Anulare act administrativ fiscal

Sentinţă comercială 5965 din 25.02.2013


Domeniu asociat: Anulare act administrativ fiscal.

Sentinta nr. 5965/25.02.2013

Dosar nr. 4752/105/2012

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4752/105/2012, reclamanta SC T S SRL a solicitat  în contradictoriu cu  pârâta DIRECŢIA  GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PRAHOVA ca instanta, prin hotararea ce se va pronunta, sa dispuna anularea raportului de inspectie fiscala nr. F-PH 471/25.10.2011, a deciziei de impunere nr. F-PH 770/25.10.2011 si a deciziei de solutionare a contestatiei nr. 1374/22.12.2012.

In motivarea actiunii reclamanta arata ca, in mod eronat inspectorii fiscali au considerat ca nedeductibile cheltuielile cu bunuri achizitionate de la societati declarate inactive sau radiate, societati care nu au depus la organul fiscal teritorial declaratii privind obligatiile fiscale datorate bugetului de stat, raportari semestriale sau bilanturi aferente exercitiilor financiare, societati care nu functioneaza la sediul declarat la data emiterii facturilor. Astfel, reclamanta nu poarta nicio raspundere pentru faptul ca reprezentantii acestor societati au emis facturi dupa data radierii sau incetarii activitatii sau au devenit inactive sau radiate ulterior emiterii facturilor. Reclamanta considera ca beneficiarul nu poate fi sanctionat pentru lipsa indeplinirii unor obligatii legale de catre furnizori, ceea ce inseamna ca este nelegala stabilirea de catre organul fiscal a unor obligatii suplimentare constand in impozit pe profit si TVA.

Organul fiscal nu a indicat care sunt acele prevederi legale ce reglementeaza criteriile de nedeductibilitate a cheltuielilor de functionare. Se mai arata ca societatea reclamanta nu se afla in niciuna dintre situatiile prevazute de art. 151 indice 2 cod fiscal.

Parata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii. Se arata ca, urmare a controlului ce a vizat perioada 01.01.2008-30.06.2011, s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar in suma de 73184 lei, pentru care s-au calculat majorari si penalitati de intarziere in suma totala de 54104 lei. Totodata, pierderea fiscala stabilita de societate pentru perioada octombrie 2010-iunie 2011 a fost diminuata cu suma de 12455 lei. Diferentele stabilite la control reprezinta consecinta influentarii rezultatului fiscal determinat de reclamanta cu cheltuieli nedeductibile in suma de 521618 lei, din care 515666 lei, reprezinta achizitii de marfuri inregistrate in conturile de cheltuieli, pentru care nu s-a dovedit realitatea tranzactiilor. Diferenta de 5952 lei (necontestata) reprezinta amortizarea calculata in perioada februarie-martie 2011 pentru un autoturism achizitionat in baza unui contract de leasing financiar. De asemenea, s-a stabilit suplimentar TVA in suma de 102929 lei, pentru care au fost calculate majorari si penalitati in suma de 76502 lei. Diferentele suplimentare sunt consecinta neacordarii dreptului de deducere pentru TVA deductibila in suma de 102929 lei, din care 98529 lei TVA aferenta achizitiilor de marfuri pentru care nu s-a dovedit realitatea tranzactiilor si 4400 lei TVA aferenta achizitiilor de combustibil efectuate in perioada mai 2009-februarie 2011. Astfel, in contabilitatea societatii au fost inregistrate facturi emise de 104 societati comerciale, din care: 5 societati neinregistrate in scopuri de TVA de la data infiintarii si inclusiv de la data emiterii facturilor; 6 societati ale caror facturi contin date de identificare eronate; 16 societati care la data emiterii facturilor era declarate inactive, radiate, cu activitate temporar suspendata; 37 societati inscrise in facturi nu sunt cele care le-au emis, asa cum a rezultat din controalele incrucisate efectuate; 40 societati cu comportament asemanator firmelor „fantoma”, care nu si-au indeplinit obligatiile declarative.

Cheltuielile cu marfurile in suma totala de 515666 lei au fost considerate nedeductibile fiscale, intrucat facturile emise in conditiile aratate nu indeplinesc calitatea de document justificativ.

Instanta a respins actiunea, ca neintemeiata, cu urmatoarea motivare:

In temeiul  raportului de inspectie fiscala incheiat la data de 25.10.2011, parata a emis decizia de impunere nr. F-PH 770/25.10.2011, prin care a stabilit in sarcina reclamantei urmatoarele obligatii fiscale suplimentare: 102929 lei TVA aferenta perioadei 01.01.2008-30.06.2011; 76502 lei majorari de intarziere la TVA calculate pentru perioada 25.04.2008-20.10.2011; 73184 lei impozit pe profit aferent perioadei 01.01.2008-30.06.2011; 54104 lei majorari de intarziere aferente impozitului pe profit calculate pentru perioada 25.04.2008-20.10.2011.

Sumele astfel stabilite sunt calculate in urma stabilirii faptului ca reclamanta a inregistrat in perioada ianuarie 2008-decembrie 2010 achizitii de bunuri in suma totala de 515666 lei (inregistrate apoi pe cheltuieli), pentru care a dedus TVA in suma de 98529 lei, fara ca facturile sa fie considerate la control drept documente justificative.

Organul fiscal nu a luat in consideratie tranzactiile derulate de societatea comerciala cu o serie de furnizori si a constatat ca facturile prezentate de reclamanta nu constituie documente justificative.

Constata tribunalul ca in speta este obligatorie decizia nr V/2007 a ICCJ-Sectiile Unite, prin care s-a dispus urmatoarele, in aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (4) lit. f) şi ale art. 145 alin. (8) lit. a) şi b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată:

Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

In considerentele deciziei pronuntate in RIL se arata ca, chiar  dacă prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi cele ale regulamentului de aplicare a acesteia nu conţineau criterii de stabilire a menţiunilor sau informaţiilor ce trebuie să le conţină documentele justificative, prin Legea nr. 571/2003 s-au reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării documentelor justificative, cât şi menţiunile sau informaţiile care să rezulte din acestea.

Astfel, dupa cum rezulta din prevederile art 155 alin 5, factura fiscala trebuie sa cuprinda obligatoriu, printre altele,  urmatoarele informatii:

a) numarul de ordine, in baza uneia sau mai multor serii care identifica factura in mod unic;

b)data emiterii facturii;

c)data la care au fost livrate bunurile;

d)denumirea/numele, adresa si codul de inregistrare in scopuri de TVA al persoanei impozabile care emite factura;

In cuprinsul normelor metodologice pentru aplicarea alin. 5-8 din art. 155 cod fiscal se arata ca prevederile referitoare la adresa furnizorului vor cuprinde cel putin urmatoarele informatii: localitatea, strada, numarul.

Potrivit art. 146 alin 1 cod fiscal, pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa indeplineasca printre altele conditia detinerii unei facturi emise in conformitate cu prevederile art. 155 cod fiscal.

Legiuitorul permite prin exceptie existenta altor documente sau a altor obligatii ce se vor prezenta sau indeplini pentru a justifica dreptul de deducere a taxei, insa atat documentele, cat si obligatiile respective trebuie sa fie prevazute prin norme metodologice (art. 146 alin. 2 cod fiscal).

Ca urmare, in situatia in care organul fiscal constata ca unele facturi fiscale nu pot fi considerate documente justificative, contribuabilul este tinut sa faca dovada operatiunilor inregistrate in contabilitate cu alte documente anume prevazute de normele metodologice.

Contrar sustinerilor reclamantei, organul fiscal nu verifica gestiunea societatii, circuitul economic /de productie al acesteia, ci exclusiv daca dreptul de deducere a fost exercitat in conformitate cu prevederile legale. Astfel, facturile fiscale neconforme, emise cu incalcarea prevederilor art. 155 alin 5 nu pot fi luate in considerare si nu pot deveni documente regulat intocmite prin coroborare cu situatii de fapt ori cu alte inscrisuri contabile.

Astfel, nu pot fi considerate drept documente justificative pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA facturile emise de societatile furnizoare neinregistrate in scopuri de TVA la data emiterii  (neindeplinindu-se cerinta de la art. 166 alin. 5 lit. d cod fiscal), facturile emise de societati furnizoare care contin date de identificare eronate (denumire, CUI).

In ce priveste facturile emise de societati declarate inactive, precum si cele emise de societatile care nu si-au indeplinit obligatiile declarative (asa numitele societati fantoma) sunt incidente dispozitile art. 11 cod fiscal, conform carora organul fiscal are dreptul de a nu lua in considerare o tranzactie care nu are un scop economic sau poate reincadra forma unei tranzactii pentru a reflecta continutul economic al tranzactiei. De asemenea, nu vor fi luate in considerare tranzactiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al presedintelui ANAF, cu exceptia achizitiilor de bunuri efectuate in cadrul procedurii de executare silita.

Se retine ca nu sunt documente justificative nici facturile in care apar anumite societati furnizoare, ce nu si-au inscris in contabilitate operatiunile invocate de reclamanta, in privinta carora deci reiese ca nu au fost efectuate.

Fata de constatarile organelor fiscale si de interpretarea acestora se ridica problema daca art 11 alin. 1 din codul fiscal poate fi astfel interpretat incat sa se aplice si tranzactiilor efectuate de reclamanta cu acele societati comerciale declarate inactive ori intrate in dizolvare judiciara ulterior, cu alte cuvinte care este regimul juridic al facturilor emise de societati comerciale care nu au depus declaratii fiscale pentru perioada aferenta celei in care se emit acest facturi. Tribunalul constata ca este determinanta constatarea existentei in contabilitatea societatii furnizoare a facturii emise catre reclamanta. Factura fiscala detinuta de societate reprezinta intr-adevar un document justificativ, asa cum a retinut si expertul, iar in cazul  in care a fost intocmita in mod corect de catre o societate in functiune la data emiterii acesteia asigura deductibilitatea TVA , atunci cand sunt indeplinite si celelalte conditii legale (in principiu, cele legate de destinatia bunurilor achizitionate). Normele fiscale nu dau o definitie a documentului justificativ, dar cert este faptul ca acesta face dovada operatiunilor comerciale derulate. Totodata, se constata ca o factura fiscala corect intocmita de catre o societate in functiune constituie un inscris suficient pentru a justifica operatiunea incheiata. Totusi, sfera de aplicare a art. 11 alin. 1 din codul fiscal vizeaza tocmai situatiile in care contribuabilul verificat prezinta o factura fiscala corect /complet intocmita, intrucat textul legal permite organului fiscal sa stabileasca existenta operatiunii economice ori sa o recalifice.

De aceea, rationamentul reclaamntei, potrivit careia facturile fiscale emise de agenti economici in functiune la data emiterii sunt documente justificative si nu pot fi inlaturate, intrucat reclamanta nu avea cum sa verifice acest lucru eludeaza dispozitiile art. 11 alin. 1 din codul fiscal. Prin urmare, tribunalul constata ca in mod corect nu au fost luate in considerare facturile fiscale emise de societatile mentionate in cuprinsul acestora, astfel ca nu a acordat deductibilitatea TVA aferent acestor facturi. Pe cale de consecinta  masa impozabila a crescut, de unde a rezultat impozitul pe profit stabilit suplimentar.

Domenii speta