Perspectiva jurisprudenţei europene asupra inadmisibilităţii cererii de liberare provizorie sub control judiciar

Prin decizia nr.22 pronunţată la data de 18 martie 2013 de Tribunalul Olt în dosarul nr. 2850/311/2013 a fost respins ca nefondat recursul formulat  de inculpatul N. C. I. împotriva încheierii pronunţată de  Judecătoria Slatina la data de 15.03.2013 în dosarul cu acelaşi număr2850/311/2013

Pentru a se pronunţa această decizie au fost avute în vedere cele de mai jos.

Prin încheierea  din Camera de Consiliu  din data de 15.03.2013 pronunţată  de Judecătoria Slatina  in dosarul nr.2850/311/2013, în baza art. 160 ind. 8 alin 1 C.p.p. s-a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul-inculpat N. I. C., aflat în stare de arest preventiv la IPJ OLT, cercetat în dosarul nr. 6668/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat in formă continuată, prevăzută de art. 208-209 alin.1, lit.a , g alin.3, lit.a şi alin. 4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. 

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina  la data de 08.03.2013, sub nr. 2850/311/2013, petentul inculpat N.C.I., cercetat în stare de arest preventiv în dosarul nr. 6668/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat in formă continuată, prevăzută de art. 208-209 alin.1 lit. a, g şi alin.3, lit. a şi alin. 4 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.

La termenul din data de 15.03.2013 inculpat a învederat faptul că îşi însuşeşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar, pe care a semnat-o în faţa instanţei, şi că are cunoştinţă despre cazurile de revocare a liberării provizorii sub control judiciar prevăzute de dispoziţiile art. 16010 C.p.p.

În motivarea cererii inculpatul a arătat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune această măsură întrucât nu există date sau indicii din care să rezulte că există pericolul ca în situaţia în care va fi pus în libertate ar influenţa buna desfăşurare a procesului penal ori ar săvârşi alte fapte de natură penală, iar pe de altă parte în dosarul de urmărire penală au fost audiaţi martorii astfel încât nu îi mai poate influenţa şi, de asemenea, nu ar avea cum să altereze sau să distrugă mijloacele de probă, având în vedere că în urma percheziţiei domiciliare s-a instituit sechestru pentru asigurarea mijloacelor de probă, bunurile sechestrate fiind în custodia poliţiei.

Prima instanţă a constatat că temeiurile arestării le-au constituit dispoziţiile art. 1491 alin 9 C.p.p  rap. la art. 136, art. 143 alin.1 şi 148 alin.1 lit. f C.p.p., respectiv împrejurarea că din datele existente rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport de pericolul social concret ridicat al faptei pentru care se efectuează cercetări (luându-se în acest sens în considerare natura infracţiunii săvârşite respectiv infracţiunea de furt calificat in formă continuată, prevăzute de art. 208-209 alin.1, lit. a, g alin.3, lit. a şi alin. 4 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen., modul de comitere, scopul urmărit de inculpat,  impactul asupra membrilor societăţii în care acest gen de fapte sunt comise) cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului (atitudinea de dispreţ faţă de valorile sociale consacrate de lege, ce rezulta şi din condamnările anterioare ale inculpatului) astfel că având în vedere toate circumstanţele expuse  s-a apreciat că sunt probe din care rezultă că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

 Verificând potrivit dispoziţiile art. 1607 C.p.p. dacă cererea de liberarea provizorie cuprinde menţiunile prevăzute în art.1606 alin. 2 s-a constatat că aceasta corespunde sub aspectul conţinutului dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii formulate conform art. 160 ind. 8 alin. 1 C.p.p. prin prisma dispoziţiilor art. 160 ind. 2 C.p.p., prima  instanţa a apreciat că, raportat la condiţia pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea sub aspectul căreia s-a început urmărirea penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală, aceea a pedepsei închisorii care să nu depăşească 18 ani, aceasta nu este realizată, întrucât pentru infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 10 la 20 de ani.

S-a reţinut că susţinerile apărătorului inculpatului privind cuantumul prejudiciului vizează încadrarea juridică a faptei pentru care este cercetat inculpatul, însă instanţa se află în imposibilitate să analizeze acest aspect în cadrul prezentei cereri care nu vizează fondul cauzei, ci doar liberarea provizorie din starea de arest preventiv.

S-a apreciat că nerealizarea acestei condiţii formale conduce la respingerea ca inadmisibilă a cererii potrivit art. 160 ind. 8 alin 1 C.p.p.

Faţă de toate considerentele expuse, în baza art. 1608 alin 1 C.p.p.  prima instanţa a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul-inculpat N. C. I., ca inadmisibilă.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare  avansate de stat pe parcursul soluţionării cauzei.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul inculpat, care nu a depus motive scrise la dosar însă cu ocazia dezbaterii recursului , prin apărătorul ales, a criticat încheierea primei instanţe pentru netemeinicie, susţinând că în mod nejustificat prima instanţă nu a analizat pe fond cererea, îngrădind astfel inculpatului dreptul de acces la justiţie, astfel cum este reglementat de normele internaţionale.

A arătat că deşi dispoziţiile art. 1602 alin. 1 C.p.p. exclud de la  vocaţia liberării provizorii inculpaţii cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani,  dreptul acestora de a formula astfel de cereri şi de a fi analizate pe fond rezultă din dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană  a Drepturilor Omului care au prevalenţă faţă de normele interne conform art. 20 alin. 2 din Constituţie.

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi a celor ce pot fi examinate din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C.p.p. şi 385/9 alin. 3 C.p.  tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive :

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 6668/P/2012 împotriva inculpatului N. C. I. s-a început urmărirea penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, preăzute de art. 208 – 209 alin. 1 lit. a, g , alin. 3 şi alin. 4 C.p. cu aplicarea. art. 41 alin. 2 C.p., pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani  şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 1602 alin. 1  C.p.p. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşire din culpă precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce  nu depăşeşte 18 ani”.

Analizând condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii formulate, în considerarea  dispoziţiei legale arătate, în mod judicios prima instanţă a reţinut că recurentul inculpat nu are vocaţie la liberarea provizorie sub control judiciar, deoarece pedeapsa  prevăzută de lege, pentru care este cercetat depăşeşte 18 ani.

În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate, respectiv susţinerea recurentului inculpat că o  asemenea  interpretare care duce la restrângerea accesului la instituţia  liberării provizorii sub control judiciar, nu este în spiritul şi nici în litera dispoziţiilor constituţionale, respectiv a prevederilor art. 23 alin. 10 din Constituţie, şi ale art. 5 paragraf. 5 din CEDO, nu poate fi primită.

Şi aceasta deoarece accesul la justiţie constituie într-adevăr, un principiu fundamental al oricărui sistem judiciar democratic, fiind consacrat atât în Constituţie, cât  şi într-un număr important de documente internaţionale, astfel că el are semnificaţii deosebite şi pentru dreptul procesual penal.

Liberul acces al persoanei la justiţie reprezintă practic facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acţiune în justiţie şi implică obligaţia corelativă a statului ca prin instanţa competentă să soluţioneze aceste acţiuni.

Orice  condiţionare a accesului liber la justiţie ar reprezenta o nesocotire a unui principiu constituţional şi a unor standarde internaţionale universale.

Pe plan procedural însă, accesul liber la justiţie se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acţiune ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice.

Cu toate acestea, dreptul de acces la justiţie nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit.

Ori, infracţiunea pentru care recurentul inculpat este cercetat în stare de arest preventiv, prezintă o gravitate deosebită reflectată în limitele de pedeapsă cu care este sancţionată şi care depăşeşte cuantumul prevăzut de textul legal evocat, astfel că cererea de liberare provizorie sub control judiciar cu care a fost investită prima instanţă nu este admisibilă.

Tribunalul a mai reţinut că dispoz. art. 1602 alin. 1 şi 2 C.p.p. şi ale art. 1604 alin.1 C.p.p. au făcut obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate  prin raportare la dispoz. art. 23 alin. 10  din Constituţie, potrivit cărora „persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune”.

Examinând această excepţie instanţa de control constituţional prin decizia nr. 207/4.05.2004 (dar şi anterior prin deciziile nr. 92/11.05.2000, nr. 15/18.01.2001, nr. 41/7.02.2002, nr. 36/29.01.2004,  nr. 344/25.07.2000, nr. 167/2.04.2001, nr. 144/25.02.2002, nr. 130/13.02.2004)  a statuat că ridicarea acestei excepţii se bazează pe o greşită înţelegere a prevederilor constituţionale invocate deoarece dreptul constituţional al persoanei arestate preventiv de a cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe  cauţiune, nu se poate realiza decât în condiţiile prevăzute de codul de procedură penală, care arată în ce situaţii poate funcţiona  o măsură procesuală, oricare ar fi aceasta.

Restrângerea exerciţiului dreptului constituţional menţionat se face pe baza prevederilor constituţionale ale art. 53 care impun necesitatea asigurării desfăşurării instrucţiei penale iar interzicerea liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauţiune a arestaţilor preventiv care au săvârşit infracţiuni sancţionate cu închisoare ce depăşeşte 18 ani se face în scopul bunei desfăşurări a procesului penal.

Mai constată tribunalul că  aceeaşi apreciere a făcut-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului – Secţia a III –a asupra cererii nr. 37217/03 prin hotărârea din 2.11.2010 pronunţată în cauza Bujac împotriva României, statuând că, deşi reclamantul nu putea obţine liberarea sa sub control judiciar în temeiul art. 1602 alin. 1 C.p.p., având în vedere infracţiunea gravă  de care era acuzat,  totuşi  codul de procedură penală îi oferea posibilitatea de a formula alte recursuri ( de care a şi făcut uz de altfel) putând  astfel să obţină  punerea sa în libertate în cursul procedurii.

Astfel, cererea de revocare a măsurii arestării preventive şi cererea de înlocuire a acestei măsuri cu interdicţia de a  părăsi localitatea permiteau amândouă obţinerea punerii imediate în libertate cu condiţia ca instanţele naţionale să fi  constatat că motivele care justificau privarea de libertate a persoanei în cauză, dispăruseră. Având în vedere că aceste cereri au fost respinse după o analiză pe fond a motivelor care justificau arestarea preventivă, Curtea nu a putut considera că reclamantul a fost privat de orice control al persistenţei motivelor plauzibile pentru a fi suspectat că a săvârşit infracţiunea în cauză şi a altor motive care puteau justifica privarea sa de libertate.

In considerarea acestor aprecieri instanţa de control european a hotărât în cauza precitată „că nu a fost încălcat art. 5 paragraf. 3 din convenţie în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pretinsa imposibilitate de a  obţine punerea în libertate sub control judiciar n timpul procedurii”.

Aşa fiind, şi faţă de consideraţiunile expuse anterior, tribunalul constată că încheierea primei instanţe este legală şi temeinică, recurentul inculpat neavând vocaţie la liberarea provizorie, dreptul său de a  cere punerea în libertate sub control judiciar exercitându-se în limitele prevăzute de dispoz. art. 160/2 alin. 1 C.p.p., fără a constitui un impediment  în exercitarea  accesului său liber la justiţie, deoarece are posibilitatea de a obţine punerea sa în  libertate pe calea invocării altor proceduri judiciare.

Pentru aceste motive, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p. tribunalul  va respinge recursul  formulat, ca nefondat, culpa sa procesuală  determinând angajarea acestuia pentru plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Respinge recursul declarat de inculpatul Nedelea Cosmin Ionuţ, fiul lui Ilie şi Ioana, născut la 04.09.1981 în municipiul Slatina, jud. Olt, domiciliat în comuna Icoana, sat Ursoaia, jud. Olt, CNP 1810904284544, împotriva încheierii din data de 15.03.2013 pronunţate de Judecătoria Slatina în dosarul nr.2850/311/2013, ca nefondat.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.03.2013 la Tribunalul Olt.

Data publicarii pe portal:13.05.2013

Domenii speta

Spete similare