Sentinţă judecătorească necomunicată părţilor întrucât a fost considerată în mod greşit ca fiind irevocabilă în raport de prevederile art. 11 din Codul de procedură civilă şi care a fost pronunţată înaintea declarării lor neconstituţionale prin decizia nr

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ sub numărul xxxx din 23.02.2012 reclamantul I. Gh. a solicitat obligarea pârâtului H. V. la plata sumei de 1300 lei reprezentând contravaloarea unui generator de curent electric, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a cumpărat generatorul de la pârât, în cursul anului 2011, şi a fost asigurat că aparatul este în perfectă stare de funcţionare. Pârâtul a refuzat însă să îl testeze, precizând că îi va restitui banii dacă generatorul nu va funcţiona.

Ajuns acasă a constatat că generatorul nu funcţiona iar specialistul la care a apelat l-a încredinţat că nici nu poate fi reparat, întrucât cea mai mare parte a pieselor sunt stricate.

Cum pârâtul a refuzat să îi restituie banii, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

În drept a invocat dispoziţiile art. 1357 - 1371 din noul Cod civil iar în dovedire a depus înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată deoarece în luna septembrie 2010 a fost contactat de reclamant în vederea vânzării generatorului de curent, iar după vizualizarea bunului, părţile au convenit ca preţul aparatului să fie de 1500 lei. A doua zi reclamantul s-a prezentat cu un specialist care a verificat generatorul şi i-a plătit suma de 1300 lei.

După două luni a fost din nou contactat de reclamant, care i-a spus că a curăţat generatorul şi că acesta nu mai funcţionează. El s-a deplasat la locuinţa reclamantului unde a reglat şi a pornit generatorul şi i-a sugerat să îi înlocuiască bateria.

În luna martie 2011 reclamantul l-a sunat iar, spunându-i că generatorul face zgomot şi că nu-i mai place iar în luna iulie 2011, profitând de faptul că pârâtul este internat în spital la Târgu Mureş, a venit şi a aruncat utilajul în subsolul blocului său.

În dovedire a solicitat încuviinţarea probei cu martori.

Reclamantul a depus un răspuns la întâmpinarea pârâtului în care a recunoscut că iniţial părţile au convenit ca preţul vânzării să fie de 1500 lei, din care a  achitat numai 1300 lei, şi a arătat că, deşi a înlocuit bateria şi bujia, generatorul nu a pornit, deşi a apelat la un specialist.

În acest caz, este evidentă reaua credinţă a pârâtului, care a cunoscut că vinde un bun inutilizabil.

Prin sentinţa civilă nr. 3291 din 01.06.2012 Judecătoria Piatra Neamţ a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului I. Gh., reţinând în motivare că în vara anului 2010 pârâtul i-a vândut acestuia un generator de curent electric cu preţul de 1300 lei şi că la remiterea bunului reclamantul nu a verificat dacă generatorul funcţionează.

A mai reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 1357 - 1371 din noul Cod civil, indicate de reclamant în cererea introductivă, deoarece între părţi s-au născut raporturi juridice de natură contractuală, nu delictuală, iar pe de alată parte pentru că, potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, obligaţiile născute din fapte juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori al săvârşirii lor.

În speţă însă, fapta alegată s-a petrecut sub incidenţa vechiului Cod civil.

În al doilea rând, potrivit 1353 din Codul civil din anul 1865, vânzătorul nu este obligat să răspundă pentru viciile aparente ale bunului vândut, de existenţa cărora cumpărătorul se putea convinge singur.

Reclamantul a învederat că nu a verificat bunul înainte să-l achiziţioneze şi că, ajuns acasă, încercând să-l pornească, a constatat că nu funcţionează. Această situaţie putea fi însă descoperită înaintea exprimării consimţământului în vederea încheierii contractului, printr-o simplă verificare a bunului, fără să fi fost necesară părerea unui specialist. De aceea, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1352 din Codul civil din anul 1865 referitoare la viciile ascunse, şi nici cele referitoare la răspunderea civilă delictuală, pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea.

Întrucât reclamantul şi-a asumat riscul achiziţionării unui bun nefuncţional ori neconform aşteptărilor sale, instanţa de fond a considerat ca fiind neîntemeiată acţiunea acestuia, având în vedere şi faptul că presupusul acord între părţi privind restituirea preţului de către vânzător în cazul în care generatorul nu va funcţiona, nu a fost dovedit conform dispoziţiilor art. 1169 din Cod civil din anul 1865.

Chiar şi din perspectiva răspunderii civile delictuale instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile acestei instituţii, cel puţin sub aspectul vinovăţiei  pârâtului, care a fost înlăturată de fapta reclamantului însuşi, care a omis să verifice dacă generatorul funcţionează.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul I. Gh. care a solicitat, în prealabil, repunerea sa în termenul de recurs, motivat de faptul că sentinţa recurată nu i-a fost comunicată, iar pe fond a solicitat admiterea recursului întrucât pârâtul l-a asigurat că îi va returna banii dacă generatorul nu funcţionează. A mizat şi pe faptul că pârâtul a fost de profesie mecanic şi nu îl va induce în eroare, însă generatorul nu era funcţional în momentul cumpărării şi nici nu a putut fi reparat.

Intimatul - pârât H. V. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului în raport de prevederile art. 11 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care procesele şi cererile privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2000 lei inclusiv, sunt soluţionate de judecătorie atât în primă, cât şi ultimă instanţă, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate întrucât reclamantul a consimţit să cumpere generatorul în starea în care se află.

De asemenea, a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată precum şi judecarea recursului în lipsa sa, conform prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Analizând argumentele invocate precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, Tribunalul a constatat că recursul nu este fondat şi l-a respins pentru următoarele considerente:

În prealabil, referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului, se reţine că deşi art. 11 din Codul de procedură civilă prevede că judecătoria soluţionează procesele şi cererile privind creanţele având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2000 lei inclusiv, atât în primă, cât şi în ultimă instanţă, aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin decizia nr. 976 din 20.11.2012 a Curţii Constituţionale, deoarece ele contravin dispoziţiilor art. 47 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 04.11.1950, amendată prin protocoalele ulterioare, precum şi art. 148 din Constituţie.

Întrucât Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, ea face parte din ordinea juridică internă şi are o forţă juridică superioară Codului de procedură civilă, astfel că prima instanţă putea să aplice direct prevederile art. 47 din Convenţie şi să indice în dispozitivul sentinţei civile nr. 3291 din 01.06.2012 posibilitatea atacării acesteia cu recurs.

Neprocedând astfel, această hotărâre a fost în mod greşit considerată ca fiind irevocabilă şi nu a fost comunicată reclamantului. Însă, cum termenul de recurs curge, potrivit art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, de la comunicarea hotărârii, în lipsa comunicării termenul de recurs nu curge pentru părţi, astfel că recursul formulat ulterior de reclamant este socotit în termen şi nu se impune repunerea acestuia în termenul de formulare a căii de atac.

Pentru aceste consideraţii excepţia invocată de intimatul - pârât va fi respinsă ca nefondată.

Tribunalul mai constată că în mod just a reţinut prima instanţă că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1357 - 1371 din noul Cod civil referitoare la răspunderea civilă delictuală deoarece, pe de o parte, acest cod nu intrase încă în vigoare la data perfectării contractului de vânzare - cumpărare, iar pe de altă parte pentru că răspunderea vânzătorului se circumscrie dispoziţiilor legale referitoare la răspunderea civilă contractuală.

Tot astfel, în mod just a reţinut prima instanţă că, potrivit 1353 din Codul civil din anul 1865, vânzătorul nu răspunde pentru viciile aparente ale bunului vândut, de existenţa cărora cumpărătorul se putea convinge singur prin probarea generatorului înaintea achiziţionării lui. Neprocedând astfel şi nereuşind să facă proba că achiziţionarea generatorului s-a făcut sub condiţia rezolutorie a posibilităţii punerii lui în funcţiune, reclamantul şi-a asumat riscul de a achiziţiona un aparat nefuncţional, astfel că acţiunea sa nu poate fi primită.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondat atât recursul reclamantului I. Gh., cât şi cererea intimatului H. V. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli în acest stadiu procesual.

Domenii speta

Spete similare