Dosar nr. 9447/280/2008
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 1997/2011
Şedinţa publică de la 07 Iunie 2011
Completul compus din:
S-au luat în examinare pentru soluţionare recursurile declarate de
reclamanţii S Cşi M Eşi de pârâtul C T împotriva încheierii de admitere în
principiu din data de 18 Iunie 2010 şi a sentinţei civile nr.8756 din data de
05.11.2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr..
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părţilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile
asupra recursului au avut loc în şedinţa publică din data de 31 Mai 2011, susţinerile
părţilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din aceea dată şi care
fac parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor civile de faţă,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. reclamantele S C şi
M E, în contradictoriu cu pârâtul C Tau solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va
pronunţa să dispună partajarea suplimentară a terenurilor cuprinse în procesul-
verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006, terenuri extravilane şi reconstituite
prin adeverinţa nr.1621/31.05. 2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii au arătat că prin sentinţa civilă nr.3815/27.06.2007
pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. definitivă şi irevocabilă s-au
partajat cu privire la suprafaţa de 1.000 mp teren intravilan, o casă cu două camere
şi un depozit bancar de 7278,61 lei şi suma de 1023,07 lei.S-a mai arătat de către
reclamante că în baza procesului-verbal nr.708/13.03.2006 s-a realizat punerea în
posesie a acestora a părţilor şi pentru suprafeţele de teren extravilan: 0,20 ha,
tarlaua 13, extravilan, parcela 469, cu următoarele vecinătăţi: N- I I E - T E, S E S-
A I, V- CFR şi 0,15 ha, tarlaua 11, extravilan, parcela 394, cu următoarele
vecinătăţi: N- A E, E- dig; S - D G, V- D.E. S-a mai susţinut că aceste terenuri au
fost reconstituite pe numele autorului comun C T prin HCJFF nr. 103/23.10.1991,
conform adeverinţei de reconstituire nr.1621/31.05.2006.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.728 c.civ.
Pârâtul C Tdeşi legal citat nu a depus întâmpinare.
La data de 20.03.2009, reclamantele au depus precizare la acţiunea formulată
prin care au arătat că solicită partajarea terenurilor care provin de pe urma
autorului C T, decedat la data de 17.12.1964 şi pe numele căruia s-a procedat la
reconstituirea dreptului de proprietate conform adeverinţei nr.1261/31.05.2006 şi a
procesului-verbal de punere în posesie nr.708/13.02.2006.
La data de 26.02.2010 reclamantele au depus cerere completatoare prin care
au arătat că solicită partajarea şi a suprafeţei de 2.000 mp tren extravilan, arabil,
tarla 18 cu vecinătăţile: N- moştenitori I E, E- D, S- M I, V- pădure.
În motivarea cererii completatoare s-a arătat că reconstituirea s-a efectuat în
baza aceleiaşi HCJFF nr.103/1991 însă punerea în posesie a fost făcută pe numele C
T
Prin sentinţa civilă nr. 8756/05.11.2010 a Judecătoriei Piteşti s-a admis, în
parte, acţiunea , s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor conform variantei I a
raportului de expertiză efectuat de expert Serafimescu Ion.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că la data de 17.12.1964 a decedat C T, cu
ultimul domiciliu în D, jud. Argeş, iar la data de 04.07.1994 a decedat C M, soţia
defunctului C T, cu ultimul domiciliu în comuna M, jud. Argeş.De asemenea s-a
mai reţinut că masa succesorală a defunctei C M , s-a transmis către defunctul C C,
fratele părţilor din prezenta cauză. S-a mai constatat de instanţa de fond că prin
sentinţa civilă nr.3815/27.06.2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr.
(nr. vechi), rămasă irevocabilă, s-a dispus ieşirea din indiviziune de pe urma
defunctului C C, iar nu de pe urma defunctului C T, defunct de pe urma căruia în
cauza de faţă se solicită partajarea suplimentară a terenurilor din procesele-verbale
menţionate în cererea precizată şi completată. În ce priveşte excepţia lipsei calităţii
procesuale active, instanţa de fond a reţinut că reclamantele sunt fiice ale
defunctului C T , având calitatea de moştenitoare, avându-se în vedere totodată că
în procesul-verbal de punere în posesie nr.708/13.02.2006 figurează C T (autorul
reclamantelor şi al pârâtului), iar pârâtul nu a făcut dovada constatării nulităţii
absolute parţiale absolute a acestuia.S-a mai constatat totodată de către instanţa de
fond că în ce priveşte masa succesorală a defunctului terenurile menţionate în
procesul-verbal de punere în posesie nr.559/21.02.2009, nu fac parte din masa
succesorală, întrucât s-a reconstituit pârâtului CT în nume propriu,
concluzionându-se că se va reţine la masa succesorală doar terenurile menţionate în
procesul-verbal de punere în posesie nr.708/13.02.2006. În ce priveşte modul de
lotizare s-a avut în vedere de către instanţa de fond faptul că principiul care
domină partajul judiciar este asigurarea egalităţii copărtaşilor, proporţional cu
cotele ce li se cuvin prin împărţeala în natură, fără fărâmiţarea imobilelor,
apelându-se la criteriul posesiei în vederea atribuirii loturilor.
.Împotriva încheierii de admitere în principiu şi a sentinţei a u fost declarate
recursuri de către reclamantele S C , M Eşi respectiv C T , care au arătat că
hotărârile sunt nelegale.
În dezvoltarea recursului formulat de reclamanta S C şi M E s-a arătat că IAP
şi sentinţa sunt nelegale întrucât:
1.în mod greşit s-a exclus din masa partajabilă suprafeţele de
terenuri menţionate în procesele verbal de punere în posesie
nr.550/21.02.2009, în care reconstituirea dreptului de proprietate
s-a realizat pentru autorul comun C T;
2.s-a realizat compensarea cheltuielilor de judecată în mod greşit în
condiţiile în care culpa procesuală aparţine intimatului C T.
În dezvoltarea recursului formulat de pârâtul C T s-a arătat că că IAP şi
sentinţa sunt nelegale întrucât:
1.s-a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a
reclamantelor, în condiţiile în care reclamantele nu au dovedit calitatea
de moştenitoare de pe urma autorului C T, în condiţiile în care nu s-a
formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de către
reclamante de pe urma acestui autor;
2.acţiunea este inadmisibilă câtâ vreme nu s-a realizat partajarea între
defuncta C M şi pârât;
3.în mod greşit s-a respins cererea de suspendare a soluţionării cauzei până
la soluţionarea dosarului nr.
4.cererea de chemare în judecată trebuia respinsă , ca urmare a faptului că
pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor , ca efect al
prescripţiei achizitive;
5.s-a realizat o greşită omologare a variantelor de atribuire.
Tribunalul, în majoritate, analizând recursurile reţine următoarele:
În ce priveşte recursul reclamantelor S C şi M E tribunalul reţine că este
nefondat.
Astfel potrivit mecanismului juridic instituit de Legea nr.18/1991, se
consideră că dreptul de proprietate care a aparţinut foştilor titulari anterior anului
1961 s-a transmis în patrimoniul cooperativelor agricole de producţie, urmând ca în
temeiul acestui act normativ să opereze o retransmitere, foştii titulari putând să-şi
redobândească dreptul care le-a aparţinut prin reconstituirea dreptului de
proprietate. Prin urmare, deşi este adevărat că dreptul de proprietate este perpetuu,
el nu s-a aflat în perioada ce a urmat cooperativizării în patrimoniul proprietarilor
iniţiali şi, pe cale de consecinţă, nici în cel al succesorilor lor, astfel că pentru
protecţia lui juridică este necesar ca în prealabil să fie redobândit. Prin acceptarea
moştenirii, în patrimoniul succesorilor au intrat toate bunurile din masa
succesorală existentă la decesul autorului lor, în care nu se include potrivit celor
expuse anterior şi dreptul de proprietate asupra terenurilor preluate de
cooperativele agricole de producţie şi pentru a căror redobândire este necesară
emiterea unui act administrativ în acest sens. Ceea ce constituie un aspect distinct
în raport cu dreptul comun este faptul că, deşi succesiunea fostului proprietar al
terenului s-a deschis la data când el a decedat, prin efectul Legii nr.18/1991, se
reconstituie la o dată ulterioară şi dreptul de proprietate asupra terenului, care nu a
făcut parte din patrimoniul succesoral. Soluţia este justificată de faptul că Legea
nr.18/1991 conferă foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora vocaţia de a li se
restitui în tot sau în parte drepturile de proprietate asupra imobilelor care intră în
sfera de reglementare. Vocaţia poate fi valorificată doar prin depunerea cererii de
reconstituire în termenul prevăzut de lege. Repunerea în termenul de acceptare se
realizează doar cu privire la terenurile care intră în sfera de reglementare a Legii
nr.18/1991, iar nu cu privire la orice alt bun sau drept din moştenire. Dispoziţiile
art.13 alin (2) din Legea nr.18/1991 constituie o excepţie de la regula
indivizibilităţii care guvernează devoluţiunea succesorală. Nu se poate considera că
în lipsa unui mandat din partea celorlaţi moştenitori, moştenitorul ce a formulat
cerere de reconstituire, ar fi trebuit să solicite doar cota sa parte din moştenire,
întrucât art.13 alin (2) din Legea nr.18/1991 a repus în termenul de acceptare toţi
acei moştenitori care nu îşi puteau dovedi calitatea, întrucât terenurile erau scoase
din circuitul civil. Prin urmare, moştenitorul care a formulat cererea de
reconstituire, are vocaţie succesorală unică în ce priveşte terenurile , ce au făcut
obiectul reconstituirii dreptului de proprietate”.Prin urmare, în ipoteza vizată, vor
fi îndreptăţiţi a obţine partajarea terenurilor , ce au făcut obiectul reconstituirii
dreptului de proprietate, doar moştenitorii, care direct sau prin reprezentare, au
recurs la procedura specială prevăzută de lege, fiiind excluşi moştenitorii, care deşi
sunt acceptanţi, nu au recurs la procedura specială de reconstituire
În ce priveşte soluţia primei instanţe de excluderea din masa partajabilă a
suprafeţei de teren de 2000 mp conform procesul verbal de punere în posesie
nr.559/21.02.2003 (f.192-dosar fond), tribunalul apreciază că această soluţie a fost
dată cu respectarea principiilor mai sus enunţate. Astfel din cuprinsul procesului
verbal de punere în posesie mai sus arătat rezultă că reconstituirea dreptului de
proprietate pentru suprafaţa de 2000 mp, s-a realizat prin HCJFF Argeş
nr.103/1991, anexa 2 b, poziţia 251. Or, din verificarea acestei anexe (f.200-dosar
fond) rezultă că singura persoana validată pentru suprafaţă a fost recurentul-pârât C
T validare care s-a realizat în baza art.18 alin (1) teza a I-a din Legea nr.18/1991a
fondului funciar ( în forma iniţială în vigoare la data validării), în baza cererii de
reconstituire nr.257/4.02.1991 (f.221-dosar fond), prin care pârâtul T C a solicitat
reconstituirea dreptului de proprietate, în calitate de proprietar deposedat, pentru
terenul preluat de către fostul CAP. Or, întrucât reconstituirea dreptului de
proprietate pentru suprafaţa de 2000 mp, s-a realizat către pârâtul C T în nume
propriu, iar nu în calitate de succesor al defunctului C N. T, în mod corect a
apreciat instanţa de fond că nu se impune includerea suprafeţei de teren în masa
partajabilă de pe urma defunctului C T.Desigur în ipoteza în care recurentele-
reclamante ar fi apreciat că suprafaţa de teren a aparţinut tot defunctului C T, iar
nu pârâtului C T ar fi trebuit să recurgă la procedurile prevăzute de lege pentru a
obţine desfiinţarea HCJFF Argeş nr.103/1991, anexa 2 b, poziţia 251 şi a procesul
verbal de punere în posesie nr.559/21.02.2003, or, recurentele SC şi M E, nu au
făcut dovada conform art.1169 c.civ., că au recurs la o astfel de acţiune.
2. În ce priveşte critica de recurs conform căreia s-a realizat o greşită
compensare a cheltuielilor de judecată, tribunalul reţine că aceasta este rămasă fără
obiect, ca urmare a soluţiei ce a fost pronunţată de tribunal asupra cererii de
chemare în judecată.
3.În ce priveşte critica de recurs conform căreia s-a realizat o greşită
soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual active, tribunalul reţine că este
neîntemeiată.
Astfel defunctul C.T, decedat la data de 17.12.1964 (f.64-dosar fond), a
figurat în registrul agricol cu suprafaţa de teren de 0, 61 ha, anterior
cooperativizării. De pe urma acestui defunct s-a solicitat reconstituirea dreptului de
proprietate doar de către soţia acestuia-defuncta C M, decedată la data de 4.07.1995
(f.68-dosar fond) conform cererii de reconstituire nr.471/1991 (f.220-dosar fond).
Nu poate fi reţinută teza recurentului-pârât C T, conform căreia ar fi solicitat şi
acesta reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctului CT, întrucât
astfel cum rezultă din analiza cererii de reconstituire nr. 257/4.02.1991 (f.221-dosar
fond) , acesta nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate , în calitate de
succesor al defunctului C T , ci doar pentru terenul cu care „ a intrat in CAP”. Or,
în acest context probatoriu, este evident că singura persoană care a obţinut
reconstituirea dreptului de proprietate a fost C M. Este real că în conţinutul cererii
de reconstituire s-a făcut menţiunea că se solicită reconstituirea pentru terenul cu
care a intrat în CAP, însă o asemenea afirmaţie nu este de natură a contrazice
susţinerea anterioară, având în vedere că deşi terenurile figurau în rolul agricol al
defunctului C.T, în calitate de cap al gospodăriei, totuşi terenurile erau bunuri
comune în conformitate cu art.30 c.fam, iar defuncta C M , în calitate de
coproprietar codevălmaş, a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, atât în
nume propriu, cât şi în calitate de succesoare a defunctului C N.T. Prin urmare,
faptul că prin HCJ nr.103/1991, anexa 2a , poziţia 16 (f.52-dosar fond) . s-a trecut
numele defunctului C N.T, reprezintă o simplă eroare materială, având în vedere că
potrivit notei, liniuţa a II-a de la anexa nr.2 a, cuprinsă în Regulamentul aprobat
prin HG nr.131/1991, la rubrica respectiva trebuia trecută numele persoanei care a
solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, astfel cum impunea şi dispoziţiile
art.15 alin (1) din HG nr.131/1991 (în vigoare la data validării). Existenţa erorii mai
sus arătate este confirmată şi de adresa nr.2436/14.05.2010 a Primăriei ComuneiM,
pct.3 (f.219-dosar fond). Prin urma, tribunalul reţine, în opinie majoritară, că de pe
urma defunctului C T, singura care a solicitat reconstituirea dreptului de
proprietate a fost defuncta C M. De asemenea conform certificatului de moştenitor
nr.458/10.04.1995 (f.153-dosar fond), de pe urma defunctei C M , decedată la data
de 4.07.1994, singurul moştenitor a fost C C, fratele părţilor din prezenta cauză. De
asemenea prin sentinţa civilă nr.3815/27.06.2007 a Judecătoriei Piteşti, pronunţată
în dosarul nr. (f.70-dosar fond) , rămasă irevocabilă, s-a stabilit că recurentele-
reclamante SC şi M E, precum şi recurentul-pârât C Tau calitatea de succesori de pe
urma defunctului C C, decedat la data de 13.04.2005, fiecare cu câte o cotă de 1/3.
Este reală, susţinerea recurentului C T că cererile de reconstituire a dreptului de
proprietate nr.470/11.02.1991 (f.44-dosar fond) şi 308/5.02.1991 (f.45—dosar fond)
nu au vizat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului C.T, având
în vedere conţinutul acestora, dar recurentele-reclamante SC şi M E au calitate
procesuală activă pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate de pe
urma autorului CN.T, ca urmare a retransmiterii succesorale a dreptului asupra
terenului validat prin HCJ nr. 03/1991, anexa 2a , poziţia 16 , de la defuncta C Mla
defunctul C C, şi ulterior la părţile din prezenta cauză, ca urmare a calităţii acestora
de succesori ai defunctului C C. Prin urmare, având în vedere considerentele
menţionate, urmează a se substitui aceste considerente motivării primei instanţe în
ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a
reclamantelor.
4.În ce priveşte critica conform căreia acţiunea este inadmisibilă câtă vreme
nu s-a realizat partajarea între defuncta C Mşi pârâtul C T pentru terenurile în
litigiu, tribunalul reţine că o asemenea critică este neîntemeiată, câtă vreme astfel
cum s-a arătat singura persoana care a solicitat reconstituirea dreptului de
proprietate şi de pe urma autorului C N.T, a fost defuncta CM, iar o acţiune de
partaj între succesorii defunctei C M , pe de o parte, şi pârâtul C T fi fost inutilă.
5.În ce priveşte critica conform căreia în mod greşit s-a respins cererea de
suspendare a soluţionării cauzei până la soluţionarea dosarului nr., tribunalul
apreciază că instanţa de fond a procedat, în mod legal, având în vedere că potrivit
art.244 alin (1) pct.1 c.proc.civ., suspendarea are un caracter facultativ, fiind la
latitudinea instanţei, iar prezenta cauza nu depindea de modul de soluţionare al
cauzei mai sus arătate.
6.În ce priveşte critica conform căreia cererea de chemare în judecată trebuia
respinsă , ca urmare a faptului că pârâtul C Ta dobândit dreptul de proprietate
asupra terenurilor , ca efect al prescripţiei achizitive, tribunalul reţine că este de
asemenea neîntemeiată, având în vedere că în perioada cooperativizării, ca urmare
a faptului că fosta proprietate cooperatistă era imprescriptibilă şi inalienabilă, a
operat o întrerupere a termenului de prescripţie achizitivă, conform art.1864 pct.2
c.civ. raportat la art.1844 c.civ., astfel că un eventual nou termen de prescripţie a
început să curgă de abia la data validării fostului proprietar sau a moştenitorilor
acestora, moment din care aceştia putea acţiona pentru protejarea drepturilor lor,
conform regulii „actione non natae, non praescribitur” prevăzută de art.1886 c.civ.
De asemenea în lisa unui just titlu conform art.1897 c.civ., recurentul C T, nu se
poate prevala de prescripţia de scurtă durata de 10-20 de ani, ci doar de prescripţia
de lungă durată de 30 de ani, conform art.1890 c.civ., termen care începând să
curgă de la data de 23.10.1991 s-ar împlini la data de 31.10.2021, astfel încât este
evident că la data invocării prescripţiei achizitive de către recurentul C T, termenul
de prescripţie nu este împlinit.
7.În ce priveşte critica conform căreia s-a realizat o greşită omologare a
variantelor de atribuire, tribunalul reţine că aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a
soluţiei ce s-a dat cererii de chemare în judecată.
8.În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat , invocată din oficiu, de
către Tribunal, în conformitate cu art.306 alin (2) c.proc.civ. tribunalul reţine
următoarele:
Principiul autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării
stabilităţii raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă, odată tranşată de instanţă,
să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii, iar, pe de altă parte, ca ceea ce a stabilit
o primă instanţă să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanţe ulterioare.
Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale
(non bis in idem), ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, altfel spus, a
efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanţă
să nu fie contrazis de cea ulterioară. Potrivit prezumţiei lucrului judecat (art. 1200
pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. 2 din C.civ.), o hotărâre irevocabilă exprimă
realitatea raporturilor juridice dintre părţi (res judicata pro veritate habetur),
neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei
(art. 1202 alin. 2 din C.civ.).[în acelaşi sens: I.C.C.J., s.civ.şi de propr.int.,
dec.nr.5834/2007].În al doilea rând este de subliniat că şi considerentele au putere
de lucru judecat în măsura in care explica dispozitivul si se reflecta in acesta [în
acelaşi sens: Trib. Suprem, colegiul civil, dec. nr.1211/1955]. De asemenea trebuie
să li se recunoască putere de lucru judecat şi motivelor decizorii (motive care deşi
nu se regăsesc în dispozitiv , tranşează aspecte litigioase dintre părţi) , întrucât a
nega autoritatea de lucru judecat a unor asemenea motive înseamnă de fapt, a crea
premisele instabilităţii juridice, căci s-ar recunoaşte posibilitatea părţilor ca, după
ce au supus dezbaterii o anume chestiune litigioasă şi au primit o anumită rezolvare
asupra acesteia, să reia judecata, ca şi când instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra ei.
Este vorba, în asemenea situaţii, de efectul pozitiv al lucrului judecat, mai exact al
unui aspect litigios care a primit dezlegare în cadrul procesului, de natură să asigure
coerenţă deciziilor justiţiei (evitându-se contrazicerile nu numai între dispozitivele
hotărârilor , ci şi între considerentele acestora).Faptul că acest aspect nu a constituit
obiect al principalului dedus judecăţii şi că astfel soluţia asupra lui nu se regăseşte
în dispozitivul hotărârii face ca eficacitatea directă a hotărârii (protejată de efectul
negativ al autorităţii de lucru judecat) să nu se manifeste, dar se va produce
eficacitatea „indirectă” a acesteia, părţile neputându-se sustrage efectului pozitiv al
lucrului judecat şi neputând nega realitatea situaţiei juridice stabilite de prima
instanţă în considerentele sale. Aceasta înseamnă că cea de-a doua hotărâre nu
numai că nu va putea să contrazică sau să revină asupra conţinutului primei
hotărâri, ci mai mult, că trebuie să-şi întemeieze soluţia pe conţinutul acesteia, care
a dezlegat un raport de drept litigios.
În cauza de faţă, tribunalul , în opinie majoritară, reţine că prin cererea de
chemare în judecată, ce a format obiectul dosarului nr., s-a solicitat şi partajarea
suprafeţelor de 2000 mp, situat în tarlaua nr.13, parcela 469, extravilanul comunei
M şi suprafaţa de 1500 mp, situată în tarlaua nr.11, parcela 314, depunându-se
procesul verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006 (f.13-dosar nr.
3499/280/2006), precum şi adeverinţa nr.1621/31.05.2006 (f.27-dosar
nr.3499/280/2006). Prin încheierea de admitere în principiu din data de 8.11.2006 a
Judecătoriei Piteşti, pronunţată în dosarul nr., rămasă definitivă şi irevocabilă prin
decizia civilă nr.2057/18.12.2007 a Tribunalului Argeş , s-a respins cererea de
includere a terenurilor mai sus menţionate în masa partajabilă rămasă de pe urma
defunctului C C, reţinându-se că nu au fost depuse titlurile de proprietate , iar prin
HCJFF Argeş nr.959/15.05.2003 a fost validat doar C T cu o suprafaţă de teren, fără
a fi făcută nicio menţiune în anexa acestei hotărâri cu privire la C T S-a apreciat
totodată că această hotărâre de validare se coroborează cu adeverinţa
nr.1621/31.05.2006 şi cu faptul că cerere de reconstituire formulate de C T. Or,
suprafeţele de teren mai sus menţionate au fost solicitate şi în prezenta cauză, fiind
depuse aceleiaşi acte justificative -procesul verbal de punere în posesie
nr.708/13.03.2006, precum şi adeverinţa nr.1621/31.05.2006- astfel că tribunalul
reţine că operează autoritatea de lucru judecat. Totodată este de subliniat că
singurele considerente, din încheierea de admitere în principiu din data de
8.11.2006 a Tribunalului Argeş sunt cele referitoare la faptul că părţile nu deţin
titlu de proprietate pentru terenurile în litigiu, în condiţiile în care doar acestea
reprezintă considerente decisorii, celelalte reprezentând considerente
suprabundente, care nu se bucură de autoritate de lucru judecat. O aemenea
concluzie este justificată de faptul că referirea la HCJFF Argeş nr.959/15.05.2003,
priveşte alte terenuri decât cele de 2000 mp şi respectiv 1500 mp, asupra cărora se
dispuseră reconstituirea dreptului de proprietate conform HCJFF Argeş nr.
103/1991, anexa 2a , poziţia 16, iar defunctul C T, nu avea cum să facă cereri de
reconstituire a dreptului de proprietate de vreme ce era decedat din data de
17.12.1964, conform dovezii aflată la f.64-dosar fond. Nu poate fi primită apărarea
recurentelor-reclamante conform căreia încheierea mai sus menţionată nu se
bucură de putere de lucru judecat, având în vedere că aceasta fiind o încheiere
interlocutorie conform art.268 c..proc.civ., intră sub incidenţa sferei de aplicare a
autorităţii de lucru judecat.Prin urmare, având în vedere că în litigiu anterior s-a
apreciat că nu se poate cere partajarea terenurilor de 2000 mp, situat în tarlaua
nr.13, parcela 469, extravilanul comunei M şi suprafaţa de 1500 mp, situată în
tarlaua nr.11, parcela 314 , menţionate în procesul verbal de punere în posesie
nr.708/13.03.2006, câtă vreme nu se obţin acte de proprietate, tribunalul apreciază
că se impune admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea cererii
de chemare în judecată ca fiind autoritate de lucru judecat. Nu s-ar putea înlătura
aplicarea excepţiei mai sus menţionate, pe considerentul că în faţa instanţei de fond
s-au administrat probatorii complexe, care au generat efectuarea de cheltuieli, câtă
vreme excepţia mai sus menţionată are un caracter absolut, iar părţile au fost în
culpă procesuală prin faptul că nu au indicat instanţei faptul că aceste terenuri au
mai fost solicitate şi în dosarul nr., aspect descoperit de Tribunal doar în urma
ataşării dosarului mai sus menţionat, ca urmare a rolului activ prevăzut de art.129
c.proc.civ. Desigur părţile au posibilitatea de a se partaja asupra terenurilor mai sus
menţionate după obţinerea titlului de proprietate conform Legii nr.18/1991, astfel
cum s-a stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară.
Pentru considerentele expuse, tribunalul în baza art.312 c.proc.civ. în
opinie majoritară, va respinge recursul recurentelor-reclamante SC şi M E, va
admite recursul recurentului-pârât CT, va modifica , în parte, încheierea de
admitere în principiu din data de 18.06.2010 şi sentinţa civilă nr. 8756/05.11.2010 a
Judecătoriei Piteşti în sensul că, va respinge capătul de cerere privind partajarea
terenurilor din procesul verbal 708/13.03.1996 ca fiind autoritate de lucru judecat,
urmând a fi menţinută, în rest, încheierea de admitere în principiu şi sentinţa.
În baza art.274 c.proc.civ.vor fi obligate recurentele-reclamante la plata
către recurentul-pârât a cheltuielilor de judecată în fond şi în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele SM ŞI ME domiciliate în
comuna M judeţul Argeş, formulat împotriva încheierii de admitere în principiu
din data de 18.06.2010 şi a sentinţei civile nr. 8756/05.11.2010 a Judecătoriei
Piteşti, în contradictoriu cu inimatul C T domiciliat în comuna M, judeţul Argeş.
Admite recursul declarat de pârâtul C T împotriva încheierii de admitere
în principiu din data de 18.06.2010 şi a sentinţei civile nr. 8756/05.11.2010 a
Judecătoriei Piteşti.
Modifică, în parte, IAP din 18.06.2010 şi sentinţa civilă nr.
8756/05.11.2010 a Judecătoriei Piteşti în sensul că, respinge capătul de cerere
privind partajarea terenurilor din procesul verbal 708/13.03.1996 ca fiind autoritate
de lucru judecat.
Menţine în rest încheierea de admitere în principiu şi sentinţa.
Obligă recurentele-reclamante la plata către intimatul-recurent C Ta
cheltuielilor de judecată de 1292,3 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 07.06.2011.
Opinie separată.
În argumentarea soluţiei de respingere a recursurilor ca nefondate, arăt
următoarele:
În opinie majoritară, instanţa a reţinut o chestiune de fond cu consecinţe
asupra soluţiei primei instanţe, apreciind că în speţă, operează excepţia autorităţii
de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr.3815/27.06.2007 pronunţată de
Judecătoria Piteşti – devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.2057/R/18.12.2007
pronunţată de Tribunalul Argeş aşa încât, o nouă judecată cu privire la ieşirea din
indiviziune asupra terenurilor menţionate în procesele verbale de punere în posesie
nr.708/13.03.2006 şi nr.559/21.02.2003, în lipsa unui titlu de proprietate, nu mai
este posibilă.
Nu achiesez la o asemenea soluţie, iar argumentele care mă despart de
opinia majoritară, fac ca anumite sublinieri, nuanţări şi explicitări să fie benefice.
În acest sens, se va observa cu prioritate că, prin încheierea din data de
18.06.2010 şi apoi prin sentinţa recurată, prima instanţă a reţinut la masa de partaj
şi apoi a împărţit numai suprafaţa totală de 0,35 ha terenuri situate în pct.”L l” şi
„S”, ce provin de la autorul comun al părţilor, C T – decedat la data de 17.12.1964.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, pentru aceste terenuri
reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat prin HCJAFF nr.103/1991 –
anexa 2 a din Regulamentul de aplicare a Legii Fondului Funciar, aprobat prin HG
131/1991 – în vigoare la acea dată – poziţia nr.16/33, pe numele moştenirii,
respectiv pe numele autorului C N T, corespunzător suprafeţei aduse de autor în
fostul CAP, în limita suprafeţei de 0,61 ha, terenuri cu care tatăl părţilor a figurat
înscris în registrul agricol din perioada 1959 – 1962 (f.225 dosar fond), probă
necontestată ce face dovada existenţei, la acea dată, a celor două terenuri reţinute
la masa partajabilă în patrimoniul defunctului.
Potrivit aceluiaşi probatoriu, validarea s-a realizat ca urmare a cererii de
reconstituire a dreptului de proprietate, formulată de mama părţilor C M,
înregistrată sub nr.471/11.02.1991, care , până la decesul intervenit în data de
04.07.1994, nu a înţeles să pună în discuţie valabilitatea HCJAFF nr.103/1991 şi să
o supună controlului de legalitate reglementat în prezent de disp.art.53 alin.2 din
Legea 18/1991 republicată, cu privire la persoanele îndreptăţite la reconstituire sau
cu privire la întinderea suprafeţei de teren rămasă de pe urma autorului C N T.
Cele două terenuri, nu sunt cuprinse nici în masa succesorală menţionată
în certificatul de moştenitor, eliberat sub nr.458/10.04.1995 la decesul autoarei C
M, al cărui singur moştenitor acceptant, în mod neîndoielnic, este fratele părţilor,
C C, decedat la data de 13.04.2005, iar asupra lor, punerea în posesie s-a realizat
prin procesul verbal nr.708/13.03.2006 , deci ulterior decesului antecesoarei
părţilor şi a defunctului C C, abia la acea dată procedându-se la individualizarea
celor două terenuri reţinute de prima instanţă la masa de partaj.
Între acest proces verbal, adeverinţa nr.1621/31.05.2006 şi HCJAFF
nr.103/1991 există o deplină concordanţă, punerea în posesie realizându-se tot pe
numele moştenirii, respectiv pe numele autorului C N T.
Deşi a susţinut în permanenţă că şi el a formulat cerere de reconstituire a
dreptului de proprietate în calitate de moştenitor al defunctului C N T, nici pârâtul
nu a înţeles să pună în discuţie valabilitatea HCJAFF nr.103/1991 şi a procesului
verbal nr.708/13.03.2006 şi nici nu a evidenţiat, cel puţin, pertinenţa măsurii de
înscriere în procesul verbal de punere în posesie numai a persoanelor îndreptăţite
la reconstituirea dreptului de proprietate, şi de înscriere, ca beneficiari ai
reconstituirii, numai a lui C Tşi a autoarei C M.
Se va observa totuşi că, nici cererea pârâtului înregistrată sub
nr.2517/1991, nu a vizat terenurile rămase de pe urma autorului C T, ci doar
terenurile cu care a arătat că s-a înscris în fostul CAP iar această cerere nu a fost
însoţită de vreo dovadă dintre cele prevăzute de art.11 din Legea 18/1991.
Tot din actele dosarului reiese că, în condiţiile Legii 18/1991 şi pârâtul a
fost validat cu suprafaţa de 0,20 ha prin HCJAFF nr.103/1991, anexa 2b din
Regulamentul mai sus menţionat - este vorba de membrii cooperatori care au adus
pământ în CAP sub 0,5 ha de persoană îndreptăţită şi de membrii cooperatori care
nu au adus pământ în cooperativă şi care au solicitat, în scris, stabilirea dreptului
de proprietate , conform legii - în baza cererii înregistrată sub nr.677/1991 prin
care a solicitat „aprobarea, conform reglementărilor în vigoare, unei suprafeţe de
teren necesare”, iar în baza acestei validări, în nume propriu, pârâtului i-a fost
eliberat procesul verbal de punere în posesie nr.559/21.02.2003, prin care a fost pus
în posesie pe suprafaţa de 2000 mp teren situat în pct.”V”, proces verbal ce, cu
certitudine, nu a făcut obiectul verificării jurisdicţionale realizate în cadrul
procesului finalizat prin sentinţa civilă nr.3815/2007 pronunţată de Judecătoria
Piteşti.
Însă, nici reclamantele nu au solicitat constatarea nulităţii absolute a
acestui act, căruia, ca şi celor anterior analizate, dispoziţiile art.2 alin.2 din Legea
1/2000 şi art.2 din Legea 169/1997 le atribuie prezumţia de legalitate, cerere ce ar fi
permis verificarea unei eventuale identităţi între terenurile reconstituite în
proprietate pe numele autorului comun şi cel constituit în proprietate pârâtului C
T.
Ca atare, în mod corect prima instanţă a reţinut la masa de partaj numai
suprafaţa de 0,35 ha terenuri situate în pct.”L l” şi „S” menţionate în procesul verbal
de punere în posesie nr.708/13.03.2006.
Împrejurarea că reclamantele au solicitat ieşirea din indiviziune asupra
terenurilor provenind de la autorul C T, pe numele căruia s-a procedat la
reconstituirea dreptului de proprietate, conform adeverinţei nr.1621/31.05.2006 şi
procesului verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006, cum au precizat expres la
termenul de judecată din data de 20.03.2009, nu este de natură să înfrângă
principiul autorităţii de lucru judecat.
Astfel, în prima judecată, finalizată prin sentinţa civilă nr.3815/2007
pronunţată de Judecătoria Piteşti – irevocabilă, ce a avut ca obiect ieşirea din
indiviziune a părţilor cu privire la averea succesorală rămasă de pe urma
defunctului C C – decedat la data de 13.04.2005, cele două terenuri în suprafaţă
totală de 0,35 ha , menţionate în acelaşi proces verbal de punere în posesie nu au
fost reţinute la masa de partaj, constatându-se de instanţă că pentru aceste terenuri
nu au fost depuse titluri de proprietate, iar din adeverinţa nr.1621/31.05.2006,
reiese că stabilirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,61 ha s-a realizat
pe numele autorului C N T.
Or, respingând cererea de ieşirea din indiviziune cu privire la suprafaţa
de 0,35 ha teren, acea instanţă nu a făcut altceva decât să constate pe cale
incidentală că, în lipsa unui titlu de proprietate nu se poate concluziona asupra
apartenenţei terenurilor la masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C C că
dimpotrivă, potrivit probatoriului administrat, aceste terenuri fac parte din
succesiunea autorului C T.
Or, aceste argumente nu sunt suficiente pentru respingerea acţiunii de
faţă pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, soluţie pronunţată în opinie
majoritară.
Pe de o parte, efectul pozitiv al lucrului judecat se manifestă ori de câte
ori, în litigiul ce poartă între aceleaşi părţi, sunt dezbătute consecinţele juridice
decurgând dintr-o chestiune litigioasă tranşată chiar şi incidental printr-o hotărâre
irevocabilă anterioară.
Or, nu se poate reţine în speţă, nesocotirea autorităţii de lucru judecat,
câtă vreme , chiar în cadrul verificării jurisdicţionale finalizată prin sentinţa civilă
nr.3815/2007 pronunţată de Judecătoria Piteşti, s-a statuat că cele două terenuri în
discuţie fac parte din succesiunea autorului C N T.
Pe de altă parte, puterea de lucru judecat trebuie ataşată numai
dispozitivului hotărârii, deoarece numai această parte a hotărârii cuprinde ce a fost
judecat şi, tot dispozitivul, constituie ordinul instanţei cu privire la raportul juridic
dedus judecăţii şi care singur este susceptibil de executare silită.
Numai acele considerente care explică dispozitivul şi se reflectă în acesta
şi fac corp comun cu el dobândesc putere de lucru judecat.
Or , tocmai sprijinindu-şi judecata pe efectul pozitiv al hotărârii
irevocabile anterioare care a tranşat irevocabil apartenenţa la masa partajabilă a
celor două terenuri, în prezentul proces, reclamantele au solicitat partajarea
terenurilor rămase de pe urma autorului C N T.
Ca atare, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în
materia autorităţii de lucru judecat, atunci când a admis în parte acţiunea şi în
condiţiile dreptului comun, făcând aplicarea disp.art.669 Cod civil, a constatat
deschisă succesiunea acestui autor, a stabilit calitatea de moştenitori a părţilor -
descendenţi de gradul I, la acest moment singurele persoane în viaţă cu vocaţie
succesorală legală , precum şi masa succesorală rămasă de pe urma autorului,
compusă din terenurile menţionate în procesul verbal de punere în posesie
nr.708/13.03.2006.
Nu se justifică limitarea accesului la justiţie, în speţa de faţă, de emiterea
titlului de proprietate.
Am arătat deja că procesul verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006,
corespunde HCJAFF nr.103/1991 prin care validarea terenurilor s-a realizat numai
pe numele autorului C N T, iar prin dispoziţiile art.2 alin.2 din Legea 1/2000,
legiuitorul a recunoscut forţă probatorie egală în ce priveşte dovada dreptului de
proprietate, deopotrivă adeverinţelor de proprietate, proceselor verbale de punere
în posesie sau titlurilor de proprietate , sub condiţia ca acestea să fie emise cu
respectarea Legii 18/1991, statuând că „drepturile astfel dobândite rămân valabile
fără nicio altă confirmare”.
Or, această condiţie este lămurită fără echivoc de probatoriul administrat
în cauză, mai sus analizat.
Pe de altă parte, fiind stabilit că nici reclamantele, nici pârâtul nu au
formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în calitate de moştenitori
ai autorului C N T, că în aceeaşi calitate , niciunul dintre aceştia nu figurează în
anexa 2a la HCJAFF nr.103/1991, în cauză, nu se pune problema stabilirii, în
prealabil, a beneficiarilor dreptului la moştenire în condiţiile art.13 din Legea
18/1991, chestiune invocată în recurs de pârât, urmând ca, pe cale de consecinţă,
în ce priveşte calitatea de moştenitori a părţilor, cum corect a procedat şi prima
instanţă, să se facă aplicabilitatea dispoziţiilor de drept comun, respectiv a
disp.art.669 cod civil.
În speţă, nu pot fi ignorate neînţelegerile evidente dintre părţi în ce
priveşte calitatea lor de moştenitori şi în legătură cu folosinţa terenurilor, exercitată
exclusiv de către pârât, şi nici împrejurarea că în aplicarea prevederilor art.36 din
Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea
comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,
aprobat prin HG 890/2005, în final, titlul de proprietate se va emite tot pe numele
autorului C T, corespunzător documentaţiilor înaintate de comisiile locale şi care
cuprind anexele validate, înscrisuri existente şi în prezentul dosar.
Dimpotrivă, tocmai procesul de faţă în care părţile au avut posibilitatea
să-şi formuleze toate apărările şi susţinerile, este menit prin analiza efectuată să
satisfacă drepturile subiective ce se puteau valorifica în cadrul procesual pe care
acestea l-au determinat, în ce priveşte calitatea de moştenitori ai autorului C T şi să
înlăture toate disputele juridice în legătură cu această calitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în raport cu sublinierile şi explicitările
făcute, mergând pe această linie de gândire, şi având în vedere că în speţă starea
de indiviziune nu a luat naştere ca urmare a formulării cererilor de reconstituire a
dreptului de proprietate şi date fiind tocmai neînţelegerile evidente existente între
părţi, această chestiune trebuie să facă obiectul unei dezlegări prealabile a
instanţei şi nu a comisiilor însărcinate cu emiterea titlului de proprietate.
Totodată, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că, atâta vreme cât, nu au
contestat actele de reconstituire a dreptului de proprietate eliberate până la acest
moment, ambele părţi au înţeles să păstreze averea succesorală rămasă de pe urma
autorului C T, astfel cum a fost ea dovedită, pe baza adeverinţei nr.1621/31.05.2006
şi a procesului verbal de punere în posesie nr.708/13.03.2006, inclusiv pârâtul care,
deşi a susţinut contrariul, nu a întreprins nimic în acest sens timp de aproape 20
ani şi care , astfel şi-a asumat riscurile finale cu privire la menţiunile acestor acte,
în această situaţie, tocmai pentru respectarea principiului securităţii raporturilor
juridice şi a dreptului de acces la justiţie, fiind necesar ca demersul judiciar al
reclamantelor să fie analizat în sens material şi nu în sens formal.
Nici celelalte critici formulate în recurs nu sunt fondate.
În primul rând, uzucapiunea de 10 ani până la 20 ani, nu poate fi
invocată direct în recurs faţă de dispoziţiile art.1842 Cod civil.
Potrivit acestui text de lege, prescripţia achizitivă poate fi opusă unei
instanţe până în momentul când se va pronunţa o hotărâre care potrivit legii este
definitivă.
Întrucât, pârâtul nu a invocat uzucapiunea în faţa instanţei, tribunalul nu
poate analiza îndeplinirea în cauză a condiţiei prescripţiei achizitive.
În al doilea rând, faptul că unul dintre comoştenitori a folosit timp
îndelungat un bun succesoral şi că i-a adus îmbunătăţiri, astfel cum a susţinut
pârâtul cu privire la terenul situat în pct.”L l”, constituie, într-adevăr, unul dintre
criteriile legale de atribuire prevăzute exemplificativ de art.6739 Cod pr.civilă.
Însă, acest criteriu nu este absolut ci el se aplică prin corelare şi cu alte
reguli ce trebuie respectate iar în adoptarea soluţiei, dispunând ieşirea din
indiviziune potrivit variante I propusă de expertul cauzei, prima instanţă a
respectat principiul prevăzut de art.741 alin.1 Cod civil, potrivit căruia, la formarea
şi compunerea loturilor părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate,
aceeaşi cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi
natură şi valoare.
Or, conform expertizei tehnice în variata aleasă de prima instanţă, s-au
stabilit 3 loturi câţi copărtaşi sunt, aproximativ egale ca valoare şi categorie de
folosinţă, fără obligarea la plata unor sulte împovărătoare.
În sfârşit, prima instanţă a făcut şi o corect aplicare a dispoziţiilor
art.276 Cod pr.civilă prin compensarea parţială a cheltuielilor de judecată.
În procesele de partaj părţile au dublă calitate, de reclamanţi şi de pârâţi,
iar soluţia pronunţată cu privire la ieşirea din indiviziune este deopotrivă în
interesul acestora.
Prin urmare, dacă ambele părţi efectuează cheltuieli în legătură cu
judecarea litigiului, se impune compensarea lor în raport de cotele ce le revin din
moştenire şi eventual, obligarea părţii care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea
diferenţei respective, susţinerile reclamantelor , privind folosinţa abuzivă a
terenurilor exercitată de către pârât, neavând relevanţă juridică sub acest aspect.
1
Judecătoria Tulcea
partaj
Judecătoria Mangalia
Partaj judiciar.
Judecătoria Bacău
Partaj bunuri comune
Judecătoria Pașcani
Partaj bunuri comune. Caracter de bun comun a sumelor de bani existente în contul bancar personal al unuia dintre soţi.
Tribunalul Argeș
partaj judiciar