarii platii unor taxe de timbru semnificative în raport cu taxa pentru cererea de deschidere a unei astfel de proceduri.

Prin Decizia civila nr. 1843/ 31.10.2012, Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a Civila, a respins recursul formulat de creditoarea SC GRUPUL H VBC SRL, în contradictoriu cu debitoarea SC W.B.W. SRL, împotriva sentintei civile nr. 642/13.03.2012, pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5897/108/2011.

Pentru a hotarî astfel, instanta de control judiciar a retinut ca prin sentinta recurata judecatorul sindic a admis  în  parte  contestatia  debitoarei SC W.B.W. SRL si, în consecinta, a respins cererea formulata de creditoarea SC Grupul HVBC SRL, pentru deschiderea procedurii insolventei debitoarei, dispunând, totodata, obligarea creditoarei la plata catre aceasta a sumei de 121 lei, cu titlu de cheltuieli de  judecata.

Pentru a hotarî astfel, judecatorul sindic a retinut ca, potrivit  art. 3 pct.6  din  Legea nr. 85/2006, prin  creditor  îndreptatit sa  solicite deschiderea procedurii  insolventei  se  întelege  creditorul  a carui creanta  împotriva debitorului  este  certa, lichida si exigibila de mai  mult de  90 de zile; ca, însa, art. 3 din  contractul de  subantrepriza încheiat de între SC Grupul H.  VBC  SRL Timisoara - în calitate de  antreprenor  si  SC W.B.W. SRL Arad - în calitate  de beneficiar,  prevede ca antreprenorul va emite factura în functie de suma certificata de beneficiar din situatia de lucrari si ca plata facturilor se va  face în  baza situatiilor de lucrari acceptate, în termen de 50  de  zile  lucratoare  de la data  primirii.

Ori, s-a retinut ca, întrucât prin cerere nu s-au indicat facturile pentru neîncasarea carora se solicita deschiderea procedurii, nu s-a putut verifica daca pretul reprezinta contravaloarea situatiilor de lucrari acceptate; mai mult, ca, potrivit extraselor de cont pentru lunile noiembrie-decembrie 2011  (f. 101-107), debitorul SC W.B.W. SRL Arad  a efectuat diferite operatiuni de plata.

Fata de cele ce preced, judecatorul sindic a apreciat ca societatea SC Grupul H. VBC SRL Timisoara nu are calitatea definita de art. 3 pct.6 din Legea nr. 85/2006,  întrucât  este vorba despre un refuz de plata justificat de prevederile contractuale.

Cum aplicarea prevederilor art.33 al.5  din  Legea nr. 85/2006  este  optionala iar debitoarea nu a dovedit prejudiciul de imagine pretins, în aplicarea art.33 al.5 din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic a admis în parte contestatia si a respins cererea.

În aplicarea art. 274 Cod procedura civila, s-a dispus obligarea creditoarei SC Grupul H. VBC SRL Timisoara la plata cheltuielilor de judecata suportate de catre  debitoare pentru formularea contestatiei.

Împotriva sentintei mentionate a declarat recurs creditoarea SC GRUPUL H. VBC SRL, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolventei debitoarei.

În  sustinerea recursului, creditoarea a aratat ca derularea activitatilor comerciale dintre societatile implicate în litigiu are un alt istoric decât cel sesizat de catre prima instanta; ca a început colaborarea în domeniul constructiilor de drumuri si sosele cu debitoarea, având în vedere si încheierea în viitor a unui contract solid, pe termen lung si de comun avantajos; ca SC GRUPUL H. VBC SRL a început lucrarile de decopertare pentru autostrada în locatia în care debitoarea urma sa încheie un contract cu un antreprenor general al întregului tronson, creditoarea urmând a fi un subantreprenor al debitoarei; ca, pentru lucrarile efectuate în luna februarie, s-a emis factura nr.356/23.02.2011, care s-a achitat; ca, pentru lucrarile executate în luna mai 2011, a emis factura fiscala nr. 432/31.05.2011 - în valoare de 153.290,04 lei, care a fost acceptata la plata si achitata cu întârziere în luna a saptea si luna a noua; ca, în luna iunie 2011, în temeiul aceleiasi întelegeri prealabile, a continuat sa efectueze lucrari specifice, emitând factura fiscala nr. 1005 din 01.07.2011 - în valoare de 312.910,09 lei; ca, lucrarile au fost preluate de catre debitoare iar factura a fost acceptata si introdusa în decontul de TVA.

În paralel cu aceste raporturi comerciale, creditoarea învedereaza ca societatea debitoare a încheiat contractul cu antreprenorul general, în virtutea caruia a încercat sa îi impuna un contract de adeziune, pe care, însa, nu l-a acceptat; ca, dupa mai multe negocieri, timp în care a prestat si alte lucrari, de asemenea facturate si acceptate de debitoare (factura 515/31.08.2011 - în valoare de 15.457,10 lei), neîntelegându-se asupra noului pret, a notificat debitoarea si a parasit santierul.

Creditoarea mai arata ca, pentru încheierea unui contract de durata, debitoarea  i-a impus acceptarea diminuarii unor facturi care trebuiau platite cu mult timp înainte – ceea ce a considerat inacceptabil.

Ca, prin urmare, nu exista niciun contract de antrepriza care sa fie semnat de catre creditoare, iar facturile cuprinse în fisa analitica partener mentioneaza clar ca relatiile contractuale cu debitoarea nu s-au derulat în virtutea vreunui contract scris, ci pe baza de solicitare; ca, debitul, în cuantum de 402.987,25 lei fara TVA – la care se refera debitoarea cu ocazia procedurii de conciliere directa - se face prin raportare la contractul de antrepriza care nu a fost niciodata semnat de catre creditoare si nu îi este opozabil; pe cale de consecinta, considera ca fiind îndeplinite cerintele prevazute de Legea nr. 85/2006 pentru a solicita insolventa debitoarei, creanta  sa fiind certa, lichida, exigibila, mai mare de 40.000 lei si mai veche de 90 zile.

În fine, creditoarea mai face precizarea ca în cursul anului 2012, debitoarea a achitat cu precadere pe acei creditori care au formulat cerere de deschidere a procedurii insolventei la Tribunalul Arad.

Debitoarea SC W.B.W. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de exceptie, anularea recursului ca nemotivat, iar pe fond, respingerea acestuia ca nefondat.

Cu referire la exceptia de nemotivare, debitoarea a aratat ca, potrivit dispozitiilor art. 303 C.P.C, recursul se motiveaza prin însasi cererea de recurs sau înauntrul termenului de recurs sub sanctiunea nulitatii; totodata, ca, potrivit dispozitiilor art. 306, alin. (3) din acelasi act normativ, indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului daca dezvoltarea acestora face posibila încadrarea lor într-unui din cazurile prevazute de art. 304 C.P.C.

Per a contrario, a învederat ca neindicarea motivelor de casare si modificare prevazute de art. 304 C.P.C. sau imposibilitatea încadrarii din oficiu a criticilor formulate într-unul dintre aceste cazuri expres si limitativ prevazute de lege pentru exercitarea caii de atac a recursului, atrage sanctiunea nulitatii cererii de recurs.

Ori, s-a aratat ca, în speta, creditoarea nu s-a conformat exigentelor cerute de art. 303 alin. (1) C.P.C, întrucât nu a indicat motivele de casare sau modificare a hotarârii prevazute de art. 304 C.P.C. si nici nu a adus critici sentintei instantei de fond prin cererea de recurs, solicitând doar pronuntarea unei solutii favorabile în raport de înscrisurile depuse la dosar, invocând ca si temei de drept dispozitiile Legii nr. 85/2006.

Întrucât recursul nu poate fi analizat în afara motivelor expres prevazute de art. 304 C.P.C, creditoarea apreciaza ca sanctiunea care se impune este nulitatea recursului, potrivit art. 306 C.P.C.

Cu referire la fondul cauzei, creditoarea arata ca, asa cum a invocat si dovedit prin înscrisurile atasate contestatiei formulate si depuse la dosarul  de fond, nu se afla în stare de insolventa.

În sensul celor de mai sus, a învederat ca în conceptia legii, insolventa presupune incapacitatea de plata a debitorului; ca aceasta incapacitate exprima starea patrimoniului debitorului, care face imposibila plata datoriilor exigibile cu fondurile banesti disponibile; ca, pentru a opera starea de insolventa, încetarea de plati, generata de insuficienta fondurilor banesti, trebuie sa fie efectiva, permanenta si exteriorizata, punând debitorul în imposibilitate de a-si continua activitatea.

Mai arata ca procedura insolventei nu reprezinta o cale de valorificare a creantelor pe cale silita împotriva debitorului care nu îsi executa obligatiile, asa cum încearca sa o transforme creditoarea, ci o procedura speciala care se aplica debitorului aflat în incapacitate de plata.

Ori, debitoarea sustine ca nu se afla în stare de insolventa, aratând ca deruleaza activitati în domeniul lucrarilor de constructii a drumurilor si autostrazilor în mod curent, alocând în acest sens resursele - inclusiv financiare - necesare, având un numar semnificativ de angajati si efectuând cu regularitate plati curente (i.e. salarii, plati furnizori, subcontractori etc); de asemenea, ca a avut si are încheiate numeroase contracte de executie a unor lucrari în domeniu.: executia de terasamente - Proiectele Bypass Constanta, Arad - Timisoara Motorway, executia de poduri si podete - Proiect Bypass Arad, lucrari de reabilitare drumuri judetene si nationale - DJ 682A Tisa Noua - Cruceni, DN66 Petrosani - Baru.

Debitoarea învedereaza ca o cerere de deschidere a procedurii insolventei trebuie sa fie dedusa judecatii numai daca din situatia financiar-contabila a debitorului rezulta in mod clar ca acesta nu mai poate face fata datoriilor sale certe, lichide si exigibile; ca, în caz contrar, introducerea cererii de insolventa reprezinta un abuz de drept procedural, conform art. 723 Cod procedura civila, cu atât mai mult cu cât, din punct de vedere economic, este evident interesul tuturor ca debitorul sa-si continue activitatea aducatoare de profit, împrejurare care conduce si la plata creditorilor.

În ce priveste creanta solicitata de catre creditoare, se sustine ca aceasta nu întruneste conditiile cumulative prevazute imperativ de lege în ceea ce priveste caracterul cert, lichid si exigibil, in sensul ca nu are o existenta neîndoielnica, este contestata  de catre debitoare, nu este precis determinata si nu a ajuns la scadenta.

Astfel, se arata ca între parti s-a încheiat Contractul de Subantrepriza („Contractul") din data de 19.04.2011 - subsecvent Contractului nr. JV 076/28.09.2009 încheiat cu Antreprenorul General; ca, în atare situatie, se impune a constata ca societatea creditoare a procedat la emiterea unor facturi fara sa respecte dispozitiile contractuale si, chiar mai mult, fara sa respecte realitatea procedurii de decontare în domeniul constructiilor; ca, înainte de începerea executarii oricarei lucrari, sunt agreate preturile unitare pe articole de lucrari, urmând ca, ulterior, pe masura realizarii etapelor de executie, sa se procedeze la verificarea si aprobarea situatiilor de lucrari efectiv realizate - a cantitatilor de lucrari executate, de catre beneficiarul lucrarilor, baza decontarii fiind sumele rezultate din înmultirea cantitatilor de lucrari real executate si acceptate cu preturile unitare.

Se învedereaza însa, ca debitoarea nu a acceptat facturile invocate de creditoare, întrucât nu erau regulat întocmite, lipsindu-le semnatura si stampila si neavând înscrise specificatiile necesare la denumirea produsului - conform Anexei la Contract (f. nr. 432/31.05.2011 si 515/31.08.2011); ca acestea nu erau însotite de situatiile de lucrari aprobate de catre Antreprenor, detaliate pe articole de lucrari, conform Anexei 1 la Contract; ca societatea creditoare nu si-a dedus din valoarea lucrarilor valoarea cheltuielilor achitate de catre SC W.B.W. SRL si care urmau a fi suportate de catre SC GRUPUL H. VBC SRL, conform dispozitiilor Contractului; ca facturile nu aveau inserata valoarea garantiei de buna executie, în vederea constituirii esalonate a acesteia, din valoarea fiecarei facturi, creditoarea refuzând ulterior constituirea acesteia.

Pe de alta parte, se solicita a se avea în vedere faptul ca niciuna dintre facturile în discutie nu poarta nici stampila si nici semnatura reprezentantilor debitoarei, nefiind nici insusite si nici recunoscute de aceasta; în fine, ca, potrivit reglementarilor legale in materie, factura fiscala are doar calitatea de document justificativ care sta la baza înregistrarilor în contabilitate si nu poate fi considerata un act juridic, valorând cu atât mai putin acceptare din partea sa.

Ori, se învedereaza, nu numai ca creditoarea nu si-a indeplinit obligatiile, dar a parasit Santierul fara a finaliza lucrarile de taiere taluz si dispunerea de vegetal, ceea ce a determinat Antreprenorul sa-i comunice ca va proceda la retinerea contravalorii acestora din garantia de buna executie.

Nu în ultimul rând, se arata ca, în conformitate cu dispozitiile Art. 1, pct. 1.10 din Contract: "In cazul în care WBW executa o parte din activitatile care tin de prezentul Contract si care sunt in sarcina VBC, cum ar fi asistenta, mijloace auxiliare, transporturi interne etc, valoarea acestor activitati va fi dedusa din suma facturata WBW."

Ori, se sustine ca, dupa regularizarea datoriilor reciproce, creditoarea este cea care îi datoreaza suma de 56.103,31 lei.

În considerarea celor de mai sus, debitoarea solicita respingerea recursului ca nefondat, având drept consecinta mentinerea ca legala si temeinica a Sentintei Civile nr. 642/13.03.2012 pronuntata de Tribunalul Arad in Dosarul cu nr. 5897/108/2011.

Examinând recursul declarat în cauza, atât prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor art. 304 si art. 3041 din Codul de procedura civila, cât si din oficiu - în baza art. 306 alin. 2 din acelasi cod, Curtea constata ca acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru urmatoarele considerente:

Cu titlu preliminar, fata de obiectiunile ridicate de societatea debitoare, prin întâmpinare, în ce priveste motivarea recursului declarat de creditoare, Curtea  retine ca, potrivit prevederilor art. 306 alin.3 Cod procedura civila, „Indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului daca dezvoltarea acestora face posibila încadrarea lor într-unul din motivele prevazute de art. 304”.

În speta, creditoarea critica, în esenta, hotarârea atacata, pentru aceea ca instanta ar fi stabilit în mod eronat cadrul juridic al raporturilor contractuale dintre parti, facând o aplicare gresita a legii la starea de fapt dedusa judecatii.

Ori, aceste critici ale creditoarei se subsumeaza motivelor de recurs reglementate de prevederile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila, sub aspectul gresitei interpretari a actului juridic dedus judecatii si a gresitei aplicari a legii.

Mai mult, Curtea constata ca, întrucât hotarârea primei instante este susceptibila numai de recurs, în cauza devin incidente prevederile art. 304 ind.1 Cod procedura civila - care statueaza ca „Recursul declarat împotriva unei hotarâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevazute în art. 304, instanta putând sa examineze cauza sub toate aspectele”.

Prin urmare, obiectiunile debitoarei sunt nefondate si se impun a fi înlaturate.

Procedând, în continuare, la examinarea motivelor de recurs, Curtea retine ca, asa cum rezulta din economia dispozitiilor art. 3 pct.1 lit.a), pct.12, pct.24, art. 26 si art.31 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolventei se justifica atunci când sunt îndeplinite, cumulativ, urmatoarele conditii: existenta unei creante certe lichide si exigibile – scadenta de mai mult de 90 de zile; creanta sa depaseasca valoarea prag – de 45.000 lei si sa existe starea de insolventa.

Analizând îndeplinirea acestor conditii în speta de fata, Curtea observa ca, daca din punct de vedere al creantei în suma de 352.272 lei, creditoarea justifica legitimare procesuala activa în a formula o cerere de deschidere a procedurii insolventei debitoarei (câta vreme respectiva creanta este recunoscuta implicit de catre debitoare, fiind preluata în deconturile de TVA – astfel cum rezulta din adresa nr. 125.105/AR/31.08.2012 a Garzii Finanaciare Arad – fila nr. 66 ds. recurs), nu acelasi lucru se poate sustine din punct de vedere al starii de insolventa în care este necesar a se afla debitoarea.

În sensul celor de mai sus, Curtea constata ca debitoarea a dovedit ca detine în conturi lichiditati suficiente pentru a acoperi creanta creditoarei, motivele pentru care refuza plata benevola a acesteia fiind irelevante în procedura de fata.

Astfel, conform  actelor contabile depuse în copie la filele 73-111 ds. recurs, SC W.B.W. SRL a dovedit ca detinea la data de 30.06.2012, în casa si în conturile bancare, un disponibil în suma totala de 2.447.232 lei – suma ce depaseste în mod semnificativ creanta afirmata de creditoarea SC Grupul H. VBC SRL.

Prin urmare, exista toate premizele ca societatea creditoare sa îsi realizeze creanta pe calea dreptului comun, declansarea procedurii concursuale fata de debitoare nefiind justificata în acest moment.

În ce priveste sustinerea creditoarei, în sensul ca, datorita volumului ridicat al datoriilor (de 22.778.742 lei – la 30.06.2012), în patrimoniul debitoarei se poate crea un dezechilibru – care sa o puna în situatia imposibilitatii achitarii datoriilor exigibile cu lichiditatile banesti disponibile, Curtea apreciaza ca o atare sustinere are un caracter speculativ, stiut fiind ca în raporturile economice un factor esential îl constituie creditul comercial.

Cu alte cuvinte, este posibil ca, bucurându-se de creditul comercial al partenerilor de afaceri, o societate sa îsi continue cu succes activitatea, desi în patrimonial sau nu exista lichiditati suficiente pentru acoperirea tuturor debitelor scadente.

Concluzionând, Curtea releva ca, atâta timp cât debitoarea dovedeste ca poate acoperi, cu fondurile disponibile, creanta creditorului declansator, în speta nu se poate retine existenta starii de insolventa, acesta din urma având la dispozitie, pentru satisfacerea creantei, alte mijloace juridice adecvate.

În considerarea celor ce preced, recursul creditoarei apare ca nefondat si se impune a fi respins.